-
-
Tratamentul psihozelor la copil și adolescent
Autor(i): RALUCA GROZĂVESCU
Nr. pagini: 228 pagini
An: 2013
Editura: Mica Valahie
Lucrarea de față abordează: o patologie psihică cu o evoluție îndelungată și cu un risc mare de a determina deficiențe majore de lungă durată, se referă la copil și adolescent, vizează suferințe care pretind costuri mari materiale și sociale pe perioade lungi de timp.
-
Oameni de seamă – economiști
Autor(i): Academia oamenilor de știință din România
Nr. pagini: 561 pagini
An: 2013
Editura: Mica Valahie
Prezenta lucrare completează cunoașterea științifică, cu prezentarea unor mari personalități sau distinși truditori care, cu vocația și creația lor, au contribuit la afirmarea științei economice. În afara economiștilor cu formație de specialitate, au fost cuprinse și alte personalități din alte domenii, care au depășit granițele specialității lor, pentru a aprofunda aspectele și corelațiile fenomenelor economice.
-
Stânga Politică din România în anii crizei(1929-1933)
Autor(i): MARIN C. STĂNESCU
Nr. pagini: 316 pagini
An: 2002
Editura: Mica Valahie
Anii crizei economice (1929-1933), la care se refera aceasta lucrare, trateaza cea mai grea perioada a istoriei interbelice a României. Lucrarea a fost scrisa si chiar dactilografiata înca înainte de 1990.
În carte se acorda un spatiu mult mai mare activitatii Partidului Comunist din România, aflat atunci în afara legilor, si apoi Partidului Social-Democrat si respectiv Partidului Socialist al Muncitorilor (Independent, Unitar), respectiv sindicatelor si miscarii greviste.
Este, de asemenea, schitata istoria altor organizatii muncitoresti si democratice, a celor de tineret ce întregeste problematica în care muncitorimea si o serie de categorii sociale nevoiase, inclusiv salariatii, si-au desfasurat lupta si activitatea multipla.
În doua capitole distincte, sunt prezentate succint luptele deschise – greve, demonstratii, proteste ale muncitorilor si salariatilor si alte forme de împotrivire contra exploatarii patronale sau a diferitelor masuri punitive.
Volumul se încheie cu un capitol special care înfatiseaza raporturile celor trei partide muncitoresti, ale organizatiilor de tineret si ale sindicatelor din România cu internationalele la care erau afiliate ori au colaborat.
-
Un istoric pe meridianele lumii
Autor(i): Ioan Scurtu
Nr. pagini: 275 pagini
An: 2013
Editura: Mica Valahie
Autorul a adunat in aceasta carte amintiri din deplasarile oficiale, ca reprezentant al unor institutii din Romania, cu intentia de a oferi celor de astazi o imagine privind modul cum se realiza o deplasare, conditiile materiale, oamenii cu care a discutat, atmosfera din timpul reuniunilor, modul cum era privita Romania si, nu in ultimul rand, rezultatele obtinute.
-
Ultimul Interviu
Autor(i): ERICH BUBI HARTMANN
Nr. pagini: 86 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea redă ultimul interviu al celebrului pilot german Erich Bubi Hartmann
-
Operațiunea Cicero
Autor(i): LUDWIG CARL MOYZISCH
Nr. pagini: 186 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Amintirile lui Ludwig Carl Moyzisch, atașat la ambasada Germaniei din Turcia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre celebrul spion Cicero.
-
Pentru neam și țară
Autor(i): MARIN VOICU
Nr. pagini: 444 pagini
An: 2019
Editura: Miidecarti
Cartea analizează pe baza izvoarelor istorice de primă mână drama prin care au trecut militarii retraşi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, din zona transilvană cedată Ungariei şi din judeţele Caliacra şi Durostor preluate de Bulgaria. Autorul evidenţiază responsabilităţi, cauze, aduce exemple concludente pentru ca cititorul să îşi formeze o imagine corectă asupra stării de spirit a ostaşilor şi cadrelor militare.
-
-
Timisoara 1989 – Martor incomod
Autor(i): Marian Irimie Ştef
ISBN: 978-606-8708-80-5
Saptamana fierbinte din decembrie 1989 din Timisoara a fost o experienta unica in viata ofiterului de contrainformatii economice din DSS , locotenentul major Stef Marian Irimie, patruns de multitudinea de intrebari, aparent fara raspuns, cu privire la mecanismul care a determinat evolutia evenimenntelor, dirijorii si autorii faptelor sangeroase, intrebari si raspunsuri materializate in cartea ”Timisoara 1989. Martor incomod”, dupa ani de cautari pentru confirmarea lor. Ca participant activ la evenimente, fiind in permanenta in mijlocul demonstrantilor si avand dialog cu acestia, a obtinut date si informatii pretioase referitoare la ce se afla in spatele actiunilor de culise ce au marcat destinele Romaniei.
