• (0)

    Constituția pentru copii și tineri… de toate vârstele

    Autor(i): Robert-Marius Cazanciuc

    Nr. pagini: 112 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    Cartea pe care o citiți acum cuprinde o selecție de 100 de articole din cele 156 ale Constituției României. Conținutul acestor articole este explicat pe înțelesul copiilor în jurul vârstei de 14 ani, începând cumva de la clasa a VII-a, fara a exclude însa clase mai mici sau mai mari, dupa cum am vazut ca sunt interesați sau pregatiți copiii atunci când am mers prin școli gimnaziale sau licee în vederea unui feedback pentru diverse texte.

    Selecția articolelor este evident subiectiva și a avut în vedere în primul rând importanța lor din perspectiva nevoii de transformare a micilor cititori din copii în cetațeni conștienți de drepturile și obligațiile lor, iar în al doilea rând caracterul mai degraba tehnic, procedural, al unor articole care la prima revizuire a legii fundamentale s-ar putea sa nu se mai regaseasca în Constituție, cel puțin din punctul meu de vedere.

    Am comentat fie articole luate individual, fie împreuna cu altele, acolo unde am apreciat ca exista o legatura destul de puternica, de fond, între ele și nu se justifica comentarii diferite prin care ar fi fost mai dificil de explicat copiilor eventualele diferențe de nuanțe. De asemenea, la unele articole cu un conținut mai extins am selectat doar acele alineate care surprind cel mai bine esența articolului, regasita de cele mai multe ori în denumirea marginala a fiecaruia.

    Cu orgoliu de autor, îmi place sa cred ca aceasta carte „Constituția pentru copii și tineri… de toate vârstele”, reprezinta un proiect unic. A necesitat o munca consistenta de documentare și ulterior de punere în pagina, în cât mai puține cuvinte, a unor texte constituționale care au capacitatea de a genera, de regula, volume întregi de comentarii.

    79,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul de Procedură Civilă – mai 2024 (ediție spiralată)

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 336 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL DE PROCEDURA CIVILA MAI 2024

    (EDITIE SPIRALATA)

    Cu NOUA MODIFICARE adusa prin

    LEGEA NR. 139/2024 (M. Of. nr. 448 din 15 mai 2024)

    si cu Dec. ICCJ (RIL) nr. 8/2024 (20 mai 2024)

    Lucrarea Codul de procedura civila Mai 2024 (editie spiralata), tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, contine, pe langa textul actualizat al Codului de procedura civila (cu noua modificare adusa prin Legea nr. 139/2024 – M. Of. nr. 448 din 15 mai 2024), si: dispozitii de aplicare si conexe; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii, inclusiv Dec. ICCJ (RIL) nr. 8/2024 (20 mai 2024); hotarari prealabile; extrase din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; Legea nr. 140/2022 privind unele masuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale si psihosociale si modificarea si completarea unor acte normative (extras); Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 si semnat de Romania la Strasbourg la 14 octombrie 2014; Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor masuri necesare punerii in aplicare a Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 si semnat de Romania la Strasbourg la 14 octombrie 2014 (extras).

    Indexul plasat la finalul Codului faciliteaza utilizarea acestuia, indicand sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul procedurii civile si asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie corespunzatoare.

    Lucrarea Codul de procedura civila Mai 2024 (editie spiralata) este destinata nu doar practicienilor si studentilor, ci si teoreticienilor interesati de acest domeniu.

    54,90 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul Civil – mai 2024 (ediție spiralată)

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 560 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL CIVIL MAI 2024

    (EDITIE SPIRALATA)

     

    Cu NOILE MODIFICARI aduse prin:

    LEGEA NR. 116/2024 (M. Of. nr. 406 din 30 aprilie 2024)

    LEGEA NR. 122/2024 (M. Of. nr. 414 din 7 mai 2024)

     

    Lucrarea Codul civil Mai 2024 (editie spiralata), ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu si tiparita pe hartie alba de calitate superioara, contine, pe langa textul actualizat al Codului civil (cu noile modificari aduse prin Legea nr. 116/2024 – M. Of. nr. 406 din 30 aprilie 2024 si prin Legea nr. 122/2024 – M. Of. nr. 414 din 7 mai 2024), si: dispozitii de aplicare si conexe; extrase din Constitutia Romaniei; decizii CNA; decizii ICCJ (RIL si HP) si CCR.

    Indexul plasat la finalul Codului faciliteaza utilizarea acestuia, indicand sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul dreptului civil si asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie aferente.

