-
Numerele îngerilor
Autor(i): Kyle Gray
Nr. pagini: 192 pagini
Editura: For You
Vezi peste tot secvențe numerice precum 11:11 și 4:44?
Dacă vezi întotdeauna aceleași numere repetate – de la plăcuțe de înmatriculare până la chitanțe și ceasuri digitale –, este posibil ca îngerii tăi să-ți trimită un mesaj.
Îngerii sunt mesageri divini care există în diverse forme în aproape fiecare religie și cultură, încă din zorii timpului. În această eră digitală, ei găsesc noi modalități de a-ți reaminti de adevărul tău superior.
Kyle Gray, cunoscut expert în îngeri, explică exact ceea ce îngerii tăi încearcă să-ți spună prin secvențele numerice repetate, de la 0 până la 999, și prin combinații de cifre, precum 1:23, 21:12, 22:22 și 5:55
Ori de câte ori ai nevoie de îndrumări de la îngerii tăi, întreabă-i pur și simplu! Să știi că ei te ascultă mereu și caută o oportunitate de a-ți trimite un semn că îți sunt aproape.
-
Numerologia pe înțelesul tuturor
Autor(i): Michelle Buchanan
Nr. pagini: 256 pagini
Editura: For You
Înțelege energiile de care dispui și lucrează cu ele!
Data nașterii și numele îți spun multe despre scopul vieții tale și te ajută să iei decizii în cunoștință de cauză. Răspunsurile sunt ușor de descoperit prin numerologie!
Michelle Buchanan, autoarea cărții Numerologia pe înțelesul tuturor, te învață cum să-ți transformi viața prin înțelepciunea acestui sistem antic. Ea îți explică modul în care numerologia oferă informații despre cine ești, de ce te afli aici și încotro te îndrepți.
Cartea de față te ajută:
- să-ți descoperi destinul ales și scopul vieții
- să prezici și să planifici viitorul
- să-ți descoperi punctele forte, provocările, lecțiile de viață și potențialul lor
- să-ți alegi o carieră, o relație și un loc de reședință adecvate
- să-ți planifici evenimente importante din viață (căsătoria, schimbarea locului de muncă, mutarea casei, călătoriile etc.)
-
O casă mortală
Autor: Anders de la Motte Måns Nilsson
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2023
Editura: Crisis Press
Prezentare carte
Primul roman al seriei Crimele din Österlen
Drepturi vândute în 13 teritorii
Lăcomie, trădare și crimă printre livezile, castelele și câmpurile înflorite din Österlen
Jessie Anderson, vedeta domeniului imobiliar, e găsită moartă chiar în ziua ei de glorie, când urma să prezinte un complex imobiliar controversat, deloc pe placul localnicilor din Österlen.
Conservatorul și nesociabilul inspector Peter Vinston se pomenește angrenat în anchetă, chiar dacă se afla în zonă doar în concediu. Alături de el se află tânăra polițistă Tove Esping, lipsită de experiență, dar ambițioasă și atentă. Deși personalitățile lor diferite sunt o sursă inepuizabilă de frecușuri, cei doi pornesc în căutarea adevărului într-un mediu al excentricității și artificiului.
Pentru că, undeva, în peisajul acela idilic din sudul Suediei pândește un ucigaș.
-
-
O generație în pericol
Autor(i): Jonathan Haidt
Nr. pagini: 464 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Într-o lume în care tehnologia a devenit o parte indispensabilă a vieții cotidiene, ceva crucial s-a pierdut. În cartea O generație în pericol, Jonathan Haidt, dezvăluie cum „marea reconfigurare” a copilăriei, determinată de expunerea constantă la tehnologie și de schimbările sociale profunde, a condus la o criză de sănătate mentală fără precedent în rândul tinerilor. Ratele depresiei, anxietății, autovătămării și suicidului au crescut dramatic, dublându-se în multe cazuri. De ce?
Copilăria bazată pe joacă liberă a fost înlocuită treptat de utilizarea exagerată a tehnologiei, afectând profund dezvoltarea sănătoasă a copiilor.
Cartea oferă sfaturi bine documentate pentru părinți, profesori și comunitate, provocându-te să reconsideri în profunzime modul în care copiii interacționează cu tehnologia. Haidt propune strategii clare și accesibile pentru a restabili echilibrul dintre lumea virtuală și cea reală, oferind un ghid esențial și o resursă valoroasă pentru părinții care vor să protejeze sănătatea mentală a copiilor într-o lume tot mai digitalizată.
-
O istorie a expansiunilor rusești
Autor(i): Ion Iachim
Nr. pagini: 256 pagini
An: 2022
Editura: Paul Editions
Ion Iachim – nascut la 1 ianuarie 1950 in satul Cornova, raionul Ungheni. Mama, Elena Jianu, taranca din Cobalca (Codreanca), raionul Straseni; tatal – Eudochim Iachim, felcer, fost ostas de garda la Palatul Regal din Sinaia, participant la operatiile militare pe frontul de est, in cadrul Armatei Romane, 1942-1944. Ion Iachim a absolvit facultatea de filologie a Universitatii Pedagogice „Ion Creanga” din Chisinau. Profesor de romana. Ziarist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova in domeniul pedagogiei. A scris peste 40 de carti (romane, povestiri, publicistica, piese de teatru, versuri).
