-
Două surori. Din Norvegia în jihadul din Siria
Autor(i): Åsne Seierstad
Nr. pagini: 480 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-a transmis părinților prin e-mail următorul e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.”
Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească.
Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă?
Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.
-
Serviciul secret britanic în Războiul Rece. Amintirile unui spion
Autor(i): John Sanderson și Myles Sanderson
Nr. pagini: 640 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Biografia în stil roman de acțiune a unui ofițer al serviciilor de informații britanice, părtaș la evenimentele politice majore ale secolului al XX-lea, dinaintea și din timpul Războiului Rece.
Al Doilea Război Mondial fusese câștigat, dar relațiile dintre Aliații occidentali și Uniunea Sovietică se deteriorau pe măsură ce cursa înarmărilor nucleare făcea ca pacea în lume să fie tot mai precară. Britanicilor le era necesar să cunoască intențiile și capabilitățile militare ale sovieticilor. Un ofițer al Serviciului Secret de Informații, locotenent-colonelul John Sanderson, primește, așadar, misiunea de a le afla. Aceasta este povestea lui.
Pe baza scrisorilor și a propriilor confesiuni legate de perioada când lucra pentru MI4 și MI6, biografia de față detaliază cum Sanderson a coordonat agenți secreți în spatele Cortinei de Fier și a organizat rețele de depozite de armament și muniții, a participat la reuniunile Consiliului de Securitate al ONU din Paris în 1948, a recrutat emigranți pentru a-i infiltra în Bulgaria comunistă și a fost martor la procesele-spectacol pe timpul șederii sale la Sofia, în 1949. Doisprezece ani mai târziu, Londra îl însărcinează să fotografieze ultimul tip de avion de vânătoare MiG, misiune din care scapă cu viață în ultima clipă…
Specialiștii în istoria Războiului Rece și în geopolitică, iubitorii de istorie, în general, și cei pasionați de filmele cu James Bond au, astfel, ocazia să intre în culisele Podului Aerian al Berlinului, ale Crizei Rachetelor din Cuba și ale Căderii Zidului Berlinului. Vor afla din volumul de față despre trădările lui Kim Philby și George Blake, dar și despre efectele celor doi „Oleg”, coloneii ruși Penkovski și Gordievski, asupra politicilor internaționale ale lui Hrușciov, Kennedy, Gorbaciov, Thatcher și Reagan – și, mai ales, asupra cursului istoriei lumii.
-
Catherine, Prințesa de Wales. Viitorul monarhiei britanice
Autor(i): Robert Jobson
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2024
Editura: Corint
DESCOPERĂ ADEVĂRUL DIN SPATELE TABLOIDELOR ÎN CEA MAI CUPRINZĂTOARE BIOGRAFIE REGALĂ A ANULUI!
O fată atrăgătoare, inteligentă și ambițioasă, cu un debut în viață deloc ieșit din comun, întâlnește un prinț bogat, viitor rege, pe când amândoi erau studenți. Acum, cu o monarhie în tranziție, Kate este prințesă de Wales și pe cale să devină regină.
De la căsătoria din 29 aprilie 2011, Catherine a reușit să-i cucerească pe englezi, pe locuitorii din Commonwealth, dar și pe oamenii din lumea largă. Alături de soțul ei, William, formează un cuplu dinamic, care a atins o cotă de popularitate fără precedent în rândul familiei regale. Aceasta a adus cu sine însă și numeroase scandaluri. Recent, dezvăluirile despre relația „celor patru fabuloși” (așa cum au fost supranumiți, împreună cu prințul Harry și Meghan Markle), precum și formidabilul zbucium stârnit la nivel internațional în urma ultimelor informații privind starea de sănătate a lui Catherine au ținut o planetă întreagă cu sufletul la gură.
Bazându–se pe discuții cu surse apropiate, atât oficiale, cât și neoficiale, din interiorul Palatului, Robert Jobson reușește să dezvăluie incredibila ascensiune a lui Catherine și cum anume a ajuns aceasta să fie personajul emblematic de astăzi.
-
Note zilnice. Vol. 1: Consilier prezidenţial: (1990-1992)
Autor(i): Ioan Mircea Pașcu
Nr. pagini: 560 pagini
An: 2025
Editura: Corint
„Din «Grupul Un Viitor pentru România», prietenul și colegul nostru Ioan Mircea Pașcu a fost cel mai merituos, mai sârguincios și mai metodic, indiferent de funcția deținută: consilier prezidențial, secretar de stat și ministru al apărării, parlamentar, europarlamentar și vicepreședinte al Parlamentului European. În notele sale zilnice, el a surprins fapte, întâmplări, persoane, caractere, atitudini, realități și neajunsuri, reaua-credință a unora și interesele personale ale altora, conjuncturi, conspirații mai mici și mai mari (interne și externe), chiar atmosfera întâlnirilor și a discuțiilor la care a participat. În acele vremuri tulburi, orice lună de zile bifată într-un post de o asemenea responsabilitate echivala cu doi sau trei ani într-un loc de muncă normal – să spunem, în învățământul superior ori la un minister de linie.” (Dan-Mircea Popescu)
„În urmă cu 35 de ani, acționam într-un context diferit de cel actual: pe atunci, Tratatul de la Varșovia, din care România făcea parte, și URSS existau și trebuia să ținem seama de ele. De asemenea, China, unul din prietenii noștri constanți, încă era bulversată de cele întâmplate la noi și căuta să se adapteze cât putea mai bine la noua situație. Intențiile Ungariei față de România – în condițiile dezmembrării Iugoslaviei și Uniunii Sovietice – și acțiunile regelui Mihai constituiau subiecte de primă importanță pentru societatea românească și, inevitabil, pentru mine. Circulau numeroase informații – unele reale, altele false –, iar noi trebuia să le selectăm pe cele adevărate, pentru luarea celor mai bune decizii. Desigur, nu era deloc ușor, după cum, în general, nici sarcina noastră nu era deloc facilă. Practic, trebuia să menținem echilibrul între două procese de evoluție profundă, unul intern – trecerea spre societatea democratică, bazată pe economia de piață –, altul extern – transformarea profundă a Europei (prăbușirea URSS și dezmembrarea Iugoslaviei, desființarea Pactului de la Varșovia, reunificarea Germaniei, extinderea NATO și a UE ș.a.).” Ioan Mircea Pașcu
-
Grace de Monaco. Povestea unei prințese
Autor(i): Jean des Cars
Nr. pagini: 246 pagini
An: 2025
Editura: Corint
„Sunt ființe care nu se sting niciodată”, spunea Grace, prințesă de Monaco și regină hollywoodiană. Grația, frumusețea și diplomația lui Grace Kelly au făcut ca de Gaulle să o numească Afrodita americană, iar pe King Crosby să o ceară de soție după ce a auzit-o cântând.
