-
Mănâncă și aleargă. Incredibila mea călătorie spre glorie în ultramaraton
Autor(i): Scott Jurek, Steve Friedman
Nr. pagini: 290 pagini
Editura: Preda Publishing
De aproape două decenii, Scott Jurek reprezintă o forţă dominantă – şi foarte iubită – a ultramaratonului, un sport extenuant din ce în ce mai practicat. În anul 1999, pe când era un simplu necunoscut, a câştigat Western States Endurance Run, o cursă de 160 de kilometri prin Sierra Nevada, pe vechiul traseu al Goanei după Aur. Au urmat șapte ani de dominație, în care a câştigat această competiţie fără drept de apel, stabilind şi recordul cursei. Este dublu campion al Ultramaratonului Badwater, o “promenadă” de 217 km prin Valea Morții. În 2010 a stabilit un nou record american la cursa de 24 de ore, cu o distanţă totală de 267 km – 6 maratonuri şi jumătate într-o singură zi – iar în 2015 a doborât recordul de viteză pe Appalachian Trail, străbătând celebrul traseu de 3,523 km în 46 de zile, 8 ore și 7 minute. Scott a fost unul dintre alergătorii de elită care au călătorit în Canionul Cuprului, Mexic, pentru a concura cu indienii tarahumara – o aventură fabuloasă relatată în paginile excepționalei „Născuţi pentru a alerga”. Performanţele lui sunt cu atât mai ieşite din comun cu cât ele au la bază o dietă exclusiv vegană. „Mănâncă și aleargă” abundă în povestiri incredibile, la limită, despre anduranţă, competiţie, ştiinţă fascinantă şi sfaturi practice accesibile. Incluzând reţetele vegane favorite ale lui Scott, cartea poate motiva pe oricine „să reziste până la capăt”, indiferent dacă acest lucru înseamnă să-ţi explorezi limitele propriului potenţial, să-ţi dezvolţi orizontul culinar sau, pur şi simplu, să porneşti la prima alergare.
-
Iron War. Dave Scott, Mark Allen și cea mai frumoasă cursă alergată vreodată
Autor(i): Matt Fitzgerald
Nr. pagini: 298 pagini
Editura: Preda Publishing
Campionatul Mondial Ironman 1989 a fost gazda celei mai impresionante curse disputate vreodată în istoria sporturilor de anduranţă. Într-un duel spectaculos care a ajuns să fie cunoscut lumii sub numele de Iron War, cei mai puternici doi sportivi ai lumii au concurat 224 km umăr la umăr, doborând toate recordurile. „Iron War” prezintă povestea uneia dintre cele mai fascinante rivalităţi din sport, cea dintre Dave Scott, sportivul absolut, omul al cărui obiectiv declarat în viaţă a fost „să vadă de ce e în stare” şi Mark Allen, sportivul condus, înainte de toate, de minte şi spirit.
Jurnalist sportiv pasionat de triatlon, el însuși sportiv cu realizări incontestabile, Matt Fitzgerald creionează o poveste alertă, bine documentată, scrisă cu talentul şi în stilul unui mare povestitor, reușind imposibilul: să ne ţină cu sufletul la gură, în ciuda faptului că rezultatul cursei este cunoscut de 25 de ani. Şi reuşeşte, la finalul acestui volum-odă, să ne emoţioneze dincolo de cuvinte.
