-
Alimentația bolnavilor de cancer
Autor(i): DD Chiriac
Editura: NATIONAL
Fără a avea pretenţia de a fi exhaustivă, cartea se vrea un ghid practic la îndemâna tuturor celor afectaţi de această boală, oferind principii şi sfaturi de urmat, dar şi reţete şi meniuri complete pentru prepararea alimentelor recomandate, precum şi suplimentele nutritive absolut necesare în lupta cu boala. Dieta propusă de colectivul redacţional al cărţii are în vedere două componente principale: una de factura gastronomică şi una complementară, conţinând produse naturale care vizează creşterea imunităţii şi stoparea proliferării celulelor canceroase. Desigur, trebuie să precizăm că lucrarea nu se substituie în niciun caz oncologului, care trebuie consultat permanent, astfel că, deşi respectă cu rigurozitate principiile unei alimentaţii corecte, bolnavii nu trebuie să renunţe la tratamentul medical recomandat de medicul curant. Un regim alimentar sănătos reprezintă o armă de mare ajutor bolnavilor de cancer, care trebuie să folosească metode complementare pe lângă tratamentele terapeutice.Nu numai cancerul, dar şi maladiile cardiovasculare se dezvoltă şi, de cele mai multe ori, sunt declanşate de o alimentaţie necorespunzătoare. Mai mult de trei sferturi din cazurile de cancer pot fi prevenite printr-o alimentaţie corectă, prin mişcare fizică, renunţarea la alcool şi fumat, dar şi eliminarea exceselor în general. Cu toate că radioterapia, chimioterapia şi chirurgia înseamnă mutilare, bolnavii de cancer sunt obligaţi să apeleze la oncolog. Important este că o alimentaţie şi un regim potrivit ajută foarte mult pacienţii cu cancer. Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi alimentaţia adecvată ajută la prevenirea, stoparea şi chiar vindecarea bolnavilor de cancer. Potrivit Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, aproximativ 90% dintre cauzele producerii cancerului sunt legate de factorii mediului încunjurător, ceea ce implică modul de viaţă şi alimentaţia. Specialiştii americani apreciază că 30-35% dintre bolile de cancer au la bază o anumie dietă. De aceea, afirmăm că hrana este cea mai importană premisă în evitarea acestei cumplite maladii. Dacă un anumit regim alimentar sau reţete naturite reduc riscul apariţiei cancerului, altele îl reduc.
-
Revista Capital Nr. 12/2023 (Conține Top 300 Bogați)
Revista Capital prezintă Top 300 Cei mai Bogaţi Români!
- Află cine sunt milionarii României în 2023 și cum au evoluat afacerile acestora
- Descoperă care sunt cele mai mari eșecuri ale antreprenorilor români
- Vezi ce valoare au cele mai importante tranzacții din acest an
-
Almanah Evenimentul Istoric, ediția 2023
Descoperă scandalurile, secretele și victoriile Familiei Regale a României!
Nu rata ediția specială ALMANAH EVENIMENTUL ISTORIC 2023!
260 de pagini de dosare, corespondențe și fotografii inedite
- Marile minciuni privind bijuteriile Reginei Maria și Tezaurul de la Moscova
- Enigma tablourilor cumpărate de Carol I și scoase din țară de Mihai I
- Amorurile și abdicările Regelui Carol al II lea
Urmărește și producțiile video marca Evenimentul Istoric pe canalul oficial de Youtube Evenimentul Istoric
-
Istoria altfel decât la școală
Autor(i): Ovidiu Drugă
Nr. pagini: 304 pagini
ISBN: 978-630-6572-04-5
Editura: Evenimentul si Capital
Născut în 12 august 1970. Plecat în 24 mai 2022. Absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr”. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității București. Jurnalist din anul 1994 la Evenimentul Zilei, Prima TV, Cotidianul, Curentul, Realitatea TV, Kanal D, Evenimentul Istoric.
Ovidiu Drugă avea capacitatea să ne arate că istoria este plină de povești fascinante despre indivizi excepționali și evenimente incredibile. De la marile bătălii ale antichității la mișcările sociale care au luptat pentru drepturile omului, aceste povești inspiră și educă. Istoria ne arată curajul și determinarea oamenilor de a-și urma visele și de a schimba lumea în bine.
Am selectat o parte din articolele sale publicate în “Evenimentul Zilei” și “Evenimentul Istoric”, pentru a vă face parte la această înțelegere a vieții. Pentru că Istoria înseamnă în primul rând un manual din care putem afla nu numai ce s-a întâmplat, ci și ce se va întâmpla.
-
Evenimentul Istoric nr. 69
Citește în ediția cu numărul 69 a revistei Evenimentul Istoric despre:
- Confirmare istorică: Ceaușescu, schingiuit în arest și mușcat de un câine lup!
- Cetățenia romană, cel mai tare „pașaport” din antichitate
- Primul Kamikaze a fost un aviator român
Urmărește și producțiile video marca Evenimentul Istoric pe canalul oficial de Youtube Evenimentul Istoric
-
Revista Capital Nr. 11/2023
Citește ediția de noiembrie a revistei Capital!
