• (0)

    Ultimul Prusac vol. 1

    Autor(i): CHARLES MESSENGER

    Nr. pagini: 240 pagini

    An: 2018

    Editura: Miidecarti

    Feldmareșalul Gerd von Rundstedt (1875-1953) a fost unul dintre cei mai remarcabili comandanți germani din cel de-al Doilea Război Mondial. După serviciul din perioada 1914-1918, atât pe Frontul de Vest, cât și pe Frontul de Est, a avansat constant în rândurile ierarhiei militare înainte de a se retrage în 1938. Rechemat pentru a planifica atacul asupra Poloniei, a deținut o funcție de conducere în această acțiune, precum și în invazia Franței din 1940. Ulterior, a avut sub comanda sa Grupul de armată Sud în atacul asupra Rusiei, până când a fost destituit la sfârșitul anului 1941. Din nou chemat la datorie, a fost numit Comandant Suprem pe Frontul de Vest, funcție din care s-a confruntat în 1944 cu invazia Aliaților în Franța, dar a fost îndepărtat din post în luna iulie a aceluiași an. A revenit în funcție în septembrie 1944 și a fost responsabil de contraofensiva din Ardeni din decembrie 1944. A fost capturat de americani și predat britanicilor, care au vrut să-l judece pentru crime de război. Doar starea precară a sănătății sale a împiedicat să se întâmple acest lucru.

    48,00 lei
  • (0)

    Ultimul Prusac vol. 2

    Autor(i): CHARLES MESSENGER

    Nr. pagini: 252 pagini

    An: 2018

    Editura: Miidecarti

    Feldmareșalul Gerd von Rundstedt (1875-1953) a fost unul dintre cei mai remarcabili comandanți germani din cel de-al Doilea Război Mondial. După serviciul din perioada 1914-1918, atât pe Frontul de Vest, cât și pe Frontul de Est, a avansat constant în rândurile ierarhiei militare înainte de a se retrage în 1938. Rechemat pentru a planifica atacul asupra Poloniei, a deținut o funcție de conducere în această acțiune, precum și în invazia Franței din 1940. Ulterior, a avut sub comanda sa Grupul de armată Sud în atacul asupra Rusiei, până când a fost destituit la sfârșitul anului 1941. Din nou chemat la datorie, a fost numit Comandant Suprem pe Frontul de Vest, funcție din care s-a confruntat în 1944 cu invazia Aliaților în Franța, dar a fost îndepărtat din post în luna iulie a aceluiași an. A revenit în funcție în septembrie 1944 și a fost responsabil de contraofensiva din Ardeni din decembrie 1944. A fost capturat de americani și predat britanicilor, care au vrut să-l judece pentru crime de război. Doar starea precară a sănătății sale a împiedicat să se întâmple acest lucru.

    48,00 lei
  • (0)

    Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave

    Autor(i): Maria Cantacuzino – Enescu

    Nr. pagini: 448 pagini

    An: 2022

    Editura: Paul Editions

    Persoana mea? Acordul destul de satisfacator al formei cu „ceea ce” insufleteste formele.
    Bunatatea mea? Imposibilitatea de a face vreun gest care mi-ar incarca constiinta sau mi-ar tulbura pacea interioara si nevoia egoista de a vedea ochi si chipuri fericite stralucind in jurul meu.
    Morala mea? Absenta slabiciunii si a meschinariei si „tinuta” …in abaterile mele de la Morala…
    Etica mea? Acest absolut de morala? O mare libertate de actiune, pe de o parte si, pe de alta, un simt foarte strict al responsabilitatilor mele in privinta consecintelor actelor mele.
    Legile care ordoneaza actele mele? Dar… Legea.
    Echilibrul meu? Un centru de gravitate bine plasat, o fericita oscilare in jurul unui punct fix invariabil: Absolutul.
    Unitatea mea? O perfecta omogenitate spirituala in diversitatea experientelor si a manifestarilor.
    Estetica mea? Linia, cautarea si punerea in valoare a esentialului in mine si in jurul meu si absenta ostentatiei si a complicatiei in jur si in ceea ce fac.
    Arta mea de a trai? Simtul exact al legilor armoniei si al raportului ascuns din lucruri. Ritualul si ritmul in faptele si gesturile zilnice, cu Infinitul drept punct de sprijin si de reper.
    Iubirile mele? Elanul, uneori disperat, dar totdeauna lucid; spre „ceea ce este mai bun” in cei pe care ii iubesc si exaltarea obiectiva pe care mi-o comunica valoarea lor intrinseca si substanta lor exceptionala.
    Tandretea mea? Fervoare pentru ceea ce-mi place sau ma emotioneaza in cei pe care ii iubesc.
    Personalitatea mea, in sfarsit? O asamblare derutanta si fascinanta totodata, care adesea sperie, de elemente multiple, uneori prea complicate, aparent contradictorii daca sunt privita din exterior. Un ansamblu armonios, antrenant si stimulant numai daca intri in contact cu esenta mea profunda.

    Traducere din limba franceza de Elena Bulai.

    40,01 lei
  • (0)

    Umbrele lui Polifem. Arhetipuri ale transformării în spiritualitatea europeană

    Autor(i): Adriana Claudia Cîteia

    Nr. pagini: 288 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Aventura cunoașterii de sine implică întoarcerea constantă la mit. În scena interioară, Eroi, Magicieni, Monștri, bătrâne Ursitoare își spun poveștile, cu chipurile îmbujorate de focul blând al rațiunii. Nimeni n-a întâlnit vreodată un satyr; și totuși, toți am primit în dar măștile lui Pan. Nimeni n-a întâlnit vreodată un Ciclop; și totuși… “Nimeni” l-a orbit pe Polifem.

    ***

    (fragment)

    „Contractele lui Ulysse”[1], exercițiile „viitorului dominat”[2] sau „autonomiei precedente”[3] sunt încercări de anticipare a metamorfozei identitare, și de corectare a tendințelor de malformare identitară sau de prevenire a consecințelor acesteia prin „cenzurarea sinelui”[4].

    Contractele lui Ulysse ca formă de autocontrol și prevenire a unor acțiuni care ar avea consecințe negative în plan moral individual, dar și colectiv au fost inspirate din episodul homeric al întâlnirii dintre eroul de la Troia și Sirene. Făpturi hibride, magice, sirenele îi seduceau pe corăbieri cu melodicitatea cântecelor lor, și îi atrăgeau în largul mării, departe de orice punct de reper. Ulysse și eroii care îl însoțeau pe drumul de întoarcere spre Ithaca s-au legat de catarg pentru a nu ceda irezistibilelor chemări.

    Episodul homeric al întâlnirii cu Sirenele poate fi interpretat în sensul importanței autocunoașterii ca modalitate de cenzurare a dorințelor și pasiunilor proprii, cu ajutorul rațiunii (metafora catargului). Autocunoaș­terea reprezintă, în parabola homerică singura modalitate de anticipare și de evitare, de prevenire a acelor acțiuni subiective cu consecințe negative asupra itinerariului existențial.

    Metamorfoza identității, ca și profilaxia acesteia nu exclud trăsăturile persistente ale personalității. Metamorfoza ar putea fi definită ca variațiune pe aceeași structură arhetipală identitară, sau ca alteralizare a identității.

    Anticipând metamorfoza identitară, precum și eventualele riscuri de natură nosologică, se poate încerca un control al acesteia printr-un set de măsuri prestabilite, cu caracter individual, numit „Contractele lui Ulyse”. Contractele lui Ulyse au dimensiunea unei dileme etice mai ales în cazul în care pun în pericol autonomia individului, capacitatea sa de a-și exersa libertatea de decizie. În această analiză poate interveni și problema autenticității individuale, cu care contractele lui Ulyse intră în contradicție. Deciziile privitoare la metamorfozele identitare trebuie înțelese ca forme de manifestare a autonomiei individuale și nu ca o sumă de măsuri, impuse din exterior cu scopul de a asigura persistența anumitor trăsături de caracter.

