• (0)

    Trădarea se cuibărise demult în Securitate (cum era supravegheată instituția securității regimului comunist)

    Autor(i): Constantin Aioanei, Cristian Troncotă

    Nr. pagini: 320 pagini

    An: 2022

    Editura: Paul Editions

    „Liderii celor două mari puteri (Mihail Gorbaciov și George Bush – n.n.) vor pur și simplu să scape de Ceaușescu prin intermediul Securității, infiltrate în proporție de cel puțin cincizeci la sută de agenți K.G.B., acesta fiind și motivul pentru care atât de detestata poliție politică nu va fi epurată după revoluție)”

    (Patrick Pesnot, jurnalist și scriitor francez).

    „Moscova și Washingtonul au dorit înlocuirea lui Ceaușescu și au făcut presiuni în acest sens. Bineînțeles că a existat și o intervenție străină”; „circumstanțe externe și nu interne au impus ritmul (evenimentelor – n.n.)”. (Cinghiz Abdullaev, general rez. GRU).

    „…la Securitate cârtițele nu au fost la niveluri mari, au fost la niveluri mici”, spre deosebire de Armată unde „se ajunsese sus” … „mi-e greu să spun și e dureros și trist să spun că un locțiitor al șefului Direcției de contraspionaj devenise într-un fel sau altul agent al unui serviciu de informații”                                                                                                                                                           (Iulian Vlad, ultimul șef al D.S.S.).

    35,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Trădarea Securității în decembrie 1989

    Autor(i): Corvin Lupu

    Nr. pagini: 384 pagini

    An: 2020

    Editura: Paul Editions

     „Deşi erau numeroase date din care rezultă că în ultima parte a anului 1989 situaţia operativă se deteriorase foarte mult, nu am luat nici o măsură deosebită, aşa cum s-ar fi impus şi cum eram obligat s-o fac, în scopul prevenirii unor urmări grave şi nici n-am raportat informaţii care erau foarte importante… Declar şi subliniez că în anii din urmă şi mai ales în perioada care a precedat revoluţia, Securitatea n-a mai fost instituţia care se cerea să fie. Prin aceasta s-au facilitat în mod indirect acţiunile forţelor revoluţionare ale maselor populare împotriva regimului dictatorial al lui Ceauşescu… În acelaşi timp, toate unităţile informativ-operative şi cele ale trupelor de securitate au executat întocmai ordinele ce le-am dat, atât înainte cât şi imediat după fuga dictatorului, de a nu se trage în manifestanţi şi de a se pune la dispoziţia lor.”

    Gen-col. Iulian Vlad

    35,00 lei
  • (0)

    Soții ale domnitorilor români (intrigi, glorie, durere)

    Autor(i): Nicolae Iorga

    Nr. pagini: 256 pagini

    An: 2023

    Editura: Paul Editions

    Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări, despre luptele, tratatele şi nenorocirile lor, s-a vorbit destul, şi bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei. Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor, ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-l putem înfăţişa astăzi. Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefăcătoare şi sfinte, modestele figuri blânde se împărtăşesc de aceiaşi nepăsare din partea scriitorilor. Şi ca şi Doamnele, sunt date uitării Domniţele, a căror copilărie şi tinereţe a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri şi pe care nunta le-a strămutat în locuri foarte depărtate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodată să-şi vadă părinţii şi ţara. Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din cel al originii lor şi apoi din acela, nu mai puţin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor. Ici şi colo, se prind de la sine în această bătătură de idei florile strălucitoare, vii ale caracterelor, isprăvilor și suferințelor acestor Doamne.

    35,00 lei
  • (0)

