-
Provocarea înălțimilor
Autor(i): Sir Edmund Hillary
Nr. pagini: 384 pagini
Editura: Preda Publishing
“Întâmplări incredibile… nu poţi decât să rămai cu gura căscată şi să te înclini respectuos” Sunday Star Times
Omul care a reuşit, pentru prima dată, să pună piciorul pe Vârful Everest, omul care a condus o echipă de exploratori la Polul Sud, omul care a străbătut fluviul Gange de la ocean până la cer a adunat, pentru prima dată, toate aceste aventuri remarcabile ale unei vieţi speciale într-o carte fascinantă.
Edmund Hillary a fost mai mult decât un explorator. El este omul care şi-a plătit datoria de onoare față de Himalaya instaurând, în Nepal, un program îndrăzneţ de construire de şcoli, clinici, aerodromuri şi poduri. Cu implicarea sa activă, acest proiect s-a consolidat şi a crescut din ce în ce mai mult în cei 65 de ani de când autorul a escaladat Treapta Hillary şi şi-a condus companionul Tenzing Norgay pe ultima creastă a vârfului Everest.
,„Provocarea înălţimilor” este una dintre acele cărți pe care le savurezi pagină cu pagină, fiind o reevaluare onestă a unei vieţi petrecute la limită. În acelaşi timp, este povestea unui om care a reuşit să cucerească o lume întreagă cu sufletul său.
-
Născuți eroi
Autor(i): Christopher McDougall
Nr. pagini: 340 pagini
Editura: Preda Publishing
Povestea unui grup de inadaptati curajosi si a felului in care acestia au reusit sa descifreze secretele pierdute ale fortei si andurantei. Autorul celebrei cărți „Născuți pentru a alerga” călătorește acum în spațiul mediteranean, unde descoperă că secretele Greciei antice și ale eroilor săi sunt încă vii și pot fi învățate de către eroii amatori de pretutindeni. După ce a alergat un ultramaraton în Canionul Cuprului din Mexic, Christopher McDougall își găsește următoarea aventură în munții Cretei, acolo unde o bandă de luptători ai Rezistenței din cel de-al Doilea Război Mondial a îndrăznit „nefăcutul”: să răpească un general nazist din mijlocul soldaților săi. Cum de au îndrăznit un artist lefter, un păstor cretan și un poet playboy să pună la cale și să execute o asemenea aventură remarcabilă? McDougall străbate insula pentru a găsi răspunsurile, experimentând pe propria piele provocările fizice extreme la care erau nevoiți să facă față luptătorii Rezistenței și aliații lor. În Creta, insula eroilor, McDougall descoperă instrumentele de lucru ale acestora – mișcarea naturală, anduranța extremă și nutriția eficientă. „Născuți eroi” este un studiu fascinant asupra științei și artei eroului, care ne poartă de pe străzile Londrei pe plajele Braziliei, din Munții Stâncoși în Munții Cretei, locuri unde atleți remarcabili ai zilelor noastre își însușesc încă abilitățile lui Hercule și Ulise. Așa cum „Născuți pentru a alerga” a inspirat milioane de cititori să iasă la alergare desculți în aer liber, „Născuți eroi” îi va determina să iasă din sala de fitness și să intre în marea sală a naturii – să escaladeze, să înoate, să sară, să alerge și să-și găsească propriul drum către glorie. „Eroismul adevărat, așa cum știau foarte bine anticii, nu stă în forță sau curaj. Stă în compasiune.”
