-
Relația dintre stilul parental și inteligența emoțională a părinților care au copii în învățământul primar
Autor(i): Daria Păsăilă
Nr. pagini: 124 pagini
An aparitie: 2023
Editura: Pro Universitaria
Cercetarea are ca scop explorarea asocierii dintre stilurile parentale si inteligenta emotionala a parintilor care au copii in ciclul primar, din perspectiva genului, din Scolile Badeuti si Milisauti, localitati urbane apartinatoare orasului Milisauti, judetul Suceava. Obiectivele studiului propun determinarea stilurilor parentale, masurarea inteligentei emotionale, studierea corelatiilor dintre variabilele, a diferentelor in functie de gen, la variabilele inteligenta emotionala si stiluri parentale. Este un studiu transversal, cantitativ, descriptiv-corelational ce utilizeaza metoda cvasi- experimentului bazat pe culegerea datelor prin administrarea chestionarelor standardizate. Lucrarea cuprinde 3 capitole: Cap. I- Review al literaturii referitor la parenting, stilurile parentale, inteligenta emotionala si consecintele asupra dezvoltorii copiilor, analiza unor studii empirice; Cap. II – Designul cercetarii; Cap. III – Discutii si concluzii.
Rezultatele inregistrate ofera: date statistice, corelatii semnificative intre variabilele studiului ce pot conduce la intelegerea cauzelor care determina practicarea diferitelor tipuri de comportamente specifice stilurilor parentale competent, autoritar si permisiv si a cauzelor nivelelor scazute si medii ale inteligentei emotionale, la identificarea unor explicatii logice legate de invalidarea unora dintre ipoteze. Studiul ofera informatii statistice relevante de interes pentru cercetari mai vaste pe aceasta tema pentru studenti, profesori de la toate nivelele de invatamant din Romania, posibile consecinte ale practicarii diferitelor stiluri parentale asupra sanatatii psihologice, a inteligentei emtionale si a performantelor academice ale elevilor, precum si a contributiei inteligentei emotionale parentale in modelarea personalitati copiilor, in dezvoltarea competetelor lor emotionale la nivele cel putin peste medie, incepand chiar din copilarie.
-
Relații politico-diplomatice și militare europene
Autor(i): Sorin Cristescu
Anul aparitiei: 2007
Nr. pagini: 192 pagini
Editura: Mass Media România de Mâine
-
Rendez-vous la Happy Hour
Autor(i): Stelian Țurlea
Nr. pagini: 128 pagini
An: 2021
Editura: Crisis Press
Mai țineți minte că nu o dată, ci de mai multe ori, bucureștenii s-au trezit într-o atmosferă îmbâcsită, poluată, aerul era irespirabil, la marginea orașului ploua cu funingine?Cineva arsese deșeuri toxice aduse de pe alte meleaguri. Altcineva se implicase în aducerea lor pentru câștigurile fabuloase. Poliția investighează, fără prea mare zel. Iar un ziarist scormonește după adevăr, descoperă rețele de traficanți, încrengături între afaceriști dubioși și oameni politici. Izbucnește scandalul. Personaje pe care le cunoașteți din precedente romane, inspectorul Victor Stamate și adjunctul său Petruș, dar și ziaristul Sorin Năstase revin în scenă să facă lumină.
-
Republica Coreea – diplomație, economie și cultură
Autor(i): Alexandru-Mircea Nedelea, Marilena-Oana Nedelea
Nr. pagini: 280 pagini
An aparitie: 2022
Editura: PRO UNIVERSITARIA
Transformarea uimitoare a Coreei de Sud intr-o putere economica si o democratie cu drepturi depline, libera si liberala, doar in cateva generatii, poate reprezenta un model pentru tari aflate in curs de dezvoltare.
Cand romanii se gandesc la aceasta tara o asociaza, in primul rand, cu dimensiunea sa economica si tehnologica: Samsung, LG, Hyundai etc. Ea a reusit sa ajunga a douasprezecea economie la nivel mondial si a treia din Asia, dupa Japonia si China. Coreea a devenit o atractie turistica importanta, avand un patrimoniu cultural impresionant. Tot mai multi oameni sunt atrasi de viata din Coreea de Sud, tara considerata a fi cea mai inovativa din lume.
