-
Calvarul Românilor În Lupta Pentru Eliberare Și Întregire Națională, Vol. I (1600-1914)
41,00 leiAn apariție: 2020
Autor: VIORICA MOISUC
Nr. pagini: 290
Editura: Mass Media România de Mâine
România Mare de acum o sută de ani, construită cu răbdare, cu jertfe incalculabile, cu dibăcie, cu verticalitate și îndrăzneală, nu de o generație, ci de zeci sau sute de generații care au rezistat pe pământul ancestral fără a-l părăsi, indiferent de greutăți, fără a-l trăda, nu mai este nici „mare”, nici „tare”, nici „verticală”.
Drumul a fost greu, plin de piedici puse de alții sau de noi înșine. Iar acest drum este descris de prof. Viorica Moisuc în volumul I din „Calvarul românilor în lupta pentru eliberare și întregire națională”, după o documentare impresionantă, fiecare etapă parcursă fiind punctată de comentarii ale istoricilor, ale contemporanilor și, firește, ale autoarei.
O carte care ar trebui să se afle pe lista de lecturi obligatorii din biblioteca fiecăruia dintre românii din țară sau de pe alte meleaguri.
-
Paleoastronautica și războiul cosmic
42,00 leiAutor(i): Emil Strainu
Nr. pagini: 280 pagini
Anul apariţiei: 2019
Editura: Prestige
Exista oare inteligenta extraterestra si manifestarea ei este o consecinta a testarii celor mai noi tehnologii militare? Adesea, „misterele din cer“ ne conduc la cercetari secrete pamantesti ale industriei militare a SUA, a NATO, a Chinei sau ale altor tari.
Aceste secrete, incepand cu proiectul „Mogul“ si terminand cu „Harpa Ionosferica“ (HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program)), protejate de legende ufologice, de multe ori depasesc cele mai neobisnuite subiecte ale scriitorilor de S.F…
Cartea se bazeaza pe cercetari ufologice, explicate din punctul de vedere al stiintei moderne, si raspunde la intrebarile: cum a aparut „fenomenul OZN“ si care este natura „farfuriilor zburatoare“? De ce dupa lupta nocturna de deasupra Los Angeles-ului, din anul 1942, in notele secrete a aparut un nou cifru IPU – „Fenomenul dispozitivelor interplanetare” – si ce nu se spune despre misiunile pe Luna, despre expeditiile pe Marte si despre aparitiile misterioase din atmosfera lui Jupiter si a satelitilor sai? Cine au fost astronautii antici?
-
Profețiile lui Edgar Cayce
55,00 leiAutor(i): Dorothee Koechlin de Bizemont
Nr. pagini: 336 pagini
Anul apariţiei: 2021
Editura: Prestige
Cayce a fost un deschizator de drumuri nu indeajuns de bine cunoscut. La inceputul secolului, Cayce a vorbit de energia atomica, de Platon (inca nedescoperit), de televiziune, de glandele endocrine (a caror importanta era atunci subestimata), de raza laser, de aure etc.
Abia acum incepem sa ne dam seama ca a fost nu numai un mare vindecator, ci si un mare profet.
In Europa, a fost pana de curand foarte putin cunoscut. Nu vreau sa spun ca ne-ar fi ,,indispensabil”, in masura in care noi, europenii, avem o invatatura bogata, perfect comparabila, oferita de multe mari spirite inspirate.Fara a vrea sau a putea sa le citez pe toate, ii voi aminti, in Franta, pe maestrul Philippe din Lyon, Allan Kardec, Marthe Robin, Mihail Aivanov, Suzanne Max-Getting, scrisorile lui Pierre, cele ale lui Roland de Jouvenel si Georges Morrannier. Paracelsus, Rudolf Steiner, Anne-Chaterine Emmerich, Durkheim in tarile de limba germana. Grupul de la Findhorn, Cyril Scott, Helena Petrovna Blavatsky, fondatoarea Societatii Teosofice, mesajele lui Christopher Tristram, in Anglia, si toti autorii mai mult sau mai putin legati de Spiritualist Association din Belgrave Square.
