-
Femina. Femei în culisele istoriei. O altă perspectivă asupra Evului Mediu
Autor(i): Nina Ramirez
Nr. pagini: 304 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
De-a lungul istoriei femei extraordinare au deținut poziții de putere. Dar, în afară de câteva, de ce nu am auzit despre ele? Secolele medievale sunt văzute ca un timp însetat de sânge al vikingilor, sfinților și regilor: o societate patriarhală care oprima și excludea femeile. Dar dacă vom căuta adevărul mai în profunzime, dacă valorificăm dovezi din toate disciplinele, vom constata că Evul Mediu „întunecat” nu a fost deloc așa. Istoricul BBC Janina Ramirez a scos la iveală nenumărate nume ale unor femei influente, închise în registre istorice, având cuvântul FEMINA notat alături. Paznicii trecutului au poruncit ca lucrările de artă să fie distruse, cărțile să fie arse și noi versiuni ale miturilor, legendelor și documentelor istorice să fie scrise, fapt care a manipulat perspectiva noastră asupra istoriei. Țesând o imagine vie și evocatoare a vieților femeilor care au influențat societatea în care au trăit, descoperim nu numai motivul pentru care aceste persoane remarcabile au fost eliminate din memoria colectivă, dar și că multe alte concepții greșite stau la baza istoriei așa cum o cunoaștem astăzi.
*
Nina Ramirez este istoric cultural, prezentator TV, autoare și cercetătoare a Universității Oxford, pasiunea sa fiind aceea de a transmite idei despre trecut. Nina a studiat literatura engleză la Oxford, urmând la Centrul de Studii Medievale din York cursuri de masterat și doctorat în arta, literatura și cultura Angliei anglo-saxone.
-
Ultimele zile ale Imperiului Otoman (1918-1922)
Autor(i): RYAN GINGERAS
Nr. pagini: 390 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
Imperiul Otoman a fost o mare putere de-a lungul Evului Mediu. Până în 1914, teritoriul său s-a redus, dar a rămas, totuși, după Rusia, cel mai mare stat european. Întinzându-se de la Adriatica până la Oceanul Indian, imperiul a fost atât o mare entitate politică, cât și una religioasă, cu sultanul conducând peste Locurile Sfinte, în calitate de calif și succesor al lui Mahomed. „Ultimele zile ale Imperiului Otoman” de Ryan Gingeras oferă o analiză detaliată a contextului politic, social și economic al imperiului în deceniile care au precedat prăbușirea sa. Ryan Gingeras folosește surse primare și secundare pentru a ilustra modul în care evenimentele interne și externe au dus la declinul și la prăbușirea imperiului.
Cartea oferă o perspectivă nouă asupra acestei perioade complexe din istorie care a avut un impact major asupra regiunii și asupra lumii, în ansamblu, cu reverberații până în zilele noastre.
O lectură captivantă pentru pasionații de istorie, politică și relații internaționale, precum și pentru studenții și cercetătorii specializați în aceste domenii.
-
Mitologie Română III
Autor(i): Antoaneta Olteanu
Nr. pagini: 425 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.
Mircea Eliade
Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultramoderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.
***
Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină.
Antoaneta Olteanu
-
Mitologie Română II
Autor(i): Antoaneta Olteanu
Nr. pagini: 354 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.
Mircea Eliade
Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultramoderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.
***
Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…
Antoaneta Olteanu
-
Mitologie Română I
Autor(i): Antoaneta Olteanu
Nr. pagini: 509 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști. Mircea Eliade
„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”. A.J. Greimas
***
Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.
***
Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultramoderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.
***
Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…
-
Zia, regina costobocilor (Dacii liberi)
Autor(i): Ioan Muscalu
Nr. pagini: 330 pagini
An: 2019
Editura: Danaster
Povestea costobocilor – unul din triburile dacilor liberi – este la fel de frumoasă ca orice poveste de spus la gura sobei, iar naratorul o desfășoară când molcom, când vioi, mizând pe interesul nostru pentru viața dăltuită în piatra Columnei lui Traian. Ceea ce caracterizează și acest roman, ca dealtfel toate celelalte este documentarea atentă a autorului și străduința de a nu se abate prea tare de la firul istoric, ci doar atât cât să poată revigora spiritul eroic din noi, exprimându-și cu forță cultul pentru trecutul neamului.
