-
Aviația sovietică deasupra României
Autor(i): VALERIU AVRAM
Nr. pagini: 282 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Lucrarea ,,AVIAȚIA SOVIETICĂ DEASUPRA ROMÂNIEI’’ (1940-1944), reflectă situaţia sub raport militar în care s-a aflat România în perioada cercetată, prezentând pe larg atacurile aeriene sovietice asupra teritoriului naţional şi răspunsurile la aceste atacuri ale sistemului de apărare aeriană a teritoriului românesc, îndeosebi a zonelor sensibile : Constanţa, Giurgiu, Mangalia, Ploieşti,Valea Prahovei, Buzău şi Bucureştiul. Ineditul informaţiilor abundă, între acestea : lansările comandourilor de paraşutişti sovietici pe teritoriul naţional; în documentele oficiale militare româneşti spionii sovietici paraşutaţi au fost numiţi terorişti.
-
Memorii VOL.2-ERICH RAEDER
Autor(i): ERICH RAEDER
Nr. pagini: 198 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea de față s-a născut din dorința și din obligația asumată de a contribui la cunoașterea trecutului. Nu vrea să suplinească munca acelor autori care, folosindu-se de izvoarele ce devin tot mai accesibile, atât în Germania cât și în străinătate, explică temeinic ultima jumătate de secol a istoriei Germaniei. Vrea mai curând să aducă o contribuție în acest sens.
-
Memorii VOL.1-ERICH RAEDER
Autor(i): ERICH RAEDER
Nr. pagini: 136 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea de față s-a născut din dorința și din obligația asumată de a contribui la cunoașterea trecutului. Nu vrea să suplinească munca acelor autori care, folosindu-se de izvoarele ce devin tot mai accesibile, atât în Germania cât și în străinătate, explică temeinic ultima jumătate de secol a istoriei Germaniei. Vrea mai curând să aducă o contribuție în acest sens.
-
România în patrimoniul UNESCO
Editura: Monitorul Oficial
George Dumitriu, Răzvan Theodorescu, Atena Groza
296 de pagini, format 240 x 240 mm, ediția a III-a
O fereastră deschisă către universul romanesc, asta se dorește a fi albumul trilingv (romană–franceză–engleză) oferit celor interesați de patrimoniul național intrat in cel mondial. Un text concis, dar bogat in informație, sub semnăturile dlui acad. Răzvan Theodorescu și dnei Atena Groza, insoțit de fotografii remarcabile, vă descrie cele 7 situri aflate pe Lista UNESCO – Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei, Așezările săsești cu ziduri fortificate din Transilvania, Bisericile cu pictură murală exterioară din nordul Moldovei (inclusiv Biserica Sucevița, recent intrată pe această listă și absentă din albumele deja existente in librării), Mănăstirea Hurezi, Bisericile de lemn din Maramureș și Delta Dunării. O carte de suflet pentru romanii de pretutindeni, dar și o carte care ne prezintă străinilor altfel decat prin clișeele mass-mediei sau prin stereotipuri simpliste, adică prin tradiție istorică și culturală, frumuseți naturale, dar și repere religioase.
ISBN 978-606-035-030-9
-
Revista Capital Nr. 3/2025 (Pachet cu carte de colecție – ”Nu există criză climatică”)
Nu rata revista Capital nr. 3 / 2025! Pachet cu carte de colecție: ”Nu există criză climatică”. Include Dosar Capital AGRICULTURĂ
Din paginile revistei Capital nr. 3/2025
- Copilărie sub foc. Cum ajung minorii pe front
- Gigantul Gazprom intră la apă. Putin a compromis mina de aur sovietică
- Economia creatorilor de conținut din România. Cum poți face bani din social media?
În plus, include Dosar Capital AGRICULTURĂ – peste 40 de pagini dedicate agriculturii din România:
- Producția de cereale, în declin. România rămâne lider, dar cu pierderi
- Provocările și oportunitățile agriculturii românești în 2025. O imagine de ansamblu asupra sectorului
- Forța de muncă în agricultură, o provocare majoră pentru economia României
Despre cartea ”Nu există criză climatică” – autor David Craig
Și dacă totuși nu există criză climatică? Dacă pământul nu se supraîncălzește? Dacă ghețarii nu se topesc? Dacă urșii polari prosperă? Dacă asistăm la o îmbunătățire a vegetației Pământului datorată unei clime mai bune? Dacă nu este nevoie să reducem emisiile de CO2, ele având un efect minimal sau chiar nici unul asupra climei planetei?