-
O Istorie a Marii Uniri a Românilor
An apariție: 2017
Autor: ȘTEFAN LACHE
Nr. pagini: 228
Editura: Mass Media România de Mâine
Colecția Centenarul Marii Uniri, inițiată și publicată de către Editura Fundației România de Mâine, își propune să contribuie la cunoașterea procesului de făurire a statului național unitar român, a României întregite, precum și la înțelegerea semnificațiilor acestui măreț act istoric, încununat de Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Colecția încorporează lucrări cu o arie tematică diversă, de la istoria Marii Uniri și până la înfăptuirea și confirmarea internațională a acesteia. Autorii lucrărilor care formează Colecția sunt profesori, conferențiari, cercetători din cadrul Universității Spiru Haret, cărora li s-au alăturat personalități ale vieții universitare și academice, profesori și cercetători de la Academia națională de Apărare „Carol I” și Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Republicii Moldova.
În cadrul lucrării care inaugurează această colecție, autorul său (și coordonatorul Colecției) analizează contextul social-politic, intern și internațional al realizării Marii Uniri, forțele politice românești care s-au situat în fruntea acțiunii unificatoare, momentele decisive ale realizării României întregite, importanța istorică a actelor de unire din 1918, a făuririi României Mari.
-
O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu. Volumul IV
AUTOR: Ștefan Munteanu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 190
EDITURA: Eikon
Oamenii mari vin cu răspunsuri clare. Rugat să vorbească despre dificultăţile formării în domeniul filosofiei, Alexandru Surdu şopteşte: „În filosofia autentică se avansează greu, căci novicele are în faţă două milenii de materie primă, care trebuie transformată, cum zicea Eminescu, în pământ proaspăt şi roditor al propriei sale gândiri, fără riscul de a semăna în piatră seacă sau de-a arunca sămânţa în cele patru vânturi ca hrană pentru «paserile călătoare»” (Volumul Academicianul Alexandru Surdu la 75 de ani, Editura Kron-Art, Brașov, 2013, p. 222). La împlinirea vârstei de 75 de ani, fiind rugat să-şi autoaprecieze opera, autorul mărturiseşte: „Am debutat ca logician cu studii despre logica tradiţională şi logica lui Aristotel, având şi viziunea unei «logici integrale» care să cuprindă: 1) logica clasică, 2) logica simbolică şi 3) logica dialectică, considerate, pe atunci (1964) divergente. Pentru aceasta am şi lucrat câteva decenii în cele trei domenii ale logicii, publicând numeroase lucrări şi câteva cărţi. Între timp am făcut şi traduceri (din Kant, Wittgenstein, Popper), ediţii critice (Cantemir, Eminescu, Maiorescu, Odobleja, Joja), lucrări de informare şi documentare. Ele mi-au asigurat, după 1990, primirea la Academia Română” (Idem, p. 218).
-
O istorie traită (vol. 1)
Autor(i): Paul Niculescu Mizil
Nr. pagini: 400 pagini
An: 2022
Editura: Paul Editions
Am trăit câteva decenii de luptă politică activă. Am fost în primele rânduri. Consider că este o datorie față de conștiința mea, o datorie morală, să las câteva dintre amintirile mele. De ce spun că este o datorie? Pentru că astăzi este la modă răstălmăcirea.
După 1945, s-a mers pe linia răstălmăcirii a ceea ce s-a întâmplat până la 23 August 1944. A venit o răsturnare în 1989.
Tot ce s-a întâmplat până în ’89 este rău. Nu se poate. Este o părere lipsită de cultură elementară. Un punct de vedere care neagă dezvoltarea societății, care crede că istoria începe cu noii oameni ce vin la conducere. Istoria României n-a început nici cu comuniștii, nici cu cei care au venit după comuniști. Istoria acestei țări este de sute de ani, de mii de ani. A avut suișuri, ocolișuri, coborâșuri. Orice familie are un arbore genealogic. Există părinți, bunici, străbunici. Într-o familie găsești și oameni frumoși, și urâți, și buni, și răi. Cu cât trece timpul, lucrurile se așează și se ajunge la o normalitate, la civilizație, aș zice chiar la o normalitate democratică. Pentru că civilizația înseamnă și democrație. Suntem departe de această democrație.
-
O istorie traită (vol. 2)
Autor(i): Paul Niculescu Mizil
Nr. pagini: 336 pagini
An: 2022
Editura: Paul Editions
Mă voi opri la teza care explică poziţia românească exclusiv prin considerente de politică externă, de dragul opoziţiei faţă de U.R.S.S. Voi cita unele caracterizări întâlnite în declaraţii despre politica românească: „În afară Ceauşescu era un liberal, în interior un stalinist“; „Ceauşescu voia independenţă cu un model stalinist al socialismului“; „Ceauşescu nu avea cum să fie de partea măsurilor de liberalizare, întreprinse de cehoslovaci. El nu voia nici democraţie, nici economie liberală“; „Ceauşescu nu şi-a dat seama că «socialismul cu faţă umană» din Cehoslovacia reprezintă o alternativă la modelul sovietic“; „Lui Ceauşescu nu cred că-i plăcea prea mult ce se întâmpla la Praga, dar voia să se opună cu orice preţ sovieticilor“; De aici poziţia faţă de reforme: „N-am întâlnit corelaţii cu tendinţele de reformare economică şi socială încercate în unele ţări din lagărul socialist. Nu şi în România“; „Nu reforma era totul“; „Nivelul şi calitatea reformei erau de suprafaţă“. Şi mai departe, afirmaţia ritoasă că socialismul nu poate fi reformat. În aceste afirmaţii sunt părţi de adevăr. Dar numai părţi.- Paul Niculescu-Mizil
-
O lume în criză
Autor(i): Florian Gârz
Nr. pagini: 332 pagini
An: 2021
Editura: Favorit
Florian Gârz: „Istoria ultimilor şaptezeci şi cinci de ani a demonstrat că statele care au baze militare străine pe teritoriul lor îşi pierd, în mare măsură, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială. România se încadrează perfect în acest tip de stat, prin prezenţa pe teritoriul său a bazelor militare americane. După cum se vede, autorităţile de la Bucureşti păstrează un secret total cu privire la conţinutul acordului încheiat cu SUA, privind regimul juridic al trupelor americane pe teritoriul său. Plecând de la aceste premise, pot spune cu certitudine că statul român nu mai are niciun control asupra terenului pe care staţionează trupele americane. Iar dacă un militar american comite o crimă, autorităţile române nu-l pot judeca. Trist adevăr…”
Dan Gîju: „O carte dură și, în același timp, pe înțelesul tuturor. Profund argumentată și axată pe devoalarea marilor procese din istoria recentă, precum colonizarea și decolonizarea, schimbările climatice și, nu în ultimul rând, criza insurmontabilă a «imperiului american». O problematică disecată pe șleau, românește, de un analist bine documentat și, îndeosebi, curajos. O nouă provocare marca Florian Gârz care se parcurge ca un roman politic de bună factură.”
