-
Omul. Existenţă În Sine Şi Pentru Sine
22,00 leiAn apariție: 2019
Autor: ION TUDOSESCU
Nr. pagini: 216
Editura: Mass Media România de Mâine
Printre domeniile cele mai importante pentru a fi alese ca obiect de reflecţie filosofică se înscrie, în opinia autorului, umanul – atât ca existenţă superioară a Universului, cât şi ca rost al fiinţării lui în istoricitatea acestuia, de aceea, în paginile acestei lucrări, autorul argumentează pe larg raporturile dintre „în sinele” existenţial și „pentru sinele” său, de asemenea, existenţial (îndeosebi având ca reper umanul în generalitatea sa).
Tot în cartea de față, autorul explică de ce, după abordarea mai multor altor probleme filosofice desprinse din analiza multor altor domenii ale diacroniei şi structurării Universului obiectiv, a crezut de cuviinţă că este important şi util să încerce să abordeze şi domeniul umanului – convins fiind, însă, că un asemenea demers, de natură nu numai eseist-filosofică, este necesar a fi continuat şi de către alţi gânditori.
(din În loc de prefață)
-
Operațiunea Cicero
37,00 leiAutor(i): LUDWIG CARL MOYZISCH
Nr. pagini: 186 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Amintirile lui Ludwig Carl Moyzisch, atașat la ambasada Germaniei din Turcia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre celebrul spion Cicero.
-
Operațiuni Panzer – Erhard Raus
68,00 leiAutor(i): Erhard Raus
Nr. pagini: 408 pagini
An: 2018
Editura: Miidecarti
Pe 22 iunie 1941, colonelul Erhard Raus a intrat în campania germană împotriva Rusiei ca un ins necunoscut atât de soldații, cât și de superiorii săi. Era de origine austriacă și ultima lui experiență de luptă fusese în calitate de comandant interimar al Batalionului 1 Infanterie Ușoară Biciclete în armata austro-ungară timp de cinci luni în 1918, în timpul Primului Război Mondial. Urmând practica transferării ofițerilor de stat-major din cartierul general pe linia frontului, Raus a preluat conducerea Regimentului 243 Infanterie în iunie 1940, pentru ca după o lună să fie transferat la Regimentul 4 Infanterie Motorizată. În mai 1941, a avansat la comanda Brigăzii 6 Infanterie Motorizată din cadrul Diviziei 6 Panzer, fără să-și fi condus regimentul în vreo luptă. Cu toate acestea, la numai câteva zile după preluarea postului, Raus s-a dovedit la fel de imperturbabil pe câmpul de bătălie ca și în timpul unei informări de stat-major, iar până când Divizia 6 Panzer a ajuns la periferia Leningradului, în nordul Rusiei, soldații care luptau sub comanda lui erau deja predispuși să comenteze în momentele grele că „Raus ne va scoate de-aici”. Divizia 6 Panzer și-a câștigat o pauză de câteva luni în Franța pentru reorganizare, dar a revenit în Rusia în decembrie 1942 pentru a conduce încercarea ratată a Armatei a 4-a Panzer de eliberare a Armatei a 6-a la Stalingrad. În ciuda eșecului acelei ofensive improvizate, Raus s-a trezit promovat la conducerea unui corp de armată la începutul anului 1943, unde – pe rând – a jucat un rol de sprijin în „lovitura de rever” a feldmareșalului Erich von Manstein; a ținut extremitatea flancului drept al Armeeabteilung Kempf în timpul bătăliei de la Kursk, a supervizat apărarea reticentă a Harkovului de către Grupul de Armate Sud și a condus o retragere peste Nipru, în ciuda superiorității copleșitoare a trupelor sovietice.
-
Operațiuni Panzer – Hermann Hoth
47,00 leiAutor(i): HERMANN HOTH
Nr. pagini: 200 pagini
An: 2018
Editura: Miidecarti
Istoria celui de-al Doilea Război Mondial și, în special, a evenimentelor care au avut loc pe Frontul de Est continuă să ne stârnească interesul și să ne capteze imaginația, la mai bine de 70 de ani de la încheierea conflictului.
Operațiuni Panzer a fost scrisă de Hermann Hoth, probabil unul dintre cei mai de succes comandanți militari germani din al Doilea Război Mondial. Această carte aruncă o privire asupra gândirii generalului și face lumină în legătură cu desfășurarea războiului cu blindate purtat de germani în vara anului 1941.