-
Mozaic. Poezii, aforisme, cugetări
Autor(i): Teodor Ilincăi
Nr. pagini: 272 pagini
Editura: Preda Publishing
„Răspunsul suprem al întrebărilor omului este Adevărul, dar oare nu am dispărea odată cu această presupusă revelație? Să continuăm deci să existăm întrebându-ne.” Teodor Ilincai este tenorul-poet care a evoluat pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii: Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Sevilia, Berlin, Dresda, München, Bilbao, Düsseldorf, Toulouse, Tokyo, Strasbourg, Barcelona, Madrid, Sydney, Paris, San Diego, Marseille, Lausanne, Santiago de Chile, Bruxelles, Frankfurt sau Genova. Dupa cum marturisește, militează pentru poezie ca element vital pentru dezvoltarea și cristalizarea identității culturale a unui popor, poezia sa definind-o ca pe “un manifest artistic al unui iubitor de frumos”.
-
Le Nouveau Nomade. Vânător de vânt
Autor(i): Paul Dicu
Nr. pagini: 320 pagini
Editura: Preda Publishing
„Mi-e dor de-ai mei într-un fel pe care cuvintele nu-l pot descrie. Într-un fel surd și mereu prezent. Cartea asta nu e despre mine. Și nu e, în niciun caz, despre sport, așa cum înțelegem noi sportul. Pentru că nu sunt un sportiv, n-am fost niciodată. Nu-mi permit să vorbesc despre sport eu, un orbecăitor cu pretenții, în fața unor mari sportivi români care chiar au ce spune. Pe de altă parte, ceea ce fac eu nu e neapărat sport, mi-e din ce în ce mai clar că sunt doar un căutător.
Nu știu nici eu despre ce e cartea asta. Uneori îmi vine să spun că e o carte de povești. Dar știu sigur despre ce nu e. Nu e despre succes, am spus mereu că succesul meu e suma eșecurilor mele, doar ele m-au ridicat. Nu e despre recorduri, n-am stabilit niciunul. Nu e jurnal de curse sportive, e plină lumea de sportivi adevărați pentru care contează timpii, secundele în minus sau distanțele cucerite. Nu e un manual, nu sunt deloc vreun model, știu că mulți sunt intrigați de maniera în care tratez sportul. Doar că oamenii ăștia nu înțeleg că n-am nicio datorie față de ei, sunt supus doar lamei mele. Însă mi-ar plăcea dacă scriitura asta ar rămâne o declarație de dragoste. Un genunchi pus jos în fața alor mei, pentru tot ce mi-au dat. Un modest omagiu pentru toți salvatorii lumii, indiferent dacă sunt chirurgi, salvamari sau neștiuți. Un dor nesârșit pentru punțile noastre simple și precare, fără de care n-am fi decât niște orbecăitori inutili.”
-
José Mourinho. Evoluția unui translator
Autor(i): Ciaran Kelly
Nr. pagini: 272 pagini
Editura: Preda Publishing
Tenul său măsliniu era acum palid, cearcăne grele îi întunecau ochii. Cei trei ani de domnie tumultuoasă la Real Madrid luaseră sfârșit. Era 2013 și pentru al treilea an consecutiv, Specialul își privea echipa ieșind șchiopătând de pe teren în semifinalele Ligii Campionilor. Mourinho părea să-și fi pierdut strălucirea, acel praf de stele magic care-l făcuse odată de neatins. Și totuși… îi mai rămânea un refugiu. De neimaginat acum câțiva ani, acest refugiu se numea Chelsea Football Club.”
„José Mourinho. Evoluția unui translator” este povestea unei vieți surprinzătoare. De la copilăria într-o Portugalie măcinată de dictatură până la lupta sa continuă de a se ridica la înălțimea numelui tatălui său, portar de talie internațională, această biografie prezintă călătoria extraordinară a lui José Mourinho: trofeele, succesele, victoriile și bineînțeles, dramele și eșecurile.
