• (0)

    Blitzkrieg – planul pentru cucerirea Europei

    Autor(i):  Nigel Cawthorne

    Nr. pagini: 392 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

    ,,Cand triumfa tancul, vine si victoria.” – Generalul Heinz Guderian, 1937

    Lumea nu mai vazuse ceva asemanator, inainte ca Germania sa atace Polonia, pe 1 septembrie 1939. Anuntate de zgomotul asurzitor al bombardierelor Stuka, sapte divizii de Panzere rulau de-a lungul frontierei, sprijinite de infanteria motorizata.
    In vreme ce tancurile deschideau brese in frontul polonez si marsaluiau catre Varsovia, refugiatii erau mitraliati fara pic de mila de Luftwaffe, iar liniile de comunicatii erau distruse intr-o clipita. Responsabilul se numea Blitzkrieg (sau ,,razboi-fulger”), arta razboiului mecanizat.

    Nigel Cawthorne este un scriitor prolific si autor de carti populare de istorie investigativa. Patru dintre
    editorii sai spun ca este unul dintre cei mai publicati autori in viata din Marea Britanie. Acest lucru este greu de verificat, deoarece lucreaza sub cinci nume diferite, la fel ca alti scriitori, de altfel.

    S-a nascut in Wolverhampton – cu toate ca Wikipedia scrie ca ar fi din Chicago si a fost crescut in satul numit pe atunci Surrey, acum o centura pentru cei care fac naveta. Desi atingerea unui uger cald poate exercita o anumita atractie pentru un baiat la varsta adolescentei, cea mai mare parte a muncii sale a constat in curatarea baligarului cu lopata…
    Dar sa nu mai continuam cu acest subiect.

    65,00 lei
  • (0)

    Bacovia și noul regim al literaturii

    Autor(i): Paul Cernat

    Nr. pagini: 446 pagini

    Editura: Eikon

    „Bacovia scrie despre sine scriind, în același timp, despre alienările, spaimele, bolile, tristețile și vulnerabilitățile fiecăruia dintre noi. Reprezentîndu-se, el ne esențializează, nu fără maliție, stările interioare declinante, le ocupă și le ia, așa-zicînd, în proprietate lirică. Le bacovianizează, de fapt, prin limbajul său repetitiv, dezarticulat, obsesional, basic. Arondabil tuturor curentelor poetice moderne și totuși ireductibil la acestea, poetul Plumbului și al Stanțelor… nu se lasă epuizat de nici o interpretare – arta sa liminală, de o simplitate înșelătoare, e o experiență insondabilă ca însăși trecerea noastră prin viață.”

    65,00 lei
  • (0)

    Gestiunea financiară a firmei

    Autor(i): Carp Ana, Ciuvică-Enusi Mariana

    Nr. pagini: 290 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura: Pro Universitaria

    Pentru ca o firma sa obtina performanta intr-un domeniu de activitate nu sunt suficiente investirea capitalului de catre actionari, crearea unui buget și existenta unor obiective realizabile.

    Ansamblul riscurilor care se manifesta intr-o economie concurentiala genereaza o multitudine de intrebari.  Instrumentele de analiza, de masurare și de gestiune a riscurilor sunt oferite de gestiunea financiara. Modelele de gestiune a riscurilor și modelele de diagnostic financiar elaborate pana in prezent, in modalitatea propusa in aceasta carte, sunt aplicabile cu ușurinta in orice tip de firma.

    Consideram ca o firma, pentru a-și maximiza profitul, pentru a avea un diagnostic financiar corect al afacerii, pentru a ști in ce masura are o structura financiara sanatoasa, are nevoie de persoane specializate, care detin cunoștinte financiar-contabile, dar mai ales care cunosc și aplica tehnici și instrumente specifice gestiunii financiare.

    Din aceste considerente, cartea este adresata cititorilor noștri, care am dori sa fie studenti și masteranzi de la specializarile contabilitate și informatica de gestiune, finante, management financiar-bancar, precum și cadre didactice, economiști, manageri și  antreprenori romani.