-
Oppenheimer. Un prometeu american
87,50 leiAutor(i): Kai Bird & Martin J. Sherwin
Nr. pagini: 848 pagini
An: 2024
Editura: Corint
La 16 iulie 1945, în deșertul din New Mexico, este testată în secret prima bombă atomică. Șocat de puterea distructivă a creației sale, J. Robert Oppenheimer, directorul Proiectului Manhattan, se dedică din acel moment luptei împotriva bombei cu hidrogen și a războiului nuclear. Fiind suspectat de activități comuniste de autoritățile americane din epoca lui McCarthy, este persecutat de FBI, calomniat drept spion al Uniunii Sovietice și obligat să demisioneze din orice funcție publică. Repercusiunile se extind nemilos și asupra vieții sale private. Abia din 1963, după ce președintele Kennedy îl reabilitează, lumea întreagă îl va putea percepe într-o cu totul altă lumină, ca pe o personalitate emblematică a secolului al XX-lea.
Biografia semnată de Kai Bird și Martin J. Sherwin este rezultatul a 25 de ani de întâlniri cu rude, prieteni și colegi de-ai lui Oppenheimer, de trecere în revistă a mii de mărturii din arhive și colecții personale din Statele Unite și de peste hotare și de investigare a dosarelor FBI, cu scopul identificării documentelor relevante. Volumul oferă o viziune intimă asupra celui mai cunoscut om de știință al generației sale – un personaj simbolic, în al cărui destin s-au împletit irevocabil triumful și tragedia.
-
Oracolul sabiei de lumină
99,00 leiAutor(i): Radleigh Valentine
Nr. pagini: 104 pagini + carduri
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
DESCOPERA MULTIPLELE ASPECTE SI DARURI ALE Arhanghelului Mihail si intareste-ti conexiunea cu ingerii, prin intermediul acestui set de carti al celui mai bine vandut autor, Radleigh Valentine. Foloseste aceste carti-oracol zilnic, pentru a capata perspective si intelesuri divine despre relatiile tale, cariera, scopul tau in viata si multe altele. Cuvintele lui Mihail Insusi, transmise din taramul arhanghelilor, iti vor imprastia frica si iti vor oferi intelepciune si intelegere divina. Permite Arhanghelului Mihail sa-si foloseasca sabia de lumina, ca sa taie orice obstacol care te tine pe loc si sa te ghideze spre stralucitoarea viata de lumina si de iubire pe care o meriti din plin!
-
Orașul cu salcâmi
18,00 leiAutor(i): Mihail Sebastian
Nr. pagini: 214 pagini
Anul apariției: 2020
Editura: Hoffman
Un adolescent zugrăveşte psihologia adolescenţei. Interesul romanului nu stă nici în construcţia cam risipită, nici în natura lui epică, destul de anemică, ci în crearea atmosferei poetice de tulbure, de sentimentalism şi de nelinişte sexuală, de vis şi de realitate, răspândită în jurul oricărei adolescenţe.
Eugen Lovinescu
Istoria literaturii romane contemporane -
Orașul în flăcări
49,00 leiAutor(i): Don Winslow
Editura: Crisis Press
Bestseller New York Times
Primul volum al noii trilogii Danny Ryan
Două imperii interlope controlează împreună întreaga regiune New England.
Asta până când între irlandezi și italieni apare o femeie superbă, declanșând un război care va însemna asasinate, va rupe o alianță și va da foc orașului.
Danny Ryan tânjește la o viață mai cinstită. Dar pe măsură ce conflictul lasă în urmă tot mai multe cadavre și frații se întorc împotriva fraților, Danny trebuie să se depășească pe sine însuși. Pentru a-și salva prietenii și familia pe care a jurat să-i ocrotească el devine un lider, un strateg nemilos și un maestru al jocului înșelător în care învingătorii supraviețuiesc, iar cei învinși mor.
Explorând teme precum loialitatea, trădarea și onoarea, romanul de față este o capodoperă contemporană în tradiția unor lucrări precum Nașul, Casino și Goodfellas.
-
Orb în noapte
33,00 leiAutor(i): Ragnar Jonasson
Nr. pagini: 224 pagini
An: 2019
Editura: Crisis Press
Al doilea volum din seria Dark Iceland
Ari Thór locuiește deja de câțiva ani în micul oraș Siglufjördur, cea mai nordică așezare din Islanda. Are un copil cu soția lui, Kristín, dar încă se cofruntă cu trecutul său tulbure, iar relațiile tensionate cu locuitorii continuă să-l stoarcă de puteri.
Liniștea micii comunități e spulberată atunci când cineva împușcă un polițist, în miez de noapte, lângă o casă părăsită. Ancheta îl conduce pe Ari Thór printre ițele politicii locale la o confruntare cu primarul din Siglufjördur, dar și la un sanatoriu din Reykjavík, unde cineva e ținut împotriva voinței lui. În oraș apare o tânără misterioasă care fuge de ceva ce nu îndrăznește să dezvăluie nimănui. Devine tot mai limpede că niște întâmplări tragice din trecut țes o vrajă întunecată care-i amenință pe toți cei din prezent.
Un thriller extraordinar, complex, care sondează adâncurile cele mai negre ale minții omenești.
