-
Crima imperfectă. Anchetele colonelului Antonescu
49,90 leiAutor(i): Dan Antonescu
Nr. pagini: 224 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Crima imperfectă este un volum palpitant ca un policier, însă totul pornește de la fapte și personaje reale. Cartea relatează povestea unui caz adevărat de crimă, soluționat, în 1998, de autor – care, la vremea respectivă, făcea parte din Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Un taximetrist descoperă în apropiere de Piața Victoriei un sac cu o jumătate de cadavru. După câteva zile, este găsită și cealaltă jumătate.
Fără camere de supraveghere, fără telefoane mobile, fără internet sau rețele de socializare, polițiștii au rezolvat acest caz aparent imposibil.
-
Trei zile de foc. Roosevelt și întâlnirea de la Teheran
79,90 leiAutor(i): Bret Baier, Catherine Whitney
Nr. pagini: 592 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Portretul președintelui american Franklin Delano Roosevelt și întâlnirea dintre acesta, Winston Churchill și Iosif Stalin de la Teheran, din 1943.
Noiembrie 1943. Aproape întreg continentul european era controlat de naziști și de țările Axei, iar Japonia încă domina zona pacificului. Prin victorii succesive în Mediterana, la Guadalcanal și pe Frontul de Est, Aliații avansaseră pe un mare teritoriu, dar cu un cost extraordinar.
În aceeași lună, un pariu îndrăzneț a fost pus la cale, unul care avea să schimbe totul. În secret, „cei trei mari” – Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin – s-au întâlnit întâia oară, pentru a stabili o strategie de înfrângere a lui Adolf Hitler. La Teheran, în Iran, pe parcursul a trei zile, acest trio – colaboratori improbabili, uniți de responsabilitatea lor ca șefi ai Puterilor Aliate – a luat decizii esențiale, care au marcat ultimii ani ai războiului și perioada postbelică.
Trei zile de foc se concentrează asupra vieții lui Franklin D. Roosevelt și, totodată, asupra factorilor care l-au condus către victoria din zilele decisive de la Teheran. Descoperind noi detalii în transcrieri rar văzute, istorii orale și documente declasificate ale Departamentului de Stat al SUA, precum și în documente prezidențiale din colecțiile Bibliotecii „Franklin D. Roosevelt”, jurnalistul Bret Baier dezvăluie personalitatea complexă a președintelui american care s-a confruntat cu cea mai mare provocare la adresa Statelor Unite de după perioada lui Abraham Lincoln.
-
Un turn de fildeș în comunism? Institutele umaniste ale Academiei RPR în România lui Gheorghiu-Dej
54,90 leiAutor(i): Cristian Vasile
Nr. pagini: 448 pagini
An: 2024
Editura: Corint
O lucrare riguroasă despre activitatea institutelor umaniste ale Academiei RPR în perioada 1948–1965, ani de grele provocări politico-ideologice pentru cercetătorii români.
Ce au în comun personalități precum Andrei Oțetea, George Călinescu, George Oprescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Ralea, Costin Murgescu, Constantin Ionescu-Gulian, Petre Constantinescu-Iași, Ion Gheorghe Maurer, Miron Constantinescu? Cu toții s-au aflat sub guvernarea Gheorghiu-Dej în fruntea unor institute de cercetare umanistă plasate sub egida Academiei Republicii Populare Române (RPR), o instituție de tip sovietic. Lucrarea și-a propus să urmărească rolul politic în care autoritățile comuniste au căutat să distribuie astfel de personaje ale spațiului cultural-ideologic, dar și cercetarea umanistă ca atare. În plus, volumul încearcă să răspundă la câteva întrebări esențiale privind organizarea și funcționarea centrelor de cercetare sus-amintite și a Academiei RPR în anii regimului Gheorghiu-Dej.
Un turn de fildeș în comunism? analizează directivele ideologice în privința cercetării din domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepția ideologică în legătură cu definiția adecvată a cercetării și în ce măsură s-a păstrat o reflecție academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic și istoric sau orientarea marxistă).