    65,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Eroi şi zei ai Antichităţii

    Editura: Monitorul Oficial

    384 pagini 

    ISBN 978-973-567-656-8

    Vă invităm la o călătorie in lumea fascinantă a miturilor, a legendelor din timpuri străvechi, transmise peste secole şi incă profund inrădăcinate in memoria şi sensibilitatea artistică a societăţii moderne. Autoarea volumului işi propune şi reuşeşte să iniţieze cititorul in acest univers complex prin forma simplă, omogenă, dar şi atrăgătoare pe care o dă studiului structurat in patru secţiuni (prima – eroii, zeii, făpturile divine din panteonul grec şi roman, a doua – personajele de legendă din poemele homerice, a treia şi a patra – personaje istorice ale Antichităţii clasice). In cazul fiecărui personaj mitologic sau istoric sunt povestite pe scurt aventurile sale şi sunt menţionate caracteristicile, atributele şi modul in care este reprezentat de artişti. Textului accesibil, cu o grafică deosebită, i se adaugă dinamica imaginilor ce constituie reproduceri ale unor opere de artă celebre, in interpretarea cărora suntem discret indrumaţi.

    65,00 lei
  • (0)

    Statul național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941)

    Autor(i): Florin Müller

    Nr. pagini: 496 pagini

    An: 2025

    Editura: Corint

    O analiză inedită asupra statului național-legionar, din perspectiva conceptelor de „stat dual” și „regim comisarial”.

    roclamarea statului național-legionar, în 6 septembrie 1940, nu a fost rezultatul vreunei victorii a „revoluției fasciste” în România și nici al presiunii exercitate de Ion Antonescu asupra regelui Carol al II-lea, ci consecința eșecului total în materie de politică externă a regimului carlist. În noul sistem politic, în care generalul Antonescu era Conducător al Statului, iar Horia Sima, vicepreședinte al guvernului, s-au confruntat două concepții diferite: conservator-autoritaristă a elementelor antonesciene și dinamic-revoluționară a adepților radicalismului fascist-legionar. Cele cinci luni de existență ale acestui adevărat „stat dual” au fost presărate cu numeroase violențe și infracțiuni ale membrilor Mișcării Legionare, care au atins punctul culminant prin Asasinatele de la Jilava, Snagov și Strejnicul, în 26–27 noiembrie 1940. Cu arbitrajul celui de-Al Treilea Reich, conflictul a fost tranșat în 1941, când Armata a învins rebeliunea declanșată de „cămășile verzi”. Din acel moment, Mișcarea Legionară a ieșit definitiv de pe scena istorică activă a României.

    „Cartea lui Florin Müller este un instrument esențial pentru combaterea fantasmelor și mitologiilor falsificatoare privind fascismul românesc. Cu precizie și rigoare, utilizând o largă categorie de surse istorice, autorul reconstituie originile, structura de funcționare și consecințele funeste ale statului național-legionar. Acesta a fost un experiment totalitar în care crimele împotriva elitelor națiunii române au fost realizate într-o stare totală de anarhie, determinată de iraționala dorință de distrugere a rămășițelor democrației, culminând cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941.” (Florin Abraham)

    64,90 lei
  • (0)

    Biblioteca lui Stalin. Dictatorul și cărțile sale

    Autor(i): Geoffrey Roberts

    Nr. pagini: 464 pagini

    An: 2023

    Editura: Corint

    Biblioteca era locul preferat al lui Stalin, un autodidact care și-a impus o normă de studiu de cel puțin 300 de pagini pe zi. În liniștea oferită de cărți, el și-a petrecut cea mai mare parte a timpului liber citind și adnotând volume de istorie, filozofie, economie, politică sau literatură. Și tot în intimitatea cărților s-a pregătit pentru conflictele recurente avute cu adversarii interni sau externi ai regimului.

    Desigur, Stalin a fost un dictator sângeros și un politician viclean care a trimis la moarte milioane de oameni. Este însă mai puțin cunoscută latura sa intelectuală. Așa cum demonstrează autorul acestei cărți, liderul sovietic nu a fost un ignorant care s-a limitat la exercitarea brută a controlului politic, ci a manifestat un interes autentic pentru cuvântul scris și pentru transformarea acestuia într-o armă subtilă. Citea cu aviditate ziare, reviste și cărți și îi plăcea să noteze pe marginea textelor impresiile sale. Exact aceste adnotări – care nu erau destinate difuzării – constituiau gândurile sale cele mai intime.