- Totul despre drepturile de proprietate intelectuală: de la start-up la business de succes
- Cum a evoluat apetitul românilor pentru antreprenoriat în ultimul deceniu
- Afaceri neobișnuite, dar legale, din România
-
Stăpânii lumii stau la pândă. Clubul Bilderberg
Autor(i): Cristina Martin Jimenez
Nr. pagini: 352 pagini
ISBN: 978-630-6572-06-9
Editura: Evenimentul si Capital
Clubul Bilderberg este prima carte scrisă despre grupul care domina lumea și îți controlează viața, fiind rezultatul unor investigații extrem de riscante, care dezvăluie adevăratele nume și intenții ale membrilor săi. Încă de la începtul anilor 50 ai secolului XX, au început să aibă loc anual reuniuni internaționale secrete în tările din Europa, din Statele Unite ale Americii și din Canada , la care participau cele mai influente persoane din lume, politicieni, repezentanți ai Caselor regale, oameni de afaceri și jurnaliști. Cristina Martin Jimenez, autoare specializată în jurnalism politic și social, este prima care a indraznit să vorbească despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale istoriei noastre recente.
-
În căutarea lui Hitler în America de Sud
Autor(i): Abel Basti
Nr. pagini: 400 pagini
ISBN: 978-630-6572-03-8
Editura: Evenimentul si Capital
Nimeni nu a știut niciodată cu adevarat ce s-a întamplat în buncărul din Berlin, pe data de 30 aprilie 1945. Prea multe secrete au ascuns realitatea zeci de ani. A sosit momentul să facem lumină asupra chestiunii, rescriind istoria. De ani de zile am fost învățați: Hitler a murit pe 30 aprilie 1945, la 15.30, în buncărul din Berlin, trăgându-și un glonț în cap. Dar care este adevărul? În căutarea lui Hitler în America de Sud este rezultatul multor ani de cercetări ale jurnalistului argentinian Abel Basti. Cartea oferă dovezi, dezvăluiri, documente și mărturii care detonează versiunea tradițională care, cu mare succes de-a lungul a peste o jumătate de secol, a marcat momentul final al vieții Fuhrer-ului.
-
Zelenski. Un actor pe scena vieții și a morții
Autor(i): Gallagher Fenwick
Nr. pagini: 224 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Biografia președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, și ilustrarea vieții politice și sociale din această țară.
În 2015, debuta pe micile ecrane serialul Servitorul poporului, în care protagonistul este un profesor de istorie, un om simplu și onest, care ajunge președintele Ucrainei și începe să-și pună în practică ideile. Deși fictiv, acest serial avea să reconstituie într-un mod incredibil de fidel viitoarea carieră a lui Volodimir Zelenski, nimeni altul decât cel care a interpretat rolul principal.
Câștigând alegerile prezidențiale din 2019 cu un scor uriaș în fața fostului conducător, Petro Poroșenko, Zelenski a fost privit inițial cu oarecare scepticism. Provenind dintr-un mediu artistic, fără vreo experiență politică semnificativă, fostul actor a reușit să-și convingă poporul că este liderul de care țara avea nevoie într-o perioadă complicată a existenței acesteia. Pe parcursul mandatului său prezidențial, Zelenski a câștigat inclusiv respectul marilor lideri politici ai lumii, totul culminând cu activitatea sa din timpul invaziei ruse din 2022.
O carte-eveniment, scrisă de unul dintre cei mai respectați reporteri ai televiziunii France 24, Gallagher Fenwick, Zelenski. Un actor pe scena vieții și a morții reprezintă nu doar o biografie a unuia dintre principalii lideri politici ai momentului, ci și o incursiune în mijlocul celui mai important conflict armat al secolului XXI.
-
Vorî: Hoți și asasini. Supermafia rusă
Autor(i): Mark Galeotti
Nr. pagini: 464 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Atunci când vine vorba despre lumea infractorilor ruși, de la hoții mărunți la crima organizată, expertul în domeniu este Mark Galeotti. Familiarizat cu istoria, dar și cu problemele contemporane ale Rusiei, autorul lucrării de față este consultant pentru diverse guverne și structuri de poliție din întreaga lume. Pentru că mafia rusă este prezentă pe toate continentele! Excepțional analist și narator, Mark Galeotti ne înfățișează, cu o rigoare aproape didactică, istoria vorî v zakone („lumea hoțilorˮ), un grup care a supraviețuit pentru că a știut să se adapteze la schimbările politico-istorice: de la țarism la stalinism, de la Al Doilea Război Mondial la Războiul din Afganistan, ajungând până în zilele noastre.
Cititorul va fi aruncat cu brutalitate în mijlocul mafiei ruse. O va însoți în cartierele sărace și rău-famate, dar și pe marile bulevarde ale orașelor din Rusia țaristă, Uniunea Sovietică sau Rusia contemporană. Bineînțeles, îi va cunoaște pe hoți și în spatele gratiilor, în temutul gulag. Va afla, cu surprindere poate, că hoții și asasinii au un cod al lor. Mentalitatea, comportamentul, loviturile, ierarhia, tatuajele, poreclele – toate acestea și multe altele sunt parte a unei culturi specifice lumii interlope ruse, pe care Mark Galeotti a reușit s-o descifreze în urma a două decenii de documentare, în biblioteci și arhive, dar și direct, pe teren, în discuții și interviuri.