Autorul abordeaza evenimentele ce au avut loc in Timisoara, rapoartele transmise la Bucuresti, consecintele ordinelor transmise in teritoriu, din perspectiva psihozelor de masa, evolutive de la primele miscari de strada pana la 22 decembrie. Evenimentele la care a participat, a intamplarilor vazute de el insasi cat si cele aflate de la fosti colegi si reprezentantii diferitelor structuri ale sistemului militar din Romania, specialisti in diferite domenii de activitate, participanti in diferite momente si locuri, descrise ca ”suflet colectiv” manipulat la scara intregi lumi, ridica o multime de intrebari al caror raspuns este lasat la latitudinea fiecaruia pentru a pune la locul cuvenit al istoriei acel decembrie 89.
-
Lumea rurală românească acum o sută de ani
148 de pagini, format 240 x 240 mm, data aparitie martie 2019
Albumul iși propune să realizeze o istorie in imagini a satului romanesc așa cum era surprins de către fotografi acum o sută de ani, in perioada construirii Romaniei Mari. In aceste imagini apar oamenii, locuințele și ocupațiile lor, dar și fragmente de viață cotidiană. Un loc aparte il ocupă vizita regelui Ferdinand și a reginei Maria prin cateva dintre satele Transilvaniei in 1919. Imaginile reprezintă reproduceri ale unor cărți poștale ilustrate și fotografii de epocă, originale și inedite, aflate, pe de o parte, in Colecția dr. Alin Ciupală, iar, pe de alta, in colecția fotografică a Arhivelor Naționale ale Romaniei. Li se adaugă un studiu istoriografic introductiv și legendele explicative, texte semnate de colecționar.
ISBN 978-606-035-003-3
-
Codul administrativ 2021
Editura: Monitorul Oficial
Ediția conține cele mai recente modificări aduse Codului administrativ, prin L. nr. 155 / 2021, publicată in M. Of. nr. 571 din 4 iunie 2021, și L. nr. 153 / 2021, publicată in M. Of. nr. 577 din 8 iunie 2021.
NOUTĂȚI
- Procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului, neinscris in cartea funciară, in domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale;
- Secretarul general al ministerului indeplinește calitatea de ordonator principal de credite pe perioada vacanței funcției de ministru sau cand acesta nu iși poate exercita atribuțiile;
- Normele privind modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, precum și componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura disciplinară.
SUMAR
- Ordonanța de urgență a Guvernului Romaniei nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ;
- Hotărarea Guvernului Romaniei nr. 906 / 2020 pentru punerea in aplicare a unor prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ.
Specialiștii Monitorului Oficial au realizat pentru voi
- Cea mai rapidă și corectă formă actualizată;
- Un scurt istoric normativ;
- Evidențierea grafică a modificărilor, completărilor și abrogărilor; note de subsol aferente.
CODUL ADMINISTRATIV
- incorporează reglementările privind administrația publică centrală și locală, instituția prefectului și serviciile publice deconcentrate;
- conține regulile privind proprietatea publică și privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale;
- reglementează statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice;
- stabilește răspunderea administrativă.
HOTĂRÂREA DE PUNERE IN APLICARE A CODULUI ADMINISTRATIV
- stabilește atribuțiile prefectului, subprefectului și ale structurilor de specialitate ale instituției prefectului;
- conține regulamentele-cadru de organizare și funcționare ale oficiului și colegiului prefectural.
Format 13 x 20 cm, 464 de pagini, ISBN 978-606-035-067-5
-
Codul civil și codul de procedură civila 2021
Editura: Monitorul Oficial
Carte recomandată de Uniunea Națională a Notarilor Publici
Data aparitiei 14 aprilie 2021
Editura Monitorului Oficial, prima și cea mai sigură sursă legislativă, in parteneriat cu Uniunea Națională a Notarilor Publici, a realizat ediţia aprilie 2021 a cărții Codul civil și Codul de procedură civilă.
