Editura de carte

In primavara anului 1968, un eveniment editorial de exceptie a avut darul sa anime climatul social al momentului: in librarii aparuse volumul „Biletul la control” semnat de redactorul-sef al ziarului Scanteia – Dumitru Popescu…

…Dizertatia filosofica nu era, insa, un scop in sine, ci doar canavaua pe care Dumitru Popescu tesea cu abilitate fierele unei realitati sociale cu luminile si cu umbrele ei. Noutatea unei asemenea prezente gazetaresti era coplesitoare. Pentru prima data de la instaurarea noului regim, intr-un ziar oficial (si inca ce ziar!) se tipareau nu platitudini si texte fade, nu indicatii „pretioase”, nu directive care „trasau linia partidului” intr-un amalgam de cuvinte cu sensuri initiale stalcite, distorsionate, ci reflectii lucide, dezbateri vii de idei asupra unor subiecte care nu mai aveau coloratura de partid. Pentru prima data in acei ani cititorul traia senzatia unei lecturi proaspete, in afara sabloanelor, mustind de viata, care spargea gheata dogmatismului din presa romaneasca.

— Catre ce se indreapta Romania? Ce societate se construieste acum la noi?
— Se construieste? Cred ca suntem de-abia in faza demolarii a ceea ce s-a construit. Probabil faza va fi foarte scurta. Daca intr-un an productia industriala s-a redus la jumatate, aritmetic vorbind ne-ar mai trebui inca unul pentru a ajunge la punctul zero. Dupa care, banuiesc, va urma o remodelare, conform scenariilor organismelor internationale. Vechea strategiea fost inmormantata: am pierdut legatura cu lumea a treia, sursa noastra de materii prime si debuseul produselor industriale. Am sperat ca vom fi primiti in clubul superdezvoltatilor? Poate, pentru a ni se da o livrea. Vom avea, neindoielnic, investitii straine, dar in altfel de industrii, probabil din ramurile usoara si alimentara, pentru care oferim materie prima si mana de lucru ieftina (dupa o explozie a somajului, dupa o ruinatoare inflatie, dupa o brutala reasezare a profesiilor, astfel incat otelarii, minerii, chimistii sa devina tesatori si confectioneri de camasi, iar constructorii de masini, de nave, avioane, autoturisme, camioane, tractoare etc.,. branzari si carnatari de elita). Ca am muncit degeaba o jumatate de secol, nu va mai conta pentru generatiile viitoare, totul se va trece la profit si pierdere.

Abia acum descoperim ca au dansat in manej elefantii de portelan.
Sub cupola vastelor fantezii s-a produs o gigantocratie fragila. Cu trecerea timpului, marele spectacol istoric ingropat in amintire va deveni fascinant.
Dar cat se va mai putea recupera din craterul plin de fantome retractile? Iata de ce va fi nevoie sa se asculte ecoul agonic al chiar uneia dintre vietile sparte.
Cartea este scrisa pentru cei ce vin, superbi in curiozitatea lor pura.

Aceasta carte s-ar fi dorit o caseta cu pandantive de epoca. Din punct de vedere artistic, s-ar putea sa fi ramas un simplu deziderat. Cu desavarsite sigur este ca in acest sipet de hartie se ingramadeste, totusi, epoca, in ceea ce a ramas dupa ardere, si nu a devenit cenusa. In zgura rascolita cred ca se afla firicele de metal pretios, pepite de aur, sclipiri de pandantiv. Nu exista epoca sterila decat in judecatile simpliste. Unii sunt interesati sa descopere si sa expuna bolovanii de piatra stearpa ramasi pe prundisul timpului dupa o jumatate de secol. Personal caut aici nu contururile unei heraldici politice, ale unei marci de sistem, ci formele particulare imbracate de umanitate intr-o experienta istorica socanta prin noutate, criticabila, cu suflu scurt si a carei efemeritate este acum usor de calificat drept predestinata. Nu ne intereseaza aici decat esenta etern umana, ascunsa in buna masura privirilor contemporanilor de haina unui specific incriminat de criticii habotnici ca fiind rau famat.