In Italia poate fi semnalata o multime de ganditori si de mistici, atat de numerosi incat nu pot sa citez pe toata lumea1; in sfarsit, in Danemarca, scoala spirituala Borup.
-
Puterea minții tale
60,00 leiAutor(i): Edgar Cayce
Nr. pagini: 192 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Prestige
Un clarvazator renumit, Cayce ne explica originea si destinul mintii si potentialul ei fantastic, in timp ce ne arata cum sa ne extindem constiinta mai presus de sine (ego), si puternica conexiune minte-trup care are o mare insemnatate pentru sanatatea noastra fizica, emotionala si mentala.
In aceasta carte fascinanta, Cayce ne ilustreaza cum ,,gandurile sunt lucruri” care pot deveni ,,crime sau miracole” in viata noastra. El ne explica cum ne putem schimba viata in bine prin schimbarea modului de a gandi.
El ne prezinta o perspectiva unica asupra mintii noastre in timpul somnului, descriind factorii care ne influenteaza visele si viziunile, si ne invata cum sa le interpretam cel mai bine. Ne lamureste de asemenea de ce visele au o importanta mult mai mare decat ne putem da seama.
Intr-un capitol aparte, Cayce ne explica cum mintea noastra este ,,arhitectul/fauritorul”, capabil sa ne conduca oriunde dorim sa mergem – conform vechii zicale: ,,devenim ceea ce gandim”. El ne vorbeste de asemenea despre necesitatea de a ne indeparta de o constiinta centrata prea mult pe ego si de a ne deschide catre o constiinta mai extinsa, cu o intuitie si o clarviziune mai puternice, care sa ne ofere mai mult acces la cunoastere si intelepciune.
In cele din urma, Cayce ne poarta pe minunatele taramuri ale constiintei lui Dumnezeu si ale constiintei cosmice. El compara mintea umana cu Mintea Universala si ne explica modul in care cele doua se pot cunoaste reciproc si pot lucra impreuna pentru a rezolva toate problemele de viata. -
Războiul meteorologic
25,00 leiAutor(i): Emil Strainu
Nr. pagini: 168 pagini
Anul apariţiei: 2017
Editura: Prestige
Un general din conducerea NATO, Fabio Mini, a facut declaratia anului, avertizand ca omenirea se afla intr-un razboi mondial climatic de cativa ani.
In conditiile in care cei mai multi oameni se asteptau ca urmatorul razboi mondial sa aiba la baze armele conventionale, se pare ca cele mai importante guverne ale lumii au aprins deja un alt fel de conflict.
Acest razboi este unul nou, care are la baza armele chimice concepute pentru modificarea climei. Generalul NATO Mini a oferit un interviu socant unei televiziuni italiene si sustine ca cel de-al Treilea Razboi Mondial este in plina desfasurare, iar cea mai puternica arma este cea cu care se modifica clima.
Din aceasta cauza, lumea din ziua de astazi este lovita de furtuni puternice, cutremure majore, tsunami si alte evenimente care pot aduce moartea.
-
Geometria sacră și simbolismul spiritual (planul pentru creație)
65,00 leiAutor(i): Donald B. Carroll
Nr. pagini: 360 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Prestige
,,Stiinta fara religie e incompleta, religia fara stiinta e oarba.”
– Albert Einstein
La un moment dat in viata noastra, ne intrebam care este scopul nostru? Care este sensul vietii? De ce existam? Cautarea acestui sens de catre omenire a constituit un impuls pentru stiinta si reli!gie. In timp ce religia adopta credinta intr-o constiinta atotcuprinzatoare, infinit mai mare, stiinta incearca sa desluseasca misterele creatiei universului si a vietii prin intermediul unor date strict observabile si repetabile. Ce se intampla daca ambele au dreptate?