    Sunt nebun– în sistemul de referință al lumii, sunt înțelept– în sistemul de referință creștin. Asumarea identității parepidemice este rezultatul lecturii textului biblic, prin urmare, al inserției unor gânduri de împrumut. În experiența individuală, încercarea de a stabili implicarea personală în înțelegerea unui subiect, eșuează. Inserția gândului este o formă de eliberare de sub presiunea deliberării, dar și expresia unui refuz, a unui abandon, a punerii pe seama unui tip de gândire străin, a unui eșec în construirea identității autonome.

    42,00 lei
  • (0)

    Un dicționar al exilului feminin românesc. Autoare emblematice. Volume reprezentative

    AUTOR: Emanuela Ilie

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 568

    EDITURA: Eikon

    Despre exil (eventual în opoziție ori în complementaritate cu perechile lui terminologice: diasporă, emigrație șcl.) s-au scris sute și sute de lucrări consistente, ce ar putea umple realmente biblioteci întregi. Volume individuale ori colective de întindere variată, în forme și cu mize dintre cele mai diverse, au analizat îndeaproape ori doar au aproximat etimologia, istoria și devenirea conceptului, recunoscându-i rolul imens în însăși evoluția umanului – din moment ce, după cum susțin bunăoară coordonatorii unui impresionant Exile in Global Literature and Culture. Homes Found and Lost, exilul începe cu alungarea lui Adam și a Evei din paradis, iar finalul lui nu se întrevede nicăieri. Dimpotrivă, aș zice, având în minte contextele socio-politice, ideologice și economice recente, care au determinat nu numai dislocări, deplasări, mutații ș.a.m.d., ci și o proliferare fără precedent a discursurilor (meta)exilare. După cum i-o arată și titlul, dicționarul de față nu își propune să revină asupra unor chestiuni mai mult sau mai puțin spinoase din punct de vedere conceptual, nici să propună taxonomii noi, ierarhii alternative sau perspective radical diferite asupra unor voci esențiale ale exilului românesc. Ci doar să pună la dispoziția celor interesați un instrument de lucru util, care să probeze diversitatea impresionantă (pe plan tematic, atitudinal, stilistic etc.) a literaturii scrise de femei care, de la finalul secolului al XIX-lea și până la căderea regimului comunist, au fost nevoite, din rațiuni prioritar politice, să părăsească spațiul românesc și, eventual după o perioadă de căutări dificile, să se stabilească definitiv într-un cu totul alt spațiu, fie el vest-european (Franța, Germania, Suedia) ori american (Argentina, Canada, S.U.A.). Acolo unde, bineînțeles, au putut și să se exprime creator, într-o continuitate dureroasă sau o disjuncție tulburătoare cu scrierile anterioare – dacă acestea au existat. Ideea acestui proiect și implicit inițiativa coordonării volumului s-a născut în urma unor discuții aprinse cu câțiva dintre studenții înscriși în ultimii doi ani la cursul opțional Literatura scrisă de femei după 1990. Constatarea lor simplă legată de absența unei sinteze dedicate exclusiv autoarelor din exilul românesc a constituit pretextul unor dezbateri improvizate, dar valoroase, care i-au confirmat profesoarei lor bănuieli mai vechi, stârnindu-i în același timp dorința implicării într-un demers în fond reparatoriu, menit a corija, pe termen scurt, o stare de fapt și a stimula, pe termen lung, acțiuni similare. (Emanuela Ilie)

    79,00 lei
  • (0)

    Un istoric pe meridianele lumii

    Autor(i): Ioan Scurtu

    Nr. pagini: 275 pagini

    An: 2013

    Editura: Mica Valahie

    Autorul a adunat in aceasta carte amintiri din deplasarile oficiale, ca reprezentant al unor institutii din Romania, cu intentia de a oferi celor de astazi o imagine privind modul cum se realiza o deplasare, conditiile materiale, oamenii cu care a discutat, atmosfera din timpul reuniunilor, modul cum era privita Romania si, nu in ultimul rand, rezultatele obtinute.