    Lucrarea Codul civil Mai 2024 (editie spiralata) este destinata nu doar practicienilor si studentilor, ci si teoreticienilor interesati de acest domeniu.

    79,90 lei
  • (0)

    Povestea domnului Jeremy pescarul

    Autor(i): Beatrix Potter

    Nr. pagini: 28 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Neverland

    Domnul Jeremy Pescarul are o zi plina de aventuri „pescarești” când iese cu barca pe iaz pentru a prinde câțiva peștișori pentru cina, încalțat în galoșii sai cei mai stralucitori.Scrisa pe când Beatrix Potter se afla în vacanța în Scoția, unde tatal ei și prietenii lui obișnuiau sa mearga la pescuit, Povestea domnului Jeremy Pescarul  se bucura de prețuirea copiilor din lumea întreaga, fiind una dintre cele mai iubite carți ale autoarei Beatrix Potter.Beatrix Potter este una dintre cele mai îndragite autoare de carti pentru copii din toata lumea. Dupa prima sa carte, Povestea lui Peter Iepurasul, editata de Frederick Warne în anul 1902, Beatrix Potter a continuat sa scrie povesti construite în jurul unor personaje din lumea animalelor, printre care Doamna Arici Scrobelici, Iepurasul Benjamin, Domnul Jeremy Pescarul sau Tom Pisicel. Povestile sale, pline de umor si dinamism și minunat ilustrate, sunt nelipsite din universul fantastic al fiecarui copil.

    16,99 lei
  • (0)

    Marile petreceri ale românilor. Chefuri, zaiafeturi, praznice, baluri, soarele și chindii

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 360 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Neverland

    … A fost odata lumea cârciumioarelor pitorești, în care mititeii erau când muiați în șampanie, când stropiți cu bere de la butoi, și al gospodariilor oneste, în care masa luata în familie, duminica, era privita cu religiozitate. Un univers patriarhal în care oamenii știau sa se bucure de viața, celebrându-i valorile simple, dar perene. Totodata, aceasta era și lumea chefurilor boierești strașnice, a balurilor protipendadei și a banchetelor sofisticate ale Casei Regale.

    În jurul lui „a mânca – mâncare“ vibra o întreaga cultura, nu doar culinara, pe care cel mai bine a descris-o Constantin Bacalbașa, autorul unui tom de referința precum Dictatura Gastronomica (primele ediții în 1934 și 1935).

    Vechii București, ca și întreaga Românie, în fapt, erau un loc geometric al gustului, pasional, plin de temperament, în care emoțiile se consuma intens, inclusiv la nivel culinar. Restaurantele, bodegile și bacaniile devin personaje importante ale vieții cotidiene, repere ale nivelului de civilizație atins de Micul Paris contaminat de toate aromele balcanic-orientale, în care, la nivel istoric, s-au sedimentat, adesea haotic, influențe de tot felul. Totul pare un cazan încins în care fierb ingrediente contradictorii, dar, finalmente, absolut savuroase. Permanent, cultura sa se nutrește dintr-un conflict interior constitutiv între stratul popular-arhaic, al unui primitivism delicios, și cel deloc voalat, aspirațional, de asumare a gastronomiei occidentale.

    Un faimos enunț putea fi citit acum la propriu: Pohta ce-am pohtit…

    59,90 lei
  • (0)

    Bucureștii noi și vechi. Biografia unui oraș cosmopolit

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 544 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Neverland

    Dan-Silviu Boerescu încalța pantofii marelui Constantin Bacalbașa și strabate la pas Bucureștii pâna i se tocesc pingelele, dând viața un volum care poate fi considerat, fara teama de a greși sau exagera, urmașul legitim al Bucureștilor de altadata.

    Rod al unei documentari temeinice, aceasta carte strânge poveștile mai mult sau mai puțin știute – dar întotdeauna fascinante – ale Capitalei și le condimenteaza cu ilustrații inedite, rezultatul fiind nu doar o ampla istorie a unui oraș cuprins în permanența de frenezia transformarii, ci și o oda închinata de autor urbei natale.