Folosindu-se de 150 de ani de articole de presă, date statistice despre temperatură – dintre care unele au fost modificate sau chiar distruse, rapoarte și chiar scrisori destinate președinților SUA și secretarilor generali ai Națiunilor Unite, volumul de față încearcă, în van, să combată ideea existenței amenințări a unei încălziri globale, schimbări climatice, urgență sau criză climatică, sau cum s-o mai numi ea, provocată de om. Noi cei din vest suntem pe cale de a comite cea mai costisitoare și dezastruoasă din punct de vedere științific și economic gafă din istoria umanității.
Ofertă edituradecarte.ro! LIVRARE GRATUITĂ pentru orice comandă care conține revista Capital!
-
Tatăl meu a fost un MIB. Vol 2
Autor(i): Jason Mason, Jan van Helsing
Nr. pagini: 576 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
VERIGA LIPSA. Francmasonii au creat teoria evolutiei, pentru a ascunde cele mai mari secrete ale lumii!
„ZEII“ NU AU PARASIT NICIODATA PAMANTUL!
V-ati intrebat vreodata daca toate teoriile stiintifice predate astazi despre aparitia vietii pe Pamant si, in special, a omului modern, sunt cu adevarat corecte? Nu credeti si dumneavoastra ca in trecutul planetei Pamant s-au petrecut lucruri misterioase pe care arheologii profesionisti nu pot sa le explice cu adevarat? In aceasta carte sunt, in sfarsit, dezvaluite cele mai controversate si mai explozive secrete ale stiintei consacrate.
Adevarul socant este ca intreaga omenire a fost mintita de secole cu privire la originile sale. Organizatii puternice au incercat sa creeze o dictatura stiintifica in care orice opinie divergenta este suprimata sau combatuta, iar Charles Darwin a fost mana lor dreapta. Dovezile impotriva teoriei evolutiei, precum si descoperirile si artefactele arheologice, antropologice si paleontologice neconforme sunt fie intentionat interpretate gresit, manipulate, distruse, fie pur si simplu ascunse in arhive inaccesibile. Dar de ce? De ce se teme cineva si ce anume incearca sa ascunda cu atata incapatanare?
Pornind intr-o calatorie catre cele mai mari si mai periculoase secrete ale lumii, veti descoperi ca amploarea falsificarii istoriei naturale este aproape de neimaginat! Aproape tot ceea ce credem ca stim astazi despre lume este gresit!
In MiB – Volumul 1, informatori curajosi au relatat detalii despre un program spatial secret incredibil, baze extraterestre pe Pamant si baze terestre pe Luna, Marte si alte planete. In volumul 2, Jason Mason prezinta dovezi care sustin aceste afirmatii:- Nu exista o „veriga lipsa” – lipseste intreagul „lant”! Nu au fost gasite niciodata fosile ale unor forme de tranzitie!
- Noi dovezi arata ca evolutia nu a avut loc niciodata, ci, dimpotriva, a avut loc o devolutie!
- Oamenii si dinozaurii au trait efectiv in aceeasi perioada pe Pamant!
- Secventierile ADN recente arata ca omenirea este o specie hibrida misterioasa!
- ADN-ul contine un cod inteligent proiectat din spatiu – secretul a fost mereu „in noi”!
- Pamantul a fost deja vizitat de extraterestri, si unii traiesc inca ascunsi printre noi!
- Zeii antici erau extraterestri si, in acelasi timp, fondatorii civilizatiei noastre actuale.
- De ce institutiile stiintifice au dorit sa inventeze o preistorie care nu a existat niciodata si ce rol joaca francmasoneria?
- Pana de curand a existat o cultura antica a gigantilor in America, o cultura care a fost exterminata in mod intentionat!
- Arca lui Noe a fost descoperita, dar de ce s-a incercat distrugerea ei?
- Noi descoperiri senzationale despre misterioasa specie a craniilor alungite umane!
- Adevarul despre Yeti, maestri nemuritori din Himalaya si contele de Saint-Germain!
- Exista masini care permit vizualizarea in timp – Nostradamus detinea una dintre ele!
- Informatori si initiati raporteaza despre contactele lor cu civilizatiile din Pamantul Interior!
- In diverse locuri ascunse ale lumii exista depozite sigilate ale civilizatiilor anterioare Potopului – acolo se afla si toata cunoasterea si masinariile Anticilor!
- Un fost militar cu autorizatie de securitate „Cosmic Top Secret” dezvaluie cele mai mari secrete ale lumii si intoarcerea Anunnaki-ilor impreuna cu Planeta X!