    Ștefan cel Mare, între sânge și credință

    Autor(i): Ioan Ursu

    Nr. pagini: 320 pagini

    An: 2023

    Editura: Paul Editions

    Cartea aceasta, care cuprinde rezultatul studiilor mele de peste un sfert de secol. Mi-am dat silinţa, ca să fie scrisă în aşa chip ca să poată fi citită şi înţeleasă cu uşurinţă de orice om.. Am făcut-o din dorinţa de a face cunoscute faptele glorioase ale marilor noştri Domni şi sacrificiile lor pentru apărarea pământului strămoşesc în cercuri cât mai largi. Cruzimea de care a dat uneori dovadă era caracteristică vremurilor în care trăia, căci cei mai mulţi şefi de state erau pe acea vreme cruzi. Dar toate acestea n-avem indicii ca el să le fi comis din cruzime, din capricii, ci numai dictate de interesul de stat. Singurele decapitări constatate sunt ale celor trei boieri, Vornicul Isaia, paharnicul Negrită şi stolnicul Alexe, care au făcut acte de trădare. Avem convingerea că patriotismul adevărat nu se dezvoltă decât prin cunoaşterea istoriei noastre naţionale. Numai când cineva cunoaşte sforţările, pe care le-au făcut eroicii noştrii Domni pentru apărarea țării, numai când va vedea spiritul lor de sacrificiu pentru patrie, numai atunci se va considera ca o verigă din lanţul strămoşilor şi va dobândi sentimentul iubirii de ţară. Când se va constata hotărârea cu care strămoşii mergeau la moarte pentru ţară şi sacrificiile de orice natură, pe care erau gata să le facă în orice moment pentru patrie, se vor trezi fără de voie sentimentele nobile, care au dispărut astăzi la o bună parte din compatrioţii noştrii, copleşiţi de concepţia materialistă, care coboară pe om în rândul fiinţelor conduse de instincte şi îl dezonorează. Numai exemplul marilor noştrii strămoşi, care s-au sacrificat pentru ideal, mai poate trezi din amorţire sentimentele frumoase. Numai amintirea eroicilor luptători pentru ţară şi lege mai poate răspândi o rază de idealism. Înapoi deci la istoria strămoşilor noştrii glorioşi!

    35,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Mihai Viteazul, ucis de sabia trădării

    Autor(i): Nicolae Iorga

    Nr. pagini: 288 pagini

    An: 2023

    Editura: Paul Editions

    “De mult scriitorii de anale slave în Balcani, pornind de la împăraţii romani şi bizantini şi trecând pe la țarii bulgari şi sârbi, ajungeau la domnii români ca la continuatorii autorităţii lor. Supuşi unor prelaţi greci, ca Dionisie Rali al Târnavei, din care Mihai făcu capelanul său în Ardeal şi în Moldova, reorganizatorul canonic al Bisericii locale, bulgarii cerură prin aceştia, prin tot soborul acestor şefi religioşi ai lor, libertatea de la Mihai. Iar sârbii, care, o clipă, crezuseră în Sigismund, proclamându-l ca rege al lor, pentru a-l vedea părăsind, ruşinos, asediul, îndelungat şi zadarnic, al Timişoarei turceşti, puseră bandele lor, sub Baba-Novac, ars apoi de unguri pentru cauza, învinsă, a lui Mihai, şi sub atâţia alţii, în serviciul eroului, care era şi al lor, alături cu ţăranii şi boierii munteni şi moldoveni care înconjurau pe şeful firesc al rasei lor.

    Valoarea politică a lui Mihai Viteazul, după tot ce s-a găsit în timpul din urmă cu privire la spusele şi faptele lui, nu mai poate fi tăgăduită. Ea face dintr-însul, biet bastard domnesc, lăsat fără instrucţie, crescut prin străini, fără țară ani de zile, ajuns întâmplător Domn al unei ţări fără tezaur, fără armată, fără alianţe ca şi fără mijloace de acţiune, una din marile personalităţi ale veacului al XVI-lea. Acela pe care, pentru vitejia şi martiriul său, ai săi îl consideră drept un sfânt şi mucenic, se ridică astfel şi în stima cercetătorului străin al politicii universale.”

    N. IORGA

    35,00 lei
  • (0)

    Figuri din antichitatea clasică

    Autor(i):  I. Marinescu

    Nr. pagini: 272 pagini

    An: 2023

    Editura: Paul Editions.

