• (0)

    Stihuri la unii sfinți de peste an (vol.II)

    AUTOR: Ieromonah Ignație Grecu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 386

    EDITURA: Eikon

    „Coroană aurită, Fecioară, vrednică de cinstire,

    Cinstit brâul tău îl pui fiecărui an săvârșire.

    Bucură-te, a cântat Gavriil Sfintei Fecioare!

    Vestind Maicii Cuvântului bucurie mare!

    Întru feciorie, Preacurată, L-ai născut pe Hristos,

    Pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel mult preafrumos.

    Pe Acesta, de ceruri fiind necuprins,

    Ca pe un prunc cu brâul tău L-ai încins.”

    56,00 lei
  • (0)

    Stihuri la unii sfinți de peste an (vol.I)

    AUTOR: Ieromonah Ignație Grecu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 384

    EDITURA: Eikon

    „Eu, mult păcătosul și neîndemnaticul, m-am apucat în nesocotința mea să purced la alcătuirea de stihuri la unii sfinți de preste an, prăznuiți de Biserica noastră dreptmăritoare a Răsăritului.

    Mineiele, cele douăsprezece ale anului, prăznuiesc după obicei, în fiecare zi, câte un sfânt sau mai mulți, după cum s-a rânduit de Sfinții Părinți dintru început.

    Având ca model mineiele cele vechi (până la 1910) care cuprind acele stihuri, câte două pentru fiecare sfânt prăznuit, la sinaxarul zilei, am purces a le reînvia, pentru că mineiele cele noi le-au scos cu totul.

    De aceea, nu în puține ceasuri sau zile, am scris ostenind pe hârtie aceste smerite stihuri, punând, pe alocuri, și câte o mică povestire din faptele cele mari și strălucite ale celor următori ai lui Hristos.”

    Ignatie cernicanul

    55,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Dosarul Pascaliei: Reconstituiri din arena publicistică interbelică, vol. I: Cuvântul

    Ediție îngrijită de Carmen Ciornea și Ionuț Butoi

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 524

    EDITURA: Eikon

    „Volumul de față s-a născut din dorința de a recupera și a repune în circulație articolele tipărite în cotidianul Cuvântul pe tematica Pascaliei, realizând, în fapt, o reconstituire a controversei de mare anvergură ce a avut ca punct de plecare hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14 mai 1928 de a reașeza data prăznuirii Paștelui ortodox începând cu primăvara anului 1929.” Carmen Ciornea

    „Schimbarea eșuată a Pascaliei este un eveniment de tipul hârtiei de turnesol: a arătat slăbiciunile proiectului național-liberal proiectat asupra Bisericii, care ar fi trebuit să devină factor de modernizare, aducere la zi și omogenizare a societății românești. El ține de transformările și mutațiile provocate de proiectul de modernizare al Vechiului Regat și, ulterior, al României Mari, de elitele politice și culturale. În cadrul acestui proces, largi segmente ale societății, îndeosebi cele rurale, au fost lăsate la o parte; reformele, inclusiv cele bisericești, erau percepute ca fiind decizii arbitrare ale «domnilor de la București». Forțarea schimbării a alimentat consistent tendințele schismatice, a produs disensiuni între ierarhi, a vulnerabilizat postura Patriarhului și a știrbit încrederea în instituția sinodală, până acolo încât guvernul era chemat să arbitreze această situație.” Ionuț Butoi

    65,00 lei
  • (0)

    Progresul în sus: Elemente de spiritualitate biblică

    AUTOR: Dan Tomuleț

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 236

    EDITURA: Eikon

    „Biserica lui Hristos are însă nevoie de înțelepciunea de a nu-și mai confunda misiunea cu propaganda denominațională și de a pătrunde cu lumina evangheliei și cu brațele proprii în miezul adevăratelor probleme ale omului. Sarcina ei este aceea de a lucra pentru mântuirea lumii, nu pentru conservarea instituțiilor și a birocrațiilor sale, doar pentru că sunt ale sale. Birocratul religios trebuie să facă loc apostolului. Refacerea culturii va determina apoi refacerea educației, deoarece cultura este sângele care curge prin arterele sistemul de învățământ. La rândul ei, refacerea educației va determina refacerea moralei, iar refacerea moralei va însemna instituirea prieteniei sociale, adică salvarea de la pieire a civilizației și a omului civilizat.” Fragment

    35,00 lei
  • (0)