-
O lume în război
Autor(i): Florian Gârz
Nr. pagini: 194 pagini
An: 2021
Editura: Favorit
Prin această ultimă carte a sa, colonelul Florian Gârz nu face „istoria războaielor între națiuni”, după cum însuși mărturisește, ci prezintă „războaiele între națiuni din epoca Războiului Rece și din epoca post-Război Rece”, pe care le-a trăit de pe poziția de analist politico-militar, fost ofițer de informații pe „frontul invizibil”. Postură din care ține să sublinieze: „Simpla și geniala definiție dată războiului de către marele gânditor german generalul Carl von Clausewitz (1780–1831) potrivit căreia «războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace, și anume cu mijloace violente» își păstrează în totalitate valabilitatea și valoarea și în era existenței arsenalelor nucleare și termonucleare. Dacă se va produce vreodată un război mondial cu utilizarea acestor categorii de arme, chiar dacă s-ar încheia cu dispariția omenirii, va fi rezultatul unei decizii politice. Putem deduce din definiția lui Clausewitz că războiul nu este un scop în sine, ci doar un mijloc al politicii.”
-
O lume în schimbare
Autor(i): Florian Gârz
Nr. pagini: 308 pagini
An: 2019
Editura: Favorit
Colonel (r) Florian Gârz: „De circa o jumătate de secol, se minte cu cinism că, după cel de-al Doilea Război Mondial, sistemul colonial ar fi fost desființat. Aparent, așa este, fostelor colonii le-a fost recunoscută independența de către metropole, au devenit «state independente» și membre ale ONU. În realitate, lucrurile sunt așa doar la suprafață. Fostele administrații coloniale nu au plecat, devenind «consilieri» pentru noua putere politică lipsită total de orice experiență în conducerea și administrarea statului. Occidentul a luat măsuri pentru a bloca, prin toate mijloacele, dezvoltarea economică a fostelor colonii. Singurele industrii care au fost dezvoltate sunt cele… extractive.”
Dan Gîju: „«Lumea în schimbare» a colonelului Gârz – o sinteză lucidă și convingătoare, un rechizitoriu dur şi în acelaşi timp elegant, documentat din surse mai puţin accesibile românului de rând și redactat cu nerv, cu mult curaj, dar mai ales cu acel simț nativ al echilibrului credibil, calitate întâlnită tot mai rar la analiștii și comentatorii români din ultima vreme. Pe scurt, o lucrare de interes urgent.”
Colonel (r) Liviu Zanfirescu: „Ca ofițer la Direcția Informații Militare a Marelui Stat Major, expert atât în culegerea de informații, cât, mai ales, în domeniul analiză și prognoză, colonelul Florian Gârz va fi solicitat să lucreze pentru România și ulterior trecerii în rezervă, mai exact după 1989 când, regăsindu-se în stafful prezidențial ca prim consilier pe probleme de securitate națională, va iniția procesul de unificare a tuturor serviciilor de informații ale țării. Numeroasele sale studii de specialitate în domeniul informațiilor, modele de geopolitică aplicată, sunt recomandate ca bibliografie în centrele de învățământ superior. Cei care-l cunosc bine, atât din țară, cât și din străinătate, îl apreciază drept «un analist politico-militar care nu a fost surprins de evenimente».”
-
O poveste de Crăciun – Regina Maria a României
Autor(i): Regina Maria a României
Nr. pagini: 32 pagini
An aparitie: 2021
Editura: Neverland
O poveste de iarna – scrisa de Regina Maria este un gram de emoție pentru cititorii cei mici, dar și pentru cei mari. O plasmuire pe care daca o vei citi, nu doar ca vei ramane cuprins de magia iernii și a sarbatorilor, ci vei imbrațișa și o serie de trairi unice – credința, magie, invațaturi – toate surprinse intr-o poveste gandita de unica Regina Maria.Regina cunoștea foarte bine satul romanesc, ii iubea pe țarani și in plus, știa sa depene povești cu un farmec inconfundabil. Asta se vede și din povestea de fața, ce nu poate decat sa ne inaripeze sufletele, pregatindu-le pentru intalnirea cu pruncul Iisus.
