-
Mihai Viteazul, ucis de sabia trădării
Autor(i): Nicolae Iorga
Nr. pagini: 288 pagini
An: 2023
Editura: Paul Editions
“De mult scriitorii de anale slave în Balcani, pornind de la împăraţii romani şi bizantini şi trecând pe la țarii bulgari şi sârbi, ajungeau la domnii români ca la continuatorii autorităţii lor. Supuşi unor prelaţi greci, ca Dionisie Rali al Târnavei, din care Mihai făcu capelanul său în Ardeal şi în Moldova, reorganizatorul canonic al Bisericii locale, bulgarii cerură prin aceştia, prin tot soborul acestor şefi religioşi ai lor, libertatea de la Mihai. Iar sârbii, care, o clipă, crezuseră în Sigismund, proclamându-l ca rege al lor, pentru a-l vedea părăsind, ruşinos, asediul, îndelungat şi zadarnic, al Timişoarei turceşti, puseră bandele lor, sub Baba-Novac, ars apoi de unguri pentru cauza, învinsă, a lui Mihai, şi sub atâţia alţii, în serviciul eroului, care era şi al lor, alături cu ţăranii şi boierii munteni şi moldoveni care înconjurau pe şeful firesc al rasei lor.
Valoarea politică a lui Mihai Viteazul, după tot ce s-a găsit în timpul din urmă cu privire la spusele şi faptele lui, nu mai poate fi tăgăduită. Ea face dintr-însul, biet bastard domnesc, lăsat fără instrucţie, crescut prin străini, fără țară ani de zile, ajuns întâmplător Domn al unei ţări fără tezaur, fără armată, fără alianţe ca şi fără mijloace de acţiune, una din marile personalităţi ale veacului al XVI-lea. Acela pe care, pentru vitejia şi martiriul său, ai săi îl consideră drept un sfânt şi mucenic, se ridică astfel şi în stima cercetătorului străin al politicii universale.”
N. IORGA
-
Ștefan cel Mare, între sânge și credință
Autor(i): Ioan Ursu
Nr. pagini: 320 pagini
An: 2023
Editura: Paul Editions
Cartea aceasta, care cuprinde rezultatul studiilor mele de peste un sfert de secol. Mi-am dat silinţa, ca să fie scrisă în aşa chip ca să poată fi citită şi înţeleasă cu uşurinţă de orice om.. Am făcut-o din dorinţa de a face cunoscute faptele glorioase ale marilor noştri Domni şi sacrificiile lor pentru apărarea pământului strămoşesc în cercuri cât mai largi. Cruzimea de care a dat uneori dovadă era caracteristică vremurilor în care trăia, căci cei mai mulţi şefi de state erau pe acea vreme cruzi. Dar toate acestea n-avem indicii ca el să le fi comis din cruzime, din capricii, ci numai dictate de interesul de stat. Singurele decapitări constatate sunt ale celor trei boieri, Vornicul Isaia, paharnicul Negrită şi stolnicul Alexe, care au făcut acte de trădare. Avem convingerea că patriotismul adevărat nu se dezvoltă decât prin cunoaşterea istoriei noastre naţionale. Numai când cineva cunoaşte sforţările, pe care le-au făcut eroicii noştrii Domni pentru apărarea țării, numai când va vedea spiritul lor de sacrificiu pentru patrie, numai atunci se va considera ca o verigă din lanţul strămoşilor şi va dobândi sentimentul iubirii de ţară. Când se va constata hotărârea cu care strămoşii mergeau la moarte pentru ţară şi sacrificiile de orice natură, pe care erau gata să le facă în orice moment pentru patrie, se vor trezi fără de voie sentimentele nobile, care au dispărut astăzi la o bună parte din compatrioţii noştrii, copleşiţi de concepţia materialistă, care coboară pe om în rândul fiinţelor conduse de instincte şi îl dezonorează. Numai exemplul marilor noştrii strămoşi, care s-au sacrificat pentru ideal, mai poate trezi din amorţire sentimentele frumoase. Numai amintirea eroicilor luptători pentru ţară şi lege mai poate răspândi o rază de idealism. Înapoi deci la istoria strămoşilor noştrii glorioşi!