Jean des Cars, cunoscut scriitor și jurnalist, conturează în această biografie trăsăturile definitorii ale starului american, vedetă mult iubită de public și răsplătită cu un Oscar, trei Golden Globe și multe alte premii ale criticilor de film. Considerată actriță-fetiș a lui Alfred Hitchcock, remarcabil prin felul în care a știut să-i pună în valoare talentul și frumusețea, prințesa Grace a inspirat inclusiv casele de modă.
Însă detaliile legate de felul în care Grace Kelly l-a întâlnit pe Prințul Rainier la Festivalul de la Cannes în 1955 sunt deopotrivă incitante și fermecătoare. Autorul dezvăluie faptul că cei doi se întâlneau la început în secret, pentru ca apoi idila lor să devină o adevărată poveste de dragoste, idealizată de mulți. Cu toate că nunta celor doi, numită „nunta secolului XX”, a unit într-un mod fascinant glamourul hollywoodian cu sobrietatea monarhică a Vechiului Continent, au existat suspiciuni legate de fericirea lui Grace în căsnicie.
Adorată precum zeițele din mitologia greacă, Grace de Monaco a rămas de neuitat și pentru colegii de platou care o cunoscuseră îndeaproape când era doar Grace și despre care Cary Grant repeta la nesfârșit: „Ne lipsește.”
-
Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții
Autor(i): Jeffrey D. Sachs
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2025
Editura: Corint
Povestea omenirii a avut dintotdeauna o dimensiune globală, iar Jeffrey D. Sachs, renumitul economist și expert în dezvoltare sustenabilă, străbate cele mai importante etape din istoria lumii, arătând modul în care putem face față provocărilor de astăzi, precum și oportunitățile oferite de secolul al XXI-lea.
Sachs îl poartă pe cititor prin șapte epoci distincte de schimbări tehnologice și instituționale, de la stadiile incipiente ale vieții pe Pământ la oamenii moderni timpurii și la migrația pe distanțe lungi, încheind cu reflecții asupra globalizării actuale.
Volumul abordează o varietate de teme, precum influența geografiei, tehnologiei și instituțiilor asupra revoluției neolitice, rolul calului în ascensiunea imperiilor, expansiunea teritorială vastă din epoca clasică, progresul civilizațiilor după deschiderea rutelor maritime din Europa spre Asia și cele două Americi, epoca industrializării și epoca digitală din prezent.
Dinamica acestor epoci din trecut oferă o perspectivă nouă asupra procesului din prezent – o globalizare bazată pe tehnologii digitale. Epocile globalizării este o carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă lumea în care trăim, o lume aflată sub semnul schimbării și transformării.
-
-
-
-
Jurnalul unui motan
Autor: Elena Farago
Nr. pagini: 96 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Ziarul meu! Am şi eu un ziar!… Şi când mă gândesc că nu mai departe decât azi-dimineaţă nu ştiam încă nici adevăratul înţeles al cuvântului ziar!
Eu credeam că ziar sau jurnal se numesc numai gazetele pe care le citesc domnii. Aşa auzisem de la toată lumea pe care o cunosc şi nici în cărţile Duduiei n-am găsit vreo altă desluşire.
-
Omul multiplicat
Autor: Hendrik van Loom
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
La început, totul a fost foarte simplu. Pământul era centrul universului, iar cerul o boltă mare, dintr-o frumoasă sticlă albastră. Seara, îngerii făceau nenumărate găuri în bolta cerului, şi iată… cerul se umplea de stele.
Odată, însă, s-a găsit un om de curaj, care a luat o lunetă de un pol, s-a urcat în vârful unui turn şi a cercetat îndelung şi foarte serios bolta cerească.
Din clipa aceea, s-au stricat apoi toate aceste socoteli.
-
Ajuta-te singur!…
Autor: Samuel Smiles
Nr. pagini: 304 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
„Ajută-te, căci şi Dumnezeu te va ajuta“ este o maximă al cărei preţ a fost de mult statornicit şi care închide într- un cadru din cele mai strâmte, roadele celei mai întinse experienţe. Spiritul de spontaneitate individuală este izvorul oricărei dezvoltări normale a individului, şi când el se dezvoltă la un mare număr de oameni, alcătuieşte adevărata temelie a puterii şi a vigoarei naţionale. Pe cât ajutorul venit din afară e moleşitor în efecte, pe atât cel cevine dinăuntru este totdeauna întăritor.