Cartea include capitole ce abordeaza subiecte legate de diplomatie, educatie, economie, cultura, istorie si un ghid util cu cuvinte si expresii comune in limba coreeana.
-
Rescrieri – sobru și frivol în lumea literară
AUTOR: Vianu Mureșan
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 514
EDITURA: Eikon
„Căutăm «urmele absenței lui Dumnezeu», pentru că, până și acestea au un sens, chiar dacă dezvăluit apofatic. Vianu Mureșan lucrează în idee precum sculptorul cu dalta în blocul de piatră. Elimină prisosul prin lovituri care descoperă, treptat, treptat relieful. Aș parafraza ca încheiere un vers al unui mare poet mistic contemporan: epigoni, da, dar ce splendoare!” Christian Crăciun
„Suferința pe care consideri că nu o meriți – ignorant fiind din principiu la eventualele temeiuri ce vin din ascunsurile destinului –, poate fi luată ca prețul plătit în avans al unui beneficiu prevăzut despre care încă nu știi, dacă nu cumva dorești să nu fi avut parte de ea, iar prin asta să arunci pruncul din covată odată cu apa. Plumbul nu intră de bună voie în foc, dar odată ajuns acolo riscă să se risipească pur și simplu ori să se aleagă aur din el, cu condiția să fie bine coordonat procesul de transmutație, fapt care nu îi stă în putință lui, plumbului, și nici nu poate fi ales, dar care este posibil pentru că face parte deja dintr-un program al voinței exterioare, ceea ce îi și asigură raționalitate.” Fragment
-
Revelație și transformare: o interpretare a Evangheliei după Ioan (vol. II)
Autor(i): Dan Tomuleț
Nr. pagini: 474 pagini
Editura: Eikon
Descoperim în Evanghelia după Ioan că marea lucrare a divinităţii, destinată lumii, este darul vieţii. Dumnezeu are viaţa în sine însuşi şi în el se găseşte originea ultimă a faptului de a fi şi de a avea parte de experienţă. Conceptul creştin de viaţă nu este însă întreg, decât dacă adăugăm şi noţiunea de lumină a vieţii. Pentru revelaţia creştină, a exista şi a avea parte de experienţă nu epuizează sensul conceptului de viaţă. Abia progresul existenţei şi al experienţei în direcţia descoperirii slavei divine, adică, a frumuseţii, puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, completează această noţiune şi îi conferă adevăratul ei înţeles. Stagnarea, sub acest raport, este mai degrabă o formă a morţii, ceea ce înseamnă că viaţa, în sens creştin, este strâns legată de lumina vieţii, de înţelegerea sensului şi a semnificaţiei existenţei. În consecinţă, darul vieţii este puterea lui Dumnezeu de a ridica din moarte, prin suflarea gurii lui, nişte fantome ale nefiinţei, care nu vin totuşi din nimic ca dintr-o sursă a lor, ci se ivesc din Dumnezeu pe fundalul mărginirii, adică, în spaţiul limitării.
-
Revoltă și acceptare. Eseu despre timpurile noastre
Autor(i): Bronisław Wildstein
Nr. pagini: 434 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
Conștiința modernă, formată în etosul revoltei prometeice, impune ca omul să se creeze pe sine în mod independent și să-și aleagă țelurile spre care va tinde. Această operațiune nu poate fi realizată în mod consecvent. Ea îi atribuie omului un statut divin pe care el nici nu-l deține și la care nici nu poate ajunge. Străduindu-ne să realizăm reprezentarea prometeică a autocreației, ne situăm sub impactul miturilor ideologice și ale anturajului. Încercând să ne rupem de fundamentele civilizației care ne definesc identitatea, construim identități cât se poate de arbitrare și efemere.
(…) Existăm într-o ordine creată de generații întregi, față de care individul în sine nu poate adăuga mare lucru. Această ordine culturală rezultă dintr-o ordine metafizică ce depășește înțelegerea omenească. Sentimentul acestei ordini ne este comun – adesea o negăm verbal, dar acțiunile noastre ne contrazic. Fundamentul ei este religia.
