• (0)

    Drumurile Damascului

    AUTOR: Dan-Decebal Gavrilescu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 222

    EDITURA: Eikon

    Doctorul Dan Gavrilescu este un personaj. Nu numai al acestui, în fond, jurnal, ci al vieții însăși. Un om, rara avis, liber cu orice risc. Liber în viața socială, în cea profesională și liber în credință. Știind însă că libertatea nu survine în existența noastră prima, ci este dintotdeauna urmare a… „Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8.31-32). Avem în aceste pagini de jurnal de pandemie, abia transfigurat prin minime disturbări ale numelor și trecerea la persoana a treia, o imagine a unei conștiințe civice și profesionale care mărturisește un adevăr și o imagine ale unei comunități, în sensul de ecclesia. Cum se autocaracterizează, Paul Voiosu este un disident al lumii medicale. „Orice, numai fanatic NU. Doar sigur pe convingerile mele. Pe cine deranjează, azi, Hristos?”. Pe foarte mulți, aș răspunde. Și nu asta a făcut, în fond, de la nașterea Sa în staulul din Bethleem? Autorul nu crede versiunile „oficiale” despre pandemie, după cum nu înghite „pe nemestecate” teoriile la modă, de exemplu cele ecologiste. Se vrea deci un om liber, cum enumeră cu precizie el însuși, ca medic, istoric (iubitor de istorie adică), om al bisericii și om de familie. (Christian Crăciun – Cuvânt însoțitor)

    35,00 lei
  • (0)

    Destine (Clan)Destine

    AUTOR: Maria Ileana Tănase

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 322

    EDITURA: Eikon

    Romanul Destine clandestine este o carte a amintirilor, mai apropiate sau mai îndepărtate. Este o cronică de familie, bogat ilustrată cu întâmplări intime, speranțe și vise, picturi, nopți albe, rețete culinare, festinuri, care toate la un loc fac un mix narativ bine dozat. Astfel scrisă, într-o singură măsură mixată, care nici nu urcă, nici nu coboară, romanul Mariei-Ileana Tănase este o moderație prelungă și ar putea continua pe această temă, a unor vieți trăite pe jumătate, într-o demipensiune confortabilă. Standardele sociale sunt păstrate cu rigoarea actelor, hârtiilor care certifică acest lucru. Visele clandestine, intime își creează propria lor trăire și las cititorului plăcerea de a descoperi, măcar unul dintre ele. Pasagere și mesagere în „mașinuța de aur” a destinului, ele călătoresc împreună spre o destinație necunoscută. (Clelia Ifrim)

    39,00 lei
  • (0)

    Anatomia și fiziologia lui A

    AUTOR: Christian Crăciun

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 204

    EDITURA: Eikon

    „Aici găsim din nou aplicată una dintre ideile de forță ale profesorului Crăciun, anume că poezia nu este metaforă, ci metamorfoză. Poezia nu doar că sugerează, simbolizează, semnifică ceva, ci pur și simplu intervine în viață și o modifică, așa cum îngerul intervine în destin. Forța transfiguratoare a poeziei vine din aceea că ea conține nu doar un sistem de semne și sensuri, ci și o energie, un dinamism intern care produce vertij sau, cu trimitere directă la Ezra Pound, de-a dreptul vortex. În acest fel explică eseistul faptul că de la un moment încolo Nichita Stănescu renunță la scrierea textelor, căci scrisul este prea abstract, și dictează pur și simplu poemele, le vorbește. În dictare poezia redobândește plinătatea ei corporală, vocală, orală, gestuală, teatrală chiar, devine aură vizibil-audibilă a poetului. Iar dacă a fost cineva care să fi provocat un vortex în poezia română, acela a fost Nichita.” Vianu Mureșan

    40,00 lei
  • (0)

