Editura de carte

Autor(i): Ștefan Todirașcu

Nr. pagini: 298 pagini

Editura: Eikon

„Avea un suflet cald şi aparent fragil, o deosebită carismă, neostentativă, puţin pedantă, inspirând pace ȋn sufletul celorlalţi, şi un uşor umor, niciodată incisiv sau sarcastic. Cu un zâmbet blând pe faţă şi cu lumină ȋn ochi, cu o intuiţie a sufletului uman, deşi uneori părând celorlalţi puţin naiv din cauza păstrării sale ferme ȋn cele ale credinţei ȋn Dumnezeu şi a ȋnaltelor idealuri etice, deschidea inimi, ȋnchega prietenii, punea pe gânduri ȋnverşunaţi oponenţi sau duşmani. Avea din aluatul preţios al elitei intelectualităţii noastre şi deborda aceeaşi energie spirituală şi disponibilitate întru ale cunoaşterii ca Mircea Vulcănescu. Iradia o mare erudiţie, era stimat şi apreciat. Caracterizat prin vorba sa aleasă şi prin gândirea sa limpede, ȋntraripată şi pătrunzătoare, fără să facă politică, fără a se avânta ca alţi colegi de generaţie ȋn polemici, peroraţii şi diatribe, a legat multe amiciţii şi prietenii ȋn rândurile intelectualităţii ȋn perioada interbelică, când era ȋn plină tinereţe, de afirmare. Printre prieteni se număra şi Eugen Ionescu, autorul furtunosului Nu din 1934. Prietenii a alcătuit şi ȋn perioada imediat postbelică de aşezare furtunoasă a comunismului, ani când era ȋn primă maturitate, dar toate prieteniile au fost apoi mult filtrate şi reduse ȋn perioada neagră de teroare a regimului, pe când intrase ȋn anii deplinei maturităţi. După război frecventează ȋmpreună cu mulţi alţi intelectuali grupul Rugul Aprins de la Antim ȋn anii stăreţiei Părintelui Vasile Vasilache.”, Horia Ion Groza

Autor(i): Vasile Vasilache

Nr. pagini: 524 pagini

Editura: Eikon

Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferințelor din închisoare, nici după câțiva ani de la eliberare, ci după douăzeci și cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor. Sunt gânduri curate, care înfățișează suferințele din închisoare în lumina adevărului, și la fel și pe făptuitori în cruda lor comportare. Și așa să ajungă ei înșiși să se condamne pentru cruntele torturi la care au înrobit pe părinții, pe frații și pe surorile ce aparțineau aceleiași Țări Românești; au umilit și înjosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credința creștină; au lovit și au călcat în picioare însăși valorile vieții pe baza cărora se ajunsese la înflorirea Țării, generație după generație! Ei au supus la degradări cumplite tot ceea ce a constituit cultura, umanitatea și creștinătatea de veacuri ale poporului român; au răstignit și scuipat pe strămoșii Neamului românesc, pe părinții, pe frații, pe surorile, și pe tineretul unui popor care nu aveau altă vină decât aceea de a fi apărat „altarul spiritualității românești”, cum bine l-a numit Arhimandritul Haralambie Vasilache, fratele nostru, care a murit în închisoarea de la Gherla. În istoria contemporană și a veacurilor viitoare, unii vor rămâne cu urme ale cumplitelor suferințe îndurate și răni în martirajul închisorilor, iar alții cu moartea sutelor și miilor de români în temnițele comuniste din România. Memoria niciodată nu moare. Suferințele nu pot fi uitate. Timpul este eternul prezent. (Părintele Vasile Vasilache)

Autor(i): Vasile VASILACHI

Nr. pagini: 242 pagini

Editura: Eikon

„Părintele Vasile Vasilachi a avut tăria de a demara refacerea aşezământului de la Antim, mai ales după evenimentele care au urmat actului de la 23 august 1944. Râvna sa a fost întreţinută mai ales de frumoasele manifestări culturale care se desfăşurau în Mănăstirea Antim, atât ca o formă de rezistenţă faţă de agresorul ateu, cât şi ca o evidentă cale de manifestare a unor oameni care cu bucurie duhovnicească se alăturaseră la opera edilitară a stareţului. Am putea spune că ne găsim în faţa unei fericite întâlniri a intelectualilor apropiaţi de rugăciune într-un spaţiu în care se formau intelectualii de mâine ai Bisericii. Ne gândim la venirea unui Sandu Tudor tot mai adâncit în cunoașterea şi trăirea tradiţiei isihaste româneşti, o iniţiativă pe care o începuse încă din 1943 în Cernăuţiul condus spiritual de mitropolitul cărturar Tit Simedrea.” (Adrian Nicolae Petcu)

Autor(i): Alexandru Mironescu

Nr. pagini: 408 pagini

Editura: Eikon

„Personalitate emblematică a mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București), Alexandru Mironescu (1903-1973) nu a consimțit să colaboreze în niciun fel cu regimul comunist din România. A ales tăcerea, chiar dacă lucra intens – atât cât i s-a permis, căci între anii 1958 și 1963 a fost în închisoare –, ducea viața unui intelectual de înaltă ținută. Studiile sale universitare într-ale științelor exacte, doctoratul în filozofie luat la București (1926), alt doctorat „ès Sciences physiques” dobândit la Universitatea Sorbona (1929) aveau să-i asigure la revenirea în țară perspectiva unei cariere științifice și academice. Fiind un intelectual cu deschidere enciclopedică, cum mai erau câteva personalități în plină forță ale interbelicului românesc – Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu –, cu care a fost prieten, Alexandru Mironescu a mai scris până la finalul vieții pământești: proză, teatru, poezie, eseuri filosofice, a fost angajat activ în publicistică (până la instalarea comunismului). În anul 1935 publică un prim roman, Oamenii nimănui, recomandat în calde cuvinte de Panait Istrati.” (Marius Vasileanu)