-
Secretele taoiste ale iubirii
Autor(i): Mantak Chia, Michael Winn
Nr. pagini: 288 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Cultivarea energiei sexuale masculine
Maestrul Mantak Chia dezvaluie pentru prima data publicului general secretele sexuale antice ale inteleptilor taoisti. Aceste secrete ii ajuta pe barbati sa isi conserve si sa isi transforme energia sexuala prin intermediul circulatiei de-a lungul Orbitei Microcosmice, invigorand si reintinerind functiile vitale ale trupului. Ascunse timp de secole, aceste tehnici si principii ezoterice fac mult mai accesibil pentru cititor procesul de conectare a energiei sexuale cu starea de transcendenta a constiintei.
Aceasta carte revolutionara si definitorie ne invata:
• practici taoiste superioare pentru transmutarea alchimica a trupului, mintii si spiritului;
• secretul obtinerii si mentinerii potentei sexuale totale;
• „calea orgasmului” taoist – calea catre o stare superioara de fericire;
• cum sa conservam si sa inmagazinam sperma in trup;
• schimbul si echilibrarea energiilor masculine si feminine, in propriul trup si alaturi de partener(a);
• felul in care aceasta practica poate alimenta performante inalte in cariera si in activitatile sportive. -
Integrame Premium nr. 11 / 2025
29,00 lei -
Succes la interviul de angajare și CV-ul perfect
Autor(i): Victor Dank
Nr. pagini: 192 pagini
An aparitie: 2025
Editura: EVRIKA PUBLISHING
Pentru obținerea unui loc de munca este obligatoriu sa susțineți un interviu de angajare, la care va veți prezenta cu un Curriculum Vitae. Emoțiile, anxietatea și stresul sunt barierele care va vor împiedica sa va atingeți obiectivul propus. Nu încercați sa sariți peste ele, ca nu veți reuși. Gestionați-le cu rabdare și eficiența și va veți bucura de succes.
Așa cum atletul nu poate alerga la maraton fara un antrenament pe masura competiției, solicitantul unui job nu se poate prezenta la interviu înainte de a fi capabil sa-l susțina. Cartea de fața are scopul de a va îndruma pe parcursul acestui „antrenament“, oferindu-va informații și sfaturi utile și prezentând posibile scenarii ale desfașurarii unui interviu, capcanele pe care vi le pot întinde cei care recruteaza noii angajați, precum și o serie de anexe cu formulare care sa va ajute sa va întocmiți un CV și/sau o scrisoare de intenție.
De asemenea, am acordat o atenție deosebita aspectelor psihologice ale procesului de recrutare/angajare, pentru ca, de foarte multe ori, emoțiile (exprimate sau nu) și limbajul corpului au un impact cel puțin la fel de mare ca experiența profesionala și abilitațile candidatului. „Chimia“ dintre angajator și potențialul angajat este importanta și nu trebuie neglijata.
Cartea de fața este un ghid practic care ofera instrumentele necesare pentru a naviga pe piața muncii și a gestiona cu succes provocarile procesului de angajare, lansând un apel la curajul de a ținti cât mai sus.
-
Antropologia sexualității. Obiceiuri erotice de la Adam și Eva la generația Tik-Tok
Autor(i): Dan Coste
Nr. pagini: 424 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Neverland
Sexualitatea este o chestiune fireasca a vieții, care multa vreme a fost însa exclusa din discursul public, fiind considerata prea intima. Nici în contextul actual nu se vorbește suficient despre acest subiect, de aceea Antropologia sexualitații este o invitație de a purta discuții inconfortabile, dar necesare, dobândind astfel o perspectiva mai complexa asupra psihicului și biologiei umane.
Cartea de fața poarta cititorul într-o calatorie prin timp și spațiu, oferindu-i o analiza detaliata a credințelor, normelor și practicilor sexuale ale diverselor culturi din întreaga lume. De la primele mențiuni din Biblie și Antichitate pâna la lumea moderna, autorul creeaza un tablou cuprinzator al conceptului de sexualitate, fiind tratate mai multe aspecte precum erotismul, fanteziile, prostituția, deviațiile sexuale, turismul sexual, explorarea identitații sexuale etc. De asemenea, sunt incluse și câteva povești despre iubiri controversate și amante celebre din istoria omenirii, dar și noțiuni de biologie elementara. Cartea atrage atenția și asupra numarului de mame adolescente, fiind prezentate câteva cazuri de fetițe care au devenit mamici chiar la vârsta de cinci ani și nu au apucat astfel sa mai se bucure de copilarie.
