Editura de carte

AUTOR: Dumitru Viorel Neagu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 126

EDITURA: Eikon

De la un prieteșug de conveniență pe tărâmul Facebook-ului și până la a scrie un text concluziv pus pe coperta a IV a a unei cărți mă gândeam că e cale lungă. Omul acesta, pictor bisericesc (eu taman ce lucrez la un roman cu unul care, în nebunia lui, face pe Rubliov!), dar și poet (și încă unul veri – tabil) musai că trebuie să fi știut o scurtătură. Și iată-l ajuns, cu volumul său cu tot (cel mai recent, firește) în laboratorul meu de alchimie, atât de sărac în fasoane. Drept pentru care m-am apucat să citesc (că măcar la lectură mă pricep), atras și de ilustrația copertei, în deplină concordanță cu gusturile unuia ceva mai știutor în ale artelor frumoase. Iar ilustrația cu pricina mă trimite cu gândul la vremurile lui Blaise de Vigenère, secretarul lui Henric al III-lea, autorul volumului Psalmii lui David turnați în proză măsurată sau vers liber, neîntâmplător, și nu neapărat pentru structura tehnică a poemelor, neîncorsetate de rigorile dulcelui stil clasic. Într-o epocă în care trendul (sic!) desființează din poezie punctuația, spre bucuria unora mai puțin cunoscători în tainele gramaticii, dar și titlurile, Dumitru Viorel Neagu se așază de-a curmezi – șul. Pune și virgule, acolo unde le e locul, însă ceea ce m-a frapat este felul în care s-a gândit să-și boteze poemele, cu niște titluri de o încărcătură lirică rară, deloc scurte, ele însele niște autentice poeme, deosebit de expresive și de originale, aducând a versete. O poezie a sensului regăsit, delicată și ade – menitoare ca „sufletul în care se pot cuibări păsările altcuiva”.

Mihail Soare – Mai 2024

AUTOR: Tiberiu Cercel

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 136

EDITURA: Eikon

Senzația neobișnuită a unei prietenii în spatele gheretei, prin ceața de cobalt a amărăciunii inobilate, timpul evoluează nefiresc smulgând din mine ultimul orizont senin.

***

Rând pe rând se prăbușesc în sufletul meu catedralele mitului, lăsând tot mai viran locul pe care aleargă azi util argații zădărniciei voinicești, iliciți și neinventariați, având conștiința pingelită cu șoricul provenit din masacrele sortirii.

AUTOR: Tatiana Ernuțeanu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 108

EDITURA: Eikon

„Sentimental Scara C este momentul în care poezia Tatianei Ernuțeanu își asumă spectacolul la persoana I. Pornește de la gestul esențial: «cum agăț frica de crengi și încerc să respir». Scopul aș zice că este gestionarea insuportabilului. Tactica este «small victories over small distances». Una dintre ele.

Dacă nu știi cărțile în care scrisul său a început să își stabilească măsura, uite ce ai pierdut: «Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra» (2020) dramatiza poezia, «Buletin de știri blues» (2022) împărțea abordările în două zone distincte: una a formulării, a schițării, cealaltă a copleșirii. De data aceasta perspectiva este triplată. O dată poemele în română, care oferă spațiile de desfășurare pentru jocul afectiv până la cruzime. Discursurile în engleză mult esențializate, aproape ca tot atâtea colecții de titluri. Și șarja grafică. Poate cea mai diversă din volum. În care scrisul și imaginea își dispută stabilirea unui centru pentru focalizarea atenției. O atenție sentimentală, în care transpunerea la scară funcționează invers decât în cartografie. Aici realitatea nu mai este redusă, ci extinsă de la nivelul pronunției, din mijlocul întâmplării, din pupila atingerii. Iar apogeul acestei mișcări poetice are loc la prezent, de data aceasta. Asta te găsește aici.”