    Geoffrey Roberts, autorul volumului de față, i-a analizat însemnările și a creat un portret surprinzător. Vom cunoaște un om pe cât de crud, pe atât de bine ancorat în realitățile culturale și ideologice.

    64,90 lei
  • (0)

    Dezertor la comuniști. De la Harvard pe bld. Karl Marx

    Autor(i): Victor Grossman

    Nr. pagini: 544 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Ascensiunea, succesele, impasurile și dispariția ulterioară a Republicii Democrate Germane sunt povestite prin prisma experienței personale de către activistul și scriitorul Victor Grossman.

    Recrut al armatei americane staționate în Europa, Victor Grossman, un înflăcărat om de stânga încă din anii petrecuți la Harvard, și-a părăsit postul într-o zi de august a anului 1952 și a traversat Dunărea din zona austriacă a SUA, spre zona controlată de sovietici. Soarta – adică sovieticii – l-a adus în Germania de Est, acolo unde a rămas, ca observator și participant la evoluția experimentului socialist numit Republica Democrată Germană. Dezertor la comuniști este povestea unui activist și scriitor care a crescut în economia de piață liberă din SUA, a petrecut 38 de ani în economia est-germană și a fost un martor al proceselor prin care a trecut Germania unificată.

    64,90 lei
  • (0)

    Un tren spre Moscova

    Autor(i): Elena Gorokhova

    Nr. pagini: 384 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    În Rusia de după Al Doilea Război Mondial, visul unei fete poate fi un act de sfidare.

    În spatele Cortinei de Fier, într-un orășel rusesc, Sașa trăiește într-o casă plină de secrete și visează să devină actriță. Pleacă la Moscova pentru a da admitere la Școala de Artă Dramatică, înfruntându-și mama și bunicii și părăsindu-l pe Andrei, prima ei dragoste.

    Înaintea plecării, Sașa descoperă jurnalul ascuns al unchiului ei, Kolia, dat dispărut în misiune chiar și după atâția ani de la încheierea războiului. În paginile jurnalului, Kolia demască minciunile oficiale și dezvăluie adevărul despre atrocitățile comise de Stalin. Cu ajutorul acestor revelații și inspirată de tragica poveste de iubire a unchiului ei, Sașa termină cursurile de teatru, tot mai determinată să trăiască o mie de vieți pe scenă. După absolvire, își începe cariera la Teatrul Bolșoi din Leningrad, unde Andrei, aparatcic în cadrul Partidului Comunist, devine cenzorul muncii sale și, totodată, protectorul ei din umbră. Când un secret din trecut iese la lumină, ambițiile Sașei converg cu îndatoririle lui Andrei, punând-o în postura de a decide dacă visurile sale merită sacrificiul inerent și dacă bunica ei avea dreptate atunci când îi repeta obsesiv că totul va fi bine.

    64,90 lei
  • (0)

    Istorie și istorii. Simona Preda în dialog cu istoricul Matei Cazacu

    Autor(i): Simona Preda, Matei Cazacu

    Nr. pagini: 304 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Bine-cunoscut medievist, cu excelente contribuții în domeniul istoriei moderne și contemporane, Matei Cazacu se dovedește a fi și un povestitor cu mult umor. În dialogul cu Simona Preda, istoricul consacrat în Franța evocă slujitori importanți ai muzei Clio din România interbelică și comunistă (Petre P. Panaitescu, George D. Florescu, Constantin C. și Dinu Giurescu, Ion Nestor, Emil Condurachi, Dumitru Tudor, Mihai Berza, Andrei Oțetea, Dan Berindei, Ștefan Ștefănescu, Șerban Papacostea, Florin Constantiniu, Paul și Dan Cernovodeanu, Nicolae Stoicescu, Aurel Decei) și din străinătate (Marc Bloch, Alexandre Bennigsen, Jacques Le Goff, Pierre Chaunu, Albert Soboul).