    14,70 lei
  • (0)

    Un suflet își amintește Hiroshima

    Autor(i): Dolores Cannon

    Nr. pagini: 240 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Ce legatura ar putea exista intre moartea unui japonez in timpul bombardamentului atomic de la Hiroshima si o tanara din America?

    Amintirea persistenta a unei morti cumplite a trecut dincolo de timp si spatiu si a determinat-o pe aceasta tanara sa apeleze la terapia vietilor trecute. Aceasta descoperire uimitoare a vietii si mortii unui om de pe cealalta parte a planetei si efectul sau asupra unei fete din America din zilele noastre s-au facut prin intermediul regresiei hipnotice.

    Cercetarile asupra bombardamentului au scos la iveala adevaruri pe care publicul larg le ignora in momentul sfarsitului dramatic al celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Oare distrugerea devastatoare a oraselor Hiroshima si Nagasaki a fost, de fapt, rezultatul unui experiment costisitor? Oare Statele Unite chiar au trebuit sa arunce aceste bombe? Acest caz a scos la iveala revelatii socante privind realitatile din Japonia din timpul razboiului.

    Exista multe relatari dureroase, bantuite de moarte si distrugere, ale supravietuitorilor bombardamentului de la Hiroshima. Insa aceasta este relatarea unui martor ocular care nu a supravietuit.

    60,00 lei
  • (0)

    Un turn de fildeș în comunism? Institutele umaniste ale Academiei RPR în România lui Gheorghiu-Dej

    Autor(i): Cristian Vasile

    Nr. pagini: 448 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    O lucrare riguroasă despre activitatea institutelor umaniste ale Academiei RPR în perioada 1948­–1965, ani de grele provocări politico-ideologice pentru cercetătorii români.

    Ce au în comun personalități precum Andrei Oțetea, George Călinescu, George Oprescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Ralea, Costin Murgescu, Constantin Ionescu-Gulian, Petre Constantinescu-Iași, Ion Gheorghe Maurer, Miron Constantinescu? Cu toții s-au aflat sub guvernarea Gheorghiu-Dej în fruntea unor institute de cercetare umanistă plasate sub egida Academiei Republicii Populare Române (RPR), o instituție de tip sovietic. Lucrarea și-a propus să urmărească rolul politic în care autoritățile comuniste au căutat să distribuie astfel de personaje ale spațiului cultural-ideologic, dar și cercetarea umanistă ca atare. În plus, volumul încearcă să răspundă la câteva întrebări esențiale privind organizarea și funcționarea centrelor de cercetare sus-amintite și a Academiei RPR în anii regimului Gheorghiu-Dej.

    Un turn de fildeș în comunism? analizează directivele ideologice în privința cercetării din domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepția ideologică în legătură cu definiția adecvată a cercetării și în ce măsură s-a păstrat o reflecție academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic și istoric sau orientarea marxistă).

