Editura de carte

Am gasit – din senin – un nou subiect de piesa de teatru. Mi-a intrat dimineata in cap (nici eu nu stiu cum) si pe urma toata ziua, pe strada, in tramvai, in autobuz, l-am tot mestecat si mestecat, pana cand seara – intors acasa – m-am asezat la masa si am scris „d’un trait” scenariul complet al actului I. Eram in asa excitatie, incat n-am mai avut rabdare sa fixez pe hartie si scenariul celorlalte doua acte. Am iesit, i-am telefonat lui Leni si m-am dus la ei cu gandul sa le comunic descoperirea. Cu o seara inainte imi spusesera ca le trebuie o piesa pentru Leni, Stroe, Ronea, Marian. Ei bine, voiam sa le spun, am piesa! Ce e si mai amuzant e ca in autobuzul 40, mergand spre Bulevardul Marasesti, in 8-10 minute cat a tinut drumul am schitat in minte si scenariul actelor II si III, gasind multe, neasteptate incidente. In felul asta, cand am ajuns la ei, le-am facut o expunere completa. Mare entuziasm. Si Leni si Froda afirma ca ar fi o lovitura! Toate bune! Dar trebuie sa scriu. Iata-ma in momentul de fata cu patru piese in brate – si niciuna din ele (nici macar „Alexandru cel Mare”), niciuna scrisa. Eu pot sa fiu un autor de teatru, chiar un fabricant de teatru, dar imi trebuie mai multa tenacitate, mai multa meserie. Vom vedea.

„— De ce ți-e frică, Leonard? interveni Robert, călcându-și propriul consemn al tăcerii.
— Nu știu. De tot, de orice. De ce e în afara mea, dar și de ce e în mine.
— N-ai încercat să decelezi sursa?
— Ba da. Ba nu… Poate are un miez frica asta, un focar. Intuiesc așa, vag – dar și foarte acut – că dacă mă apropii mai mult de el, pur și simplu, mă dezintegrez.
— Spune, spune!… îl îndemnă Robert.
— Punctul acela e pretutindeni. Inclusiv în celulele mele, în sângele meu…
— Nu cumva, Leonard, e vorba despre ceea ce Jung numea „duhul adâncului”? Duhul adâncului tău, adică? Jung ne învață că omul trăiește în două lumi: una ordonată și alta fantastică, cea din sinele tău. Și pentru a putea coborî în ea, în sinele tău, trebuie să-ți înfrângi și să-ți depășești spaima de inconștient.”

DIRECTORUL: Ba, din intamplare, azi am citit. De la cap la altul. (Ia de pe masa lui Voicu un numar din Desteptarea si il tine in mana, privindu-l.) Opt pagini de prostii si vechituri.
BUCSAN: Iar intre aceste prostii si vechituri, bine camuflat, un mare santaj.
DIRECTORUL (rade): Cum exagerezi, coane Griguta! Un mare santaj! Cel mult cateva mici gainarii. Imi cunosc gazeta si imi cunosc oamenii. Nu e nici unul intre ei capabil de un mare santaj.
BUCSAN: Dar dumneata esti capabil!
DIRECTORUL: Da, cand imi dau osteneala.