     Cand la anul 476 dupa Hristos, Odovacar, seful garzii Herulilor, smulsese de pe capul ultimului August diadema imperiala, nimeni nu se astepta la caderea Imperiului Roman de Apus. „Roma este eterna!”. Asa o cantasera poetii ei, asa crezuse publicul care se ingramadise mai numeros ca niciodata in amfiteatre, atunci cand imparatul Filip Arabul celebra mileniul Romei. Cine se putea gandi ca puternicul popor de la Tibru va pieri vreodata? Si totusi, a venit o zi cand, fara lupte aprige, fara zguduiri mari, Roma s-a prabusit prin simpla vointa a unui mercenar barbar. Un oras in care viata intregii lumi pulsa cu tarie, un imperiu bogat si stralucit, cu hotare intarite si cu armate mari si, mai presus de toate, o civilizatie rafinata, cum nu mai fusese alta! Toate acestea sa se prabuseasca intr-o clipa, fara niciun zgomot, fara nicio agitatie!… Cum se putea ca o viata asa de multipla si asa de puternica in manifestarile ei sa piara pentru totdeauna? Ce se facuse acel Senat mandru si maiestuos care impusese pe vremuri atator regi si generali celebri?  Unde era poporul entuziast care umplea Forul, pentru a aplauda pe un Cato sau pe un Cicero?… Pierisera toti, impreuna cu imparatii si cu clasa aceia de rafinati si artisti care facusera odata marirea Romei imperiale.  Despre toatea acestea vom afla in cele ce urmeaza, intr-o  lectura placuta care ne aduce in fata ochilor o imagine pregnanta si completa a unor personaje romane si grecesti  din antichitatea clasica.

    35,00 lei
  • (0)

    Mari războinici ai lumii antice

    Autor(i): Dumitru Tudor

    Nr. pagini: 288 pagini

    An: 2023

    Editura: Paul Editions

    Cartea Mari razboinici ai lumii antice inmanuncheaza vietile si faptele de arme ale unora dintre cei mai de seama generali, capitani, si conducatori de osti, dar si a unor despoti din Orientul antic.

    Prezentarea acestor personalitati este facuta amanuntit si se bazeaza pe datele ce au fost culese din largul camp al arheologiei si din lucrarile unor istorici de seama ca: Titus Livius, Plutarh, Dio Cassius, Appianus si altii. In aceasta lucrare stiintifico-istorica consacrata celor mai stralucite figuri militare ale antichitatii, iubitorii genului ii vor intalni pe: Alexandru Macedon, Cezar, Hannibal si Spartacus precum si pe Tutmes al III-lea si Nabucodonosor etc. Dar descrierea vietii si a faptelor lor marete nu se poate face fara a nu aminti si de alte figuri, importante si ele, cu care ei au facut aliante sau impotriva carora au luptat.

    Triumfuri grandioase, tradari, sinucideri, iubiri mistuitoare, otraviri si uneltiri marsave, toate se impletesc pentru a crea o atmosfera de poveste – dar o poveste reala, traita – care il va fascina pe cititor.

    35,00 lei
  • (0)

    SISSI. Împărăteasa Austriei

    Autor(i):  Maurice Paleologue

    Nr. pagini: 208 pagini

    An: 2023

    Editura: Paul Editions

    Trista poveste de viață a celei care avea să ajungă  Împărăteasa Austriei – fără a visa la mărirea aceasta –  începe la vârsta de doar 16 ani, când era un copil fericit, îndrăgostit de mare, de sport și literatură. Opera  literară preferată a ei a fost „Visul unei nopți de vară“, a lui Shakespeare, imaginându-și că este Titania, Regina zânelor, neplăcându-i numele de Sisi.

    Visele ei nu s-au împlinit niciodată, nu s-a putut acomoda cu eticheta de la Curte și nici cu o soacră rigidă. Împăratul Franz Joseph o iubea nespus, dar în fața mamei sale nu avea niciun cuvânt. Nici măcar atunci când i s-au luat copiii abia născuți, chiar și animalele de companie. Deși înconjurată de multă bogăție ea rămâne un suflet trist, mereu apostrofată de soacră, chiar în public, și urmărită de damele de companie la fiecare pas.

    După moartea primei fetițe, la doar 2 ani, Sisi va mai aduce pe lume un băiat Rudolf, care se va sinucide, și o fiică, Marie-Valerie. Distrusă de tot felul de bârfe și chinuită de remușcări cade în depresie, iar asta va duce și la răcirea relațiilor cu Franz Josef care își va găsi mângâierea în brațele actriței Katharina.

    Aceată carte ne spune povestea tragică a vieții celei mai frumoase și îndrăgite împărătese, în cadrul istoric al acelor vremuri. Aici vom cunoaște o altă Sissi, cea adevărată nu pe cea din romanticele ecranizări.

    30,00 lei