Antropologia sexualitații este o carte esențiala pentru oricine își dorește sa înțeleaga mai în profunzime cum sexualitatea este influențata și influențeaza la rândul sau contextele istorice, sociale și economice. Îi încurajeaza pe cititori sa puna la îndoiala normele, lansând o dezbatere despre corelația dintre sexualitate și societatea în care traim.
-
Elitele din Principatele Române în prima jumătate a secolului al XIX lea
Autor: Dan Dumitru Iacob
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Motivul pentru care am ales sociabilitatea și divertismentul ca subiecte prioritare pentru studierea istoriei elitelor românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea rezidă în importanţa şi ponderea acestor aspecte, mai ales, în viaţa cotidiană a elitei sociale, în speţă a boierimii. Situația este pe deplin reliefată în sursele vremii, fiind tratată însă diferențiat, de la simpla menționare a unor aspecte specifice și redundante, până la critica virulentă și exagerată a unei întregi clase sociale, considerată parazitară și plină de metehne sociale și morale. Radu Rosetti, descendentul unei mari familii boierești, precizează că „boierimea moldovenească din vremea lui Mihalache Sturdza avea două îndeletniciri de căpetenie: intrigile politice şi plăcerile”. Și tot el notează, într-un alt loc, că boierimea ducea, într-o mare măsură, o existență frivolă, abandonându-se pe „valurile vieţii”.
Clasă privilegiată, boierimea acumulează toate atributele condiţiei elitare: dominanţă socială, economică, politică şi culturală. Lipsită de o reală concurenţă socială, în absenţa unei clase de mijloc, încă neconstituită până la mijlocul secolului al XIX-lea, boierimea apare drept unica elită din principatele române. De aceea ea va şi constitui eşantionul principal şi predilect al cercetării noastre. Poziţia privilegiată a acestui grup elitar nu exclude, totuşi, posibilitatea detectării altor elite, în mare parte detaşate tot din rândurile boierimii. În acest caz, pluralul elite are avantajul că surprinde diferenţele şi transformările structurale ale boierimii, precum şi configurarea unor elite culturale sau politice a căror substanţă socială nu mai este însă de natură exclusiv aristocratică, ci şi de extracţie burgheză sau chiar mai modestă. Prefacerile respective, perceptibile în cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, devin evidente după desfiinţarea juridică a clasei boiereşti, în 1858.
-
Note zilnice. Vol. 1: Consilier prezidenţial: (1990-1992)
Autor(i): Ioan Mircea Pașcu
Nr. pagini: 560 pagini
An: 2025
Editura: Corint
„Din «Grupul Un Viitor pentru România», prietenul și colegul nostru Ioan Mircea Pașcu a fost cel mai merituos, mai sârguincios și mai metodic, indiferent de funcția deținută: consilier prezidențial, secretar de stat și ministru al apărării, parlamentar, europarlamentar și vicepreședinte al Parlamentului European. În notele sale zilnice, el a surprins fapte, întâmplări, persoane, caractere, atitudini, realități și neajunsuri, reaua-credință a unora și interesele personale ale altora, conjuncturi, conspirații mai mici și mai mari (interne și externe), chiar atmosfera întâlnirilor și a discuțiilor la care a participat. În acele vremuri tulburi, orice lună de zile bifată într-un post de o asemenea responsabilitate echivala cu doi sau trei ani într-un loc de muncă normal – să spunem, în învățământul superior ori la un minister de linie.” (Dan-Mircea Popescu)
„În urmă cu 35 de ani, acționam într-un context diferit de cel actual: pe atunci, Tratatul de la Varșovia, din care România făcea parte, și URSS existau și trebuia să ținem seama de ele. De asemenea, China, unul din prietenii noștri constanți, încă era bulversată de cele întâmplate la noi și căuta să se adapteze cât putea mai bine la noua situație. Intențiile Ungariei față de România – în condițiile dezmembrării Iugoslaviei și Uniunii Sovietice – și acțiunile regelui Mihai constituiau subiecte de primă importanță pentru societatea românească și, inevitabil, pentru mine. Circulau numeroase informații – unele reale, altele false –, iar noi trebuia să le selectăm pe cele adevărate, pentru luarea celor mai bune decizii. Desigur, nu era deloc ușor, după cum, în general, nici sarcina noastră nu era deloc facilă. Practic, trebuia să menținem echilibrul între două procese de evoluție profundă, unul intern – trecerea spre societatea democratică, bazată pe economia de piață –, altul extern – transformarea profundă a Europei (prăbușirea URSS și dezmembrarea Iugoslaviei, desființarea Pactului de la Varșovia, reunificarea Germaniei, extinderea NATO și a UE ș.a.).” Ioan Mircea Pașcu
-
Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții
Autor(i): Jeffrey D. Sachs
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2025
Editura: Corint
Povestea omenirii a avut dintotdeauna o dimensiune globală, iar Jeffrey D. Sachs, renumitul economist și expert în dezvoltare sustenabilă, străbate cele mai importante etape din istoria lumii, arătând modul în care putem face față provocărilor de astăzi, precum și oportunitățile oferite de secolul al XXI-lea.