Volumul a apărut cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
-
Cabala pe înțelesul tuturor
48,00 leiAutor(i): David Wells
Nr. pagini: 280 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
O introducere accesibila la invataturile adanci ale Copacului Vietii si cum poti sa le folosesti pentru a-ti imbunatati experienta pe Pamant.
,,Wells a produs o relatare excelenta care te invita sa-ti accepti sinele superior prin Cabala.” – Revista Yoga
Cabala este o traditie vestica mistica non-religioasa care contine un corp de cunostinte si practici magice. Ea ofera invataturi despre creatie, origine si destinul sufletului, natura divinitatii si rolul oamenilor pe Pamant, si include practici meditative, devotionale si mistice precum astrologia, Tarotul si magia.
David Wells a studiat Cabala mai bine de 25 de ani, si in aceasta carte isi impartaseste cunostintele acestei fascinante filosofii. Desface conceptele Cabala intr-o maniera usor de inteles si iti arata cum sa le aplici practic in viata ta. In carte sunt disponibile nenumarate exercitii practice, ritualuri simple si practici sigure care iti vor permite sa experimentezi puterea Cabalei. Vei descoperi:
* rolul Copacului Vietii – sistemul central de organizare al Cabala;
* cei 10 Sefiroti (sfere) ai Copacului si semnificatia lor;
* meditatii si exercitii pentru fiecare Sefira;
* cum sa lucrezi cu fiecare Sefira si sa intelegi simbolurile fiecareia, incepand cu zei/zeite pana la cristale;
* cum sa folosesti rugaciunile cabalistice si sa lucrezi cu cei patru mari
Arhangheli pentru sprijinul zilnic si pentru protectie.
,,Cabala este parte integranta din viata lui David si crede cu tarie ca este sistemul perfect prin care sa-ti traiesti viata.” – Kindred Spirit
-
Carduri pentru vindecarea corpului
99,00 leiAutor(i): Ewald Kliegel, Anne Heng
Nr. pagini: 128 pagini + carduri
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Cele 52 de carduri pe care le-am adus din lumea spirituala, precum si mesajele lor, te pot ajuta sa creezi strategii si te pot ghida in rezolvarea situatiilor dificile legate de sanatatea ta. Alaturi de 4 Jokeri, ce reprezinta principiile feminine si masculine ale vietii, aceste carduri iti pot servi ca unelte pentru prevenirea problemelor de sanatate. Fie ca lucrezi cu Spirala Sanatatii, Constelatia Organelor sau cu Matricea Sanatatii (o etalarea mai complexa care imbratiseaza cele patru elemente), natura interconectata a sistemelor corpului tau este clar revelata in cele sapte etalari diferite de carduri, care sunt explicate in brosura. Asculta-ti organele pentru a-ti intari forta vitala si a te bucura de o sanatate vibranta.
-
Tarotul Sufi
99,00 leiAutor(i): Ayeda Husain
Nr. pagini: 188 pagini + 78 carduri
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Secretele pe care Tarotul si Sufismul cauta sa le scoata la lumina sunt aceleasi. Pentru adeptii Sufismului, totalitatea cunoasterii este legata de cunoasterea sinelui. Sufismul este numit „calea inimii” pentru ca reprezinta un proces de aprofundare interioara constienta cu scopul de a lustrui oglinda inimii, incat aceasta sa poata reflecta Divinul. In mod similar, Tarotul se refera la atingerea acelor adevaruri mistice ascunse in spatele Arcanei Majore si Arcanei Minore.
Acest ghid de folosire a cartilor reimagineaza in mod creativ si reinterpreteaza fiecare carte prin prisma Sufismului, si astfel ajunge sa impartaseasca potenta invataturilor, practicilor si tehnicilor de vindecare mistice stravechi.