Așadar, ce se înțelege prin onoare în rândurile mafiei ruse? Care au fost rețelele acesteia și cum s-au infiltrat în viața politică? Este mafia rusă un pericol pentru lumea în care trăim? Vă lăsăm să decideți singuri…
-
Viața de zi cu zi în documente vechi de familie
Autor(i): Cătălin D. Constantin
Nr. pagini: 160 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Pornind de la trei istorii de viață – a colonelului Borda, a Herminei, profesoară de științe naturale din Arad, și a Mariei Vanghelie, văduvă din Craiova – autorul realizează un portret al cotidianului burghez, urban, din secolul XX.
Categoria: Istorie
-
Tunelurile terorii. Războiul dintre Hamas și Israel
Autor(i): Alan Dershowitz
Nr. pagini: 272 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Celebrul avocat american Alan Dershowitz, sfetnicul a numeroși președinți și prim-miniștri, cel mai tânăr om care a predate vreodată la prestigioasa Harvard Law School și autorul a peste 30 de cărți, ne oferă, în Tunelurile terorii, una dintre pledoariile care i-au adus faima. El construiește un caz în apărarea nu doar a legalității, ci și a legitimității morale a războiului purtat de forțele armate israeliene împotriva organizației Hamas, argumentând ca toate măsurile luate de Israel în timpul conflictului armat din 2014, intitulat Operațiunea „Protective Edge”, au fost justificate. Ele au fost doar un răspuns la campania de bombardare a orașelor din sudul Israelului și la numeroasele atacuri ale luptătorilor Hamas ce s-au strecurat pe sub bariera de protecție care înconjoară Fâșia Gaza printr-o rețea complicată de galerii subterane.
-
Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu
Autor(i): Lavinia Betea
Nr. pagini: 400 pagini
An: 2021
Editura: Corint
Cu ajutorul unei vaste cercetări, bazându-se pe documente de arhivă puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu, pe cele mai noi cărți despre regimul comunist, autoarea reconstituie viața Elenei Ceaușescu, cea care, pornind din comuna dâmbovițeană Petrești, pe când era cunoscută drept „Lenuța lui Briceag”, va ajunge prima-doamnă a țării și, practic, cel de-al doilea om în stat. Este o biografie de excepție, cu numeroase informații despre viața privată a soților Ceaușescu – jocurile care le plăceau, prietenii cu care se întâlneau, locurile preferate pentru petrecerea vacanțelor –, precum și despre relația cu cei trei copii.
-
Tată iubit şi cel mai credincios prieten
Autor(i): Volum îngrijit de Silvia Irina Zimmermann
Nr. pagini: 176 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Corespondența Regelui Carol I cu tatăl său, Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1866 – 1881).
Principele Karl Anton de Hohenzollern a sprijinit năzuinţele fiului său în toate privinţele şi cu toate mijloacele personale, financiare şi diplomatice care îi stăteau la îndemână: a pledat pentru cauza României şi a tânărului domnitor Carol I la curţile regale şi imperiale europene, i-a înlesnit căsătoria cu prințesa Elisabeta de Wied în 1869, l‑a sfătuit pe domnitor în toate chestiunile de tact diplomatic atât în politica internă, cât şi în cea externă, şi privind relaţiile cu Marile Puteri, i‑a trimis secretari pentru administraţia casei domnitoare, l‑a informat şi ajutat în achiziţii de ordin militar, a contribuit financiar la cheltuielile personale şi familiale ale domnitorului.
-
Romanticii. Piloţii majestăţii sale
Autor(i): Bogdan Șerban-Iancu
Nr. pagini: 272 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Aviatorii români s-au distins prin nenumărate fapte de vitejie în campaniile militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est și Frontul de Vest. Pilotând cu măiestrie aparate de zbor IAR 80, Heinkel He 112, Messerschmitt Bf 109, Messerschmitt 262 ori Junkers Ju-88, ei au îndeplinit misiuni dificile deasupra Rusiei și Ucrainei și au apărat zone strategice de pe teritoriul României. Intervievați de jurnalistul Bogdan Șerban-Iancu, trei dintre acești eroi – bombardierul Dan Stoian și piloții de vânătoare Ioan DiCezare și Ion Dobran –, generali de flotilă aeriană în rezervă, rememorează întâmplări din tinerețea lor, petrecute în vâltoarea celui mai cumplit război al secolului trecut. Evocați cu duioșie, camarazii lor de altădată – Horia Agarici, Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Mariana Drăgescu, Ion Milu, Alexandru Popișteanu, Alexandru Șerbănescu, Dan Vizanty – prind viață în aceste pagini din care răzbat patriotismul, curajul și tăria morală a unei întregi generații.
-
România de totdeauna. Simona Preda în dialog cu acad. Georgeta Filitti
Autor(i): Sorin Cristescu
Nr. pagini: 256 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Dialogul dintre Simona Preda și acad. Georgeta Filitti pornește de la poveștile despre oamenii de altădată și ideea de elite. Întreaga discuție dialog este, în fondul său intim, o pledoarie pentru deschidere, educație, exercițiul mult uitat al admirației, virtuțile tradiționale și, în același timp, refuzul oricăror tentații utopice.
-
Rămas-bun, Budapesta! Un roman despre Revoluția ungară
Autor(i): Margarita Morris
Nr. pagini: 352 pagini
An: –
Editura: Corint
Familie și libertate – merită să lupți pentru ceea ce contează cu adevărat.