-
O viată modernă prin Mudre
Autor(i): Swami Saradananda
Nr. pagini: 288 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Imbunatateste-ti sanatatea, intensifica felul in care practici yoga si aprofundeaza-ti meditatia
Corpul tau este o antena subtila ce primeste si transmite continuu energie (prana). Mudrele sunt vechi gesturi ale mainilor folosite in multe traditii de la yoga la dansul indian si pana la artele martiale si kineziologie care actioneaza asemenea unor comutatoare pentru a controla fluxul pranei in corpul tau. Chiar daca cele mai multe mudre sunt usor de realizat, ele sunt atat de puternice, incat practicarea lor regulata iti poate schimba viata. In aceasta carte, cunoscuta profesoara de yoga Swami Saradananda ofera o prezentare extrem de practica, accesibila si calauzitoare privind folosirea mudrelor in viata de zi cu zi.
-
O voce patetică și feroce
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 280 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
„De ce plecase Dana? Gasi doar doua explicatii, ce oscilau ca doua talere intr-un cantar. A plecat, presupunea, pentru a-si rezolva propriile probleme de viata, si aceasta ipoteza aducea totul la nivelul deplinei normalitati. Aceasta il facea intelegator, tolerant, indulgent, ba chiar favorabil. Cealalta ipoteza anula insa complet rationala constructie, cu efectele ei benefice asupra sinelui, si deschidea un fel de cutie a Pandorei. Aceasta suna asa: „Nu! A plecat pentru a ma pedepsi”. Motivatia unei atare atitudini din partea Danei aparea perfect plauzibila. Asa cum spusese de atatea ori, el ii alterase iremediabil si prezentul si viitorul, ii omorase visele, ii anulase idealul de viata. In plus, a constrans-o sa-si caute alt barbat. „Pe care nici nu-l place”, ii aparu lui in minte, inopinat.” -
O zi în Roma Antică. Secrete și curiozități
Autor(i): Alberto Angela
Nr. pagini: 464 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Colecția Corint Istorie include un nou titlu pregătit pentru adulții pasionați de istorie și călătorii în timp și în spațiu: O zi în Roma antică. Secrete și curiozități de Alberto Angela.
„O lectură instructivă și în același timp relaxantă, care ne îmbunătățește într-un mod plăcut cunoștințele istorice. (…) Una peste alta, o plăcută călătorie în timp în Roma antica…” Osservatorio letterario
„În numeroasele emisiuni de televiziune realizate de-a lungul anilor printre ruinele Romei antice sau în alte situri datând din epoca romană, am auzit nenumărate relatări și detalii legate de viața cotidiană în perioada Romei imperiale, rămase în uitare secole de-a rândul și scoase apoi la lumină de arheologi. Au ieșit astfel la iveală indicii diverse, informații despre obiceiurile romanilor, curiozități despre viața de zi cu zi și despre regulile sociale ale unei lumi de mult dispărute… Același rezultat l-am obținut și în urma discuțiilor cu arheologii la locul săpăturilor, citind lucrările publicate de ei sau consultându-le studiile. Mi-am dat astfel seama că asemenea informații prețioase referitoare la lumea romană nu ajung aproape niciodată la oamenii obișnuiți, rămânând de cele mai multe ori «prizoniere» în publicațiile de specialitate sau chiar acolo, în siturile arheologice. Prin urmare, am încercat să le aștern în pagină ca pe niște povești.” Alberto Angela
„Pentru a izbuti să restituie marea istorie povestită prin intermediul mai multor mici istorioare, Alberto Angela folosește în egală măsură surse antice de foarte bună calitate, cu precădere Marțial, Iuvenal și Petroniu, fără a uita acolo unde e cazul de comediile lui Plaut sau de lirica lui Catullus și Ovidiu.
Pas cu pas, din zori până târziu în noapte, el urmărește itinerarele și preocupările unui locuitor al Romei din vremea Antoninilor, descriind cu vivacitate îmbrăcămintea, distracțiile, preocupările și necazurile acestuia. Nu uită femeile sau sclavii, banchetele sau frecventarea băilor publice, spectacolele sângeroase din Colosseum.” Zoe Petre
-
Oameni capabili
Autor(i): Klas Ekman
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2021
Editura: Crisis Press
Roman răsplătit cu Premiul Crimetime 2021 pentru debut la Târgul de Carte de la Göteborg
Finalist al premiului Cartea Anului 2021 în Suedia
Finalist al Premiilor Adlibris, categoria Cel mai bun debut
Johan și Anna, doi amanți, se cazează la un hotel mic din vestul Suediei. Johan tocmai a părăsit-o pe soția lui ca să fie cu Anna și abia așteaptă să sărbătorească. Însă Anna are alte planuri – ea a decis să pună capăt relației. Familia ei e mai importantă decât căutarea fericirii.
O greșeală fatală pe care o comit împreună dezlănțuie tăvălugul de minciuni care îi va purta și pe ei, și pe cei din jurul lor, pe un drum de coșmar. Viețile tuturor vor fi schimbate pentru totdeauna.
Un roman psihologic întunecat, țesut cu măiestrie, despre minciună, responsabilitate și decădere.
-
Oameni de seamă – economiști
Autor(i): Academia oamenilor de știință din România
Nr. pagini: 561 pagini
An: 2013
Editura: Mica Valahie
Prezenta lucrare completează cunoașterea științifică, cu prezentarea unor mari personalități sau distinși truditori care, cu vocația și creația lor, au contribuit la afirmarea științei economice. În afara economiștilor cu formație de specialitate, au fost cuprinse și alte personalități din alte domenii, care au depășit granițele specialității lor, pentru a aprofunda aspectele și corelațiile fenomenelor economice.