Exista dovezi ca ,,cunoasterea” spiritualitatii poate fi unificata cu observatiile stiintei prin doua simboluri geometrice formate din triunghi si arc si aspectele acestora. Autorul Carroll arata cum, de-a lungul mileniilor, religiile au intuit importanta acestor forme si au incorporat simbolismul lor in credintele lor, in timp ce aceleasi forme au fost gasite de stiinta moderna ca fiind esenta vietii si a cosmosului. Aceasta geometrie comuna nu este o simpla coincidenta. In studiul simbolismului nostru colectiv prin ochii atat ai stiintei, cat si ai spiritualitatii, ne aflam in relatie cu intregul si partile noastre respective pe care trebuie sa le jucam in acest univers uimitor al vietii.
Unificarea spiritului cu stiinta prin intermediul geometriei si al simbolismului Caroll se bazeaza pe importanta formei si a simbolului de-a lungul istoriei, religiei si stiintei, incepand cu Moise si culminand cu Era Varsatorului. El analizeaza simbolismul Tetradei lui Pitagora, piramidele din Egipt, Steaua lui David, teoria fractalilor si a haosului, ADN-ul uman si multe altele.
Studiind simbolismul colectiv atat prin prisma stiintei, cat si a spiritualitatii, ne situam in raport cu intregul si cu partile noastre corespunzatoare pentru a actiona in acest univers al vietii care inspira veneratie. -
Generalul rus (KGB-FSB) Dimitry Fonaref (previziuni despre viitorul lumii și al României)
30,00 leiAutor(i): Emil Strainu
Nr. pagini: 176 pagini
Anul apariţiei: 2017
Editura: Prestige
In procesul evolutiei Universul respira ca o fiinta vie. El creste si se dezvolta dupa un anumit plan pana la inflorirea maxima, respectiv pana la disparitie. Planetele care au parcurs propria perioada de evolutie mor, se dezintegreaza si sunt inlocuite de alte planete. Acest fenomen se intampla rar. De regula, este inlocuit intregul sistem solar.
-
Edgar Cayce despre înregistrările akashice (Cartea Vieții)
45,00 leiAutor(i): Kevin J. Todeschi
Nr. pagini: 216 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Prestige
Aici vorbim, pentru prima data, despre o explorare dusa pana la insasi sursa de la care faimosul medium Edgar Cayce se spune ca primea multe dintre remarcabilele sale introspectii. Aceasta este inregistrarea pe care Cayce o accesa pentru a da informatiile care i-au adus recunoasterea drept unul dintre cei mai mari clarvazatori ai lumii.
Edgar Cayce ofera exemple in Inregistrarile Akashice despre modul in care fiecare dintre noi poate accesa propriile vieti anterioare, experientele din prezent si derularea viitorului nostru pentru a da forma propriului destin.
-
Tratatul cu Ucraina
45,00 leiAutor(i): Tiberiu Tudor
Nr. pagini: 288 pagini
Anul apariţiei: 2019
Editura: Prestige
“Proiectul de tara al actualei generatii trebuie sa fie Reintregirea Romaniei si transformarea ei intr-o tara de prestigiu european!”
Iata ca s-au gasit!
„In 1997, pentru prima data de la constituirea Romaniei Mari, un guvern roman a cedat parti ale teritoriului national, fara a fi amenintat cu agresiunea (ca in 1940) sau fara a se gasi sub presiunea ocupantului strain (ca in 1944 si 1947). Opinia publica romaneasca nu a perceput dimensiunea dramatica a evenimentului.
Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvaluie gravele erori savarsite de factorii decizionali ai tarii, in desfasurarea negocierilor si in redactarea Tratatului, precum si de parlamentarii chemati sa-l ratifice.
Romanii trebuie sa cunoasca adevarul intr-o problema capitala, in care cenzura, manipularile, propaganda si presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor si al Tratatului”.