-
Marin Preda. Răsfrângeri în actualitate
Autor(i): Stan V. Cristea
Nr. pagini: 160 pagini
An: 2023
Editura: AIUS Printed
Lucrarea Marin Preda. Răsfrângeri în actualitate, ce cuprinde cronicile literare publicate în răstimpul anilor 2015‑2022, pe marginea unor cărţi despre scriitor. Ea reprezintă ultima piesă din „trilogia” pe care i‑am dedicat‑o, la Centenar, alături de volumele: Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929‑1948), ediţia a treia, revăzută şi adăugită (2022), Marin Preda. Biobibliografie, vol. I‑II (2022). Lângă această „trilogie” am adăugat îngrijirea volumului colectiv Marin Preda. Omul şi Opera la Centenar (2022).Opera lui Marin Preda rămâne singulară în literatura română contemporană, întrucât se bazează pe un sistem de valori etice şi propune o morală ce integrează libertatea spiritului şi respectul valorilor fundamentale, pornind de la perspectiva tradiţională, circumscrisă contextului civilizaţiei contemporane, omul şi istoria fiind în fapt dimensiunile esenţiale ale acesteia. Pe de altă parte, complexitatea operei lui Marin Preda trebuie circumscrisă în raport de contextul social, politic şi cultural în care aceasta a fost edificată, căci – nu încape nicio îndoială – de‑ar fi trăit în alte vremuri, poate că altul ar fi fost mersul său scriitoricesc. Ceea ce este indubitabil, este faptul că, prin proporţiile şi valoarea creaţiei sale, Marin Preda este unul dintre clasicii literaturii române contemporane, care, deşi are parte de o posteritate dificilă, nu va înceta să stârnească atenţia cititorilor şi a criticilor, determinând deopotrivă admiraţii şi controverse (sintagma „complexul Preda” îşi va păstra, cumva, pentru destulă vreme actualitatea), ceea ce înseamnă că opera sa nu va ajunge, totuşi, să fie uitată ori tratată cu indiferenţă. Prin structura sa intrinsecă şi prin valoarea literară şi estetică, chiar dacă nu într‑o unitate absolută, opera lui Marin Preda are şi capacitatea indestructibilă de a resuscita oricând interesul. -
Comandanții lui Hitler
Autor(i): JAMES LUCAS
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2017
Editura: Miidecarti
Deși Hitler deținea controlul absolut asupra mașinăriei de război germană, acesta era dependent de abilitatea, raționamentul și loialitatea necondiționată a ofițerilor de rang înalt, care aveau dificila sarcină de a pune în practică ideile șefului. James Lucas, istoric militar de frunte, analizează activitatea a paisprezece astfel de personaje, ofițeri de variate arme și ranguri, care au primit cele mai înalte decorații militare și au fost exemple pentru cât de curajoasă, dar și periculoasă, era armata germană în acele vremuri.
-
Ultimul Prusac vol. 2
Autor(i): CHARLES MESSENGER
Nr. pagini: 252 pagini
An: 2018
Editura: Miidecarti
Feldmareșalul Gerd von Rundstedt (1875-1953) a fost unul dintre cei mai remarcabili comandanți germani din cel de-al Doilea Război Mondial. După serviciul din perioada 1914-1918, atât pe Frontul de Vest, cât și pe Frontul de Est, a avansat constant în rândurile ierarhiei militare înainte de a se retrage în 1938. Rechemat pentru a planifica atacul asupra Poloniei, a deținut o funcție de conducere în această acțiune, precum și în invazia Franței din 1940. Ulterior, a avut sub comanda sa Grupul de armată Sud în atacul asupra Rusiei, până când a fost destituit la sfârșitul anului 1941. Din nou chemat la datorie, a fost numit Comandant Suprem pe Frontul de Vest, funcție din care s-a confruntat în 1944 cu invazia Aliaților în Franța, dar a fost îndepărtat din post în luna iulie a aceluiași an. A revenit în funcție în septembrie 1944 și a fost responsabil de contraofensiva din Ardeni din decembrie 1944. A fost capturat de americani și predat britanicilor, care au vrut să-l judece pentru crime de război. Doar starea precară a sănătății sale a împiedicat să se întâmple acest lucru.
-
Ultimul Prusac vol. 1
Autor(i): CHARLES MESSENGER
Nr. pagini: 240 pagini
An: 2018
Editura: Miidecarti
Feldmareșalul Gerd von Rundstedt (1875-1953) a fost unul dintre cei mai remarcabili comandanți germani din cel de-al Doilea Război Mondial. După serviciul din perioada 1914-1918, atât pe Frontul de Vest, cât și pe Frontul de Est, a avansat constant în rândurile ierarhiei militare înainte de a se retrage în 1938. Rechemat pentru a planifica atacul asupra Poloniei, a deținut o funcție de conducere în această acțiune, precum și în invazia Franței din 1940. Ulterior, a avut sub comanda sa Grupul de armată Sud în atacul asupra Rusiei, până când a fost destituit la sfârșitul anului 1941. Din nou chemat la datorie, a fost numit Comandant Suprem pe Frontul de Vest, funcție din care s-a confruntat în 1944 cu invazia Aliaților în Franța, dar a fost îndepărtat din post în luna iulie a aceluiași an. A revenit în funcție în septembrie 1944 și a fost responsabil de contraofensiva din Ardeni din decembrie 1944. A fost capturat de americani și predat britanicilor, care au vrut să-l judece pentru crime de război. Doar starea precară a sănătății sale a împiedicat să se întâmple acest lucru.