-
Oameni excepționali
Autor(i): Felix Aderca
Nr. pagini: 240
An: 2023
Editura: Paul Editions
Cartea lui Felix Aderca își propune să aducă în atenția cititorilor săi câteva nume care pentru unii s-ar putea să nu spună mare lucru, iar altora să le provoace nostalgie sau unora chiar să le redeschidă răni încă necicatrizate . Sunt totuși niște nume care și-au asigurat locul în istorie pentru ceea ce au făcut în domeniile lor de activitate. Scriitori, compozitori, artiști, conducători de țări sau politicieni vestiți, și-au gasit locul între copertele acestei cărți, cu bunele și relele prin care s-au remarcat. Dacă greșelile unora sunt scuzabile și le putem trece cu vederea cele ale „politicienilor sunt crime, căci de pe urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări și pentru zeci de ani înainte viitorul ei“ spune Mihai Eminescu. Cu precizie de chirurg Felix Aderca disecă fiecare personaj în parte și-l supune judecății noastre. O carte interesantă, care cu siguranță va îmbogăți cultura celui care îi va parcurge filele.
-
Oase roșii
Autor(i): Ann Cleeves
Nr. pagini: 352 pagini
An: 2016
Editura: Crisis Press
După Negru de corb, un nou roman din seria Shetland în limba română
Când o studentă la arheologie face o descoperire uluitoare care i-ar putea confirma atât teoriile proprii, cât și legendele sumbre care circulă printre localnici, echilibrul și așa îndoielnic al unei familii este distrus. Să fie pură coincidență? Atmosfera claustrofobică este nemiloasă cu nervii tuturor. Bănuielile și acuzațiile nerostite atârnă tot mai greu. Oamenii încep să vorbească despre răzbunarea unui norvegian care luase parte la operațiunea Autobuzul de Shetland care, în Al Doilea Război Mondial, făcea legătura între insule, Scoția și Norvegia ocupată de naziști. Jimmy Perez și Sandy Wilson trebuie să rezolve cazul cât mai repede pentru că lațul se strânge în jurul comunității. Dar cum cu toții sunt suspicioși, închiși și retrași, la fel ca bucata de pământ pe care trăiesc, ancheta e îngreunată la fiecare pas. Iar în ceața care cade peste Shetland stă la pândă un criminal…
-
Ocolul pământului în 80 de zile (ediție bilingvă)
Autor(i): Jules Verne
Nr. pagini: 152 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Ocolul Pamântului în 80 de zile (Around the World in Eighty Days) este un roman clasic de aventuri, publicat pentru prima data sub forma de serial în Le Temps, între 6 noiembrie și 22 decembrie 1872, și în volum în 1873. În aceasa poveste, londonezul Phileas Fogg, care și-a angajat recent un nou valet, pe francezul Passepartout, face un pariu cu prietenii sai din Reform Club ca poate sa faca ocolul pamântului în 80 de zile. Calatoria se bazeaza pe revoluționarea transporturilor, eveniment care marcheaza secolul al XIX-lea, și începutul revoluției industriale. Apariția noilor modalitați de transport (calea ferata, vaporul cu aburi) și deschiderea canalului Suez în 1869 au scurtat distanțele, prin intermediul timpului necesar parcurgerii lor.
Povestea începe la Londra, la 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necasatorit, care locuieste în Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale, domnul Fogg traieste o viata modesta, având obiceiuril respectate cu o precizie matematica. Daca ar fi reușit ocolul pamântului în 80 de zile, ar fi avut un câștig de doua mii de lire, dar, pe de alta parte, daca ar fi pierdut, ajungea sa datoreze aceasta suma. Însoțit de Passepartout, el pleaca cu trenul din Londra la 8:45 PM, pe 2 octombrie 1872, întoarcerea la Reform Club fiind stabilita pentru 21 decembrie 1872.
Romanul Ocolul Pamântului în 80 de zile a fost scris într-o perioada grea, atât pentru Franța, cât și pentru Jules Verne. Era în timpul razboiului franco-prusac (1870-1871), perioada în care acesta a fost înrolat în Paza de Coasta, avea dificultați financiare (nu îi fusesera platite drepturile de autor pentru lucrari anterioare), iar tatal sau murise de curând. Cu toate acestea, Verne a fost încântat de activitatea sa la noua carte, ideea venindu-i într-o cafenea din Paris, în timp ce citea un ziar.
Inovațiile tehnologice din secolul al XIX-lea au facut posibil ocolul globului rapid și mai ușor. În special terminarea primei rute feroviare transcontinentale din Statele Unite (1869), legatura de cale ferata de pe teritoriul indian (1870) și deschiderea Canalului Suez în 1869 au facut ca o calatorie turistica în jurul lumii sa fie, pentru prima data, posibila. Un alt motiv l-au constituit explorarile și descoperirile care au dus la o creștere a confortului și siguranței. Oricine ar fi putut sa elaboreze un plan pentru o calatorie în jurul lumii.
Verne este deseori caracterizat ca un autor futurist sau de literatura științico-fantastica, dar în aceasta lucrare nu exista nicio urma de ficțiune științifica. Cartea este foarte populara în lume, caci ea ramâne un memorabil portret, realizat de catre un strain, al Imperiului Britanic ,„în care soarele nu apune niciodata”.