    Volumul a apărut cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

    54,90 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler

    Autor(i): Dan Gîju

    Nr. pagini: 296 pagini

    An: 2014

    Editura: Favorit

    Chiar dacă nu au apucat să facă istorie, „vânătorii negri” – cum au fost denumiţi, conspirativ, membrii formaţiunii comandate de Sturmbannfuhrer-ul Ion Tobă-Hatmanu, din cadrul Jagdwerband Kommando Skorzeny, în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial –, aceştia nu sunt închipuirea autorului… Cartea de faţă demonstrează că „vânătorii negri” au existat în realitate, ba mai mult, s-au aflat la mai puţin de o lovitură de gong de rolul vieţii lor. Este vorba despre 20 de specialişti în spionaj, sabotaj şi diversiune – numiţi şi „terorişti”, din perspectivă inversă, desigur –, instruiţi într-o şcoală specială de la Rückersdorf (Austria) de şapte „profesori”, în intervalul 24 ianuarie–1 aprilie 1945, care, la rândul lor, într-o a doua fază, la castelul Schönborn, începuseră pregătirea altor 60 de elevi (cursanţi), marea majoritate români, surprinşi de lovitura de palat din 23 august 1944 la studii (îndeosebi la aviaţie şi transmisiuni) în Germania nazistă, cu toţii urmând să fie lansaţi, în cadrul Operaţiunii Wervolf, în spatele liniilor sovietice, cu misiuni specifice trupelor de comando, plan abandonat în ultimul moment (6 mai 1945), la ordinul transmis prin radio de amiralul Karl Dönitz, din cauza ocupării aproape în totalitate a Germaniei, fapt ce le-ar fi permis Aliaţilor justificarea eventualelor represalii împotriva populaţiei civile şi a prizonierilor.

    31,50 lei
  • (0)

    Viața de zi cu zi în documente vechi de familie

    Autor(i): Cătălin D. Constantin

    Nr. pagini: 160 pagini

    An: 2022

    Editura: Corint

    Pornind de la trei istorii de viață – a colonelului Borda, a Herminei, profesoară de științe naturale din Arad, și a Mariei Vanghelie, văduvă din Craiova – autorul realizează un portret al cotidianului burghez, urban, din secolul XX.

    Categoria: Istorie

    67,50 lei
  • (0)

    Viața după cel de-al Treilea Reich

    Autor(i): Paul Roland

    Nr. pagini: 208 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

    Aceasta este povestea Germaniei dupa nazism, o epoca in care din ruine au aparut doua state separate, care aveau sa se confrunte in spatele Cortinei de Fier. Intre timp, oamenii se chinuiau sa-si revina din impactul fizic si psihologic, generat de infrangere, dar si ca urmare a vinovatiei cauzate de actele monstruoase care fusesera comise sub regimul lui Hitler.

    Cand fortele aliate au cucerit Germania, au fost socate de distrugerile gasite. Dar cum au reusit sa se asigure ca acele crime impotriva umanitatii urmau sa fie pedepsite si oare unde au plecat toti nazistii dupa terminarea razboiului?

    50,00 lei
  • (0)

    Viața în timpul celui de-al Treilea Reich

    Autor(i): Paul Roland

    Nr. pagini: 208 pagini

    Anul apariţiei: 2021

    Editura:  Prestige

    Viata in timpul celui de-al Treilea Reich este o carte care se bazeaza pe relatarile celor care au fost martorii ascensiunii si declinului unuia dintre cele mai viciate si sadice regimuri pe care le-a cunoscut vreodata lumea. Acestea sunt povesti din vremuri ingrozitoare, povestite de oameni obisnuiti care au trait sub dominatia unui regim caruia nu i-ar fi pasat daca ar fi distrus intreaga tara pentru a-si atinge obiectivele meschine.

    Paul Roland este autorul a peste douazeci de carti, dintre care putem aminti Investigating the Unexplained, Crime Scenes, In the Minds of Murderers, The Complete Book of Ghosts, The Crimes of Jack the Ripper, The Nazis and the Occult (in curs de aparitie la Editura Prestige) si Hauntings. In aceasta carte, autorul prezinta un studiu cu privire la evenimentele istorice din perioada celui de-al Treilea Reich. De peste douazeci si cinci de ani, Paul lucreaza in calitate de scriitor si autor de recenzii independent pentru numeroase publicatii din Regatul Unit, avand o contributie constanta pentru The Mail on Sunday, Kerrang si Total Film.

    45,00 lei