-
Lumea lui Aurel Jiquidi
Editura: Monitorul Oficial
Aurel Jiquidi este un nume aproape necunoscut pe piața cărții de artă romanești, iar creația lui artistică, deosebit de bogată și de talentată, este greu accesibilă chiar și unui public dornic și abil să descopere sau să recupereze valori neștiute, pierdute, uitate. Istoricul și criticul de artă Pavel Șușară incearcă să „repare” această nedreptate printr-un demers fără precedent, o superbă monografie inchinată pictorului și graficianului Aurel Jiquidi (1896 – 1962), insumand un număr impresionant de ilustrații (in jur de 300), menite să convingă, cu indrumările de interpretare ale specialistului, că istoria trebuie să rețină acest nume. Fiu al unui talentat grafician, Constantin Jiquidi, de la care a moștenit tușa caricaturală, satirică, Aurel Jiquidi a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din București, după care a studiat pictura la Paris și la Roma. Lucrările sale sunt variate ca tehnică, de la desene abia creionate și ilustrații pentru cărți ori reviste la acuarele fine și uleiuri elaborate. In centrul lor „se găsește Omul, in totalitatea ipostazelor și a expresiilor sale”, omul prins in realitățile vremii sale, dar și omul atemporal, cu ceea ce il definește ca esență de-a lungul vremurilor.
„Privit insă de aproape și eliberat de prejudecățile unei receptări trunchiate, dar cu atat mai sigure de sine, Aurel Jiquidi iși dezvăluie adevăratul său chip de creator cu disponibilități multiple și de cercetător meticulos al celor mai complicate și mai imprevizibile stări (și manifestări) ale naturii umane. Dincolo de genurile artistice ilustrate și de stilistica sa ocazională, care de multe ori au indus in eroare și au creat iluzia unui acces facil la mesajul comic al unei arte directe și de consum imediat, artistul oferă imaginea surprinzătoare a personalității sale profunde, una gravă și interogativă, cand bantuită de spaime, de angoase și de coșmaruri, cand străbătută de reflecții metafizice, de stări meditative și de viziuni luminoase asupra unei umanități care iși găsește mereu resursele de a depăși marile și micile adversități ale istoriei diurne și ale propriei sale condiții.” (Pavel Șușară)
ISBN 978-606-035-084-2, 396 de pagini, 230 mm x 270 mm
-
Pachet promo „Nicolae Iorga”
Pachet promo „Nicolae Iorga” – Istorii neștiute despre Nicolae Iorga
Pachetul conţine următoarele titluri, semnate de Alex Mihai Stoenescu:
-
-
Pachet promo „Tudor Păcuraru”
Pachet promo „Tudor Păcuraru” – Istorii din culisele evenimentelor din anii ’89-’90
Pachetul conţine următoarele titluri, semnate de colonel SRI (r) Tudor Păcuraru:
-
Exigența și excelența în astm. Monografie
Autor(i): Nemeș Roxana Maria
Nr. pagini: 687 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Pro Universitaria
Astmul, o boala cu o vechime istorica incredibila, cu relatari datand din epoca faraonilor și cu un an 450 I.Hr. care a marcat și intrarea in analele patologiei respiratorii a denumirii etimologice a bolii (descrisa de Hipocrate din Kos) sub numele grecesc „gafait” a pus de-a lungul timpului probleme serioase de natura epidemiologica, diagnostica și terapeutica. Parcurgerea unui drum lung de descifrare patogenica a bolii a fost corelat cu conturarea de strategii terapeutice și definiții diagnostice. Astfel, rand pe rand s-a crezut ca este o boala emoționala, psihosomatica, ca poate fi tratata cu cloroform, pilocarpina I.V., adrenalina etc. pentru ca ulterior sa se instaleze epoca autoritara a corticosteroizilor inițial orali, injectabili și apoi inhalatori și a combinațiilor cu bronhodilatatoare de lunga durata. Ei au domnit decenii pentru ca in final sa asistam la progresul spre terapiile biologice care sunt cele mai recente achiziții terapeutice. Progresul a mers cu deconspirarea pe parcurs a din ce in ce mai multor cazuri de astm la copii și adulți ajungand astfel la cifre impresionante pe glob: 300 milioane de cazuri și peste 250.000 de decese anual. Si etapa diagnostica s-a regrupat din mers, plecand de la o clasificare simpla cu astm atopic, infecțios, mixt și ajungand la fenotipuri, genotipuri, endotipuri, ierarhizari care au pastrat in ritmul dictat de explorarea funcționala, de investigația bronhoscopica și de corelațiile cu markeri biologici; aceștia s-au lasat cu greu descoperiți, dar s-au dovedit a fi de utilitate maxima in noua era a terapiei biologice.
-
Pachet promo cărţi 4
Pachetul conţine următoarele titluri:
- Churchill Și Tito
- În Căutarea lui Hitler În America de Sud
- Glorie Și Dramă – Marina Regală Română 1940-1945
-
Mayo Clinic. Ghid de medicină integrativă
Autor(i): M.D. Brent A. Bauer
Nr. pagini: 224 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Experienta Mayo Clinic, pusa la dispozitia ta in acest ghid de terapii integrative, te poate ajuta sa obtii un wellness personal. Descopera cum tehnicile si terapiile, altadata considerate alternative, sunt folosite alaturi de medicina conventionala si cum le poti integra in viata ta, indiferent daca incerci sa gestionezi o afectiune cronica sau sa-ti imbunatatesti starea de bine generala.