-
Ocrotitorii României. Sf. Andrei, Sf. Parascheva, Sf. Dimitrie cel Nou
Autor(i): Silvan Theodorescu
Nr. pagini: 224 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: NEVERLAND
Sfantul Apostol Andrei, Cel Intai Chemat in fața lui Iisus Hristos, este considerat ocrotitorul Romaniei și cel care a inceput creștinarea teritoriului locuit de stramoșii noștri. Supranumit și „Apostolul Lupilor“ (dupa un vechi nume al geto-dacilor), el a fost propovaduitorul Evangheliei pe taramurile Sciției și Pontului.
Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și calauzitoarea credinței ortodoxe in intreaga Romanie a smereniei, este cunoscuta ca „Sfanta Vineri“, unificatoarea credinței ortodoxe a romanilor prin pilda sa mareața. Viața sa in lumina credinței, dincolo de toate ispitirile lumii, este continuata intru eternitate de odiseea Sfintelor Moaște și destinul lor romanesc, care presupune o devoțiune unica și mari procesiuni anuale.
Sfantul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul și calauza spirituala a Bucureștilor, este al doilea sfant cu acest nume mareț din istoria creștinismului. Viața și nevoințele monahului sud-dunarean, ascet intr-o peștera luminata de fiorul credinței, este una exemplara, urmata, insa, de o suita de controverse, intre care cele legate de periplul balcanic al moaștelor Sfantului și furtul acestora de catre un comando bulgaresc din Catedrala Mitropolitana a Bucureștilor in timpul Primului Razboi Mondial…
Volumul conține acatistele și rugaciunile catre Sfantul Andrei, Sfanta Parascheva și Sfantul Dimitrie, obiceiurile legate de zilele in care aceștia sunt slaviți de catre intreg poporul, ca și un breviar al minunilor savarșite de aceștia in marea lor milostivenie, statuand rolul lor ca Ocrotitori ai Romaniei și vindecatori ai feluritelor suferințe fizice și morale ale credincioșilor de aici.
-
Octavian Goga – Monografie
An apariție: 2018
Autor: ION DODU BĂLAN
Nr. pagini: 358
Editura: Mass Media România de Mâine
Ion Dodu Bălan realizează o monografie unică, plecând în analiza sa de la profunzimea textului gogean, potrivit crezului poetului, care considera că: „scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă”. Rămân antologice unele dintre zicerile exegetului Bălan despre Goga, din care unele din ele au intrat deja ca model de abordare în literatura de specialitate.
(din Cuvânt-înainte de Nicolae Mareș)
-
Omilii la Cartea Profetului Ieremia, volumul I
AUTOR: Origen
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 154
EDITURA: Eikon
Marele scriitor alexandrin s-a născut în anul 185. Pe vremea episcopului Demetrie, episcopul cetății Alexandriei Egiptului, pe când avea 17 ani, intra în didascaleul cetății. În toată activitatea lui didactică, studiul filosofilor antici a jucat un rol important. Origen a fost un scriitor desăvârșit și datorită acestui lucru mulți dintre episcopi l-au cinstit și de multe ori l-au chemat în bisericile lor să țină predici, chiar dacă era laic. În anul 231, Origen este hirotonit preot de către Teoctist al Cezareei Palestinei și acest lucru duce la intrarea în conflict cu episcopul Demetrie și părăsirea Alexandriei. Anul 254 îl găsește epuizat și bolnav și pe când se afla în orașul Tyr din Fenicia, sufletul său se desparte de trup și astfel la vârsta de 69 de ani este înmormântat în catedrala din această cetate. După cum însuși spunea – fiecare suflet are trupul pe care-l merită. Opera lui Origen este fără sfârșit. De la 770 de opere menționate de Ieronim în lucrarea Epistola XXXIII, către Paula, Epifanie numără nu mai puțin de 6000 de lucrări și lista lor se pierde în negura secolelor. Origen este pionierul și fondatorul științei biblice și primul mare exeget biblic, folosind în exces exegeza alegorică. Particularitatea lui este întâlnită și în Omiliile la Cartea Profetului Ieremia, atunci când folosește mai multe ipoteze, dar nu le impune și celorlalți. S-a supus tot timpul învățămintelor Bisericii și după cum spunea T.M. Popescu: „Dacă însă Origen nu era eretic în viață, el devine eretic după moarte și de aceea așa cum nu putuse fi condamnat în viață ca eretic, pentru că nu era, așa a putut fi condamnat după moarte, pentru că devenise.” Nu există în Biserică niciun gânditor care să fi rămas atât de nevăzut-omniprezent în ea ca Origen.
Cristian Tufan
-
Omilii la Cartea Profetului Ieremia, volumul II
AUTOR: Origen
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 164
EDITURA: Eikon
Dumnezeu este bun că dă cuvintele pentru a smulge. Dar ce trebuie smuls și dărâmat? Toată plantația rea din suflet, toată erezia, iată ce smulge și dărâmă cuvântul profetic. Mă rog Cerului să îmi dea un cuvânt care să smulgă semințele eretice și doctrina care curge din izvorul diavolului, pentru a distruge în sufletul care vine pentru prima dată la biserică plantația idolatrie. Să-mi poată fi date cuvintele acestea despre care este scris în Ieremia, când Dumnezeu îi vorbea profetului: iată, am pus cuvintele Mele în gura ta! Iată, te-am pus în ziua aceasta peste popoare și peste regate, ca să smulgi și să arunci la pământ, să pierzi și să dărâmi, să zidești și să sădești (Ier. 1, 9-10). Da, noi avem nevoie acum de cuvinte care să smulgă din rădăcini ideile potrivnice adevărului, în tot sufletul păgubit prin cuvintele lui Cels și prin gândurile asemenea acestora… Și pentru că nu trebuie să ne mărginim la a smulge și a arunca la pământ aceste rătăciri, ci, în locul a ceea ce este smuls, să sădim plantație câmpului lui Dumnezeu și, în locul a ceea ce este dărâmat, să zidim o clădire a lui Dumnezeu și un templu al slavei lui Dumnezeu; trebuie să-L rugăm pe Domnul, Autorul darurilor menționate de Ieremia, să ne dea și nouă cuvinte pentru a zidi clădirea lui Hristos, să sădim legea duhovnicească și cuvintele profetice care se referă la aceasta.