Sachs îl poartă pe cititor prin șapte epoci distincte de schimbări tehnologice și instituționale, de la stadiile incipiente ale vieții pe Pământ la oamenii moderni timpurii și la migrația pe distanțe lungi, încheind cu reflecții asupra globalizării actuale.
Volumul abordează o varietate de teme, precum influența geografiei, tehnologiei și instituțiilor asupra revoluției neolitice, rolul calului în ascensiunea imperiilor, expansiunea teritorială vastă din epoca clasică, progresul civilizațiilor după deschiderea rutelor maritime din Europa spre Asia și cele două Americi, epoca industrializării și epoca digitală din prezent.
Dinamica acestor epoci din trecut oferă o perspectivă nouă asupra procesului din prezent – o globalizare bazată pe tehnologii digitale. Epocile globalizării este o carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă lumea în care trăim, o lume aflată sub semnul schimbării și transformării.
-
Ajuta-te singur!…
Autor: Samuel Smiles
Nr. pagini: 304 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
„Ajută-te, căci şi Dumnezeu te va ajuta“ este o maximă al cărei preţ a fost de mult statornicit şi care închide într- un cadru din cele mai strâmte, roadele celei mai întinse experienţe. Spiritul de spontaneitate individuală este izvorul oricărei dezvoltări normale a individului, şi când el se dezvoltă la un mare număr de oameni, alcătuieşte adevărata temelie a puterii şi a vigoarei naţionale. Pe cât ajutorul venit din afară e moleşitor în efecte, pe atât cel cevine dinăuntru este totdeauna întăritor.
-
Calendar Natură și sănătate 2025 (365 file)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 95 mm x 125 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar de bucătărie 2025 (53 +1 file, cu spiră, de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 53+1 file
Dimensiune: 230 mm x 150 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar de birou 2025 Pisici
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 6+1 file
Dimensiune: 230 mm x 110 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2025 Mări și oceane (12 file, cu spiră, de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 330 mm x 430 mm
Editura: Crisis Press
-
Zvonuri despre sfârșitul lumii. Album de familie. București, 1944-1953. Ediția II
Autor(i): Stelian Tănase
Nr. pagini: 576 pagini
An: 2024
Editura: Corint
O istorie a vieții de zi cu zi din ultimii ani de război și primii ani de pace, când românii de rând sufereau abuzurile Armatei Roșii „eliberatoare”.
Cu talentul său inegalabil, autorul descrie fapte de zi cu zi, viața cotidiană. Sinucideri și crime care au cutremurat Bucureștiul, drame sentimentale, intrigi de tot felul și violențe ale bandelor de gangsteri care seamănă haosul, teroarea și panica. „Istoria mică”, așa cum se spune. Doar în fundal regăsim marile evenimente: lovitura de palat de la 23 august 1944, intrarea Armatei Roșii, armistițiul de la Moscova, conferințele de la Ialta și Potsdam… Și, firește, „granzii” epocii: Iosif Vissarionovici Stalin, Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill, regele Mihai, Harry Truman. Îi întâlnim și pe „semizeii” autohtoni: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraș, dr. Petru Groza, Lucrețiu Pătrășcanu. Dar și pe Mihail Sebastian, Zaharia Stancu, Tudor Arghezi, George Enescu, Sergiu Malagamba…
Sub ochii cititorului se perindă saloane de dans, grădini de vară, restaurante, mahalale – Colentina, Grivița, Ferentari, Bellu. Sunt descrise cinematografele, teatrele, piețele Matache Măcelaru, Filantropia și Obor. Vin la rând magazinele de stofe și de bijuterii, cafenelele Corso, Capșa, Athenée Palace. Sediile ambasadelor, ministerelor și partidelor, ale tribunalelor și secțiilor de poliție. Hipodromul Băneasa și cursele de cai, Palatul Regal, vilele elitei bucureștene. Apoi sunt medicii de cartier, prostituatele din Crucea de Piatră, comersanții, dizeurii la modă, fanții de mahala, toți forfotind în paginile îngălbenite din presa timpului. La bariera acestui oraș cu toate ale lui apare Krasnaia Armia, cu soldați desculți, cocoțați adesea pe tancuri Sherman, Made in USA. Așa începe ocupația sovietică.