Bronisław Wildstein
-
Revoluția inocenților. Interviuri despre evenimentele din Decembrie 1989
Autor(i): Dan Gîju
Nr. pagini: 302 pagini
An: 2014
Editura: Favorit
Începând cu „spovedania” fostului comandant al „plutonului” care i-a executat pe Nicolae Ceauşescu şi pe soţia sa în Decembrie 1989, la Târgovişte, şi continuând, conform ordinii alfabetice, cu o serie de alte figuri importante implicate în acele evenimente dramatice din istoria României – între care şeful de stat-major al Trupelor de Grăniceri (datorită căruia armata de intervenţie a lui Mihail Gorbaciov s-a oprit la Prut atunci, în 1989, deşi ruşii erau pregătiţi să „restabilească ordinea” în România ca şi în 1968, în Cehoslovacia), apoi cu „bodyguardul” de ocazie al cuplului prezidenţial din ultimele sale patru zile de viaţă, din fosta Cetate de Scaun, cu politicieni odinioară puternici şi plini de zel, istorici şi scriitori cunoscuţi, revoluţionari autentici şi martori oculari de primă mână, dar nu numai, care au avut un cuvânt de spus în legătură cu acest subiect pe cât de „epuizat”, pe atât de neelucidat încă, în ciuda râurilor de cerneală curse continuu de un sfert de veac încoace –, în Revoluţia inocenţilor sunt grupate o serie de mărturii şi judecăţi de valoare aparent ştiute şi totuşi captivante prin stilul dinamic şi elegant de redare impus de autor, totodată prin paradele abile ale intervievaţilor, atenţi ca nu cumva să se descopere mai mult decât trebuie într-un joc fără miză şi totuşi nu mai puţin periculos din punctul de vedere al imaginii şi stimei de sine. Şi-au dat concursul, aşadar, cu indiscutabilă bunăvoinţă şi respect pentru cititor, dar şi pentru istoria orală a evenimentelor în cauză, „pistolarul” Ionel Boeru, miniştrii Apărării Naţionale Ion Coman şi Constantin Olteanu, generalii Petre Geantă, Andrei Kemenici şi Victor Negulescu, scriitorul militar Pavel Coruţ, coloneii Aurel Dragomir şi Ion Dureci, cercetătorul militar Viorel Domenico, istoricul slovac Peter Kopecky şi juristul târgoviştean Virgil Păun, acesta din urmă o figură pe cât de tipică pentru revoluţionarul român de la 1989, pe atât de rară ca „personaj” prins în rol, mai exact într-un dialog aparent amuzant dacă n-ar fi, totodată, şi periculos.
-
Revolutia Marketingului contextual
Autor(i): Mathew Sweezey
Nr. pagini: 336 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Cum sa-i motivezi pe cumparatori in epoca mass-mediei infinite
Suntem in mijlocul unei ample revolutii media. Pentru prima data in istorie, oamenii obisnuiti din intreaga lume au puterea de a crea, distribui si consuma continut; si asta imediat, de oriunde s-ar afla, folosindu-si dispozitivele. Cresterea masiva in ceea ce priveste „zgomotul” creat de acesti consumatori si de dispozitivele lor creeaza o situatie complet noua ce face ca marketingul conventional sa para invechit. Dar chiar si asa, nenumarate companii si structuri de marketing continua sa se bazeze pe modelele traditionale, considerand ca actiunile lor vor domina clientii. Si nu fac altceva decat sa se insele.
In aceasta carte, deopotriva provocatoare si practica, Mathew Sweezey, expert Salesforce, subli¬niaza intr-un mod indraznet noua era a „mass-mediei infinite” si pune o intrebare inteleapta: Intr-o lume in transformare, in care clientii isi construiesc propriile experiente, care este cheia de a trece peste acest obstacol si de a-i motiva sa cumpere? Este contextul – legatura stransa dintre dorintele individuale imediate ale consumatorului si experientele pe care un brand le creeaza pentru a le indeplini.