Cristian Tufan
-
Omul între resetarea planetară și extincția în masă
Autor(i): Emil Strainu
Nr. pagini: 568 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Prestige
RESETAREA GLOBALA PRIN SCHIMBAREA/INLOCUIREA SPECIEI UMANE?!
O carte aparuta in 1956… (Nu este nicio greseala, anul aparitiei este chiar 1956, dupa razboi si dupa inabusirea Revoltei de la Berlin – 1953 – si anul Revolutiei Anticomuniste de la Budapesta) ne spune ca, pentru a reprima din fasa orice revolta, nu trebuie sa se actioneze cu violenta.
-
Omul multiplicat
Autor: Hendrik van Loom
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
La început, totul a fost foarte simplu. Pământul era centrul universului, iar cerul o boltă mare, dintr-o frumoasă sticlă albastră. Seara, îngerii făceau nenumărate găuri în bolta cerului, şi iată… cerul se umplea de stele.
Odată, însă, s-a găsit un om de curaj, care a luat o lunetă de un pol, s-a urcat în vârful unui turn şi a cercetat îndelung şi foarte serios bolta cerească.
Din clipa aceea, s-au stricat apoi toate aceste socoteli.
-
Omul poliedric
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 264 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
„Ar fi meritat sa incerce o trecere in revista, cat de cat sistematica, a acestei dimensiuni a trecutului. Dar nu gratuit, ca sa-si ocupe timpul, sau ca o indeletnicire de batran maniac, ci pentru a intelege ce-i oferisera lui aceste institutii publice, si de ce i se impun ele in amintire, ca o sfera incarcata de secrete, venind atat de la varsta adolescentei, cat si de mai tarziu, cand sufletul tanjea dupa acea naiva, utopica beatitudine a Edenului. -
Omul și Frumosul timpului său (…lumea antică)
Autor(i): Mariana Cîmpeanu
Nr. pagini: 136 pagini
Editura: Eikon
„Scrisă spre a aduce înțelesuri deopotrivă de natură estetică, artistică și de istoria artei, cartea Marianei Cîmpeanu este și un salutar manual, adresat studenților din spațiul interdisciplinar, ce cuprinde alături de ariile deja menționate și pe cele ale teatrului, ale filmului ori ale spectacolului.
Înțelegând existența operei de artă, cu accent vizual ce se desfășoară sub ochii umanității de peste 2000 de ani, asemenea unui spectacol plin de forme și culori, care includ mișcarea, sunetul și acțiunea; fiind totodată supusă și marilor categorii estetice asemeni frumosului, urâtului, tragicului, comicului și kitsch-ului.
Plecând din universul artei primitive și, mai apoi, antice, autoarea poposește în principalele etape ale creației, respectiv creatori și opere însemnate, cu precădere vizând cultura, arhitectura sau sculptura, pe care le prezintă sub aspecte diverse; încadrând subiectul în spațiul variat al zonelor geografice, istorice, tradiționale, ale credințelor monoteiste sau politeiste, ale meșteșugurilor, ale vestimentației (modei).”, Prof. Dr. Marcel Muntean
-
Omul zăpezilor. Volumul 1
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 310 pagini
Anul apariției: 2022
Editura: Hoffman
„Apoi, luandu-i in vizor pe amandoi oaspetii: Totusi, domnii mei, traim un proces ireversibil de elevare a politicii. Urmariti-l la americani… E determinat de filosofie si sociologie. Politicianul a devenit politolog… adica om de stiinta. Va pot face o lista de proeminenti demnitari ai Casei Albe, recrutati dintre eminenti profesori universitari. Intre campusuri si Congres e un drum scurt, strabatut continuu in ambele sensuri.” „Vedeti politica, sau ma insel, il sonda George, ca apostolat?” Printul isi facu bastonul sa danseze gratios, pe loc, ca pentru a caligrafia baletul propriului spirit. Cu luciditate calma, simula ca-l dojeneste pe George. „Voiti sa ma incuiati. Daca voi spune da, veti rade de mine, si cu indreptatire. Daca voi spune nu, veti gasi o contradictie de neiertat in rationamentele mele! De aceea va voi spune: si da, si nu! Exista destui idealisti care sa ma confirme. Si destui practicisti care sa ma infirme.” „Idealistii aceia… il ruga George. Ne-ati putea ajuta sa-i reperam pe aici, pe la noi?” Bazileu se destinse si rase cu o sinceritate moale, incantata, dar si ea teatrala, cum aprecie George. „Domnul meu, eu nu caracterizez realul imediat. Nu sunt un filosof al concretului, mai ales in politica. Decelez tendintele. De aceea, mi se pare inevitabil sa ne intoarcem la experienta antichitatii.” -
Omul zăpezilor. Volumul 2
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 314 pagini
Anul apariției: 2022
Editura: Hoffman