    «„București, București,/ Cât de drag îmi ești…“ cânta cândva Gica Petrescu și cine știe de câte ori nu voi fi fredonat și eu – mai mult sau mai puțin autoironic – acest refren. București este orașul meu, locul în care m-am nascut și în care am revenit întotdeauna. Dincolo de orice, ma fascineaza în continuare cu piețele sale multicolore și cu locantele pitorești, cu scenele teatrelor unde i-am vazut în copilarie pe Caragiu, pe Dem, pe Cotescu sau pe Ștefan Iordache, cu parcurile și gradinile sale tulburator înflorite, cu pisicile șmecherite din Obor și câinii rasfațați de stapânii lor în Parcul IOR, cu vechile stadioane – precum „23 August”, unde am vazut cuplajul de poveste din 1985 (Steaua – Rapid și Dinamo – Sportul Studențesc), la care au venit peste 100 000 de oameni care stateau inclusiv pe gazon, de nu se mai puteau bate cornerele…» Autorul

    99,90 lei
  • (0)

    Avram Iancu. Crâmpeie din viața și vremea sa

    Autor: Ioan Georgescu

    Nr. pagini: 272

    An: 2024

    Editura: Paul Editions

    În acest Ardeal al școlii latiniste, al clasicismului și al studiilor formale, a căror influență in personalitatea lui Avram Iancu nu trebuie uitată, era lumea deosebită a Munților Apuseni. Avram Iancu s-a născut in 1824 la Vidra de Sus, în mijlocul pădurilor mari, a oamenilor care lucrau din greu la tăierea lemnului.

    35,00 lei
  • (0)

    Revolutia Marketingului contextual

    Autor(i): Mathew Sweezey

    Nr. pagini: 336 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Cum sa-i motivezi pe cumparatori in epoca mass-mediei infinite

    Suntem in mijlocul unei ample revolutii media. Pentru prima data in istorie, oamenii obisnuiti din intreaga lume au puterea de a crea, distribui si consuma continut; si asta imediat, de oriunde s-ar afla, folosindu-si dispozitivele. Cresterea masiva in ceea ce priveste „zgomotul” creat de acesti consumatori si de dispozitivele lor creeaza o situatie complet noua ce face ca marketingul conventional sa para invechit. Dar chiar si asa, nenumarate companii si structuri de marketing continua sa se bazeze pe modelele traditionale, considerand ca actiunile lor vor domina clientii. Si nu fac altceva decat sa se insele.

    In aceasta carte, deopotriva provocatoare si practica, Mathew Sweezey, expert Salesforce, subli¬niaza intr-un mod indraznet noua era a „mass-mediei infinite” si pune o intrebare inteleapta: Intr-o lume in transformare, in care clientii isi construiesc propriile experiente, care este cheia de a trece peste acest obstacol si de a-i motiva sa cumpere? Este contextul – legatura stransa dintre dorintele individuale imediate ale consumatorului si experientele pe care un brand le creeaza pentru a le indeplini.

    70,00 lei
  • (0)

    Efectul Chiron

    Autor(i): Lisa Tahir, LSCW

    Nr. pagini: 288 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Vindecarea ranilor noastre principale prin intermediul astrologiei, empatiei, si iertarii de sine

    60,00 lei
  • (0)

    Coaching sistemic & constelatii

    Autor(i): John Whittington

    Nr. pagini: 374 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Coaching Sistemic & Constelatii. Principiile, practicile si modul de aplicare la indivizi, echipe si grupuri

    Cartea Coaching Sistemic si Constelatii ofera o introducere ampla in atitudinea, principiile si practicile acestei metode de coaching care este informata de intelegerea faptului ca fiecare sistem relational genereaza un camp invizibil de informatii. Cartea descrie o metodologie prin care pot fi facute vizibile informatiile din acest camp informational si apoi ghideaza cititorul sa inteleaga mai multe despre dinamicile ascunse prezente in sistemele relationale. Aceasta carte practica si accesibila a devenit o resursa de incredere pentru coachi, facilitatori si pentru alti oameni care cauta sustinere in calatoria lor in lumea coachingului sistemic.

    90,00 lei
  • (0)

    Cele sapte căi ale medicinei Ayurveda

    Autor(i): Sarah Kucera, DC, CAP

    Nr. pagini: 280 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Un ghid asupra tipurilor de personalitati Ayurvedice, sau doshe, ce contine sfaturi bazate pe psihologie asupra cultivarii unui echilibru, din partea autoarei cartii The Ayurvedic Self-Care Handbook.

    70,00 lei
  • (0)

    Secretul celor 7 flori de lotus

    Autor(i): Kalashatra Govinda

    Nr. pagini: 192 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Povesti despre trezirea spirituala.
    Cu meditatii pentru activarea chakrelor

    Cu peste 300.000 de carti vandute, KALASHATRA GOVINDA este cel mai de succes autor in acest subiect de chakre pe piata de limba germana.

    50,00 lei