• (0)

    Gerstenberg își amintește

    32,00 lei

    Autor(i): Alfred Gerstenberg

    Nr. pagini: 98 pagini

    An: 2019

    Editura: Miidecarti

    Cartea este alcătuită din interogatoriile luate de sovietici lui Alfred Gerstenberg în prizonierat la Moscova pe o perioadă de mai mulți ani. Gerstenberg a supraviețuit gulagului sovietic, și a decedat în 1959.

  • (0)

    Gladivs

    33,00 lei

    Autor(i): Dănuț Ungureanu Marian Truță

    Editura: Crisis Press

    Nimic nu prevestise întâmplările ce tulbură existența ștearsă a fostului soldat, în Roma primului veac după Hristos. Pe neașteptate, războinicul de odinioară, silit să-și accepte ratarea ca slujbaș al cohortei urbane, e prins în păienjenișul intrigilor ce amenință Imperiul.

    Un roman captivant, al misterelor și surprizelor. O poveste fascinantă, mustind de suspans și pitoresc.

  • (0)

    Glorie, Jertfă, Uitare

    32,00 lei

    Autor(i): MANUEL STĂNESCU

    Nr. pagini: 102 pagini

    An: 2019

    Editura: Miidecarti

    La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin:„Ostaşi, treceţi Prutul!“ Un moment care desparte două tragedii naţionale:pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 şi cucerirea României de către Armata Roşie în 1944.

    România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiaşi an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialităţi de la Bucureşti că graniţele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situaţie umilitoare, cu consecinţe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

  • (0)

    Grace de Monaco. Povestea unei prințese

    49,90 lei

    Autor(i): Jean des Cars

    Nr. pagini: 246 pagini

    An: 2025

    Editura: Corint

    „Sunt ființe care nu se sting niciodată”, spunea Grace, prințesă de Monaco și regină hollywoodiană. Grația, frumusețea și diplomația lui Grace Kelly au făcut ca de Gaulle să o numească Afrodita americană, iar pe King Crosby să o ceară de soție după ce a auzit-o cântând.

    Jean des Cars, cunoscut scriitor și jurnalist, conturează în această biografie trăsăturile definitorii ale starului american, vedetă mult iubită de public și răsplătită cu un Oscar, trei Golden Globe și multe alte premii ale criticilor de film. Considerată actriță-fetiș a lui Alfred Hitchcock, remarcabil prin felul în care a știut să-i pună în valoare talentul și frumusețea, prințesa Grace a inspirat inclusiv casele de modă.

    Însă detaliile legate de felul în care Grace Kelly l-a întâlnit pe Prințul Rainier la Festivalul de la Cannes în 1955 sunt deopotrivă incitante și fermecătoare. Autorul dezvăluie faptul că cei doi se întâlneau la început în secret, pentru ca apoi idila lor să devină o adevărată poveste de dragoste, idealizată de mulți. Cu toate că nunta celor doi, numită „nunta secolului XX”, a unit într-un mod fascinant glamourul hollywoodian cu sobrietatea monarhică a Vechiului Continent, au existat suspiciuni legate de fericirea lui Grace în căsnicie.

    Adorată precum zeițele din mitologia greacă, Grace de Monaco a rămas de neuitat și pentru colegii de platou care o cunoscuseră îndeaproape când era doar Grace și despre care Cary Grant repeta la nesfârșit: „Ne lipsește.”

  • (0)

    Guderian. Generalul Panzerelor

    53,00 lei

    Autor(i): Kenneth Macksey

    Nr. pagini: 256 pagini

    An: 2017

    Editura: Miidecarti

    Biografia lui Heinz Guderian, semnată de Kenneth Macksey, oferă o rară ocazie de a cerceta gândirea şi motivaţiile unuia dintre cei mai importanţi susţinători ai Blitzkrieg-ului. Maestru al strategiei şi al tacticii, el a construit diviziile de panzere în pofida opoziţiei manifestate de Marele Stat Major german, conducând personal în luptă campaniile care au supus dominaţiei germane o mare parte din Europa.

  • (0)

    Guvernarea nimănui. Anarhismul în teorie și practică

    36,00 lei

    Autor(i): Ruth Kinna

    Nr. pagini: 470 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    „În 1999, activiști din Seattle au sabotat în mod spectaculos întrunirea Organizației Mondiale a Comerțului, dând naștere fenomenului cunoscut drept alterglobalizare, sau campania pentru justiție globală, o „mișcare a mișcărilor” complexă, anti-capitalistă, descrisă în general ca anarhistă. În același an, James Bond s-a confruntat cu Victor Zokas, alias Renard, în filmul Lumea e prea mică (The World is Not Enough). Renard, fost ofițer sovietic KGB, brutal chiar și după standardele oponenților lui Bond, este, de asemenea, anarhist. Antecedentele sale îl descriu ca pe un mercenar asasin, în slujba organizațiilor anticapitaliste, înainte ca mișcarea alterglobalizării să intre în atenția presei.

