Editura de carte

Autor(i): –

Nr. pagini: 256 pagini

An: 2023

Editura: Paul Editions

Despre Eminescu s-a scris atat de mult ca nici despre unul din barbatii insemnati ai neamului romanesc. Au scris cei ce l-au cunoscut in persoana, si care nu l-au cunoscut decat dupa scrierile sale si din toate publicatiile acestea s-au format apoi concluzii asupra intregii individualitati a lui Eminescu. Amintirile de fata nu le-as fi scris si publicat daca nu as fi fost indemnat spre aceasta de nenumarate ori si din foarte multe parti. Mi s-a zis, ca eu care am fost prieten si coleg cu Eminescu in liceul din Cernauti, care am petrecut cu dansul cat timp a stat in Bucovina si apoi cat timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator sa dau publicului romanesc amintirile mele despre acest prieten al meu, amintiri care vor interesa pe cunoscutii, prietenii si admiratorii lui Eminescu. Si astfel m-am hotarat sa urmez dorintelor exprimate din atatea parti. – Teodor V. Stefanelli

Daca insistam asupra traiului lui nenorocit, este ca fiind contemporani cu el – fie chiar ca nu i-am apucat decat cei din urma ani – ne credem datori a privi omul asa cum l-am cunoscut in realitate. Posteritatea va putea fi indiferenta, caci ea va privi numai opera poetului. Noi insa nu putem uita sufletul lui, suferintele si chinurile lui, am fost alaturi cu unele din ele si nu putem sa le inlaturam din amintirea noastra. Trudit asa in viata, la varsta de 28 de ani, cand altii incep a trai si a simti, el scrie, in 32 de variante, versurile: Mai am un singur dor, sa ma lasati sa mor, ca singura dorinta ce-i mai ramasese in viata. – N. Petrascu

Autor(i):  George Sbârcea

Nr. pagini: 256

An: 2023

Editura: Paul Editions

Autorul acestei reconstituiri biografice l-a cunoscut pe Grigoraş Dinicu, care i-a cântat la radio şi în activitatea sa de local câteva din compoziţiile proprii.

Acest lucru l-a apropiat de marele violonist şi lăutar, cu care a avut, între anii 1935 şi 1943, mai multe convorbiri despre subiecte de artă şi aspecte ale lăutăriei moderne, reţinute şi folosite, în parte, în povestea vieţii lui.

A fost aleasă forma povestirii, şi nu aceea a monografiei muzicografice, pentru evocarea împrejurărilor de viaţă şi a artei lui Grigoraş Dinicu, ultimul dintre marii lăutari români de tip vechi, în acelaşi timp însă şi precursorul muzicanţilor-lăutari de concepţie mai evoluată, instruiţi şi deveniţi muzicieni culţi, care fac legătura între două epoci şi două mentalităţi, indicând prin pilda activităţii lor căile de urmat, în lumea de azi, de către membrii unei bresle cu străvechi şi profunde rădăcini în cultura artistică naţională. Pentru o cât mai mare autenticitate, autorul a interogat, timp de câţiva ani, numeroşi muzicieni sau numai melomani, care l-au auzit pe Grigoraş Dinicu cântând şi au colaborat cu el, uneori, fiind astfel în măsură să dea relaţii preţioase, deşi unele dintre ele contradictorii, despre viaţa, opiniile, manifestările şi arta lui. Cu toate contradicţiile, privind îndeosebi datele  calendaristice, toţi au fost unanimi în admiraţia lor fără limită faţă de arta marelui vrăjitor al strunelor şi faţă de felul cum el a stat mereu în serviciul muzicii, al bunului gust artistic, al difuzării cântecului şi jocului popular.