Deși a intrat în lumea fotbalului ca simplu translator pentru Sir Bobby Robson, bântuit fiind de o carieră de jucător perfect mediocră, Mourinho a ajuns să definească noua clasă de antrenori-manageri cu talentul său rar de a îmbina psihologia cu cercetarea exhaustivă, managementul jucătorilor cu abilitatea de a ține prima pagină a ziarelor. Pentru ca în final să devină unul dintre cei mai mari manageri ai tuturor timpurilor. De la Barcelona la Benfica, de la Porto la Chelsea, de la Inter la Real Madrid și apoi Manchester United, viața lui Mourinho ni se dezvăluie la fel de interesantă și misterioasă ca omul însuși.
-
Drumul către Sparta. Bătălia antică și epopeea care a inspirat maratonul, cea mai frumoasă cursă a lumii
Autor(i): Dean Karnazes
Nr. pagini: 320 pagini
Editura: Preda Publishing
În antrenamentele mele, de-a lungul anilor, am alergat nenumarați kilometri. Dar ideea de a alerga 246 km – adică șase maratonuri consecutive în mai puțin de 36 de ore – e de neconceput pentru mine. Dar este exact ceea ce a facut Dean Karnazes la Spartatlon, pe tarâmul legendar al înaintașilor săi. În această carte remarcabilă, Dean face cronica încercării sale de a păși pe urmele marelui erou grec Fidipide, pe parcursul căreia descoperă ceva mult mai profund despre puterea alergării: faptul că drumul ne conduce nu doar spre linia de sosire, ci și spre noi înșine și adevărata noastră natură. – Meb Keflezighi, atlet olimpic și autor al cărții Meb for Mortals.
În „Drumul catre Sparta”, Dean Karnazes își poartă cititorii într-o călătorie personală, fizică, emoțională și spirituală, în timp ce aleargă pe meleagurile de baștină ale strămoșilor săi. Karnazes ne dezvăluie pasiunile sale definitorii, în special pasiunea arzătoare pentru atletismul de anduranță. Povestea sa se împletește minunat cu istoria alergării în Grecia antică și plasează epica alergare a lui Fidipide de la câmpul de bătălie din Maraton la Atena într-un context mai larg, insuflând viață personajelor istorice. Drumul către Sparta este o cronică plină de afecțiune, provocatoare și stimulantă, a cuiva care își iubește cu adevarat sportul. – Frank Shorter, campion olimpic la maraton și autor al cărții My Marathon.
Dean Karnazes a fost inclus, de către revista Time, în topul celor mai influente 100 de persoane din lume și de către revista Men’s Health în topul 100 al bărbaților cu cea mai bună condiție fizică de pe planetă. A alergat și concurat în curse din întreaga lume, iar în 2006 a alergat 50 de maratonuri în 50 de zile consecutive, în toate cele 50 de state din America, finalizând cu Maratonul de la New York, pe care l-a terminat în trei ore. A primit premiul ESPY de la ESPN și a câștigat de trei ori titlul Atletul Anului la categoria anduranță, oferit de revista Competitor. Dean locuiește împreună cu soția și cei doi copii în San Francisco Bay Area.
-
Ciocu’ mic și joc de glezne. Aventura mea pe și pe lângă bicicletă
Autor(i): Jens Voigt, James Startt
Nr. pagini: 256 pagini
Editura: Preda Publishing
Jens Voigt, un ciclist foarte iubit de public și jurnaliști, nu este un superstar în sensul clasic al cuvântului. Deși a câștigat trei etape în Turul Franței și a purtat de două ori tricoul galben, Voigt nu a fost niciodată un candidat la marele titlu. Cu toate acestea, el a devenit faimos din alte motive, în principal deoarece ilustrează acele calități ale ciclismului ce transcend ideea de victorie sau eșec și fascinează publicul: sacrificiu, generozitate, încredere și devotament.