    Touched by an Angel – Atins de înger

    AUTOR:  Lidia Vianu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 448

    EDITURA: Eikon

    Selectez şi traduc de mulţi ani antologii de poezie contemporană românească, publicate pe hârtie la edituri, dar şi online, la Contemporary Literature Press. Am tradus poeţi foarte lăudaţi, poeţi începători, poeţi care scriu de mult dar nimeni nu s-a oprit să-i citească. Am tradus toată viaţa. Am învăţat să citesc cu ochii mei şi să nu mă uit la lista de premii a celui care îmi trimite un manuscris. Volumul publicat acum este un volum special. El cuprinde poeţi buni şi cunoscuţi [lucru pentru care mă bucur], dar şi poeţi despre care nici eu, şi nici colegii lor de breaslă nu ştiu mare lucru. Câţiva dintre ei sunt de-a dreptul fascinanţi. Manuscrisele primite la această ediţie a concursului „Lidia Vianu Translates 2023” le-am citit cu o bucurie aparte. Ca atunci când citeşti un roman pe care nu îl poţi lăsa din mână, tot aşa mă sculam eu dimineaţa cu un singur gând: „Voi găsi azi un poet chiar mai bun decât cel de ieri?” Nu am avut niciodată în minte să mă transform în distribuitor de premii. Am citit toate manuscrisele primite ca pe o bucurie a mea, şi am ales poeţii care m-au impresionat. Cum zice câştigătorul acestui maraton, Virgil Diaconu, … „poetul autentic nu poate fi subevaluat prea multă vreme. Nu este toată critica eşuată estetic…” Am găsit poeţi atinşi de înger. Şi mi-am propus ca în anul următor să caut adevărata critică de întâmpinare. La fel ca Virgil Diaconu, şi eu cred că „ Nu se poate ca poetul care este atins de înger să nu fie văzut în îngereasca lui.” Critica literară de întâmpinare este aerul pe care îl respiră literatura nouă, şi tocmai de aceea criticii literari merită o antologie a lor. La fel ca poetul, criticul literar merită şi el să fie cunoscut şi citit şi tradus. (Lidia Vianu)

     

    It has been many years now since I have been selecting and translating anthologies of contemporary Romanian poetry. These anthologies have appeared both on paper, at various publishing houses, and online, at Contemporary Literature Press. I have translated well-known poets, young poets, poets nobody seems to know yet. I have translated all my life. I have learnt how to read with my own eyes, and never even glance at the list of prizes some poets send. This book, however, is a very special one. It includes both well-known poets [which makes me very happy], and poets very few people have heard of. Some of those littleknown poets are really fascinating. It has been a joy to read the manuscripts sent for this edition of “Lidia Vianu Translates 2023”. Just like a teenager who cannot put a novel down, I woke up every morning with one question in my mind: “Will I find today an even better poet than I did yesterday?” I have chosen the poets that impressed me. The winner of this year, Virgil Diaconu, wites: “… the genuine poet cannot be ignored forever. A poet touched by an angel cannot fail.“ I have found poets who have been touched by an angel. I have even made a plan for next year: I will try to find literary critics and literary magazines who write about contemporary Romanian writers. The literary critics who keep literature going deserve an anthology of their own. (Lidia Vianu)

    69,00 lei
  • (0)

    Minoritățile naționale – Stadiul cercetării din România și modelul european

    AUTOR: Radu Carp, Ștefan Herchi

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 206

    EDITURA: Eikon

    „De mai mulți ani, Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere – CESMINT organizează periodic la Oradea, în colaborare cu Școala Doctorală de Științe Politice a Universității din București, o manifestare științifică legată de situația minorităților naționale din România și din țările învecinate. Cercetările prezentate în acest cadru au fost dezvoltate în mai multe teze de doctorat, unele dintre acestea fiind ulterior publicate ca atare. De fiecare dată, această manifestare a avut și o componentă simbolică – o ediție a fost de exemplu a fost consacrată descoperirii comunității evreiești din Oradea, o alta preocupărilor lui Iuliu Maniu legate de relația dintre majoritate și minoritățile etnice din România după 1918 (în acest context a avut loc și o vizită la Bădăcin), o altă ediție a inclus o vizită la comunitatea românească din Gyula, etc.

    CESMINT are ca obiect studiul minorităților naționale din regiunea de nord – vest a României și din țările învecinate, având exclusiv un scop științific. Este o organizație independentă care nu este finanțată de stat sau de o minoritate națională, ceea ce permite cercetarea în condiții obiective a unei problematici insuficient explorată până în prezent.”, Radu Carp

    35,00 lei
  • (0)