-
Prin deșert spre libertate
Autor(i): Traducator Mihnea Gafita
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Eunsun Kim s-a născut în Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive țări din lumea modernă. Când avea unsprezece ani, tatăl și bunicii ei au murit de foame, iar ea și-a scris testamentul – convinsă că va sfârși la fel. Ca urmare, în 1999, mama sa a hotarât să lase în urmă regimul dictatorial în care trăia și să fugă din Coreea de Nord împreună cu cele două fiice ale sale – Eunsun și sora ei −, fără să știe că vor pleca într-o călătorie care avea să dureze nouă ani. Până să ajungă în Coreea de Sud, Eunsun și familia ei au trăit pe străzi, au picat în mâinile unor traficanți de persoane, au fost trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord și au traversat pe jos deșertul Gobi. Cincisprezece ani mai târziu, Eunsun Kim s-a hotărât să scrie o carte despre experiența ei, pentru ca întreaga lume să-i cunoască povestea. Însă ca ea mai sunt mii de barbați și femei care în fiecare zi încearcă să traverseze frontiera pentru a scapa de foamete și de regimul totalitar nord-coreean.
-
Regina Maria – Însemnări din ultima parte a vieții
Autor(i): Sorin Cristescu
Nr. pagini: 272 pagini
An: 2018
Editura: Corint
Lovitura a fost prea neașteptată, prea brutală, prea puternică. Iar eu nu mai sunt tânără, lumea este un cazan care fierbe îngrozitor, va mai fi ceva de genul „anul viitor”? Acum ușa este deschisă, totul se află în fața mea, cele mai binecuvântate două luni din an: am reușit să birui iarna. Nu mai sunt tânără, am văzut atâta disperare până acum, va mai fi oare un alt an, o altă primăvară, un alt anotimp?
Regina Maria
Însemnare din 20 aprilie 1937
-
Politica viitorului. Tehnologia digitală și societatea
Autor(i): Traducator Mihnea Gafita
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Eunsun Kim s-a născut în Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive țări din lumea modernă. Când avea unsprezece ani, tatăl și bunicii ei au murit de foame, iar ea și-a scris testamentul – convinsă că va sfârși la fel. Ca urmare, în 1999, mama sa a hotarât să lase în urmă regimul dictatorial în care trăia și să fugă din Coreea de Nord împreună cu cele două fiice ale sale – Eunsun și sora ei −, fără să știe că vor pleca într-o călătorie care avea să dureze nouă ani. Până să ajungă în Coreea de Sud, Eunsun și familia ei au trăit pe străzi, au picat în mâinile unor traficanți de persoane, au fost trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord și au traversat pe jos deșertul Gobi. Cincisprezece ani mai târziu, Eunsun Kim s-a hotărât să scrie o carte despre experiența ei, pentru ca întreaga lume să-i cunoască povestea. Însă ca ea mai sunt mii de barbați și femei care în fiecare zi încearcă să traverseze frontiera pentru a scapa de foamete și de regimul totalitar nord-coreean.
-
Poate într-o altă viaţă
Autor(i): Taylor Jenkins Reid
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2023
Editura: Corint
La 29 de ani, Hannah Martin încă nu știe ce vrea să facă în viață. De când a terminat facultatea, a locuit în șase orașe diferite și a avut nenumărate slujbe banale, dar, după o relație dezastruoasă, decide să se întoarcă la Los Angeles, orașul ei natal. Pentru a sărbători prima seară în L.A., cea mai bună prietenă a ei, Gabby, o duce la un bar, unde Hannah se întâlnește întâmplător cu iubitul său din liceu, Ethan. La miezul nopții, Gabby o întreabă pe Hannah dacă vrea să plece. Ethan se oferă să o ducă el acasă, dar mai târziu. Hannah ezită. Ce se întâmplă dacă pleacă împreună cu Gabby? Ce se întâmplă dacă pleacă împreună cu Ethan? Astfel, Hannah trăiește efectele fiecărei decizii, în două universuri paralele, în două povești succesive, surprinzător de diferite și cu consecințe importante pentru Hannah și oamenii de lângă ea.
Așadar, e totul sortit să se întâmple? În ce măsură ne este viața hotărâtă de șansă? Și, lucrul cel mai important, există suflete-pereche? Hannah crede că da. Și, în ambele lumi, e convinsă că l-a găsit pe al ei.
-
Nimfa. Nicolette Franck, o jurnalistă a Războiului Rece
Autor(i): DIANA MANDACHE
Nr. pagini: 240 pagini
An: –
Editura: Corint
Volumul Nimfa prezintă activitatea lui Nicolette Franck, jurnalistă occidentală de origine română, emigrată în Elveția, care a avut o relație privilegiată cu regele Mihai și a știut să folosească în mod abil informațiile obținute la organizațiile internaționale în legătura ei cu serviciile secrete din mai multe țări, inclusiv cu Securitatea.
-
Nebunia nucleară. O istorie a crizei rachetelor din Cuba
Autor(i): Serhii Plokhy
Nr. pagini: 592 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Anul 1962 a reprezentat momentul uneia dintre cele mai încrâncenate și periculoase dispute din istorie, o veritabilă partidă de șah între SUA și URSS în care piesele au fost rachetele, bombardierele și submarinele nucleare. Amplasarea rachetelor în Turcia, respectiv Cuba, precum și problema Berlinului au fost elementele care au condus la o situație a cărei rezolvare părea imposibilă. Americanii și sovieticii, prin liderii lor, John F. Kennedy și Nikita Hrușciov, au ținut lumea în tensiune, fiecare amenințând cu folosirea armelor pe care le avea la dispoziție, inclusiv a celor nucleare. Deși erau două personaje diametral opuse, cu vederi și convingeri diferite, președintele de la Casa Albă și liderul de la Kremlin aveau însă același obiectiv: ambii evitau să folosească armele nucleare, pe deplin conștienți de consecințele dezastruoase ale unui asemenea gest.