Răzvan Țupa

AUTOR: Lidia Zadeh Petrescu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 248

EDITURA: Eikon

„…purtând pe brațe povara poemului imperfect” Lidia Zadeh Petrescu dansează. Poemele ei au o sprinteneală, un fel de bucurie pură a rostirii, mimând naivitatea tocmai pentru a-și găsi profunzimea. Asta nu exclude deloc tragismul, dimpotrivă îi dă forța autenticului și a firescului. „Fumez/sunt un om liber/de sărbători” spune ea cu alura unui participant la un Woodstock perpetuu. „Vreau să respir” este strigătul direct, din toată ființa, care explică și implică poezia Lidei Zadeh…care pare a căuta o eliberare permanentă. Rima ne vorbește despre o intrinsecă nevoie de muzică. „Zidită-n poezie ca într-un edificiu /Religia iubirii la vers m-a convertit” sună o confesiune (este o poezie extrem confesivă, eliminând tot ce ar putea fi impuritate a cotidianului. Tocmai pentru că nu omite realul, dar unul trecut printr-un athanor sufletesc de înalte incandescențe). Ludicul precum în Caroseria sau Coliva nu diminuează forța neagră a unor imagini, ci le încadrează într-o coerență vertiginoasă. Este o poezie care dă o puternică senzație de rostogolire în mare viteză spre un spațiu necunoscut, unde nu știi dacă te așteaptă salteaua de amortizare a căderii. Dar și cu o bucurie a zborului expusă cu voluptate. Poemele au carnalitate, se feresc de abstracțiuni, chiar când aleg tonul sentențios. Sarcasmul multor imagini nu lipsește nici el (Bâlci de mahala). O poezie despre bucuria de a face poezie… (CHRISTIAN CRĂCIUN)

AUTOR: Adrian Păpăruz

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 140

EDITURA: Eikon

tu inventezi cuvinte-ncâlcite,

pe fluturi încaleci să zbori după melci,

pictezi pe-amintiri săruturi smintite,

balerină prin rai, alergând, te visezi…

eu mă tem de credințele mele,

port cuvintele tale, în noapte, fular,

mă dezbrac de-ntrebări pân’ la piele,

din inimă, orb, îmi sculptez felinar…

așa ne petrecem și această uitare,

la porți de cer, cerșind tăcuți,

în Ochi nu mai avem nicio culoare,

și dorul ni se stinge iar, suntem pierduți…

AUTOR: Nicolae Guțu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 230

EDITURA: Eikon

„Nicolae Guțu nu are nevoie, pentru a recompune lumea, de tipare intermediare: el pictează stelele și sorii urmărindu-i prin luneta lacrimii, imaginile sale sunt pline de firesc și veridicitate, ca și cum pictorul a participat la facerea lumii. Modernitatea picturii lui vine din modernitatea receptării lucrurilor care-l înconjoară, și pe care le înconjoară, copil, pentru a i se releva din toate fațetele. (…) Nicolae Guțu se teme că desăvârșirea l-ar putea rata. El recurge de multe ori la stângăcii acolo unde nu te aștepți. Teama de desăvârșire e la el ca o teamă de obișnuință, de blazare, de irealizare. Capodopera capodoperelor sale încă n-a fost pictată sau a fost pictată demult. Așa replica artistul la entuziasmul acelora care au avut norocul să-i vadă tablourile pe care le-a târât mereu din urma sa prin lume. L-aș compara pe pictor cu meșterul Manole, care zidește mereu, numai că la el – chiar dacă se și zidește în zid – mănăstirea oricum se dărâmă, dar de acum cu tot cu zidari. Meșterul e nevoit mereu să se ridice de sub pietre și, rănit s-o ia de la capăt. Cu aceeași Ană (iar Ana la el e chiar arta lui), cu aceeași tenacitate.”

Nicolae Dabija

„VEI FI MEREU

Vei fi mereu de sine înşelat

de-aspiri într-o făptură idealul.

Iluzia substituie modelul venerat,

acutizând efectul impactului

cu irealul.

Să admiri naiv în vise conturând

imaginea duioasă – unică în inimi,

înseamnă să ajungi cuţitul împlântând

în tine însuţi, omorând pe nimeni.”

1976, Chişinău