-
Năframa albă (Domnitorul martir Grigore Ghica-Vodă 1724-1777)
Autor(i): Ioan Muscalu
Nr. pagini: 241 pagini
An: 2020
Editura: Danaster
Am izvodit această carte, dragi cititori, din dorința de a aduce în atenția Domniilor Voastre un moment tragic din viața zbuciumată a locuitorilor acestor meleaguri pline de istorie și legendă. Un nepământean, un creștin străin de obârșia noastră, un arbănaș drept, cinstit și curajos, împătimit de adevăr și dreptate, beiul Grigore al III-lea Ghica, care s-a pus de potrivă Marilor Împărății Austriece, Ruse și Otomane de răpire a pământului din trupul sfânt al Țării, plătind cutezanța sa cu viața, fiind executat de turci la 1 octombrie 1777 în Ulița Beilicului din Iași.
-
Flori de sânzâiene (Voievodeasa Neacșa (Ana) a Moldovei)
Autor(i): Ioan Muscalu
Nr. pagini: 278 pagini
An: 2021
Editura: Danaster
Măritul voievod al Maramureșului, Bogdan I (1330-1345 și 1355-1359), aflat în conflict cu regele ungar Ludovic I de Anjou, din pricina maghiarizării și catolicizării românilor din acele ținuturi străvechi ale dacilor liberi de altădată, s-a semețit și răzvrătit vreme de peste douăzeci de ani împotriva stăpânirii străine și în Anul Domnului 1359 a trecut munții dimpreună cu satele cnezatului său de pe Iza, Vișae și Tisa, „descălecând” la apa Moldovei și punând temei trainic de Țară și dăinuire nouă.
Bine întâmpinat de locuitorii de dincolo de cumpăna apelor, dinspre soare răsare, prigoniți și obidiți de către căpitanos Dragoș, cneaz de Maramureș, supus credincios al regelui Ungariei, întemeietorul „mărcii maghiare” de la Baia și înfăptuitorul sârguincios al voinței craiului Laslău, de lățire a împărăției cât mai departe spre răsărit și de convertire a creștinilor ortodocși la credința papistașă.
-
Acvila neagră (Nunta domniței Olena)
Autor(i): Ioan Muscalu
Nr. pagini: 242 pagini
An: 2006
Editura: Danaster
Întregul text al romanului este filigranat subtil cu un lirism delicat, cu o dulceaţă a limbii şi cumsecădeniei oamenilor de stirpe nobilă, dar şi a celor devotaţi trup şi suflet binelui şi ţării. În el se închide lumea în totalitatea ei: de la naştere, botez, la nuntă, cununie, apoi la trecerea în voia Domnului. Cititorul este sedus încă de la început de vraja povestirii, apoi prin anunţarea unor posibile pericole, tensiuni, prin autenticul lumii pe care ne invită s-o cunoaştem: elemente esenţiale, rădăcini care trimit la tainicele legături ale celor de azi cu moşii şi strămoşii lor.
-
Feldmareșalul Von Kleist își amintește
Autor(i): Heinrich Von Kleist
Nr. pagini: 106 pagini
An: 2019
Editura: Miidecarti
În această carte sunt interogatoriile luate Mareșalului von Kleist în captivitatea sovietică. Este singurul feldmareșal german care a murit în captivitate la ruși.
-
Luptele defensive ale Wehrmactului în Ucraina 1943-1944 Vol. 1
Autor(i): ROLF HINZE
Nr. pagini: 122 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Lucrarea de față nu descrie o campanie de succes (Blitz), precum cele ale Wehrmacht-ului german de la începutul războiului cu Uniunea Sovietică spre sud, centru și nord. Mai degrabă ne înfățișează luptele defensive ale diviziilor germane pe o perioadă care se întinde pe aproape doi ani. Înaltul Comandament german trebuia să-și gestioneze puținele forțe pe toate fronturile din Europa. Pe de altă parte, chiar dacă armata germană și-a pierdut aura de invincibilitate ca urmare a bătăliei de la Stalingrad, a reușit totuși să țină frontul în est și a fost capabilă să ducă în continuare lupte de succes.
-
Memorii Intermitente
Autor(i): DINO GRANDI
Nr. pagini: 100 pagini
An: 2021
Editura: Miidecarti
În martie 1943, Dino Grandi a fost decorat cu Colanul de la Annunziata. În calitate de nou văr al regelui, patru luni mai târziu, a pregătit conspirația de la palat din 25 iulie. El asigură că l-a informat în detaliu pe Duce despre consecințele programului său, pe care i l-a oferit „ca singura ieșire sau ca una dintre ieșirile posibile„. Mussolini a jurat că i-a returnat documentul, după prima lectură, ca inadmisibil și josnic. Oricum ar fi, toată lumea știe cum s-a terminat.