-
Soții ale domnitorilor români (intrigi, glorie, durere)
Autor(i): Nicolae Iorga
Nr. pagini: 256 pagini
An: 2023
Editura: Paul Editions
Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări, despre luptele, tratatele şi nenorocirile lor, s-a vorbit destul, şi bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei. Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor, ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-l putem înfăţişa astăzi. Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefăcătoare şi sfinte, modestele figuri blânde se împărtăşesc de aceiaşi nepăsare din partea scriitorilor. Şi ca şi Doamnele, sunt date uitării Domniţele, a căror copilărie şi tinereţe a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri şi pe care nunta le-a strămutat în locuri foarte depărtate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodată să-şi vadă părinţii şi ţara. Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din cel al originii lor şi apoi din acela, nu mai puţin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor. Ici şi colo, se prind de la sine în această bătătură de idei florile strălucitoare, vii ale caracterelor, isprăvilor și suferințelor acestor Doamne.
-
Trădarea Securității în decembrie 1989
Autor(i): Corvin Lupu
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2020
Editura: Paul Editions
„Deşi erau numeroase date din care rezultă că în ultima parte a anului 1989 situaţia operativă se deteriorase foarte mult, nu am luat nici o măsură deosebită, aşa cum s-ar fi impus şi cum eram obligat s-o fac, în scopul prevenirii unor urmări grave şi nici n-am raportat informaţii care erau foarte importante… Declar şi subliniez că în anii din urmă şi mai ales în perioada care a precedat revoluţia, Securitatea n-a mai fost instituţia care se cerea să fie. Prin aceasta s-au facilitat în mod indirect acţiunile forţelor revoluţionare ale maselor populare împotriva regimului dictatorial al lui Ceauşescu… În acelaşi timp, toate unităţile informativ-operative şi cele ale trupelor de securitate au executat întocmai ordinele ce le-am dat, atât înainte cât şi imediat după fuga dictatorului, de a nu se trage în manifestanţi şi de a se pune la dispoziţia lor.”
Gen-col. Iulian Vlad
-
Trădarea se cuibărise demult în Securitate (cum era supravegheată instituția securității regimului comunist)
Autor(i): Constantin Aioanei, Cristian Troncotă
Nr. pagini: 320 pagini
An: 2022
Editura: Paul Editions
„Liderii celor două mari puteri (Mihail Gorbaciov și George Bush – n.n.) vor pur și simplu să scape de Ceaușescu prin intermediul Securității, infiltrate în proporție de cel puțin cincizeci la sută de agenți K.G.B., acesta fiind și motivul pentru care atât de detestata poliție politică nu va fi epurată după revoluție)”
(Patrick Pesnot, jurnalist și scriitor francez).
„Moscova și Washingtonul au dorit înlocuirea lui Ceaușescu și au făcut presiuni în acest sens. Bineînțeles că a existat și o intervenție străină”; „circumstanțe externe și nu interne au impus ritmul (evenimentelor – n.n.)”. (Cinghiz Abdullaev, general rez. GRU).
„…la Securitate cârtițele nu au fost la niveluri mari, au fost la niveluri mici”, spre deosebire de Armată unde „se ajunsese sus” … „mi-e greu să spun și e dureros și trist să spun că un locțiitor al șefului Direcției de contraspionaj devenise într-un fel sau altul agent al unui serviciu de informații” (Iulian Vlad, ultimul șef al D.S.S.).
-
Diplomați români. Puterea reală, puterea aparentă, ediția aIIa
AUTOR: George Apostoiu
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 272
EDITURA: Eikon
„Când a apărut, în 2021, volumul Diplomați români. Puterea reală, puterea aparentă, perspectiva unui război în Europa nu se întrezărea. Speram ca războiul montat, în 1991, pentru dezmembrarea Iugoslaviei să fi cutremurat conștiința europenilor suficient de mult pentru ca diplomația să-și intre în drepturi și să impună pacea. La granițele României a apărut un alt conflict militar, cel produs de agresiunea Rusiei în Ucraina. Profit de apariția acestei noi ediții pentru a adăuga un comentariu despre precaritatea păcii. Sau despre cum trebuie să scriem istoria pentru a construi pacea, cum zicea Titulescu. Pe plan conceptual, diplomația dispune de un ansamblu de norme, principii și strategii care pot împiedica războiul. Cu condiția să fie folosită. În absența negocierii păcii, generalii pun tunurile pe harta lumii. Cu trei sferturi de veac în urmă, Nicolae Titulescu spunea că pacea trebuie organizată. Această responsabilitate nu o poate avea decât diplomația.” Autorul
-