    Diplomați români. Puterea reală, puterea aparentă, ediția aIIa

    AUTOR: George Apostoiu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 272

    EDITURA: Eikon

    „Când a apărut, în 2021, volumul Diplomați români. Puterea reală, puterea aparentă, perspectiva unui război în Europa nu se întrezărea. Speram ca războiul montat, în 1991, pentru dezmembrarea Iugoslaviei să fi cutremurat conștiința europenilor suficient de mult pentru ca diplomația să-și intre în drepturi și să impună pacea. La granițele României a apărut un alt conflict militar, cel produs de agresiunea Rusiei în Ucraina. Profit de apariția acestei noi ediții pentru a adăuga un comentariu despre precaritatea păcii. Sau despre cum trebuie să scriem istoria pentru a construi pacea, cum zicea Titulescu. Pe plan conceptual, diplomația dispune de un ansamblu de norme, principii și strategii care pot împiedica războiul. Cu condiția să fie folosită. În absența negocierii păcii, generalii pun tunurile pe harta lumii. Cu trei sferturi de veac în urmă, Nicolae Titulescu spunea că pacea trebuie organizată. Această responsabilitate nu o poate avea decât diplomația.” Autorul

    35,00 lei
  • (0)

    Rescrieri – sobru și frivol în lumea literară

    AUTOR: Vianu Mureșan

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 514

    EDITURA: Eikon

    „Căutăm «urmele absenței lui Dumnezeu», pentru că, până și acestea au un sens, chiar dacă dezvăluit apofatic. Vianu Mureșan lucrează în idee precum sculptorul cu dalta în blocul de piatră. Elimină prisosul prin lovituri care descoperă, treptat, treptat relieful. Aș parafraza ca încheiere un vers al unui mare poet mistic contemporan: epigoni, da, dar ce splendoare!” Christian Crăciun

    „Suferința pe care consideri că nu o meriți – ignorant fiind din principiu la eventualele temeiuri ce vin din ascunsurile destinului –, poate fi luată ca prețul plătit în avans al unui beneficiu prevăzut despre care încă nu știi, dacă nu cumva dorești să nu fi avut parte de ea, iar prin asta să arunci pruncul din covată odată cu apa. Plumbul nu intră de bună voie în foc, dar odată ajuns acolo riscă să se risipească pur și simplu ori să se aleagă aur din el, cu condiția să fie bine coordonat procesul de transmutație, fapt care nu îi stă în putință lui, plumbului, și nici nu poate fi ales, dar care este posibil pentru că face parte deja dintr-un program al voinței exterioare, ceea ce îi și asigură raționalitate.” Fragment

    55,00 lei
  • (0)

    Un Crăciun cu Winston

    AUTOR: Corinne Desarzens

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 144

    EDITURA: Eikon

    „Momentul cel mai plăcut la o sărbătoare este cel de dinainte și cel de după. Înainte, când dospesc îndoielile, pe măsură ce continuă pregătirile și parcă uiți de ceas, de zarva ce se iscă la sosirea primilor musafiri. Și după, când te trezești că ții în mână, târziu de tot, un copan de pui, zâmbind cu fața șiroind de grăsime, gata să te lași înghițit de noaptea ce te primește cu brațele deschise. E momentul prielnic prăbușirii materiei, când ai tot răgazul să te bucuri de felul preferat, și-i mulțumești în gând apei calde ce curge pe vasele mânjite, când nici nu știi cum e mai bine – să stai încă în picioare, uitându-te la urmele de grăsime ce se scurg pe chiuvetă, ori să te lăfăiești în primul pat care-i mai aproape, unde să te ghemuiești până la primăvara următoare, încercând să uiți de toți și de toate.” fragment

    40,00 lei
  • (0)

    Contribuții la istoria cenzurii în România: 1944-1948

    AUTOR: Raluca-Nicoleta Spiridon

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 384

    EDITURA: Eikon

    „Principalul motiv pentru care am considerat necesară reeditarea Listelor publicaţiilor ce urmau a fi retrase din circulaţie din cauza cuprinsului lor dăunător bunelor relaţii dintre România şi Naţiunile Unite este faptul că o distincţie era necesară, din punctul de vedere al conţinutului, între titlurile de carte publicate în Monitorul Oficial, sub formă de liste şi ceea ce a fost considerat indezirabil paradigmei comuniste după abdicarea Regelui Mihai. În termeni cantitativi, în baza listelor publicate în Monitorul Oficial, până la data de 9 februarie 1948 au fost retrase 3.318 titluri. Excepţie face Lista nr. 24 din 23 octombrie 1946, care se referă la mărcile filatelice retrase din circulaţie. Deriva interdicţională comunistă va ridica la 8.000 de titluri numărul de publicaţii interzise până la 1 mai 1948, generalizând criteriile ideologice de cenzură a cărţii.