-
Revoluție și biserică
AUTOR: Pr. Dr. Emanuel Sebastian Suciu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 660
EDITURA: Eikon
Celui ce ar dori să răspundă pe măsură provocării de a oferi o scurtă şi clară introducere în tematica abordată în teza de doctorat ce ne stă înainte trebuie să-i fi devenit încă de la începutul reflecţiei foarte clar că se găseşte dinaintea a două opţiuni: fie repetă cele deja scrise în această lucrare, fie încearcă să evalueze modul în care a fost tratată tema centrală, pentru că, strict vorbind, lucrarea de faţă atinge trei centre – unul aflat în istorie, altul în filosofie şi altul în teologie.
Atunci când am primit scrisoarea prin care eram rugat să scriu un cuvânt-înainte la această carte, am simţit clar şi puternic că autorul acestei teze de doctorat, Pr. Dr. Sebastian Suciu, din oraşul dunărean Ulm, Germania, nu-mi cerea o laudatio înveşmântată academic, ci o evaluare teologică din punct de vedere creştin ortodox a unei teme concretizate într-un centru cultural apusean-latin, astfel că nu trebuia să mă raportez verbatim la textul său, ci să încerc, în calitate de teolog creştin ortodox, să ofer o perspectivă sintetică asupra acestei dificile teme istorice. Întrucât în literatura de specialitate tema nu a fost tratată din punct de vedere creştin ortodox, cer ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu înainte de a purcede la a aşterne în scris reflecţiile mele.
Arhidiacon Martin H. Lissmann
-
Reykjavik
Autor(i): Ragnar Jonasson Katrin Jakobsdottir
Editura: Crisis Press
Ce s-a întâmplat cu Lára?
Islanda, 1956. Lára, în vârstă de 14 ani, hotărăște se petreacă vara lucrând pentru un cuplu pe mica insulă Videy, în apropierea coastei, lângă Reykjavík. La începutul lunii august, fata dispare fără urmă. Timpul trece, iar misterul devine cel mai notoriu caz nerezolvat din toată Islanda. Ce a pățit fata? Mai e în viață? A plecat de pe insulă sau i s-a întâmplat ceva acolo?
Treizeci de ani mai târziu, în timp ce Reykjavík sărbătorește bicentenarul, ziaristul Valur Robertsson își începe propria anchetă în cazul Lára. Dar pe măsură ce se apropie de adevăr, și cu ochii întregii capitale asupra lui, devine limpede că dispariția fetei e un mister pe care cineva îl dorește neelucidat cu orice preț…
-
Ridică-ți vibrația
Autor(i): Kyle Gray
Nr. pagini: 288 pagini
Editura: For You
Totul este compus din energie, inclusiv tu!
Îți exprimi și manifești energia în tot ce creezi, experimentezi și atragi. Chiar acum, Universul te cheamă să-ți aliniezi viața la o frecvență energetică mai înaltă și ai ocazia în orice moment să-ți ridici vibrația. Lasă-l pe Kyle Gray să-ți fie ghid în această ascensiune!
Cartea Ridică-ți vibrația concentrează învățăturile lui Kyle în 77 de practici esențiale, împărtășind afirmații inspiratoare, înțelepciune canalizată și mesaje energetice pentru a te ajuta să-ți trezești conexiunea divină și să-ți activezi lumina. Vei descoperi cum:
- să ai încredere în dragostea și sprijinul Universului
- să-ți cureți câmpul energetic și să-ți protejezi vibrațiile
- să activezi fluxul de energie spirituală prin chakrele tale
- să cultivi o practică spirituală zilnică folosind instrumente simple
- să atragi experiențe pozitive în fiecare zi
A trăi cu vibrații înalte înseamnă să trăiești cu scop și cu iubire, să-ți recunoști potențialul și să-l direcționezi astfel încât să faci loc unui flux nesfârșit de miracole, îndrumări și sprijin în fiecare domeniu al vieții tale.
„Cel mai în vogă nume din spiritualitate!“
Revista Soul & Spirit
„Kyle Gray este unul dintre cei mai incredibil de talentați comunicatori cu îngerii! L-am văzut lucrând și este autentic, inteligent și profund plin de compasiune. Îl recomand cu căldură pe el și toate creațiile sale.“
Colette Baron-Reid
„Kyle reprezintă viitorul stării de bine spirituale; este deopotrivă profund și accesibil. Îmi dă încredere că suntem pe mâini bune pentru generațiile viitoare de căutători și practicanți spirituali.“
Michael James Wong