-
Plantele vindecătoare
Autor(i): Dr. Marc Bosquet
Nr. pagini: 176 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
De-a lungul secolelor, oamenii au stiut sa dezvolte cunoasterea, intelegerea si stapanirea calitatilor extraordinare pe care le au plantele. Stiinta plantelor si a utilizarii lor terapeutice se numeste fitoterapie.
Astazi, datorita eficacitatii dovedite si binefacerilor sale incontestabile pentru sanatatea noastra, fitoterapia ne-a intrat in viata de zi cu zi. Ca sa puteti cunoaste mai bine principiile si, mai ales, sa aplicati la proprietatile preventive si curative ale plantelor medicinale, am alcatuit acest ghid.
In prima parte, sunt trecute in revista numeroase boli si afectiuni curente, pentru fiecare maladie fiind indicat tratamentul natural cel mai eficace pentru eliminarea acesteia.
In partea a doua a ghidului, de regaseste repertoarul principalelor plante flolosite in fitoterapie, unde sunt descrise actiunea si indicatiile traditionale.
-
Sexerciții
Autor(i): Wilma Fingerfit
Nr. pagini: 96 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Cum sa te f*ti pentru a avea o forma fizica de invidiat si sa arzi calorii in timp ce ti-o tragi
lata ghidul tau esential pentru a obtine o forma fizica de invidiat cu ajutorul sexului.
Uita de exercitiile grele si alege sa-ti lucrezi din greu pelvisul cu acest set orgasmic de exercitii erotice. Indiferent daca esti un incepator intre asternuturi sau un sex-pert
veteran, aceste exercitii te vor ajuta, cu siguranta, sa iti pui fluidele in miscare si sa te mentii in forma. Cu spatii dedicate enumerarii performantelor tale si inregistrarii partidelor tale de amor, acesta este ghidul fundamental care te va ajuta sa ramai in forma cu ajutorul sexului.
-
Cartea pierdută a lui Enki. Amintirile și profețiile unui zeu de pe altă planetă
Autor(i): Zecharia Sitchin
Nr. pagini: 288 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Va deveni trecutul viitor? Este omenirea menita sa repete unele intamplari petrecute pe o alta planeta, indepartata de Pamant? Cronicile Pamantului (The Earth Chronicles), seria bestseller a lui Zecharia Sitchin, ii ofera omenirii una din fatetele povestii asa cum este ea consemnata pe tablite antice de lut si pe alte artefacte sumeriene , referitoare la originile noastre, modelate de mana acelor Anunnaki, cei „din ceruri pe Pamant coboratori.
In Cartea pierduta a lui Enki putem vedea aceasta saga dintr-o alta perspectiva, prin intermediul bogatei naratiuni autobiografice a atotstapanitorului Enki, un zeu Anunnaki, care spune povestea sosirii pe Pamant a acestor fiinte nepamantene venite de pe Nibiru, cea de-a douasprezecea planeta. Scopul colonizarii lor: aurul necesar refacerii atmosferei distruse de pe planeta lor natala. Gasirea acestui metal pretios ii face pe Anunnaki sa creeze homo sapiens rasa umana pentru a extrage din mine aceasta importanta resursa.
-
Pedagogie. Compendiu. Fundamentele pedagogiei, teoria si metodologia curriculumului, teoria si metodologia instruirii, teoria si metodologia evaluarii, problematica educatiei contemporane.
Autor(i): Lucia Maria Marin, Marin Tudor
Nr. pagini: 376 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Pro Universitaria
Fundamentele pedagogiei fac parte din modulul general de psihopedagogie si sunt o componenta esentiala a pedagogiei, intrucat reprezinta „introducerea”, avand ca „obiectiv central” familiarizarea studentilor cu problematica generala a pedagogiei, cu terminologia si cu conceptele esentiale ale acesteia” (pedagogie, educatie, formele educatiei, laturile educatiei, educabilitate s.a.).