-
Tarotul celui de-al cincilea spirit
99,00 leiAutor(i): Charlie Claire Burgess
Nr. pagini: 112 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Contine un pachet cu 78 de carduri si un ghid de interpretare
Tarot, dincolo de binomul de gen
Tarotul da ce are el mai bun in situatii limita, in joc de nuante. Cu cat il folosim mai mult, cu atat vedem mai bine ca totul este fluid: genul, sensul, chiar si timpul. Toti suntem fiinte de pamant, aer, foc si apa, tinute laolalta de al cincilea element: spiritul.
Acest set de carti extinde notiunea de gen prin combinarea formulelor traditionale cu imagini iesite din norma sexului binar. Va incurajeaza sa va adaptati practica la homosexualitate, ascultandu-va intuitia, tinand seama de simbolismul personal si de experienta voastra de viata. Asta inseamna sa gandesti homo.
-
Oracolul sabiei de lumină
99,00 leiAutor(i): Radleigh Valentine
Nr. pagini: 104 pagini + carduri
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
DESCOPERA MULTIPLELE ASPECTE SI DARURI ALE Arhanghelului Mihail si intareste-ti conexiunea cu ingerii, prin intermediul acestui set de carti al celui mai bine vandut autor, Radleigh Valentine. Foloseste aceste carti-oracol zilnic, pentru a capata perspective si intelesuri divine despre relatiile tale, cariera, scopul tau in viata si multe altele. Cuvintele lui Mihail Insusi, transmise din taramul arhanghelilor, iti vor imprastia frica si iti vor oferi intelepciune si intelegere divina. Permite Arhanghelului Mihail sa-si foloseasca sabia de lumina, ca sa taie orice obstacol care te tine pe loc si sa te ghideze spre stralucitoarea viata de lumina si de iubire pe care o meriti din plin!
-
Biblia îngerilor
59,00 leiAutor(i): Joane Flansberry
Nr. pagini: 480 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Biblia Ingerilor. Scrieri inspirate de Ingerii Luminii.O viziune noua si o perspectiva unica asupra celor 72 de Ingeri ai Luminii.
Sunt mai multe carti care descriu ingerii Luminii si universul acestora, dar am decis sa mizez pe simplitate, prin urmare, aceasta carte a fost conceputa tinand cont, in principal,de mesajele primite de la ingeri.
Totodata, e important sa mentionez ca informatiile pe care le-am primit nu se regasesc toate in aceasta carte, caci ar fi fost lunga si plictisitoare. Astfel am hotarat sa renunt Ia cea mai mare parte a invataturilor despre universul ingerilor, conform traditiei ebraice, pastrand din aceasta traditie doar numele angelice si semnificatia lor. Sunt alte carti de specialitate in acest domeniu si sunt sigura ca veti reusi sa gasiti tot ce va trebuie pentru a intelege mai mult si a va inalta spiritual.
-
Tarotul pe înțelesul tuturor
45,00 leiAutor(i): Kim Arnold
Nr. pagini: 280 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Invata cum sa citesti si sa interpretezi cartile
Tarotul este una dintre cele mai populare metode de ghicit din lume. Acesta poate oferi informatii, claritate si indrumare in toate aspectele vietii unei persoane, inclusiv relatii, cariera, finante, calatorii si sanatate.
In aceasta carte, Kim Arnold, experta in Tarot, ii invata pe cititori cum sa descifreze semnificatia ascunsa a cartilor de Tarot si sa primeasca raspunsuri la cele mai apasatoare nelamuriri din viata lor.
Acest ghid introductiv in lumea fascinanta a Tarotului iti ofera toate detaliile pentru a interpreta cartile si te dirijeaza in procesul citirii pe cont propriu. – Psychic News
Ideal pentru cei care sunt pasionati de divinatie, aceasta carte te va invata:
-semnificatia fiecarei carti din pachetul clasic Rider Waite;
-diferitele moduri de a lucra cu cartile pentru a primi raspunsuri rapide sau detaliate la o intrebare;
-cum sa corelezi semnificatiile cartilor si sa interpretezi intuitiv in timpul unei citiri;
-cum sa-ti aplici cunostintele pe alte tipuri de pachete si sa il alegi pe cel potrivit tie;
-cum sa citesti corect altora. -
Yoga pentru față
45,00 leiAutor(i): Danielle Collins
Nr. pagini: 168 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Yoga pentru Fata a lui Danielle Collins iti ofera o cale naturala de intretinere prin a fi sanatos, fericit, stralucitor si plin de viata. Este o combinatie de exercitii faciale si masaj, cu elemente de presopunctura si tehnici de relaxare destinate liftingului facial.
