Editura de carte

  Sunt frant de oboseala, maine dimineata trebuie sa fiu cel mai tarziu la ora 8 la masa de scris, dar nu pot sa nu insemn chiar acum uluitoarea confesiune pe care mi-a facut-o Maryse. Incerc sa transcriu exact:
— Nu stii cat am suferit pentru d-ta. Voiam sa ma culc neaparat cu d-ta. Ma obsedai. O saptamana a fost un adevarat chin — dar stii? chiar fizic. Tii minte cand am venit sa te iau de la Rampa si am plecat impreuna in masina? In ziua aceea eram decisa sa-ti vorbesc deschis, fiindca vedeam ca altfel nu intelegi, sau refuzi sa intelegi. Ma hotarasem sa iau asupra-mi cele mai penibile detalii. Sa gasesc odaia unde sa ne intalnim, sa te aduc acolo, sa pregatesc, in sfarsit, totul… Dar tocmai in ziua aceea te durea… maseaua. Daca nu te-ar fi durut, as fi fost sigur a d-tale. N-as fi ezitat sa-ti vorbesc — si d-ta n-ai fi putut refuza. Niciun barbat nu refuza.
In primele zile — tii minte, dupa prima seara cand am fost la „Zissu” — ma hotarasem sa vin intr-o zi la d-ta, sa ma dezbrac, sa ma culc in pat si sa te astept. M-ai fi gasit acolo si n-ai fi avut incotro. Dar intre timp mi-ai dat Femei si am vazut ca nici macar asa n-as fi facut decat sa repet un episod din trecut. Mi s-a facut sila de mine si am renuntat, mai ales ca ai fi crezut ca o copiez pe eroina d-tale.

 Iosef Hechter, tu eşti bolnav. Tu eşti substanţialmente bolnav, pentru că nu poţi decât să suferi; şi pentru că suferinţa ta e înfundată. Toată lumea suferă, Iosef Hechter. Suferim şi noi, creştinii. Dar pentru noi e o ieşire, pentru că noi ne putem mântui. Ştiu, tu nădăjduieşti; nădăjduieşti că va veni odată cel aşteptat, Mesia, pe calul alb, şi atunci vei stăpâni pământul. Nădăjduieşti, Iosef Hechter. E singurul lucru ce-ţi mai rămâne.
Eu însă nu pot face nimic pentru tine. Pentru că eu ştiu că Mesia acela nu va veni. Mesia a venit, Iosef Hechter – şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe care Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai văzut – pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi.
…Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?

Nae IONESCU

„Ce conceptie e aceasta? Nu te supara, consider a apartine unui om primitiv, cu o educatie precara. De altfel, nu e intamplator. Tu vii dintr-un mediu cu o conduita nefiltrata prin coduri sociale. Cand ne-am casatorit, anumiti oameni m-au avertizat ca fac o mezalianta, si ca va fi foarte greu de contopit doua filosofii si culturi atat de diferite. Eu am crezut ca prin studii ai facut saltul necesar, dar se vede ca m-am inselat. In lumea mea natala, aia disparuta, ingropata de voi, sau, ma rog, de oameni ca tine, familia era sacra. Micile abateri, inerente vietii – in functie de temperament – nu erau trambitate si nu degenerau in rupturi. Noi ne respectam unii pe altii si, chiar daca sufeream, nu ne dadeam in stamba.
— Fiindca veni vorba de „voi” si de „noi”, despartiti de tine prin garduri seculare, nu ti se pare ca „voi” cultivati ipocrizia ca pe o valoare umana elevata?”

„— De ce ți-e frică, Leonard? interveni Robert, călcându-și propriul consemn al tăcerii.
— Nu știu. De tot, de orice. De ce e în afara mea, dar și de ce e în mine.
— N-ai încercat să decelezi sursa?
— Ba da. Ba nu… Poate are un miez frica asta, un focar. Intuiesc așa, vag – dar și foarte acut – că dacă mă apropii mai mult de el, pur și simplu, mă dezintegrez.
— Spune, spune!… îl îndemnă Robert.
— Punctul acela e pretutindeni. Inclusiv în celulele mele, în sângele meu…
— Nu cumva, Leonard, e vorba despre ceea ce Jung numea „duhul adâncului”? Duhul adâncului tău, adică? Jung ne învață că omul trăiește în două lumi: una ordonată și alta fantastică, cea din sinele tău. Și pentru a putea coborî în ea, în sinele tău, trebuie să-ți înfrângi și să-ți depășești spaima de inconștient.”