SUMAR
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;
- Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (extras);
- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă;
- Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (extras);
- Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătoreşti, precum și pentru pregătirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (extras);
- Ordinul nr. 359/C/2013 pentru aprobarea formularelor utilizate in procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de art. 1.025–1.032 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Specialiștii Monitorului Oficial au conceput:
- Forma actualizată a legislației;
- O structură practică a Codului civil – marcare grafică distinctă, in conceptul titlu/extrasul aferent din legea de punere in aplicare;
- Un scurt istoric normativ;
- Evidențierea grafică a modificărilor, completărilor și abrogărilor; note de subsol aferente;
- Indexul alfabetic, tabla de materii;
- Referiri la decizii ale Curții Constituționale.
CODUL CIVIL
- incorporează totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relaţiile de familie şi relaţiile comerciale;
- consacră diferenţieri de regim juridic in funcţie de calitatea de profesionist, respectiv nonprofesionist a celor implicaţi in raportul juridic obligațional.
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ
- răspunde unor deziderate actuale, precum accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple şi accesibile şi accelerarea procedurii civile, inclusiv in faza executării silite, concomitent cu imbunătăţirea calităţii actului de justiţie.
LEGILE DE PUNERE IN APLICARE A CODURILOR
- instituie dispoziţii tranzitorii care să realizeze trecerea de la vechea la noua reglementare;
- asigură compatibilitatea codurilor cu celelalte legi in vigoare;
- corelează dispoziţiile Codului civil, intre ele, dar şi intre acestea şi prevederile Codului de procedură civilă.
format 130 x 200 mm, 1088 pagini, ISBN 978-606-035-066-8
-
Rebus. Colecție 2022
Autor(i): –
Anul apariției: 2023
Pachetul conține toate numerele revistei Rebus din anul 2022 (#1 – #12)
Cadou: Almanah Rebus de buzunar 2023
Editura: Crisis Press
-
Diamond: Terapia scurtă centrată pe soluții
Autor(i): Elliott E. Connie, Adam S. Froerer
Nr. pagini: 296 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
O noua abordare a SFBT care va permite atat practicianului, cat si clientului sa obtina cele mai bune rezultate.
TERAPIA SCURTA CENTRATA PE SOLUTII (SFBT – The solution focused brief therapy) este o abordare terapeutica concentrata pe ceea ce clientul spera pentru viitor in loc sa se concentreze pe probleme. Elliott E. Connie si Adam S. Froerer, doi dintre cei mai respectati si inovatori experti din domeniul lor, au fondat The Solution Focused Universe si au dezvoltat modelul Diamond, un cadru de abilitati si instrumente SFBT concepute pentru a-l ghida pe un clinician prin fiecare sedinta terapeutica. Acest model reprezinta una dintre cele mai mari inovatii in domeniul terapiei scurte concentrate pe solutii. Cartea de fata este un ghid practic menit sa ajute pe oricare clinician. (incepator sau profesionist experimentat) sa inteleaga filozofia si pasii practici ai desfasurarii unei sedinte SFBT. Printre subiectele discutate se numara:
- Cum sa presupui ce e mai bun in clientul tau.
- Cum sa ai incredere in capacitatea clientului tau.
- Pozitia pe care clinicienii ar trebui sa o adopte pentru a fi practicieni eficienti ai terapiei centrate pe solutii.
- Arta de a pune intrebari semnificative.
- Importanta autonomiei.
Cartea prezinta si instrumente care ii vor ajuta pe practicieni sa implementeze aceasta abordare. Veti putea citi transcrierea unei sedinte TSCS complete, adnotata cu mai multe comentarii care pun in evidenta procesul de gandire implicat in construirea acesteia. Sunt oferite si 101 intrebari centrate pe solutii pe care practicienii le pot folosi.
Connie si Froerer au creat modelul Diamond pentru a aduce schimbarea in vietile tuturor celor implicati. Ei scriu: „Aceasta munca este transformatoare nu numai pentru clienti, ci si pentru tine ca terapeut. Cand incepi sa iti vezi clientii in calitate de persoane puternice si capabile, schimbarea apare si pentru tine – modul in care iti faci meseria se va schimba. Aceasta deoarece perceptiile tale influenteaza direct actiunile tale”. -
Medicina tradițională tibetană
Autor(i): Pierre Ricono
Nr. pagini: 344 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Prestige
Medicina tibetana merita toata atentia noastra. Intr-adevar, fiind mai mult decat o medicina alternativa sau complementara, aceasta propune largirea notiunii de sanatate, integrand toate dimensiunile fiintei umane: mentalul, emotiile, psihicul si spiritualul.
