Editura de carte

Unul dintre obiectivele politicii externe a Rusiei de la începutul secolului al XIX-lea a fost transformarea Moldovei și a Țării Românești, din vasali otomani, în zonă-tampon controlabilă și în rampă de lansare pentru viitoarele operații militare împotriva Constantinopolului. Rusia și Țările Române descrie interesele divergente și cooperarea complicată dintre oficialitățile ruse și elitele celor două Principate între 1812 și 1834, o perioadă-cheie pentru Țările Române.

Printr-o cercetare meticuloasă a planurilor și a memorandumurilor alcătuite de administratorii ruși și de elita românească, Victor Taki prezintă modul în care clasa conducătoare a celor două Principate s-a folosit de rivalitatea ruso-otomană pentru a-și păstra și a-și extinde autonomia tradițională. Izvorâte din interacțiunea cu reprezentanții țarului, reformele instituționale cuprinzătoare au consolidat statalitatea teritorială în zona Dunării de Jos, oferind cadrul pentru realizarea viitorului stat național român.

Deși politica rusă a avut la bază interesul propriu și o bună parte a societății românești manifesta o rusofobie vădită, această perioadă tulbure a contribuit, totuși, într-un mod semnificativ la apariția României moderne, câteva decenii mai târziu.

O lucrare riguroasă despre activitatea institutelor umaniste ale Academiei RPR în perioada 1948­–1965, ani de grele provocări politico-ideologice pentru cercetătorii români.

Ce au în comun personalități precum Andrei Oțetea, George Călinescu, George Oprescu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Mihai Ralea, Costin Murgescu, Constantin Ionescu-Gulian, Petre Constantinescu-Iași, Ion Gheorghe Maurer, Miron Constantinescu? Cu toții s-au aflat sub guvernarea Gheorghiu-Dej în fruntea unor institute de cercetare umanistă plasate sub egida Academiei Republicii Populare Române (RPR), o instituție de tip sovietic. Lucrarea și-a propus să urmărească rolul politic în care autoritățile comuniste au căutat să distribuie astfel de personaje ale spațiului cultural-ideologic, dar și cercetarea umanistă ca atare. În plus, volumul încearcă să răspundă la câteva întrebări esențiale privind organizarea și funcționarea centrelor de cercetare sus-amintite și a Academiei RPR în anii regimului Gheorghiu-Dej.

Un turn de fildeș în comunism? analizează directivele ideologice în privința cercetării din domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepția ideologică în legătură cu definiția adecvată a cercetării și în ce măsură s-a păstrat o reflecție academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic și istoric sau orientarea marxistă).

Volumul a apărut cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.