Sportiv neobosit, Voigt a petrecut mai mult timp în fruntea plutonului Turului Franței decât orice alt ciclist, dar întotdeauna în beneficiul altora. Datorită stilului său agresiv pe bicicletă și a manierei directe și cordiale de a interacționa cu publicul și presa, Voigt a devenit repede favoritul fanilor, atât în Europa cât și în Statele Unite. Această popularitate s-a datorat, în mare parte, faptului că Voigt s-a dovedit, de-a lungul anilor, un personaj credibil, cu zile mai bune și zile mai proaste, la fel ca suporterii săi, dezvăluindu-se lumii ca personaj profund uman și autentic, cu o etică a muncii care a inspirat milioane de oameni și l-a condus spre o carieră îndelungată și de succes.
„Cicliștii de toate vârstele îi vor fi recunoscători lui Jens că le-a spus Ciocu’ mic! doar picioarelor sale, nu și gurii. Poveștile sale din interiorul pelotonului – hilare, unice, instructive și întotdeauna emoționante – adaugă și mai multă culoare uneia dintre cele mai colorate cariere din ciclismul profesionist.” – Bill Strickland, redactor-șef revista Bicycling
-
Artistul. În pielea lui Iniesta
Autor(i): Andres Iniesta, Marcos Lopez, Ramon Besa
Nr. pagini: 368 pagini
Editura: Preda Publishing
„Oamenii mă caută pe Google și au impresia că mă cunosc. Dar nu e așa.”
Andrés Iniesta avea doar 12 ani atunci când scouterii l-au invitat la faimoasa academie a Barcelonei, La Masia. La scurt timp după ce s-a alăturat clubului, Pep Guardiola a spus despre el: „Puștiul ăsta o să ne scoată pe toți la pensie.”
Iniesta a devenit rapid o prezență permanentă la mijlocul terenului, ajutând clubul să câștige o serie impresionantă de trofee, printre care opt titluri La Liga și patru trofee de Liga Campionilor. Alături de naționala Spaniei, Iniesta a câștigat de două ori Campionatul European și a înscris golul victoriei în finala Campionatului Mondial din 2010.
În spatele paselor, ale mișcărilor pline de grație, ale distincțiilor și trofeelor primite, se ascunde o persoană inteligentă și grijulie, care, până acum, a lăsat ca picioarele sale incredibil de talentate sa vorbeasca în locul lui.
Cartea „Artistul. În pielea lui Iniesta” conturează un autoportret plin de viață al maestrului spaniol prin intermediul propriilor sale cuvinte, dar și ale antrenorilor, coechipierilor, adversarilor, prietenilor și familiei. Rezultatul este unul mai mult decât interesant, este de-a dreptul fascinant.
-
Medievalităţi
Autor(i): Ovidiu Pecican
Editura: Palimpsest
Autorul este doctor în istorie (1998) şi profesor la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Obiectul cărţii sale îl fac reflecţiile pe marginea contribuţiilor unor medievalişti de seamă, cu abordări ale imaginarului medieval, elucidări ţinând de proiecţiile omului medieval referitoare la propriu-i trecut şi la cele ale omului contemporan cu privire la omul medieval, într-o perspectivă mai puţin obişnuită în peisajul nostru eseistic şi specializat. Volumul plasează evul mediu românesc într-un larg context european şi propune interpretări într-o cheie antropologică şi culturalistă.
