Editura de carte

Autor(i): Mărgărita Ioana Vulcănescu

Nr. pagini: 160 pagini

Editura: Eikon

„Mircea e condamnat la 8 ani de închisoare, ca anul trecut. Nu mă așteptam. Președintele, singur, așezat în fotoliul său, se făcuse foarte mic; a citit sentința cu o voce abia inteligibilă și înecată. S-a oprit de mai multe ori, făcând pauze mari, neputând să mai vorbească. Procurorul nu era acolo. După ce a terminat, președintele s-a ridicat spunând: „faceți recurs toți, nu-i așa?” „Toți, se înțelege, se înțelege!”, a spus Mircea primul, toți făcând cor după el. „Curtea ia notă”, a răspuns președintele și a dispărut pe ușă. Mi-a fost milă de el. Toți au fost magnifici. Mircea a ascultat în picioare, cu brațele încrucișate, privirea clară. Surâdea, râdea aproape, pentru că este atât de absurd! A fost fermecător cu Mariuca și cu mine. Mariuca plângea și voia să râdă. Soldații și gardienii aveau ochii plini de lacrimi. Erau toți triști. Lumea consternată.”

Autor(i): Fernando Savater

Nr. pagini: 450 pagini

Editura: Eikon

„Cine-ar fi crezut? Este o autobiografie încântătoare, scrisă la doar cincizeci și cinci de ani, cu bucuria de a salva de la uitare bucuriile copilăriei în San Sebastián, cu părinții și frații săi, cu descoperirea plăcerii cititului, cu peisajul uneia dintre cele mai frumoase plaje din lume, cu pasiunea pentru teatru din adolescență, cu implicarea în lupta antifranchistă având ca urmare întemnițarea sa, iar mai apoi pierderea postului de profesor de la universitate, cu recunoașterea tuturor viciilor sale și, nu în ultimul rând, cu marile sale prietenii din rândurile scriitorilor celebri.” Mariana Sipoș

„Luni întregi, m-am ocupat conspirând împotriva noului cuplu, încercând – fără succes – să le fac rău, să le desființez, în scris, de-abia disimulându-mi sentimentele, operele și momentele lor fastuoase. Am trăit acest episod de tulburare mentală cu un dureros entuziasm, că acum mă cam îngrozește puțin și mi se pare aproape înduioșător. Mi-am făcut ucenicia în amor propriu, deghizându-l în suferință din iubire: de asemenea în teama de abandon, de vulnerabilitate. Începând de atunci, sunt mai puțin îngăduitor cu mine însumi și mai înțelegător cu rătăcirile altora.”

Autor(i): Vasile Vasilache

Nr. pagini: 524 pagini

Editura: Eikon

Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferințelor din închisoare, nici după câțiva ani de la eliberare, ci după douăzeci și cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor. Sunt gânduri curate, care înfățișează suferințele din închisoare în lumina adevărului, și la fel și pe făptuitori în cruda lor comportare. Și așa să ajungă ei înșiși să se condamne pentru cruntele torturi la care au înrobit pe părinții, pe frații și pe surorile ce aparțineau aceleiași Țări Românești; au umilit și înjosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credința creștină; au lovit și au călcat în picioare însăși valorile vieții pe baza cărora se ajunsese la înflorirea Țării, generație după generație! Ei au supus la degradări cumplite tot ceea ce a constituit cultura, umanitatea și creștinătatea de veacuri ale poporului român; au răstignit și scuipat pe strămoșii Neamului românesc, pe părinții, pe frații, pe surorile, și pe tineretul unui popor care nu aveau altă vină decât aceea de a fi apărat „altarul spiritualității românești”, cum bine l-a numit Arhimandritul Haralambie Vasilache, fratele nostru, care a murit în închisoarea de la Gherla. În istoria contemporană și a veacurilor viitoare, unii vor rămâne cu urme ale cumplitelor suferințe îndurate și răni în martirajul închisorilor, iar alții cu moartea sutelor și miilor de români în temnițele comuniste din România. Memoria niciodată nu moare. Suferințele nu pot fi uitate. Timpul este eternul prezent. (Părintele Vasile Vasilache)