Academician, Florin Constantiniu -
Vederea PSI la distanță
30,00 leiAutor(i): Emil Strainu
Nr. pagini: 192 pagini
Anul apariţiei: 2017
Editura: Prestige
Progresele inregistrate de biologia celulei au permis implementarea biologiei in fizica, pentru a permite stiintei biofizicii sa includa fenomenele PSI. Aceasta stiinta poate acum sa explice cum functioneaza vederea la distanta.
Ea utilizeaza campurile biofizice pentru a permite perceperea a ceea ce se intampla in afara corpului fizic prin mijloacele unui al saselea simt. Acest al saselea simt este o percepere biofizica care sta la baza experientelor extracorporale, reincarnarii, clarviziunii, spionajului psihic, perceptiei extrasenzoriale si telepatiei.
-
Ana, vocea Magdalenelor
55,00 leiAutor(i): Claire Heartsong, Catherine Clemett
Nr. pagini: 472 pagini
Anul apariţiei: 2020
Editura: Prestige
In cadrul acestei povesti unice, Claire ne impartaseste informatiile pe care le-a primit de la Ana, despre procesul „Insamantarii Luminii”, prin dispersarea descendentilor iluminati ai Anei, Mamei Maria si ai lui Iisus, a caror „linie genealogica” a actionat ca un catalizator pentru trezirea potentialului Christilor-Magdalenelor din zilele noastre. Cartea nu numai ca ne prezinta o perspectiva inedita asupra dramei christice care s-a petrecut in urma cu 2.000 de ani, dar, ceea ce este mai important, ne ofera oportunitatea de a trezi in zilele noastre vocea suprimata a Divinului in ipostaza lui feminina.
CLAIRE HEARTSONG a inceput sa primeasca mesaje telepatice de la Ana, bunica lui Iisus, in anul 1988. Aceasta i-a aparut intr-o meditatie si i-a spus lui Claire ca doreste sa ii impartaseasca povestea ei. Incepand din acea zi, Claire a inceput sa noteze mesajele Anei, care s-au concretizat in doua carti, inclusiv in best-seller-ul Ana, bunica lui Iisus. www.claireheartsong.com
Catherine Ann Clemett este hipnoterapeut transpersonal certificat, autoarea si coautoarea multor carti, referitoare la spiritualitate. Cat timp a lucrat la cartea Ana, vocea Magdalenelor, ea a moderat foarte multe regresii din vieti anterioare, care s-au concretizat in continutul cartii de fata.
-
Întrebări și teste B + explicații răspunsuri corecte 2023
75,90 leiAutor(i): –
Nr. pagini: 300, 258 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Universul Juridic
Conceputa drept un manual exhaustiv de natura a facilita deprinderea și aprofundarea noțiunilor elementare de circulație rutiera in vederea obținerii permisului de conducere categoria B, lucrarea INTREBARI SI TESTE PENTRU OBTINEREA PERMISULUI DE CONDUCERE AUTO CATEGORIA B reprezinta, de fapt, un pachet care include: o carte de intrebari actualizate pentru verificarea cunostintelor de circulație rutiera și o broșura care conține principalele legi ale codului rutier (Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu toate completarile la zi, și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgența nr. 195/2002), precum și explicațiile raspunsurilor corecte ale intrebarilor conținute in carte.
Lucrarea este permanent adaptata la noua legislație rutiera din Romania și asigura, dupa aprofundare, o rata mare de reușita la examenul pentru obținerea permisului.
Cartea este structurata in cateva capitole principale, care cuprind intreaga tematica a codului rutier in vigoare, capitole urmate de teste pentru exersarea cunoștințelor dobandite. Intrebarile sunt susținute de fotografii explicite, care ajuta la creșterea gradului de ințelegere a diverselor situații din trafic.
Pe langa cele doua legi rutiere și explicațiile raspunsurilor corecte, broșura mai conține enumerarea situațiilor și a motivelor pentru care se pot reține permisul de conducere sau dovada inlocuitoare a acestuia și certificatul de inmatriculare sau de inregistrare ori dovada de inlocuire a acestuia, cazurile in care se poate dispune imobilizarea unui vehicul, precum și o anexa a indicatoarelor.