Cred din toata inima ca meriti sa te manifesti din cel mai inalt potential al tau. Vreau ca Yoga pentru Fata sa fie inceputul calatoriei tale catre acceptare si iubire de sine. Aceasta carte iti ofera un bagaj de instrumente simple si eficiente, ca sa arati si sa te simti din ce in ce mai bine.
Vei invata cum sa aplici metoda Yoga pentru Fata in viata ta, felul in care functioneaza si vei observa ca practicarea exercitiilor insoteste un stil de viata sanatos.
Netezirea si relaxarea pielii imbunatatesc starea de bine. Aceasta carte te va invata cum, de ce si cand sa practici Yoga pentru Fata. Va fi ghidul tau pentru implementarea acestor tehnici in viata de zi cu zi.
-
Sănătate, Bunăstare, Fericire prin Psihomagie
30,00 leiAutor(i): Emil Străinu
Nr. pagini: 280 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Spuneti-mi, ce parere aveti despre magie? Cum v-o imaginati?
Cel mai mult sunteti nelamuriti de intrebari, cum ar fi ce fel de magie? Suntem in secolul XXI, nimeni nu mai crede in vrajitorie, in povestile bunicii si in potiunile magice, cu atat mai mult in descantece si in ritualuri medievale, in atingerea unor scopuri importante! Totul este mult mai simplu: iti faci programare la un psihoanalitic, ai scos cateva mii de unitati monetare, specialistul ti-a inlaturat blocajele si esti liber! Apuca-te de afaceri sau poti sa incepi sa canti la opera.
Totusi, magia exista in lumea moderna: este la o distanta mai mica decat a unei maini intinse si o puteti folosi singuri daca invatati sa utilizati corect energia din corpul dumneavoastra.
Magia moderna nu cere sa sariti o jumatate de noapte in jurul unui rug, strigand descantece intr-o limba neinteleasa sau sa invatati sa explorati lucruri necunoscute. Trebuie folosit doar ceea ce a fost inmagazinat in dumneavoastra de la inceput: energia proprie, propria tendinta de dezvoltare, propriile emotii, propria gandire constructiva.Magia este literalmente citita printre randuri. Samanii, vrajitorii si inteleptii din Antichitate percepeau lumea de pe o pozitie de constientizare deosebita, iar textele care s-au pastrat pana in zilele noastre transmit doar intelesul superficial, in functie de cum dirijau realitatea. Nu in ritualuri, descantece si in practicarea esentei fortei. Puterea constiintei consta in respectarea mediului inconjurator si in capacitatea de a comunica cu fiecare element al realitatii, armonizandu-se cu frecventa lui.
O sa intrebati: in ce consta magia, daca eu, de exemplu, stiu sa fac bani din orice (asa abilitate am)?! Alt om picteaza tablouri, iar al treilea, pur si simplu, are noroc in dragoste!
In aceasta si consta magia dumneavoastra: combinarea armonioasa in sine a norocului din toate sferele vietii. Asa ceva nu exista: un om sa fie satisfacut ca este bogat, dar in acelasi timp nu poate sa-si intemeieze o familie sau sa asigure un nivel material normal sotiei si celor trei copii mici si totodata sa nu inceteze sa se bucure de viata.Magia moderna se bazeaza nu pe adevaruri de tipul „vrajeste, mosule, vrajeste, babo“, ci pe gestionarea fluxului de energie proprie si este in stransa legatura cu psihologia. Din aceasta cauza, eu am denumit-o – psihomagia.