    Mulțumiri aparte în privinţa sprijinului acordat pentru apariţia acestui volum le datorez prozatoarei Liliana Corobca, Cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc şi domnului Silviu Moldovan, Director al Direcţiei Cercetare Expoziţii Publicaţii a CNSAS.” Raluca-Nicoleta Spiridon

    49,00 lei
  • (0)

    România și Suedia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial

    AUTOR: Andreea Dahlquist

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 615

    EDITURA: Eikon

    „Autoarea a făcut singura opțiune posibilă în redactarea unei monografii istorice atunci când și-a conceput lucrarea în temeiul unui stil științific, riguros, disciplinat, aplicat, capabil de a reda idei, concepte și informații în mod precis, elaborat și lipsit de ambiguități, păstrând totodată caracterul curgător al frazei și elementele de stil judicios dozate și atent cultivate. Lucrarea impune, de asemenea, prin rigurozitatea citărilor și a referințelor, prin densitatea argumentelor, prin fericita simbioză între narativ și analitic. În prezentarea argumentelor în favoarea opiniilor științifice pentru care pledează, autoarea dovedește capacitatea de a privi subiectul supus analizei în mod plural, din mai multe perspective și unghiuri, pentru a identifica piste alternative de explicare a fenomenului și a demonstra, pe baza aspectelor cunoscute sau a logicii istorice, că acestea sunt mai puțin probabile în comparație cu argumentele pe care se reazemă punctul de vedere pe care-l susține, așa cum putem constata în toate capitolele lucrării, inclusiv în cel din urmă, care impune slalomul printre piste analitice opuse vehiculate atât de protagoniștii evenimentelor, cât și în istoriografia problemei.” Prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu

    79,00 lei
  • (0)

    Cimitirul – Punte către înviere. Epitafuri românești

    AUTOR: Preot Prof. Univ. Dr. Alexandru M. Ioniță, Preot Dr. Gheorghe I. Paschia

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 474

    EDITURA: Eikon

    „De la latura duhovnicească și până la aspectul locativ, cimitirul a comportat diferite concepte de-a lungul istoriei. Crucea, ca element definitoriu al oricărui cimitir, trebuie învățat a fi privită într-o triplă dimensiune: ca semn al credinței celui adormit întru Domnul, în Moartea și Învierea Mântuitorului Hristos – latura duhovnicească; ca păstrătoare a osemintelor celui drag al nostru – aspectul locativ, și ca păstrătoare a memoriei acestuia, ca luptă împotriva uitării – aspectul sensibil.” fragment

    60,00 lei
  • (0)

    Filosofie românească în spațiul arădean

    AUTOR: Ioan Biriș, Maria Sinaci

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 420

    EDITURA: Eikon

    „Având în vedere caracterul multicultural și plurietnic al Aradului, intenția noastră inițială a fost aceea de a cuprinde în volumul proiectat pe toți cei care s-au ocupat de filosofie pe aceste meleaguri, în limbile română, dar și maghiară, germană, ebraică, sârbă, slovacă, bulgară etc. Însă, în lipsa unor cercetători dornici să se implice în acest efort, am fost nevoiți să ne rezumăm la aceia care au publicat în limba română, de unde și titlul cărții. Am convenit să cuprindem în sintagma «filosofie românească în spațiul arădean» următoarele categorii de autori care au publicat lucrări de filosofie în limba română: a) autori care, prin nașterea lor, aparțin spațiului arădean; b) autori de lucrări filosofice care, deși nu s-au născut pe meleaguri arădene, au studiat sau activat o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp în Arad sau în județul Arad; c) autori care au tipărit lucrări în unele dintre publicațiile arădene (fără să se fi născut în acest spațiu sau să fi activat aici).” Coordonatorii

    50,00 lei
  • (0)

    Jurnal VII

    AUTOR: Gheorghe Grigurcu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 486

    EDITURA: Eikon

    „Inteligența produce inteligență, nu artă. Arta se produce pe sine având o inteligență conținută. Perspicacitatea critică o poate dibui.”

    „Ce să fie? O poezie fragilă la culme, neajutorată, precum piuitul unui pui abia ieșit din găoace, cerând ajutorul lumii necunoscute care nu-l cunoaște.”

    „Senectute. Zilele sale favorabile, ca și cum iarna te-ai spăla pe mâini cu apă caldă.”

    citate din volum

    65,00 lei