-
Mehmed al II-lea. Cuceritorul Constantinopolului (Ediția a doua)
Autor(i): John Freely
Nr. pagini: 656 pagini
An: 2024
Editura: Corint
În această biografie de referință a lui Mehmed Cuceritorul, autorul aduce cu însuflețire la viață lumea în care a trăit sultanul otoman. John Freely pune în lumină personalitatea bărbatului ascuns sub masca mitului, a legendelor, o figură care a dominat atât Apusul, cât și Răsăritul vremii sale. O narațiune care, sprijinită pe un impresionant aparat științific, se construiește din volute elegante, asemenea unei povești din O mie și una de nopți.
-
Întoarcerea acasă. Povestea adevărată a unui drum anevoios spre libertate
Autor(i): Slavomir Rawicz
Nr. pagini: 288 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Un om cu un destin extraordinar, Slavomir Rawicz, și un bestseller, The Long Walk, tradus în peste 25 de limbi și tipărit în sute de mii de exemplare – iată ce vă invităm să descoperiți în paginile acestei cărți.
Arestat de temutul NKVD în Polonia natală, în 1939, deportat în Siberia, nu departe de Iakutsk, fostul ofițer de cavalerie reușește să evadeze din lagăr împreună cu alți șase deținuți.
După 12 luni de suferințe și tenacitate, în care au străbătut aproape 6 500 de kilometri prin Siberia, Mongolia, Deșertul Gobi, Tibet și Himalaya, patru dintre ei reușesc să ajungă în India, realizând poate una dintre cele mai surprinzătoare și mai dramatice călătorii din istorie.
Incredibila lor aventură a servit drept sursă de inspirație pentru ecranizarea The Way Back (Drumul spre casă), în regia lui Peter Weir, lansată la sfârșitul anului 2010. Filmul a rulat și la noi, având în distribuție și doi actori români.
-
Noopolitica războiului nevăzut
Autor(i): ILIE BĂDESCU
Nr. pagini: 518 pagini
An: 2017
Editura: Mica Valahie
Cadrul teoretic și ipoteza pivot a lucrării acesteia, cu care vin spre cititorul în care cred și-n care îmi pun toată nădejdea, au o anume noutate, nu atât prin ideea unei noopolitici a războiului nevăzut, care nu este nouă, cât prin tentativa noastră de a așeza în miezul unei schițe teoretice cu aplicații multiple și al unui mod alternativ de gândire.
-
Extaz prin Tantra
Autor(i): Dr. Jonn Mumford
Nr. pagini: 200 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Prestige
Aceasta editie tiparita a unui clasic influent ofera tehnici sexuale si pozitii pentru relatii sexuale ritualice care va vor inunda cu extaz fizic si stari active, extinse de constientizare. Aceste practici tantrice va invata nu numai cum sa aduceti dragostea si pasiunea sexuala pana la un varf incredibil, ci si cum sa va fortati mintea si mai sus pentru a atinge beatitudinea transcendentala.
,,Extaz prin Tantra se adreseaza celor care, acceptand sexualitatea umana ca mijloc pentru atingerea unui scop spiritual, doresc o instruire de prima mana in ceea ce inseamna a face dragoste.”
– JOHN WHITE, AUTORUL CARTII -
Coborârea în Infern în ciclurile de mistere din York, Towneley și Chester
AUTOR: Alexandra Costache-Babcinschi
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 302
EDITURA: Eikon
„Cartea Alexandrei Costache-Babcinschi este un studiu important, bine chibzuit și structurat, despre tradițiile medievale care s-au construit în jurul temei Coborârii lui Christos în Infern, izvorâtă din textul apocrif al Evangheliei lui Nicodim, și despre impactul acesteia în piesa de teatru cu același nume din cele trei cicluri de mistere scrise în engleza medie, York, Towneley și Chester. Cercetarea este bine documentată, inclusiv în privința abordării manuscriselor – martori în greacă și latină, oferind foarte multe informații relevante și utile tuturor celor ce au ca preocupare academică aceste texte medievale și tema investigată. Lucrarea merită reținută și valorificată.”
Profesor universitar emerit de filologie engleză medievală Stephen MORRISON
Poitiers, martie 2024