Pe baza documentelor, arhivelor, memoriilor și informațiilor strânse de la cei mai importanți actori ai crizei rachetelor cubaneze, reputatul profesor și istoric Serhii Plokhy reconstituie una dintre cele mai tensionate perioade prin care a trecut lumea în secolul al XX-lea, într-o poveste plină de învățăminte pentru generațiile viitoare.
-
Moașa de la Auschwitz
Autor(i): Anna Stuart
Nr. pagini: 448 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Ana Kaminski este împinsă pe porțile de fier de la Auschwitz alături de tânăra și înspăimântata ei prietenă, Ester Pasternak. Când ajung în față, Ana face un pas înainte și spune că este moașă, iar Ester este asistenta ei. Pe dată, femeile sunt tatuate pe brațe, apoi trimise la clădirea maternității. În timp ce ține în brațe un nou-născut nevinovat, Ana își dă seama că soarta multor suflete este în mâinile ei și jură că va face tot ce-i stă în putință pentru a-i salva pe micuți.
Când doi gardieni, purtând înfricoșătoarele lor uniforme SS, mărșăluiesc și smulg un copil cu păr blond din brațele mamei sale, Ana simte că este prea mult. În timp ce încearcă să o aline pe femeia îndurerată, își dă seama că în mijlocul acelei suferințe cumplite există totuși un licăr de speranță. Gardienii îi iau pe cei mai sănătoși bebeluși și îi plasează în familii germane, așa că vor supraviețui. În plus, se zvonește că războiul e pe sfârșite. Așadar, Ana și Ester încep să-i tatueze în secret pe micuți cu numerele mamelor lor, rugându-se ca într-o zi familiile să se poată reîntregi.
Apoi, într-o dimineață devreme, Ana observă o mică umflătură pe sub hainele subțiri și vărgate ale lui Ester…
-
Miliardarii naziști. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane
Autor(i): David de Jong
Nr. pagini: 464 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Volkswagen, Porsche, Dr. Oetker… Acestea sunt unele dintre cele mai reprezentative branduri ale Germaniei, adevărate simboluri ale spiritului întreprinzător din această țară. Dar care este adevărul din spatele succesului?
La sfârșitul Primului Război Mondial, Germania era o țară învinsă, cu o populație sărăcită. Pe fondul crizei economico-sociale profunde și al fricii față de ascensiunea comuniștilor, Partidul Muncitoresc Național-Socialist German al lui Adolf Hitler a ajuns să preia puterea și să instituie un regim autoritar.
Printre cei care au sprijinit cauza nazistă s-au numărat și membrii câtorva dintre cele mai înstărite familii germane. Quandt, von Finck, Flick sunt doar câteva dintre marile nume care au susținut financiar partidul lui Hitler, în schimbul unor facilități care le-au permis să-și dezvolte afacerile și să-și sporească averile.
Prin intermediul remarcabilei investigații realizate de ziaristul David de Jong în volumul Miliardarii naziști, vă invităm să descoperiți trecutul întunecat al dinastiilor financiare care dețin astăzi BMW, Volkswagen sau Porsche.
-
MATILDA. Prim-balerina Teatrului Imperial Rus și amanta Țarului Nicolae al II-lea
Autor(i): Matilda Kșesinskaia
Nr. pagini: 416 pagini
An: 2021
Editura: Corint
Născută în Rusia țaristă, într-o familie de artiști, Matilda Kșesinskaia a studiat baletul de la o vârstă fragedă, dovedind un talent ieșit din comun. În cadrul spectacolului de debut s-a făcut remarcată nu doar de către țar și de către țarină, profund impresionați de măiestria sa, ci și de către țarevici, care a fost de-a dreptul vrăjit de frumusețea ei. Între cei doi tineri s-a înfiripat o poveste de dragoste romantică și tragică, deopotrivă, care a durat mai bine de trei ani, până când Marele Duce s-a logodit cu viitoarea împărăteasă Alexandra.
Autoarea își descrie într-un mod plin de culoare cariera, prieteniile și dușmăniile, dar și amorurile, căci a fost iubita lui Nicolae al II-lea și a doi Mari Duci, dintre care unul, Andrei Vladimirovici, vărul ultimului țar, i-a devenit soț.
Dragoste și trădare, lux aristocratic și sărăcie lucie, război și pace – această poveste le are pe toate, reușind să captiveze și, totodată, să deschidă o fereastră spre una dintre cele mai fascinante perioade din istoria Rusiei: ultimele decenii ale imperiului și Revoluția Roșie care a adus sfârșitul unei lumi.
