Editura de carte

Am gasit – din senin – un nou subiect de piesa de teatru. Mi-a intrat dimineata in cap (nici eu nu stiu cum) si pe urma toata ziua, pe strada, in tramvai, in autobuz, l-am tot mestecat si mestecat, pana cand seara – intors acasa – m-am asezat la masa si am scris „d’un trait” scenariul complet al actului I. Eram in asa excitatie, incat n-am mai avut rabdare sa fixez pe hartie si scenariul celorlalte doua acte. Am iesit, i-am telefonat lui Leni si m-am dus la ei cu gandul sa le comunic descoperirea. Cu o seara inainte imi spusesera ca le trebuie o piesa pentru Leni, Stroe, Ronea, Marian. Ei bine, voiam sa le spun, am piesa! Ce e si mai amuzant e ca in autobuzul 40, mergand spre Bulevardul Marasesti, in 8-10 minute cat a tinut drumul am schitat in minte si scenariul actelor II si III, gasind multe, neasteptate incidente. In felul asta, cand am ajuns la ei, le-am facut o expunere completa. Mare entuziasm. Si Leni si Froda afirma ca ar fi o lovitura! Toate bune! Dar trebuie sa scriu. Iata-ma in momentul de fata cu patru piese in brate – si niciuna din ele (nici macar „Alexandru cel Mare”), niciuna scrisa. Eu pot sa fiu un autor de teatru, chiar un fabricant de teatru, dar imi trebuie mai multa tenacitate, mai multa meserie. Vom vedea.

Voi incerca sa scriu piesa de teatru la care ma gandesc de catava vreme. Am vazut primul act uluitor de precis (pana la replica de Precis), asta-seara, in timpul spectacolului de la „Regina Maria”. Cu amintirile mele din vila Wagner, cu oarecari teme reluate din Renée, Marthe, Odette, as putea face un lucru gingas. Voi incerca – si, daca n-as fi obosit, daca n-as avea atatea lucruri de facut maine, cred ca as incepe chiar acum, desi e trecut de 1 noaptea, primul act.

DIRECTORUL: Ba, din intamplare, azi am citit. De la cap la altul. (Ia de pe masa lui Voicu un numar din Desteptarea si il tine in mana, privindu-l.) Opt pagini de prostii si vechituri.
BUCSAN: Iar intre aceste prostii si vechituri, bine camuflat, un mare santaj.
DIRECTORUL (rade): Cum exagerezi, coane Griguta! Un mare santaj! Cel mult cateva mici gainarii. Imi cunosc gazeta si imi cunosc oamenii. Nu e nici unul intre ei capabil de un mare santaj.
BUCSAN: Dar dumneata esti capabil!
DIRECTORUL: Da, cand imi dau osteneala.

La 1 martie 1944, are loc premiera piesei „Steaua fara nume”. Autorul, Mihail Sebastian, se ascunde sub alt nume. Agentii Sigurantei sunt in sala Alhambra (azi Comedia), arhiplina de altfel. Nu fost un succes, a fost un triumf! a scris presa.
Intr-un oras de provincie de pe Valea Prahovei, o necunoscuta este coborata din tren in gara pentru ca nu are bilet. Aceasta vine de la cazinou si are asupra ei doar fisele castigate. Profesorul Miroiu, care se afla in gara in asteptarea unei carti foarte scumpe de la Bucuresti, se ofera sa o gazduiasca peste noapte, perioada in care intre cei doi apare o relatie afectiva. Miroiu a gasit o stea necunoscuta pe bolta cereasca si nu stie ce nume sa ii dea, cand afla ca pe necunoscuta o cheama Mona o numeste astfel. Dimineata apare Grig, cel cu care Mona are o relatie de 3 ani. Cum acesta este bogat, Mona se reintoarce in cele din urma in lumea lui, parasindu-l pe astronomul visator.

CORINA: Nu incerca sa protestezi. Dumitale iti sta bine cand esti sincer. Haide, putin curaj, ce Dumnezeu! Suntem barbati. Ai stricat telefonul si aparatul de radio. Nu-ti fac niciun repros. Poate ca asta intra in programul dumitale de fericire. Nici nu intreb de ce l-ai stricat…
STEFAN (un moment ezita, parca ar voi sa nege, parca ar voi
sa reziste. In cele din urma cedeaza): Ma irita. Firul asta aveam impresia ca ma leaga de tot ce am lasat in urma. Ma impiedica sa uit. Prin el putea sa navaleasca aici, oricand, toata viata de dincolo. O stire, o chemare… Si pe urma, nu puteam sa sufar cum erati toata ziua cu ochii la el: o sa sune? n-o sa sune?… In prima zi, un ceas intreg a stat prietena dumitale, M-me Vintila, la telefon, zbierand cuvinte de dragoste nu stiu cui la Bucuresti. Barbatu-sau, se vede. Era trivial, crede-ma, de ce nu-l lasa in pace? De ce nu incearca sa-l uite putin? E vacanta, pentru Dumnezeu!
CORINA: Gelos?

In piesa de teatru Insula, a lui Mihail Sebastian, ramasa neterminata, asistam la un soi de joc intre aparenta si esenta, un joc oferit de personajele principale, Manuel, Bob si Nadia, care nu sunt altceva decat trei fete ale creatorului. Ajunsi intr-o situatie limita, cei trei eroi sunt foarte saraci, fara hrana, fara bani pentru chirie, fara posibilitatea de a munci, sunt priviti cu suspiciune, se crede ca toate acele lucruri pe care le-au vandut ar fi furate sau ca nu sunt cei ce pretind a fi in actele ce le poseda. In aceasta drama, fiecare dintre ei, vine sa implineasca, prin existenta sa, un gand al lui Mihail Sebastian: Ce greu e sa comunici cu oamenii, circula tot felul de imagini si de idei despre tine insuti. Nu stii de unde vin, cum au luat nastere, pe ce se sprijina. Nici macar nu le cunosti si intre timp, viata ta adevarata e ca o insula.

Premiera piesei Insula a avut loc la Teatrul Municipal, in 17 septembrie 1947. Directorul de scena, Mircea Septilici, a incredintat rolul dactilografei actritei Sara Manu, al directorului agentiei de voiaj actorului Mircea Balaban, rolul proprietaresei a fost jucat de actrita Nela Mircescu, al agentului de politie a fost interpretat de R. Anghelescu, rolul batranului de Nae Stefanescu si cel al tanarului lucrator a fost incredintat actorului Puiu Hulubei. Personajul Lopez, absent in cele doua acte ale piesei scrise de Mihail Sebastian, apare in continuarea realitata de Mircea Septilici, si rolul ii este incredintat lui N. Sireteanu.