Ea apeleaza la o panoplie bogata de diagnostice (obtinute prin examinarea limbii, a venelor, a pulsului etc.) si ofera terapii externe alcatuite dintr-un anumit numar de exercitii de urmat, avand rolul de a inlesni autotratamentul in care oricine se poate implica si de a responsabiliza mai mult persoana, referitor la capitalul propriei sanatati.
Aceasta carte va invita la o calatorie in medicina tibetana, incepand de la evocarea originilor sale spirituale cele mai indepartate pana la furnizarea de sfaturi concrete, care va vor ajuta sa va recapatati echilibrul si sa preveniti reale perturbari ale energiilor. Va va furniza o intreaga gama de recomandari cu privire la alimentatie, in functie de constitutia dumneavoastra, la fitoterapie si la plantele europene echivalente ale celor din Himalaya, ca si la tehnicile corporale si de meditatie.
Avand la baza aceste cunostinte, identificand cauzele si circumstantele disfunctiei initiale, mai degraba decat sa incerce doar sa inlature simptomele, aceasta lucrare va va fi utila pentru a va regasi si pastra sanatatea deplina, care, astfel, va putea fi atinsa doar daca si echilibrul dumneavoastra interior va fi realizat. -
Almanah de integrame deconectante nr. 37
16,50 lei -
Sacrificiul regelui
Autor(i): Livie Hoemmel
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 464 file
Editura: Crisis Press
Un roman exploziv care dezvăluie complotul incredibil pus la cale de KGB pentru a-l elimina pe Bobby Fischer, cel mai mare jucător de șah din istorie
În 1972, în plin Război Rece, un american de douăzeci și nouă de ani devine Campion Mondial la șah, învingându-l pe rusul Boris Spassky. Bobby Fischer tocmai a pus capăt unei serii până atunci neîntrerupte de titluri sovietice, începută în 1948. URSS, care deja a pierdut cursa pentru spațiu și a cărei economie se clatină, e obligată să admită că a pierdut hegemonia intelectuală.
Trei ani mai târziu, în 1975, Fischer refuză să-și apere titlul, renunță la el fără luptă și dispare din atenția publicului. Ce îl împinge pe magicianul imbatabil al șahului să facă un asemenea gest?
Pentru prima oară, adevărul despre misterul care îl înconjoară pe Bobby Fischer iese la iveală. Un thriller ambițios, îmbinat cu o poveste filosofică și una de iubire, care te poartă din cluburile de șah din New York până pe coridoarele Kremlinului.
-
Cheia ascunsă
Autor(i): Alex Ahndorii
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 256 file
Editura: Crisis Press
Primul volum al seriei Julia Stark
O fotografie șocantă. O noapte fără amintiri. O întrebare: „Eu l-am ucis pe omul acesta?”
Un roman al autorului bestseller internațional Alex Ahndoril
Julia Stark este detectiv privat. La agenția ei își face apariția PG Mott, proprietarul uneia dintre cele mai înfloritoare afaceri de familie din Suedia. A doua zi după ce a participat la ședința consiliului de administrație al firmei, a făcut o descoperire macabră: în telefon i-a apărut o fotografie cu un bărbat plin de sânge și având un sac pe cap.
Din cauza amneziei provocate de alcool, PG nu știe de unde provine poza și vrea s-o angajeze pe Julia să afle adevărul înainte de a implica poliția. Femeia îl roagă pe Sidney, fostul ei soț, care lucrează la Poliția Metropolitană din Stockholm, să o ajute în anchetă. În felul acesta mai nutrește o fărâmă de speranță și că îl poate recuceri.
Primiți cu brațele deschise pe domeniul opulent, Julia și Sidney încep să caute adevărul în timp ce socializează cu membrii familiei, care, teoretic, ar putea fi cu toții implicați în crimă…
-
Afacerea Chateaubriand
Autor(i): Fred Vargas
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 416 file
Editura: Crisis Press
O nouă anchetă a comisarului Adamsberg
În orășelul Louviec, din apropierea castelului Combourg, are loc o crimă. Locuitorii o pun pe seama unei făpturi de legendă.
Neconvenționalul comisar Adamsberg este trimis să investigheze și descinde într-o comunitate bântuită de superstiții, în care oamenii cred în fantome și au o sete nepotolită de a asculta bârfe și a răspândi zvonuri.
Însă după prima crimă se înșiruie altele, la intervale de timp din ce în ce mai mici. Numărul suspecților crește exponențial, la fel și al celor care vor să-i facă de petrecanie lui Adamsberg.