-
Maria Tănase. Artista, omul, legenda
Autor(i): Stejărel Olaru
Nr. pagini: 352 pagini
An: 2019
Editura: Corint
La ora 23.00, silueta firavă a Mariei Tănase își făcea apariția pe ușa din fundul sălii, îmbrăcată într-o rochie înflorată, având prinse la piept, în deschizătura sânilor, câteva garoafe albe. Pe neașteptate, rumoarea se sfârșea, atmosfera devenind o liniște de catedrală. Clienții lăsau jenați tacâmurile deoparte, pe lângă farfurii, iar chelnerii rămâneau nemișcați, rânduiți lângă perete, cu gura căscată. Așa era de fiecare dată. Din respect și admirație, chiar și într-un restaurant nimeni nu îndrăznea să vorbească peste vocea ei, cum se întâmpla de obicei când cântau alți artiști. Iar dacă acest lucru totuși se petrecea, Maria se uita semeață la cei neaveniți, luând o poziție gravă și intuindu-i cu ochii ei verzi, până când se așternea tăcerea. Abia atunci își îndrepta privirea către orchestră, căreia îi schița un semn discret. Închizând ochii și strângând microfonul în brațe, începea să cânte legănându-se ușor.
„S-a scris mult despre Maria Tănase, needificator. Melodrama, sentimentalismul, senzaționalismul ieftin au făcut neclară imaginea unui personaj intrat oricum în legendă. Stejărel Olaru ne oferă o cu totul altfel de carte, remarcabilă prin valoarea ei documentară și cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă. Știam că Stejărel Olaru este un istoric eminent, nu știam că este și un scriitor de elită. Am aflat acum. Este una dintre cele mai bune cărți apărute după 1989.” Alex. Ștefănescu
„Stejărel Olaru, cu mult talent scriitoricesc, cu înclinație de «detective psihosocial», cu aplecare maniacală asupra detaliilor, este ca o umbră care în această carte a însoțit destinul cântăreței. Maria Tănase trebuie căutată în simbioza între ea, ca om și artist, și vremea ei. Că era slobodă la gură, dar și în comportament, cuceritoare ca prezență scenic și ca voce, cu un autentic chef de a trăi prin cântec, nativ charismatică, generoasă și iubitoare de oameni, dar și trădată de ei, opusul parvenitismului, de o simplitate uluitoare, este adevărat. Că și-a dorit cu ardoare să cânte ca o pasăre liberă, știind că mereu se va întoarce în colivia de unde a plecat și unde s-a născut, că această libertate i-a fost luată, veți afla din această carte, pentru că, da, Maria Tănase este o legendă.” Aurora Liiceanu
-
Maria Antoaneta. Procesul Reginei
Autor(i): Raphael Dargent
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Pentru a afla dacă era vinovată Maria Antoaneta, ghilotinată la 16 octombrie 1793, Raphaël Dargent ne propune să refacem procesul reginei. Vom încerca să înțelegem cum și de ce această femeie, destinată să fie iubită, a atras asupra persoanei sale toate resentimentele unui popor revoltat. Autorul trece în revistă faptele ultimei regine a Franței, de la căsătoria cu moștenitorul tronului, prieteniile ei echivoce, cheltuielile nebunești și capriciile sale, legăturile cu țara de origine, tenebroasa Afacere Colierul până la împrejurările arestării, condamnării și execuției sale, readucând la viață una dintre cele mai cunoscute eroine din istoria Franței și a Europei.
„Privit din perspectiva civilizației noastre politice, ea însăși amenințată de industria zvonurilor, a adevărurilor contrafăcute, a ceea ce numim fake news, procesul Mariei Antoaneta se transformă, de fapt, în procesul opiniei publice la începuturile ei, al manipulării isterice și iresponsabile a acesteia, al procedurilor sumare și criminale ale unei false justiții, cu sentințe scrise dinainte și care a produs, ca demni urmași ai lui Fouquier-Tinville, pe procurorul lui Stalin, Andrei Vîinski, și pe președintele «Tribunalului popular» nazist, Roland Freisler. Cartea lui Raphaël Dargent se citește, așadar, și ca un avertisment, venit din trecut, pentru noi, cei de astazi.” FLORIN ȚURCANU
-
Jurnalele din Berlin, 1940–1945. Însemnările unei prințese ruse
Autor(i): Marie Vassiltcikov
Nr. pagini: 480 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Cum ar fi să trăiești la Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și să vezi cum orașul se topește, de la o zi la alta, sub bombele Aliaților? Să faci parte din cercul celor care au atentat la viața lui Hitler, la 20 iulie 1944, și să trăiești cu spaima că urmează arestarea și condamnarea la moarte? Cum ar fi să vezi Viena, în ultimele săptămâni de război, la rându-i, distrusă de bombe? Să traversezi Austria de la Est la Vest și să vezi cum foametea și panica pun stăpânire pe una dintre cele mai admirate țări ale Europei? Cum ar fi să cunoști oameni din „vechea lume bună germană” și să-i observi cum caută soluții să se opună nazismului? Și, în tot acest timp, să ai nebunia de a ține un jurnal despre toate acestea? Ei bine, Marie Vassiltcikov a făcut-o!
Marie „Missie” Vassiltcikov a fost o tânără aristocrată, nevoită să plece din Rusia natală împreună cu familia, după preluarea puterii de către forțele bolșevice. Stabilită la Berlin din 1940, a cunoscut figuri importante, despre care ne-a lăsat însemnări.
Datorită lui Adam von Trott, pentru care a lucrat la Departamentul de Informații din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei, a intrat în contact cu persoane care i se opuneau lui Adolf Hitler. În jurnale se referă la activitatea sa, inclusiv la atentatul din 20 iulie 1944 pus la cale de colonelul von Stauffenberg și colaboratorii săi.