-
Almanah Rebus de Buzunar 2025
15,00 lei -
Legislația asociațiilor de proprietari: octombrie 2024
Autor(i): –
Nr. pagini: 424 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Universul Juridic
LEGISLATIA ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI: OCTOMBRIE 2024
- Infiintarea, organizarea, functionarea asociatiilor de proprietari
- Administrarea si regulamentul condominiului
- Statutul asociatiei
- Reglementari contabile (partida simpla)
- Incalcarea linistii publice
- Constructii, reabilitare, modernizare, risc seismic
- Repartitoare de costuri (incalzire, apa calda)
- Sanatate publica si servicii de utilitati publice
- Contracte-cadru, modele de registre si formulare
- Finantare si ajutoare
- Contraventii, infractiuni, sanctiuni
Editia a 4-a (revizuita) a lucrarii, Legislatia asociatiilor de proprietari: octombrie 2024, tiparita pe hartie alba de calitate superioara, reuneste actele normative esentiale din domeniu, redate integral sau in extras (dupa caz).
Culegerea cuprinde, asadar, informatii detaliate privind: infiintarea, organizarea, functionarea asociatiilor de proprietari; administrarea si regulamentul condominiului; statutul asociatiei; reglementari contabile (partida simpla); incalcarea linistii publice; constructii, reabilitare, modernizare, risc seismic; repartitoare de costuri (incalzire, apa calda); sanatate publica si servicii de utilitati publice (salubrizare, apa si canalizare, energie, gaze naturale); contracte-cadru, modele de registre si formulare; finantare si ajutoare; contraventii, infractiuni, sanctiuni.
Lucrarea Legislatia asociatiilor de proprietari: octombrie 2024 este destinata nu doar asociatiilor de proprietari, ci si proprietarilor/chiriasilor in general, autoritatilor (primarii, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei – ANRE), furnizorilor de servicii de utilitati publice si, desigur, teoreticienilor si practicienilor din aceasta arie juridica.
-
Codul penal și Codul de procedură penală: septembrie 2024 (ediție spiralată)
Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu
Nr. pagini: 576 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Universul Juridic
CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA SEPTEMBRIE 2024
(EDITIE SPIRALATA)
LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX
Cu ULTIMELE MODIFICARI aduse prin:
LEGEA NR. 58/2024
LEGEA NR. 122/2024LEGEA NR. 126/2024
LEGEA NR. 172/2024LEGEA NR. 202/2024
Include si LEGEA NR. 241/2005
pentru prevenirea si combaterea
EVAZIUNII FISCALE
Lucrarea Codul penal si Codul de procedura penala Septembrie 2024 (editie spiralata), tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, include ultimele modificari aduse prin: Legea nr. 58/2024; Legea nr. 122/2024; Legea nr. 126/2024; Legea nr. 172/2024; Legea nr. 202/2024.
Sub articolele celor doua Coduri, se regasesc (acolo unde este cazul): corelatii cu reglementarile anterioare; dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; numeroase dispozitii conexe si referinte legislative deosebit de utile.
Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie aferente.
Lucrarea include, in partea finala, si diverse acte normative (integrale sau in extras) de larg interes in domeniu: Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (cu recentele modificari), Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale (cu noile modificari), Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protectie (recent intrata in vigoare) s.a.
Culegerea Codul penal si Codul de procedura penala Septembrie 2024 (editie spiralata) este destinata magistratilor, politistilor, avocatilor, altor categorii de practicieni, dar si teoreticienilor si studentilor.
-
Calendar pliabil 2025
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 1 filă
Dimensiune: 1205mm x290 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2025 (A4) – Pisici – 16 file (de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 16 file
Dimensiune: 203 mm x 290 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2025 (A4) – Rețete – 16 file (de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 16 file
Dimensiune: 203 mm x 290 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2025 (A4) – Câini și pisici – 16 file (de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 16 file
Dimensiune: 203 mm x 290 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2025 – Câini – 12 file (cu spiră, de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2025 – Splendorile naturii – 12 file (cu spiră, de perete)
Autor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Codul penal și Codul de procedură penală: septembrie 2024
Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu
Nr. pagini: 576 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Universul Juridic
CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA: SEPTEMBRIE 2024
LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX
Cu ULTIMELE MODIFICARI aduse prin:
LEGEA NR. 58/2024
LEGEA NR. 122/2024LEGEA NR. 126/2024
LEGEA NR. 172/2024LEGEA NR. 202/2024
Include si LEGEA NR. 241/2005
pentru prevenirea si combaterea
EVAZIUNII FISCALE
Editia a 32-a (revizuita) a lucrarii, Codul penal si Codul de procedura penala: septembrie 2024, tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, cuprinde ultimele modificari aduse prin: Legea nr. 58/2024; Legea nr. 122/2024; Legea nr. 126/2024; Legea nr. 172/2024; Legea nr. 202/2024.