    Casa de nebuni a Atenei

    AUTOR: Thanas Medi

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 358

    EDITURA: Eikon

    Trebuia să fie acolo înainte de șapte. La ei! Era atât de speriată de ei, i se păreau atât de înfricoșători, încât nici în vis n-ar fi vrut să-i vadă. Nici nu îndrăznea să-i pomenească cu acea poreclă cunoscută pe care le-o punea toată lumea, deși nu-i făcuseră niciodată vreun rău. Îi ținea la distanță, ca să nu-i năpădească creierul și astfel se consola cu vinovăția de a nu avea serviciu, și deci, nu o lega nimic de ei. Întrucât ei nu făceau umbră pământului, nu existau și nu s-ar fi împiedicat de ei. Undeva deasupra străzii Thivon, una dintre arterele cu cel mai intens trafic rutier din partea de vest a Atenei, luă autobuzul 732. Era plin de oameni, înghesuiți ca sardelele, care se grăbeau la muncă. Cu greu a reușit să-și facă loc și să se agațe de bara verticală de lângă ușa principală. Găsi drept cea mai bună soluție pentru moment, să-și lase privirea să-i alunece dincolo de geamul aburit al ferestrei din față. Acolo, unde totul se rostogolea cu rapiditate, un amestec de clădiri, copaci, dar și lumini și stele, care se stingeau continuu spre cer. Se cufundă înlăuntrul său din cap până în picioare pentru a se simți mai bine și a uita încotro merge, locul în care avea să înceapă noua muncă, pe „ei”, oamenii înfiorători care o așteptau. Se agăță de o stea care strălucea mai tare, de parcă s-ar fi prins de trecutul său îndepărtat, de vremea când era cineva. Plângea sufletul în ea pentru puțină mândrie, pentru puțin mai multă demnitate, iar zicala aceea bine-cunoscută „Munca este onoare” i se păru un nimic, o expresie mai perimată ca oricând. Pentru că asta era și ea însăși: un mare nimic. Ajunsese la limita de jos, nivelul zero al abilității și înțelegerii umane. Avea să facă cea mai banală, cea mai lamentabilă muncă, pe care o evitase întotdeauna: femeie de serviciu! Pentru a da cu mătura și mopul, pentru a curăța podeaua de gunoaie, de murdăria și scuipatul altora (în special al lor), nu credea că e nevoie de cine știe câtă minte. Era suficient să ai brațe, brațe puternice. Nimeni nu mai avea nevoie de înclinațiile, visele, dorințele, creierul ei. Să fii o ființă fără cap, doar cu corp, mușchi și stomac, era mult mai bine.

    40,00 lei
  • (0)

    Hitler. Adevăruri și legende

    Autor(i): Claude Quétel

    Nr. pagini: 208 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Ce se mai poate spune despre Hitler, după publicarea a mii de articole și cărți, inclusiv numeroasele biografii bine documentate? Tocmai, nu este vorba despre a spune mai mult, ci despre a spune corect și a vedea lucrurile diferit, examinând punctele neclare pe care le întâlnim în viața lui Hitler.

    Cu această misiune, vom merge pe urmele lui, punând întrebările pe care toți le pun, dar la care foarte puțini pot răspunde. A avut Hitler o copilărie nefericită? A fost întotdeauna antisemit? Poate fi considerat erou al Marelui Război? Vom vedea că scrierea lui, Mein Kampf, nu a fost în niciun caz premeditată, că dictatorul nu a îmbunătățit nici condiția muncitorilor, nici statutul femeilor, că a ezitat în fața Bisericilor germane, că a fost un strateg slab… Dar și că a condus omenirea către cel mai atroce dintre războaie.

    44,90 lei
  • (0)

    Jurnalul unui om norocos

    Autor(i): Ilie Popescu-Mohora

    Nr. pagini: 240 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Amintirile despre copilăria petrecută într-un sat teleormănean, însemnările zilnice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial și din perioada comunistă, corespondența întreținută de către Ilie Popescu-Mohora cu câteva personalități ale României secolului XX (printre ele numărându-se Iosif Constantin Drăgan și Dinu Adameșteanu) vor fi o revelație pentru cititorii pasionați de istoria contemporană. Vor avea ocazia să afle amănunte – povestite cu mult umor – despre viața satului interbelic al Vechiului Regat, despre obiceiurile, tradițiile și superstițiile locuitorilor, întâmplările cotidiene ale unui adolescent în orașul Alexandria, încercările unui student și apoi ale unui tânăr ambițios care își dorește să răzbească în Capitală. Din Bogdana cea natală, destinul – profund înrâurit de Constantin Argetoianu, politicianul temut, dar respectat de toți adversarii săi – l-a purtat pe Ilie Popescu-Mohora tot mai departe, până la Roma. Acolo, în „cetatea eternă”, a fost martorul unor prefaceri istorice în anii 1942–1943: prăbușirea fascismului și a regimului Mussolini, preluarea puterii de către mareșalul Badoglio, retragerea germanilor și sosirea Aliaților, proclamarea Republicii de la Salo. Din toate a ieșit cu bine, pentru că a fost un om… norocos.