Autor(i): Haralambie Vasilache / Ediție îngrijită de Marius Vasileanu

Nr. pagini: 274 pagini

Editura: Eikon

Arhimandritul Mitrofor Haralambie Vasilache strălucea prin alte calități. Banii ce i se dădeau, el îi ținea cu gunoiul sub mătura din colțul casei. De venea cineva să-i ceară, îl trimitea acolo să ia cât îi trebuie… În afară de orele de slujbă, la care era nelipsit, rugăciunea particulară o făcea în chilie ore întregi, până către miez de noapte. Ziua și-o dedica scrisului și cetitului. Zeci de manuscrise i s-au luat la arestare – de spiritualitate creștină, de filosofie și-ndeosebi de adânci studii de psihologie creștină…  „Altarul spiritualității românești” fusese numai un început a tot ceea ce a scris mai târziu. A fost un duhovnic prețuit și căutat de sute și mii de credincioși, oriunde a fost, la Iași, București, Cernica, Neamțu, Pocrov și în închisoare. În 1962 și-a dat duhul în închisoare, întru nevinovăție. Pr. Vasile Vasilache

„Operat de două ori, înspăimântător de slab, abia umblând, abia vorbind, mai toată ziua culcat și acoperit cu pătura, cufundat în rugăciuni, părintele Haralambie Vasilache așteaptă moartea. Află însă mijlocul și tăria de a ne vorbi uneori, câte puțin. Monah ce se află, întâmpină sfârșitul cu seninătate dar nu fără griji: ca omul cuminte care se gătește de drum lung și cunoaște că nu-i de râs, că e bine să chibzuiești din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri și să te echipezi cugetând că e mai bine să prisosească decât să lipsească. Îmi dăruiește și mie câtva timp și privindu-l, grăindu-i, mă copleșește convingerea că suferințele au sens, că viața toată nu se poate să nu aibă sens…

Părintelui Haralambie – ca unui sfânt – cutez să-i împărtășesc – e primul – cele două vise avute la Jilava cu un an și jumate înainte, în celula douăzeci și cinci… Părintele Haralambie mă ascultă cu atenție, nu surâde, nu tresare. Apoi se pronunță: nu crede că visele ori arătările sunt suspecte. Dimpotrivă, mă fericește. Îmi cere însă multă discreție și smerită stăpânire de sine. Și mai ales – e greu de priceput, zice, totuși mă roagă să fac un efort – să le iau drept firești, drept ceva neexcepțional, care să nu mă scoată din făgașul cât se poate de comun al vieții de obște…

Facem și planuri de viitor, părintele – ca orice muribund autentic – fiind sută-n sută convins că are să moară și tot sută-n sută încredințat că va trăi. Dar nu mai trec decât puține zile și se produce o hemoragie puternică. Îl doboară. Medicul deținut, chemat cu stăruință, sosit cu greu, dă din cap. Șeful camerei îl înfășoară pe Părintele Haralambie în pătură, iar eu îl duc, împreună cu alt deținut, până la ușa celulei de unde, noi stând cu fața la perete și brațele peste ochi, plantoanele – ridicându-l de pe jos – îl cară la infirmerie. Am aflat mai târziu că a murit a doua zi.” N. Steinhardt – „Jurnalul fericirii”

Care va fi destinul de astăzi al unui volum deja „arestat” cândva, ars, pus la index, interzis, din pricina căruia, într-o anume măsură, autorului său i s-a dat șansa să se jertfească pentru Hristos…? Poate că dezlegarea șaradei constă tocmai în titlul acestei cărți. Așa cum Hristos este continuu readus în mijlocul credincioșilor și al bisericii de parohie prin taina Sfintei Liturghii, tot astfel spiritualitatea românească – înlăuntrul căreia se înscrie, iată, și această carte – este destinată să învie constant, în viziunea Pr. Haralambie Vasilache, indiferent de persecuțiile și de încercările la care a fost supusă de-a lungul veacurilor…

Reeditarea și lectura volumului „Altarul spiritualității românești” devine astfel un act de tonică revenire la izvoare, temă de meditație și de rugă. Marius Vasileanu