Sub articolele celor doua Coduri, se regasesc (acolo unde este cazul): corelatii cu reglementarile anterioare; dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; numeroase dispozitii conexe si referinte legislative deosebit de utile.
Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie aferente.
Lucrarea include, in partea finala, si diverse acte normative (integrale sau in extras) de larg interes in domeniu: Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (cu recentele modificari), Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale (cu noile modificari), Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protectie (recent intrata in vigoare) s.a.
Culegerea Codul penal si Codul de procedura penala: septembrie 2024 este destinata magistratilor, politistilor, avocatilor, altor categorii de practicieni, dar si teoreticienilor si studentilor.
-
Azi începe o viață nouă. Educație pentru libertatea financiară
Autor(i): Ștefan Beca
Nr. pagini: 200 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Pro Universitaria
Fiecare fiinta umana trebuie sa aiba in viata un scop spre care sa se indrepte, un motiv clar pentru care sa se trezeasca cu bucurie dimineata si sa-si inceapa ziua ca atunci cand ar pleca intr-o vacanta. Altfel spus, am mostenit din batranii intelepti ai finantelor zicerea: „Cine nu are un plan sau un vis al sau va lucra pentru planurile/visele altora.” Materializarea scopurilor noastre, in realitate, are la baza, printre altele, un combustibil pe care il putem numi putere financiara.
Una dintre cele mai lungi relatii din viata noastra este relatia cu banii. Ea ne influenteaza decisiv calitatea vietii: unde locuim, ce ne permitem sa cumparam pentru noi si familie, cat de multumiti suntem de situatia pe care o avem. Si inca un lucru extrem de important, care porneste de la o reflectie filozofica a lui Sir Francis Bacon, fostul Lord Cancelar al Angliei in timpul Reginei Elisabeta I: „Banii sunt un slujitor bun dar un stapan rau.” In vietile multor oameni, banii decid ora de trezire, ora de plecat acasa si numarul de zile libere. Atunci cand omul pune banii sa muncesca pentru el prin investitii, pas cu pas acea persoana devine din ce in ce mai libera de constrangerile exterioare iar puterea lui de a alege, de a fi autentic si multumit creste din ce in ce mai mare. Daca in activitatile clasice, o data ce ai primit salariul sau plata pentru activitatea ta, totul „se sterge” iar data viitoare trebuie sa o iei de la capat, in piata de capital, o data facuta o investitie buna, ea va genera bani in fiecare an cat timp acea firma (casa de inchiriat, activ, etc) va exista.
In acesta carte veti gasi prezentate o serie de instrumente financiare si modul in care acestea pot fi utilizate. Vom familiariza cititorul avid de a patrunde in lumea mirifica a finantelor pornind de la lucruri simple, mai cunoscute, cum ar fi depozitele bancare si imobiliarele si sunt prezentate apoi alte tipuri de active, cum ar fi obligatiunile, actiunile emise de companii, marfurile, criptomonedele si instrumentele derivate. Cititorul va putea afla cum sa recunoasca anumite oportunitati de a investi si sa reactioneze astfel incat profiturile sale sa fie mai consistente. Este vorba despre o carte practica, intre copertile careia veti descoperi pestera „fermecata” cu sfaturi care vor face sa „infloreasca/rodeasca” banii vostri, ajutandu-va, astfel, sa aveti o viata mai libera, mai autentica, mai prospera.
-
Ce nu a scris tata în condică
AUTOR: Elvira Istrate Groza
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 354
EDITURA: Eikon
„Cartea Elvirei Istrate Groza se naște dintr-o sarcină morală, dintr-o asumare făcută în numele și în urma tatălui. Observatorul pădurar dintr-un sat bistrițean cedează fiicei lui, împreună cu o condică de însemnări păstrată cu sfințenie până la sfârșitul vieții, misiunea de a duce mai departe și a face cunoscută „lumea lui”. Din acele notații fruste, fără ambiție sau stil literar, se dezvoltă în cartea de față, prin stârnirea și recuperarea narativă a trecutului, o întreagă lume – copilăria, familia, satul, caracterele, limbajul, muncile, nevoile, comunicarea, schimbările aduse de Revoluție. Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.”, Vianu Mureșan