Locuind într-un Berlin distrus de bombardamente, Missie este puternică, hotărâtă și curajoasă. Către finalul războiului s-a mutat la Viena, unde a lucrat ca asistentă medicală până la prăbușirea nazismului.
-
John F. Kennedy – Marilyn Monroe. O iubire imposibilă
Autor(i): Paul-Jean Franceschini
Nr. pagini: 176 pagini
An: 2021
Editura: Corint
În Statele Unite ale Americii, în anii 1950, întâlnirea dintre un băiat foarte bogat și fermecător și o tânără deosebit de atrăgătoare avea toate șansele să fie dată uitării. Fiul miliardarului devine însă președintele SUA, iar starleta, vedetă. Aceste întâlniri frivole, dictate de plăcerea carnală și de vanitate, se înscriu în culisele marii politici. Dorința devine prizoniera puterii: inocența mângâierilor, miresmele amestecate ale parfumurilor lasă urme în memoria unor martori, care se dovedesc incomozi. Aceste urme devin miza unei lupte surde între puterea oficială și puterile oculte (Mafia, serviciile secrete etc.). John Fitzgerald Kennedy nu avea noțiunea fidelității în dragoste; Marilyn Monroe se afla în căutarea iubirii totale. Sensibilă și inteligentă, ea este eroina unei relații dăunătoare, care se încheie cu moartea ei prematură. O adevărată poveste plină de suspans are loc la petrecerile de la Hollywood.
-
Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia
Autor(i): Loung Ung
Nr. pagini: 336 pagini
An: –
Editura: Corint
Născută în familia cu şapte copii a unui înalt funcţionar guvernamental, Loung Ung a dus o viaţă privilegiată în capitala Cambodgiei, Phnom Penh, până la vârsta de cinci ani. Apoi, în aprilie 1975, armata khmerilor roşii ai lui Pol Pot a năvălit în oraş, forţând familia lui Ung să fugă şi, în cele din urmă, să se împrăştie. Loung a ajuns într-o tabără de muncă pentru orfani, unde a fost pregătită să devină copil-soldat. Părinţii i-au fost omorâţi, fraţii i-au fost trimişi în alte tabere de muncă, iar cei care au supravieţuit ororilor regimului aveau să se reunească abia după înfrângerea khmerilor roşii.
Dureroasă şi totuşi încărcată de speranţă, povestea plină de forţă a lui Loung Ung este o relatare de neuitat despre o familie distrusă şi fărâmiţată, şi totuşi susţinută într-un mod miraculos de curaj şi dragoste în faţa unei brutalităţi de nedescris.
Memoriile lui Ung ar trebui să ne aducă aminte că uneori e mai bine ca istoria să nu fie lăsată doar în seama istoricilor, ci în seama acelora care au rămas în picioare atunci când teroarea a luat sfârşit. – BOOKLIST
-
În infernul de la Stalingrad
Autor(i): Reinhold Busch
Nr. pagini: 416 pagini
An: 2021
Editura: Corint
În noiembrie 1942, în urma unui distrugător contraatac executat din afara orașului, armata sovietică a pus capăt asediului forțelor germane și aliate acestora și le-au încercuit, făcând practic imposibilă retragerea a circa 290 000 de soldați aparținând Armatei 6. Lucrarea cercetătorului german Reinhold Busch cuprinde mărturiile unor soldați nemți care, vreme de aproape trei luni, au luptat în punga de la Stalingrad împotriva a doi inamici redutabili: pe de o parte armata sovietică, iar pe de altă parte vremea aspră și lipsa proviziilor de tot felul. Bizuindu-se pe sute de relatări inedite, interviuri, jurnale și reportaje apărute în presă, autorul dezvăluie, în 39 de „tablouri”, ororile, dar și puținele momente de umanitate de care au parte luptătorii în apocaliptica încleștare desfășurată pe străzile și în împrejurimile orașului.
Personajele acestei cărți sunt militari de toate gradele, de la soldați până la generali, care au fost răniți ori s-au îmbolnăvit și au fost scoși pe calea aerului din încercuire sau care au luptat până la capăt și au fost făcuți prizonieri de sovietici. Împreună, ei realizează o descriere edificatoare și tragică a îngrozitoarelor evenimente petrecute în orașul de tristă faimă de pe malul Volgăi.
Povestea mai puțin cunoscută a spitalelor de campanie și a punctelor de prim ajutor contribuie la întregirea imaginii cu privire la soarta crudă de care au avut parte soldații Armatei 6, amenințați cu moartea din cauza mizeriei, frigului insuportabil, foamei, rănilor și a apropierii neîndurătoarei armate sovietice.
„O carte care merită să fie citită de oricine manifestă interes pentru războiul de pe Frontul de Est sau pentru al Doilea Razboi Mondial în general.” (Roger Moorhouse, autorul cărților Alianța diavolilor și Comploturile pentru asasinarea lui Hitler)
„Aruncă lumină asupra condiției umane, cu bune și cu rele. Dă mărturie despre josnicia omului, ca și despre nivelurile extraordinare la care acesta poate ajunge, atât din punctul de vedere al tăriei lui remarcabile, cât și din cel al limitelor sale. Tulburătoarea lucrare a lui Busch îndeamna la reflecție, fiind un monument dedicat celor care s-au sacrificat pentru țara și pentru camarazii lor.” (Chris Buckham)
-
Istoria României
Autor(i): Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor
Nr. pagini: 528 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Istoria României își propune să înfățișeze trecutul poporului român și al spațiului istoric românesc, în toată complexitatea sa, în interacțiunea permanentă dintre români și ceilalți locuitori ai acestui spațiu și în contextul creat de realitățile internaționale care au constituit cadrul geopolitic al istoriei românești.