    Urmărit de Securitate, cel cunoscut în documentele poliției secrete drept „obiectivul «Englezul»” și-a lărgit orizonturile spirituale și intelectuale prin contacte cu diplomați și istorici străini. Iar legăturile cu lumea liberă l-au convins treptat să viseze la o carieră în afara țării. De la Paris, s-a alăturat reprezentanților vocali ai emigrației – Mihai Sturdza, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mihnea Berindei, Vlad Socor, Marie-France Ionesco, Maria Brătianu, Sanda Stolojan, Theodor Cazaban, Nicolae Stroescu-Stânișoară, Vlad Georgescu – și a devenit, în anii 1980, unul dintre criticii duri ai regimului Ceaușescu, prin intervențiile sale la emisiunile posturilor de radio Europa Liberă, BBC, Vocea Americii și RFI.

    Dezvăluind principalele sale teorii referitoare la câteva personaje istorice învăluite în mister, precum baronul Gilles de Rais (Barbă Albastră), domnitorii Vlad Țepeș (Dracula) și Ioan Basarab, cărturarul Antim Ivireanul, cancelarul rutean Iațco Tăutu (Toth), diaconul tipograf Dimitrije Ljubavić ori impostorul moldo-vlah Jean Michel Cigala din secolul al XVII-lea, Matei Cazacu aduce la viață o lume fascinantă.

    64,90 lei
  • (0)

    Secretul bibliotecarei

    Autor(i): Marie Benedict, Victoria Christopher Murray

    Nr. pagini: 464 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    La douăzeci și ceva de ani, Belle da Costa Greene este angajată de magnatul J.P. Morgan să se ocupe de colecția lui de manuscrise, cărți și opere de artă rare, adăpostită în recent construita Bibliotecă Pierpont Morgan. Belle devine o figură omniprezentă în societatea newyorkeză și unul dintre cei mai puternici oameni din lumea artei și a cărților, cunoscută pentru gustul ei impecabil și priceperea cu care negociază lucrări unice, contribuind la crearea unei colecții renumite în întreaga lume.

    Dar Belle are un secret, pe care trebuie să-l protejeze cu orice preț. Nu s-a născut Belle da Costa Greene, ci Belle Marion Greener. Este fiica lui Richard Greener, primul absolvent de culoare de la Harvard și un bine-cunoscut susținător al egalității rasiale. Va reuși ea să-și păstreze identitatea de femeie albă, construită atent, în lumea rasistă în care trăiește?

    64,90 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Regina Maria – Însemnări din ultima parte a vieții

    Autor(i): Sorin Cristescu

    Nr. pagini: 272 pagini

    An: 2018

    Editura: Corint

    Lovitura a fost prea neașteptată, prea brutală, prea puternică. Iar eu nu mai sunt tânără, lumea este un cazan care fierbe îngrozitor, va mai fi ceva de genul „anul viitor”? Acum ușa este deschisă, totul se află în fața mea, cele mai binecuvântate două luni din an: am reușit să birui iarna. Nu mai sunt tânără, am văzut atâta disperare până acum, va mai fi oare un alt an, o altă primăvară, un alt anotimp?

    Regina Maria

    Însemnare din 20 aprilie 1937

    64,90 lei
  • (0)

    Politica viitorului. Tehnologia digitală și societatea

    Autor(i): Traducator Mihnea Gafita

    Nr. pagini: 208 pagini

    An: 2023

    Editura: Corint

    Eunsun Kim s-a născut în Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive țări din lumea modernă. Când avea unsprezece ani, tatăl și bunicii ei au murit de foame, iar ea și-a scris testamentul – convinsă că va sfârși la fel. Ca urmare, în 1999, mama sa a hotarât să lase în urmă regimul dictatorial în care trăia și să fugă din Coreea de Nord împreună cu cele două fiice ale sale – Eunsun și sora ei −, fără să știe că vor pleca într-o călătorie care avea să dureze nouă ani. Până să ajungă în Coreea de Sud, Eunsun și familia ei au trăit pe străzi, au picat în mâinile unor traficanți de persoane, au fost trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord și au traversat pe jos deșertul Gobi. Cincisprezece ani mai târziu, Eunsun Kim s-a hotărât să scrie o carte despre experiența ei, pentru ca întreaga lume să-i cunoască povestea. Însă ca ea mai sunt mii de barbați și femei care în fiecare zi încearcă să traverseze frontiera pentru a scapa de foamete și de regimul totalitar nord-coreean.

    64,90 lei