Lux, viciu, tabieturi. Istoria tutunului
Autor: Petre E. Mihăescu
Nr. pagini: 256 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Nu există plantă care să aibă un trecut mai bogat în întâmplări interesante ca tutunul. Adus în Europa acum vreo 400 şi ceva de ani, cultivat mai întâi prin grădini pentru frumuseţea lui, mai apoi ca o plantă miraculoasă de leac, ajunge, la vreo 100 de ani după introducerea lui în Europa, să fie întrebuinţat aproape numai pentru fumat şi prizat, întrebuinţare care s-a răspândit cu o repeziciune extraordinară. Paralel cu răspândirea întrebuinţării tutunului, au început şi măsurile represive contra celor ce îl întrebuinţau, măsuri care, în unele ţări, ajunseseră până la pedeapsa cu moartea. Patima tutunului a fost însă mai tare chiar decât groaza morţii; ea a pus stăpânire pe oameni, s-a răspândit în toată lumea, iar conducătorii Statelor, în loc de a mai închide pe fumători sau de a le tăia nasurile sau chiar de a-i spânzura, au găsit mai nimerit să impună tutunul la dări grele, sub motivul de a stăvili răspândirea lui, dar în realitate spre a crea, pentru visterie, izvoare noi de venituri. În primele pagini ale acestei lucrări, cititorul va vedea peripeţiile prin care a trecut tutunul în lumea întreagă, de la descoperirea Americii şi până în zilele când întrebuinţarea lui s-a generalizat. În ce priveşte ţara noastră, notele şi însemnările vechi privitoare la tutun şi la fumat, deşi sunt puţine şi acelea răzleţite în diferite publicaţii istorice, totuşi constituie un material documentar destul de bogat spre a arunca puţină lumină în trecutul introducerii şi răspândirii tutunului prin meleagurile noastre. (Petre E. Mihăescu)
-
Domnia lui Cuza Vodă
Autor: Alexandru D. Xenopol
An: 2024
Editura: Paul Editions
Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. În perioada 1888 – 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând aproape 4.000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate. În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români.
Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității politice în timpul vieții sale. Opera lui Alexandru D. Xenopol, unitară ca sens, cuprinde o tematică diversificată, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Ștefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntările militare dintre ruși și turci, prezentându-se urmările acestora pentru Țările Române (1880); luptele politice interne între Drăculești și Dănești (1907) sau istoria partidelor politice în România (1910).
-
Avram Iancu. Crâmpeie din viața și vremea sa
Autor: Ioan Georgescu
Nr. pagini: 272
An: 2024
Editura: Paul Editions
În acest Ardeal al școlii latiniste, al clasicismului și al studiilor formale, a căror influență in personalitatea lui Avram Iancu nu trebuie uitată, era lumea deosebită a Munților Apuseni. Avram Iancu s-a născut in 1824 la Vidra de Sus, în mijlocul pădurilor mari, a oamenilor care lucrau din greu la tăierea lemnului.
-
Cronicile lui Max. De la Capșa la Palat
Autor: D.R.Rosetti
Nr. pagini: 256
An: 2024
Editura: Paul Editions
Dimitrie R. Rosetti, cunoscut și sub numele de „Max”, a reprezentant o personalitate marcantă în contextul istoric al României. Născut în 1837 într-o familie de prestigiu, el a avut o contribuție semnificativă în eforturile de unificare a principatelor române și în progresul societății românești din secolul al XIX-lea.
Rosetti s-a distins ca un politician, jurnalist și intelectual foarte activ și influent.
-
Istoria Bucureștilor – Nicolae Iorga
Autor: Nicolae Iorga
Nr. pagini: 240 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
„Istoria Bucureștilor” de Nicolae Iorga a fost publicată într-o unică ediție în anul 1939. Cartea include un set amplu de note explicative și, prin ediția sa recentă, redă admiratorilor orașului București perspectiva celebrului istoric despre evoluția capitalei României.
-
Legendele române. Viața în trecut
Autor: V. A. Urechia
Nr. pagini: 288 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Volumul a fost cules de mine cu ocazia diferitelor mele călătorii, pe care însă le-am completat cu legende scoase direct din istoria patriei. Multe sunt aceste legende, unele dubioase, altele mărețe, toate, absolut toate, sunt povestite de nimeni altul decât de mine. La aceste legende am adăugat capitolul Reminiscențe. Aceste reminiscențe pot fi considerate ca niște pagini din memoriile mele. În ele, ca într-un caleidoscop, au a trece bărbați iluștri, contemporani mie. Reminiscențele acestea vor fi mai târziu completate și adăugat și vor forma un volum separat. (Autorul)