Spațiul cel mai larg, raportat la segmentul cronologic tratat, a fost rezervat ultimelor două secole, din vremea constituirii națiunii române până la sfârșitul totalitarismului. Doi istorici străini, unul american, celălalt englez, cunoscuți pentru contribuțiile lor științifice, au acceptat să-și asume redactarea capitolelor privitoare la acest interval. La competență lor profesională recunoscută se adaugă avantajul de a nu fi implicați în viziunile partizane dezvoltate inevitabil din realități care nu și-au pierdut încă actualitatea.
-
I se spunea Machiavelli
Autor(i): Lavinia Betea, Ștefan Andrei
Nr. pagini: 528 pagini
An: 2023
Editura: Corint
„Ștefan Andrei a fost unul dintre personajele influente de la curtea lui Ceaușescu. Cum altfel, dacă-n pofida cutumelor locului, s-a autopropus aceluia, cu succes, să fie șeful diplomației când însuși dictatorul român se ipostazia într-un pion al politicii mondiale? Deloc întâmplător, așadar, în cercul demnitarilor l-au poreclit Machiavelli. Porecla l-a surprins plăcut pe posesor, recunoscându-l însă drept magistru pe Ceaușescu.
Laureat al unor premii literare, și-n vremea lui Antonescu, și a lui Dej, Ștefan Andrei și-a început ca ziarist cariera publică. O «artă a portretului» potența harul său de povestitor cu poantă. Cu mintea bogată în conținuturi trăite, citite sau gândite pe loc ori demult, stabilea repezi și neezitante conexiuni. O cultură mozaicată, de tip almanah, prin care epata tehnocrați și politicieni, bulversându-i în trecerile bruște de la un subiect la altul. Uzajul practicii în organizațiile studențești de elită și în reuniuni internaționale care adunau emisarii politici ai Estului și Vestului Europei polizase asperitățile «limbii de lemn» și stereotipiilor comportamentale de «tovarăș cu munci de răspundere». O arhivă vie a personajelor politice pe care le întâlnise ca înalt activist al secției de relații internaționale, ori șef al diplomației, și, în final, viceprim-ministrul răspunzător de exportul țării în criza anilor 1980. Un martor prețios al deciziei, diplomației și faptului politic în România epocii comuniste.
I-am apreciat aparte talentul narativ și spiritul viu. «Nu-i așa că știu lucruri interesante?», mi-a spus adesea. «N-aș vrea să trec cu ele pe lumea cealaltă!»” LAVINIA BETEA
-
Furtuna din iad. Sfârșitul Germaniei naziste și atrocitățile învingătorilor
Autor(i): Thomas Goodrich
Nr. pagini: 592 pagini
An: 2023
Editura: Corint
În septembrie 1939, Germania nazistă a declanșat Al Doilea Război Mondial. În mai puțin de doi ani, a ajuns stăpâna Europei, armatele sale controlând teritorii vaste, din nordul Franței până în Insula Creta. Apoi, în iunie 1941, Hitler a ordonat atacul asupra Uniunii Sovietice. Până la finalul anului 1942, Bielorusia, Ucraina și Rusia de Vest au devenit tărâmuri ale morții. Orașele au fost transformate în ruine și milioane de oameni și-au pierdut viața sau au fost închiși în lagăre.
Din 1943, germanii au început să piardă, iar Al Treilea Reich s-a transformat, treptat, în cel mai negru coșmar pentru cetățenii săi. Mai întâi, dinspre vest, au venit avioanele britanice și americane, aducând uragane de foc apocaliptice, care au transformat în cenușă clădirile și locuitorii din puternicele centre industriale germane.
Dinspre est, urgia a venit ca un tăvălug. În anii 1944–1945, trupele sovietice, motivate de răzbunare, frustrare și alcool, au comis în spațiul german grozăvii greu de imaginat. Convoaiele de refugiați au fost distruse complet, prizonierii au fost executați sau transformați în sclavi, iar femeile au fost violate și torturate în cele mai cumplite moduri. Au avut loc jafuri pe scară largă și au fost cauzate traume care nu s-au vindecat niciodată.
-
Dosarul București
Autor(i): William Mazz
Nr. pagini: 432 pagini
An: 2022
Editura: Corint
Bill Hefflin este un bărbat dezrădăcinat – fără viață personală, fără patrie, fără iubire. La începutul revoltei din 1989 din România, agentul CIA Bill Hefflin – un român deziluzionat care trăiește în SUA – ajunge la București, la insistențele lui Boris, numele de cod al contactului său KGB. Pe măsură ce Hefflin este implicat într-o revoltă care se transformă într-o revoluție brutală, nimic nu este așa cum pare, nici măcar căutarea iubirii lui din copilărie, care a căpătat proporții mitice în mintea sa. Asistând la evenimentele sângeroase care se desfășoară cu o viteză amețitoare, Hefflin își dă seama că revoluția este manipulată de forțe externe, inclusiv de CIA, precum și de Boris – păpușarul care pare să tragă toate sforile vieții lui Hefflin.
O combinație între Identitatea lui Bourne de Robert Ludlum și Spionul care a ieșit din joc de John le Carré