„Druga facu un pas inainte, intrand inauntrul semicercului, lasandu-l pe George in spate, si vorbi moale, cu o scarba ostentativa: „Stiu ce pagube ati adus firmei. Gineri-meu crede ca din nestiinta. Ca ati gresit. Eu stiu ca m-ati furat. Eu nu sunt profesor universitar, sunt om de afaceri. Pe mine nu ma duceti. Lica! si il chema cu degetul aratator indoit spre sine pe subtirel, pentru prima data cu o toala peste geaca lui de vinilin. Din ce bani ti-ai facut casa noua? Ti-a dat socru-tau, care nu mananca decat mamaliga cu varza? Sau tac-tu, din pensia lui de ceapist? Ai gasit o comoara? Ce credeai tu, ca am orbit si am asurzit? Am cerut politiei sa cerceteze cui ai vandut untul stors din laptele meu. Ala de a trebuit sa-mi arunci cascavalul la porci. Sa-mi dai inapoi pana la ultimul sfant. De azi nu mai ai ce sa cauti la ferma si la casarie. Druga isi tinea mainile in buzunarele canadienei si-si plimba ochii bolovanosi peste oameni cu o lentoare grea, nemiloasa, de gade care a inceput executia. In pauza lunga, respiratiile oamenilor nu se mai auzira, doar fasaitul lapovitei lovind fetele nerase.” -
Omul. Existenţă În Sine Şi Pentru Sine
An apariție: 2019
Autor: ION TUDOSESCU
Nr. pagini: 216
Editura: Mass Media România de Mâine
Printre domeniile cele mai importante pentru a fi alese ca obiect de reflecţie filosofică se înscrie, în opinia autorului, umanul – atât ca existenţă superioară a Universului, cât şi ca rost al fiinţării lui în istoricitatea acestuia, de aceea, în paginile acestei lucrări, autorul argumentează pe larg raporturile dintre „în sinele” existenţial și „pentru sinele” său, de asemenea, existenţial (îndeosebi având ca reper umanul în generalitatea sa).
Tot în cartea de față, autorul explică de ce, după abordarea mai multor altor probleme filosofice desprinse din analiza multor altor domenii ale diacroniei şi structurării Universului obiectiv, a crezut de cuviinţă că este important şi util să încerce să abordeze şi domeniul umanului – convins fiind, însă, că un asemenea demers, de natură nu numai eseist-filosofică, este necesar a fi continuat şi de către alţi gânditori.
(din În loc de prefață)
-
Operațiunea Cicero
Autor(i): LUDWIG CARL MOYZISCH
Nr. pagini: 186 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Amintirile lui Ludwig Carl Moyzisch, atașat la ambasada Germaniei din Turcia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre celebrul spion Cicero.
-
Operațiuni Panzer – Erhard Raus
Autor(i): Erhard Raus
Nr. pagini: 408 pagini
An: 2018
Editura: Miidecarti
Pe 22 iunie 1941, colonelul Erhard Raus a intrat în campania germană împotriva Rusiei ca un ins necunoscut atât de soldații, cât și de superiorii săi. Era de origine austriacă și ultima lui experiență de luptă fusese în calitate de comandant interimar al Batalionului 1 Infanterie Ușoară Biciclete în armata austro-ungară timp de cinci luni în 1918, în timpul Primului Război Mondial. Urmând practica transferării ofițerilor de stat-major din cartierul general pe linia frontului, Raus a preluat conducerea Regimentului 243 Infanterie în iunie 1940, pentru ca după o lună să fie transferat la Regimentul 4 Infanterie Motorizată. În mai 1941, a avansat la comanda Brigăzii 6 Infanterie Motorizată din cadrul Diviziei 6 Panzer, fără să-și fi condus regimentul în vreo luptă. Cu toate acestea, la numai câteva zile după preluarea postului, Raus s-a dovedit la fel de imperturbabil pe câmpul de bătălie ca și în timpul unei informări de stat-major, iar până când Divizia 6 Panzer a ajuns la periferia Leningradului, în nordul Rusiei, soldații care luptau sub comanda lui erau deja predispuși să comenteze în momentele grele că „Raus ne va scoate de-aici”. Divizia 6 Panzer și-a câștigat o pauză de câteva luni în Franța pentru reorganizare, dar a revenit în Rusia în decembrie 1942 pentru a conduce încercarea ratată a Armatei a 4-a Panzer de eliberare a Armatei a 6-a la Stalingrad. În ciuda eșecului acelei ofensive improvizate, Raus s-a trezit promovat la conducerea unui corp de armată la începutul anului 1943, unde – pe rând – a jucat un rol de sprijin în „lovitura de rever” a feldmareșalului Erich von Manstein; a ținut extremitatea flancului drept al Armeeabteilung Kempf în timpul bătăliei de la Kursk, a supervizat apărarea reticentă a Harkovului de către Grupul de Armate Sud și a condus o retragere peste Nipru, în ciuda superiorității copleșitoare a trupelor sovietice.
-
Operațiuni Panzer – Hermann Hoth
Autor(i): HERMANN HOTH
Nr. pagini: 200 pagini
An: 2018
Editura: Miidecarti
Istoria celui de-al Doilea Război Mondial și, în special, a evenimentelor care au avut loc pe Frontul de Est continuă să ne stârnească interesul și să ne capteze imaginația, la mai bine de 70 de ani de la încheierea conflictului.
Operațiuni Panzer a fost scrisă de Hermann Hoth, probabil unul dintre cei mai de succes comandanți militari germani din al Doilea Război Mondial. Această carte aruncă o privire asupra gândirii generalului și face lumină în legătură cu desfășurarea războiului cu blindate purtat de germani în vara anului 1941.