-
Orb în zăpadă
33,00 leiAutor(i): Ragnar Jonasson
Nr. pagini: 272 pagini
An: 2018
Editura: Crisis Press
Ari Thór Arasson. Polițist începător, cu studii de filosofie și teologie pe care nu le-a mai terminat. Primul post îl trimite departe de prietena lui, în cel mai nordic oraș din Islanda, bântuit de un trecut pe care nu-l poate lăsa în urmă.
Iarna în micul oraș pescăresc Siglufjördur. O femeie e găsită în zăpadă, pe jumătate dezbrăcată. Sângerează și e inconștientă. Un scriitor în vârstă cade pe scări în teatrul din oraș și moare. Ari Thór trebuie să cearnă adevărul de minciuni și să descopere crimele trecutului într-o comunitate unde nu poate avea încredere în nimeni. Iar asta înainte ca furtunile de zăpadă și întunericul sufocant să-l copleșească.
Orb în zăpadă (Snowblind) este primul volum din seria Dark Iceland și totodată primul roman al lui Ragnar tradus în limba română. Cartea a fost aleasă printre cele mai bune 8 titluri mystery & thriller din 2015 de către The Indepenent și nominalizată la Premiul Barry în Statele Unite pentru Cel mai bun roman paperback. În Marea Britanie și Australia a fost No. 1 Amazon Kindle bestseller.
-
Originile decalajului nostru față de Occident
42,00 leiAutor(i): Dan Velicu
Nr. pagini: 358 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
Structurile definitivate în secolul XIX – fie economice, fie sociale – au fost atât de puternice, încât nici politicile anilor 1920, nici revoluția industrială din anii 1960-1970 și nici ultimii 26 de ani nu au reușit să le schimbe în substanța lor.
La 10 ani de la aderarea la Uniunea europeană, România continuă să fie o societate polarizată extrem, care, în pofida unei „creșteri economiceˮ zgomotos clamate, nu reușește să atingă un nivel superior de „dezvoltare economicăˮ.
Asemenea Vechiului regat de la 1914, societatea este fracturată în două lumi complet diferite, care par să nu se întâlnească vreodată, și probabil că nici nu se întâlnesc.
Cel puțin jumătate din populația țării trăiește în continuare într-o economie autarhică, iar cealaltă jumătate se regăsește într-o altă economie, dar o economie extrem de dependentă de piața externă.
Chiar dacă este evident astăzi că dependența poate produce și creștere economică, asistăm la un real paradox al unei economii periferice: pe de o parte, România este pe cale să devină o putere europeană în sfera IT-ului sau chiar a unui sector de cercetare științifică, dacă avem în vedere celebrul laser de la Măgurele și, pe de altă parte, continuă să se mențină în topul negru al sărăciei, al abandonului școlar și analfabetismului, al serviciilor medicale precare, astfel încât s-ar părea că totul s-a schimbat de la 1900 și, în esență, mai nimic.
Să încercăm, dincolo de ideologii sau populisme proeuropene, să proiectăm alte direcții de evoluție economică – compatibile, de altfel, cu mediul Uniunii din care facem parte –, pentru a revigora piața internă, pentru a introduce în circuit o forță de muncă prost sau complet neutilizată în spațiul rural ar fi o concluzie la care conduce, indirect, textul acestei lucrări.
Altfel, riscăm să rămânem blocați decenii în șir în aceleași structuri, care nu pot să reducă decalajele existente, iar labirintul va rămâne în continuare aparent fără ieșire.
-
Ortodoxie și naționalism economic
39,90 leiAutor(i): Iurie Roșca
Nr. pagini: 367 pagini
An: 2017
Editura: Mica Valahie
Aceasta culegere inmanuncheaza articole aparute in perioada cuprinsa intre vara lui 2014 si sfarsitul anului 2016. Facem acest efort, deoarece omul de azi este atat de grabit, incat poate nu reuseste sa urmareasca niste articole ce apar pe saituri, care se inscriu in ceea ce se numeste la ora actuala media de alternativa, adica una care merge impotriva curentului general, dominat de eurolatrie, occidentomanie, spirit de vasalitate si chingi (neo)liberale.
Selectia facuta a vizat doar acele articole, care depasesc cadrul unor polemici de moment, circumstantiale, mai putin relevante pentru viziunea autorului asupra unor procese mai generale.
Printre acestea se regaseste si o serie de recenzii sau prezentari mai ample ale unor carti aparute in diverse tari, in engleza sau franceza, dar si in romana, pe care le-am gasit utile pentru intelegerea unor fenomene de ordin geopolitic, economic si cultural, care marcheaza lumea de azi, afectand in mod direct interesele nationale, identitatea colectiva si perspectivele noastre de afirmare si dainuire in istorie.
Au fost incluse in acest volum si cateva texte semnificative, traduse din rusa si franceza, apartinand unor ganditori de ieri si de azi, care consuna perfect cu viziunea autorului.