    49,90 lei
  • (0)

    Biblioteca secretă din Varșovia

    Autor(i): Madeline Martin

    Nr. pagini: 480 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    De când se știe, Zofia și-a găsit alinarea în cărți și în prietenia cu Janina. Nimeni nu și-ar fi putut însă imagina ororile ocupației naziste în Varșovia. Bombele distrug orașul, iar soldații lui Hitler îl jefuiesc și ucid oameni nevinovați, prigonindu-i pe evrei.

    Zofia are convingerea că și cărțile trebuie protejate, mai ales că lucrează la o bibliotecă importantă. Reușește astfel să salveze multe volume interzise, ascunzându-le într-un depozit secret și înființând un club de lectură clandestin.

    Cele două tinere nu renunță la citit nici când Janina este forțată să meargă în ghetou. Ea alină durerea celor de acolo, împrumutându-le cărți dintr-o valiză cu care străbate străzile ghetoului.

    Pe măsură ce se apropie ziua eliberării, Zofia se aruncă în luptă alături de Janina. În cele din urmă, ea folosește singura armă care i-a mai rămas pentru a păstra vii cultura și tradițiile unei țări sfâșiate: LITERATURA.

    79,90 lei
  • (0)

    Mehmed al II-lea. Cuceritorul Constantinopolului (Ediția a doua)

    Autor(i): John Freely

    Nr. pagini: 656 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    În această biografie de referință a lui Mehmed Cuceritorul, autorul aduce cu însuflețire la viață lumea în care a trăit sultanul otoman. John Freely pune în lumină personalitatea bărbatului ascuns sub masca mitului, a legendelor, o figură care a dominat atât Apusul, cât și Răsăritul vremii sale. O narațiune care, sprijinită pe un impresionant aparat științific, se construiește din volute elegante, asemenea unei povești din O mie și una de nopți.

    47,50 lei
  • (0)

    Războiul Uniunii Sovietice. Dezastru și triumf, 1941–1945

    Autor(i): Richard Overy

    Nr. pagini: 656 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Demarat cu scopul de a învinge puterile invadatoare ale Axei, efortul de război al Uniunii Sovietice a cunoscut o dimensiune fără precedent în istorie. Marile bătălii purtate s-au soldat, în cele din urmă, cu un triumf înfiorător de scump plătit: peste 25 de milioane de morți, militari și civili, și estul URSS complet devastat. Fără cooperarea dintre Est și Vest, avansul hitlerist ar fi fost imposibil de stăvilit.
    Richard Overy, istoric desăvârșit, prezintă strădaniile sovietice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial într-un mod echilibrat și nepărtinitor. Autorul aduce în prim-plan întrebări esențiale, al căror punct de plecare se află în conflagrația de acum opt decenii. Chiar a fost Stalin un geniu militar? S-a datorat, într-adevăr, victoria sovietică în Marele Război pentru Apărarea Patriei doar uriașei mase de tehnică de luptă și de combatanți implicate în acerbele ostilități – ori, poate, au mai existat și alte elemente care au contribuit decisiv? Nu cumva sufletul și elanul patriotic al rusului de rând au fost picătura care a înclinat decisiv balanța războiului în favoarea Aliaților?

    74,90 lei
  • (0)

    Limba lui Hristos

    Autor(i): Adrian Lesenciuc

    Nr. pagini: 272 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Există un loc unde se vorbește limba lui Hirstos, nu departe de Drumul Damascului, la o abatere de câțiva kilometri, în munții Antiliban. Locul se numește Maaloula și înseamnă „poartă” în aramaica occidentală. Acolo s-a retras, urmărită de soldații romani, Sfânta Tecla, prima ucenică a Apostolului Pavel și prima muceniță a creștinătății. Pe același drum urmează să pășească, aproape două mii de ani mai târziu și fără să cunoască povestea întemeierii locului, un arab creștin din nordul Libanului, izgonit din țara sa. Arabul ajunge pe Drumul Damascului în plin război civil sirian, după ce și-a risipit averea pentru a cumpăra demnități în țara de adopție.
    Romanul Limba lui Hristos e povestea revelării întâmplătoare a faptelor din primul deceniu creștin, în contextul unor întâmplări petrecute între 1975 și 2013, dintr-un Orient la fel de incert ca acela din Antichitate și la fel de volatil ca parfumurile Arabiei. O ultimă cruciadă interioară este dusă pe teritoriul fluid al Orientului.
    Există un loc unde încă se mai vorbește limba lui Hristos. Exista.

    49,90 lei