-
Constantin Lucaci. În căutarea Legendei Personale
Autor(i): Dorina Sgaverdia
Editura: Palimpsest
Constantin Lucaci. În căutarea Legendei Personale este o carte care, în primul rând, scapă printre degetele genurilor literare. Nu e , cum era de aşteptat, studiu critic, interviu, reportaj sau monografie. E din toate câte un pic, dar şi ceva în plus. Adică e şi o bună carte de literatură, situată la lizierea dintre realitate şi ficţiune. Prin aceasta însă nu-și trădează defel subiectul. Căci tot ce se relatează şi fixează în paginile ei, mărturii biografice, aprecieri estetice, documente, vizează și conturează viața și opera unui mare sculptor român, Constantin Lucaci, personalitate artistică de marcă, laureat al Premiului Herder în 1984. Lui îi aparțin miraculoasele fântâni cinetice, ansambluri monumentale, rezultate dintr-o ingenioasă combinare a oțelului cu piatra, care ocupă un loc de cinste în orașe precum București, Constanța, Brăila, Drobeta-Turnu Severin și Reșița. De asemenea, sculpturile sale din oțel inoxidabil se găsesc atât în numeroase muzee, instituții publice și colecții particulare din țară, cât și în orașe din afara României ca Anvers, Copenhaga, Ferrara, Milano, Roma etc. În Veneția, de exemplu, se află Fucina degli Angeli, iar în Calabria în 2007 s-a inaugurat, sub egida Vaticanului, Muzeul Constantin Lucaci în Sanctuarul San Francesco di Paola. Cartea consacrată de Dorina Sgaverdia lui Constantin Lucaci beneficiază, în plus, de reproduceri de calitate ale unor lucrări reprezentative, ea fiind tipărită între coperțile unui singur volum în două limbi : română și engleză.
-
Constantin Lucaci. In search of personal myth
Autor(i): Dorina Sgaverdia
Editura: Palimpsest
Constantin Lucaci. În căutarea Legendei Personale este o carte care, în primul rând, scapă printre degetele genurilor literare. Nu e , cum era de aşteptat, studiu critic, interviu, reportaj sau monografie. E din toate câte un pic, dar şi ceva în plus. Adică e şi o bună carte de literatură, situată la lizierea dintre realitate şi ficţiune. Prin aceasta însă nu-și trădează defel subiectul. Căci tot ce se relatează şi fixează în paginile ei, mărturii biografice, aprecieri estetice, documente, vizează și conturează viața și opera unui mare sculptor român, Constantin Lucaci, personalitate artistică de marcă, laureat al Premiului Herder în 1984. Lui îi aparțin miraculoasele fântâni cinetice, ansambluri monumentale, rezultate dintr-o ingenioasă combinare a oțelului cu piatra, care ocupă un loc de cinste în orașe precum București, Constanța, Brăila, Drobeta-Turnu Severin și Reșița. De asemenea, sculpturile sale din oțel inoxidabil se găsesc atât în numeroase muzee, instituții publice și colecții particulare din țară, cât și în orașe din afara României ca Anvers, Copenhaga, Ferrara, Milano, Roma etc. În Veneția, de exemplu, se află Fucina degli Angeli, iar în Calabria în 2007 s-a inaugurat, sub egida Vaticanului, Muzeul Constantin Lucaci în Sanctuarul San Francesco di Paola. Cartea consacrată de Dorina Sgaverdia lui Constantin Lucaci beneficiază, în plus, de reproduceri de calitate ale unor lucrări reprezentative, ea fiind tipărită între coperțile unui singur volum în două limbi : română și engleză.
-
Sensul vremii noastre. Jurnal de lectura. Vol. I (2020-2023)
Autor(i): Chirițescu Dorel Dumitru
Nr. pagini: 354 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Pro Universitaria
Sensul vremii noastre, Jurnal de lectura. Vol. I (2020-2023), este un jurnal care isi propune sa vorbeasca despre fapte si intamplari din jurul nostru. Este o dezbatere din punctul de vedere al specialistului interesat de acumularea si dezvoltarea sociala. Este vorba despre economie, politica si societate in general. Consemnarile au o intindere mai mare sau mai redusa in functie de importanta pe care autorul o acorda evenimentului respectiv. Evenimentele luate in dezbatere privesc societatea romaneasca, dar si lumea in ansamblul sau. Cartea este și un jurnal de lectura. Autorul ia in dezbatere sau pur si simplu doar atrage atentia asupra unor carti ale unor autori clasici sau contemporani care au ca subiect problematica cooperarii sociale. Este o lucrare antrenanta si placuta la citit, recomandata celor interesati de modul cum merge societatea umana si de determinismul complex care sta la baza evolutiei sale.