O anchetă complexă, plină de umor fin și suspans, debordând de personaje pitorești absolut memorabile. Iar totul orbitează în jurul unui descendent al contelui de Chateaubriand, leit strămoșul său, mândria micii localități, dar și posesorul multor taine…
-
Noi rezolvăm crime
Autor(i): Richard Osman
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 432 file
Editura: Crisis Press
Să rezolvi crime e o afacere de familie.
Steve Wheeler se bucură de pensie. Îi place să-și respecte tabieturile: concursul de cultură generală de la pub, banca lui preferată, motanul care-l așteaptă acasă. Pentru el, aventurile s-au încheiat.
Amy Wheeler, nora lui, e de părere că adrenalina e bună pentru suflet. Când lucrezi ca bodyguard personal, fiecare zi e periculoasă. În clipa de față o protejează pe celebra autoare Rosie D’Antonio.
Dar un cadavru, o geantă cu bani și un asasin pornit pe urmele ei o împing pe Amy să trimită un semnal de ajutor singurei persoane în care are încredere – Steve.
Așa începe o cursă nebunească în jurul lumii, înțesată de umor și momente emoționante.
-
Medalionul Domniței
Autor(i): K.J. Mecklenfeld
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 192 file
Editura: Crisis Press
Crime la mănăstirea Văratec, un detectiv în suman și un polițst poet, brânzoaice calde cu aromă de vanilie, măicuțe conspiratoare, o domniță trecută și un medalion misterios. Un cozy mystery din Codrii de Argint pentru amatorii genului.
Când o măicuță aproape își dă ultima răsuflare în brațele lui, iar vechiul său prieten, anticarul Franz Katz, pare să fie dispărut, arheologul Toma Coriandru decide să dea o mână de ajutor poliției locale în rezolvarea cazului.
Toma descoperă treptat că e foarte posibil ca amândouă evenimentele să fie legate de o bijuterie misterioasă și neprețuită din perioada fanariotă. Dar al cui era medalionul și unde se află acum? Și, mai important, de ce ar comite cineva fapte necugetate ca să pună mâna pe el?
Confruntat cu un om de afaceri lipsit de scrupule, ajutat de o măicuță cu ochii ca mierea, hrănit cu brânzoaice de maica Glafira și mai mult încurcat de către un polițist-poet, va reuși Coriandru să afle ce se ascunde în spatele enigmelor de la mănăstirea Văratec?
-
Toți cei păcătoși sângerează
Autor(i): S.A. Cosby
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 392 file
Editura: Crisis Press
La un an după ce locuitorii din Charon, Virginia, îl aleg pe Titus Crown să le fie serif, un profesor de liceu este împușcat de un fost elev, iar respectivul tânăr este ucis de unul dintre ajutoarele de șerif.
Ancheta îi dezvăluie lui Titus niște crime macabre care au mustit sub suprafața în aparență pașnică a micii localități. Printre oamenii obișnuiți, în văzul tuturor, se ascunde un criminal în serie care vânează la adăpostul unei măști de lup.
Prins sub povara istoriei dureroase a orașului, dar și a unui secret cumplit pe care îl poartă cu sine de mulți ani, Titus investighează posibilele legături ale criminalului cu o biserică din localitate. În același timp, e nevoit să țină piept unui grup vocal și violent de extremă dreapta.
Scânteile conflictului amenință să arunce în aer butoiul cu pulbere în care s-a transformat orașul, iar Titus va trebui să aleagă între ce îl îndeamnă sufletul și ce îi dictează conștiința.
-
Ultimul drum
Autor(i): David Baldacci
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 512 file
Editura: Crisis Press
Al doilea volum al seriei Amos Decker
Melvin Mars urmează să fie executat pentru uciderea părinților săi, în urmă cu douăzeci de ani. Dar, cu câteva ore înainte de a-și ispăși pedeapsa, e achitat – un alt bărbat a mărturisit crima.
Amos Decker, bărbatul care nu poate uita niciodată nimic, proaspăt angajat într-o echipă specială a FBI-ului, devine interesat de cazul lui Mars după ce descoperă asemănări frapante între el și Melvin: amândoi aveau o carieră promițătoare în fotbal, familiile amândurora au fost ucise cu sânge rece și, în ambele cazuri, altcineva decât presupusul făptaș a mărturisit în ultima clipă.
Cine vrea ca Mars să scape din închisoare? Și de ce tocmai acum?
Dar când un membru al echipei lui Decker dispare, devine evident că la mijloc e ceva mai mult – și mai sinistru – decât viața unui deținut. Amos va trebui să-și folosească la maximum mintea ieșită din comun pentru a salva un nevinovat de la pedeapsa cu moartea.