In aceasta carte, vei citi despre:
• Tehnici de relaxare care pot ajuta la gestionarea stresului
• Spiritualitate, sub orice forma, care poate da un scop si un sens vietii tale
• Folosirea plantelor si suplimentelor pentru a trata o gama variata de afectiuni si simptome
• Terapii spa si modul in care acestea iti pot spori wellnessul
• Afectiuni pe care medicina integrativa le trateaza frecvent
-
-
-
Pachet promo „Corneliu Filip”
Pachet promo „Corneliu Filip” – Istorii trecute și recente la est de Cortina de Fier
Pachetul conţine următoarele titluri, semnate de Corneliu Filip:
-
Personalități ale lumii și profilul lor grafologic. Vol. V.
Autor(i): Constantin Radu
Nr. pagini: 975 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Pro Universitaria
Volumul de fața vine in intampinarea celor interesați de grafologie, dar și a celor doritori de a se informa și cu alte date mai puțin cunoscute pana in prezent care privesc personalitațile studiate, iar pentru a introduce cititorii in atmosfera specifica acestei științe. De asemenea in volum este reprodus și un mic indrumar de termeni grafologici dupa valorosul psiholog-grafolog spaniol Augusto Vels (1917-2000).
-
Tatăl meu a fost un MIB. Vol 2
Autor(i): Jason Mason, Jan van Helsing
Nr. pagini: 576 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
VERIGA LIPSA. Francmasonii au creat teoria evolutiei, pentru a ascunde cele mai mari secrete ale lumii!
„ZEII“ NU AU PARASIT NICIODATA PAMANTUL!
V-ati intrebat vreodata daca toate teoriile stiintifice predate astazi despre aparitia vietii pe Pamant si, in special, a omului modern, sunt cu adevarat corecte? Nu credeti si dumneavoastra ca in trecutul planetei Pamant s-au petrecut lucruri misterioase pe care arheologii profesionisti nu pot sa le explice cu adevarat? In aceasta carte sunt, in sfarsit, dezvaluite cele mai controversate si mai explozive secrete ale stiintei consacrate.
Adevarul socant este ca intreaga omenire a fost mintita de secole cu privire la originile sale. Organizatii puternice au incercat sa creeze o dictatura stiintifica in care orice opinie divergenta este suprimata sau combatuta, iar Charles Darwin a fost mana lor dreapta. Dovezile impotriva teoriei evolutiei, precum si descoperirile si artefactele arheologice, antropologice si paleontologice neconforme sunt fie intentionat interpretate gresit, manipulate, distruse, fie pur si simplu ascunse in arhive inaccesibile. Dar de ce? De ce se teme cineva si ce anume incearca sa ascunda cu atata incapatanare?
Pornind intr-o calatorie catre cele mai mari si mai periculoase secrete ale lumii, veti descoperi ca amploarea falsificarii istoriei naturale este aproape de neimaginat! Aproape tot ceea ce credem ca stim astazi despre lume este gresit!
In MiB – Volumul 1, informatori curajosi au relatat detalii despre un program spatial secret incredibil, baze extraterestre pe Pamant si baze terestre pe Luna, Marte si alte planete. In volumul 2, Jason Mason prezinta dovezi care sustin aceste afirmatii:- Nu exista o „veriga lipsa” – lipseste intreagul „lant”! Nu au fost gasite niciodata fosile ale unor forme de tranzitie!
- Noi dovezi arata ca evolutia nu a avut loc niciodata, ci, dimpotriva, a avut loc o devolutie!
- Oamenii si dinozaurii au trait efectiv in aceeasi perioada pe Pamant!
- Secventierile ADN recente arata ca omenirea este o specie hibrida misterioasa!
- ADN-ul contine un cod inteligent proiectat din spatiu – secretul a fost mereu „in noi”!
- Pamantul a fost deja vizitat de extraterestri, si unii traiesc inca ascunsi printre noi!
- Zeii antici erau extraterestri si, in acelasi timp, fondatorii civilizatiei noastre actuale.
- De ce institutiile stiintifice au dorit sa inventeze o preistorie care nu a existat niciodata si ce rol joaca francmasoneria?
- Pana de curand a existat o cultura antica a gigantilor in America, o cultura care a fost exterminata in mod intentionat!
- Arca lui Noe a fost descoperita, dar de ce s-a incercat distrugerea ei?
- Noi descoperiri senzationale despre misterioasa specie a craniilor alungite umane!
- Adevarul despre Yeti, maestri nemuritori din Himalaya si contele de Saint-Germain!
- Exista masini care permit vizualizarea in timp – Nostradamus detinea una dintre ele!
- Informatori si initiati raporteaza despre contactele lor cu civilizatiile din Pamantul Interior!
- In diverse locuri ascunse ale lumii exista depozite sigilate ale civilizatiilor anterioare Potopului – acolo se afla si toata cunoasterea si masinariile Anticilor!
- Un fost militar cu autorizatie de securitate „Cosmic Top Secret” dezvaluie cele mai mari secrete ale lumii si intoarcerea Anunnaki-ilor impreuna cu Planeta X!