    La un anumit nivel, este ușor de făcut diferența între ficțiune și realitate. Renard este produsul scenariștilor și producătorilor de film, pe când sabotajul din Seattle reprezintă istorie documentată. La un alt nivel, însă, aplicarea etichetei de anarhism atât asasinului, cât și mișcării de stradă generează confuzie: ficțiunea pare să surprindă ceva din realitate. Publicul de cinema ar putea să treacă peste neîncrederea suscitată de povestea glonțului imposibil de înlăturat din creierul lui Renard, dar instabilitatea emoțională indusă de acesta și care stă la baza anarhismului său nu par a avea nevoie de explicații. Dimpotrivă, cruzimea și încăpățânarea sa sprijină o viziune asupra anarhismului adânc înrădăcinată, care continuă să influențeze analiza mișcărilor activiste. Cu siguranță, anarhismul adepților alterglobalizării nu a fost automat condamnat ca fiind sadic, agresiv sau răzbunător, dar politicieni de frunte ai vremii au comentat asupra periculosului amestec de vandali și clovni pe care l-au atras: mișcarea a fost discreditată ca neechilibrată și insuficient raționalizată. Odată ce protestele de stradă au adus daune proprietăților, cum s-a întâmplat în Gothenburg cu ocazia summit-ului din 2001, autoritățile s-au mobilizat împotriva „anarhiștilor” din rândurile protestatarilor. Și înainte, și după aceea, folosirea termenului „anarhism” dădea undă verde acțiunilor agresive ale autorităților, iar mișcarea pentru justiție globală nu a constituit o excepție. Protestatarii care s-au adunat la Genova, în 2001, pentru summitul G8, au fost întâmpinați cu violență de către poliție…” (Ruth Kinna, 2019)

    A gândi ca un anarhist

    În 1919, sculptorul și tipograful Eric Gill scria publicației Burlington Magazine, pentru a protesta împotriva propunerilor lui Sir Frederic Kenyon, adresate Comisiei imperiale a mormintelor de război. Comisia fusese înființată în mai 1917, pentru identificarea mormintelor soldaților și pentru declararea ca decedați a celor ale căror morminte nu erau cunoscute. La sfârșitul Primului Război Mondial, trei arhitecți notabili, Sir Edwin Lutyens, Sir Herbert Baker și Sir Reginald Blomfeld, au fost solicitați pentru a concepe planurile cimitirelor militare. Kenyon, director la British Museum, urma să dea coerență planurilor arhitecturale. În raportul său din noiembrie 1918, a solicitat Comisiei adoptarea principiului echității: „ceea ce se face pentru unul, să se facă pentru toți, și toți, indiferent de gradul militar sau poziția în viața civilă, să aibă tratament egal în ceea ce privește mormintele”. Practic, echitatea impunea Comisiei responsabilitatea pentru conceperea memorialelor individuale și pentru planul cimitirelor. Eforturile „nu pot fi lăsate în seama inițiativei individuale”, deoarece rezultate „satisfăcătoare” nu puteau fi obținute în lipsa „banilor și a bunului gust”. În cele mai multe din cazuri, exista riscul ca „monumentele să nu fie ridicate, sau să fie de calitate inferioară”. Cimitirele ar fi ajuns să arate precum curțile bisericilor engleze: îngrămădiri „haotice” de monumente, al căror efect ar fi „nedemn și lipsit de inspirație”, iar „simțul camaraderiei și al efortului comun s-ar pierde”.

    Cumulând echitatea cu regularizarea, Kenyon recomanda ca pietrele funerare individuale să menționeze numele, gradul, regimentul și data morții. Familiile puteau include o mențiune aleasă dintr-un număr limitat de inscripții standard, dar fără „efuziuni, versuri sentimentale” care ar fi compromis idealul militar menit să dea „impresia unui batalion la paradă” și să sugereze „spiritul disciplinei și ordinii care constituie sufletul armatei” . Una dintre concesiunile majore făcute „variației în uniformitate” era ca emblemele regimentelor să fie încorporate în pietrele funerare.

    Gill obiecta împotriva viziunii lui Kenyon, subliniind legătura dintre egalitarianismul corupt al acestuia și procesele de producție de masă pe care integritatea arhitecturală le presupunea. Comisia era îndreptățită să solicite opinia arhitecților, dar nu să le cedeze „conducerea”. „Conceperea monumentelor îi privește pe cei care le ridică”, respectiv, sculptorii și pietrarii. El însuși sculptor, Gill avea un neîndoielnic interes în a-și asigura unele din contractele oferite de Comisie, dar argumentele sale făceau referire la relațiile sociale pe care le-ar fi întărit demersul. Dacă sarcina gravării pietrelor funerare ar fi fost încredințată de Comisie sculptorilor, s-ar fi atins obiectivul echității cerute de Kenyon și redarea „sentimentului națiunii, pentru bogați și săraci deopotrivă”. Protestul său gravita în jurul puterii și al proprietății:

    Atitudinea comisiei este ușor de înțeles, cum este și cazul tendinței timpului nostru de a impune ideile câtorva asupra celor mai mulți, mascând cu grijă procesul sub aparența simpatiei democratice și a reformei sociale. Prin urmare, ideea ca jumătate de milion de pietre funerare să fie concepute după ideile câtorva arhitecți (idee demnă de tendința prusacă sau ptolemaică) și nu în acord cu mii de pietrari și 20 milioane de rude nu este surprinzătoare; sub pretextul comemorării „simțului camaraderiei și al efortului comun” și a „spiritului de disciplină și ordine” etc., se urmărea eliminarea tendinței rudelor de a avea un control personal asupra monumentelor .

    Gill vedea apelul lui Kenyon la echitate ca nesincer, menit să conducă la înregimentare și conformitate, iar viziunea sa asupra cimitirului ca batalion la paradă, total neinspirată. Pentru exemplificare, Gill nota: „O mulțime adunată în Trafalgar Square este impresionantă; dar dacă este înlocuită cu un număr egal de manechine de croitorie, rezultatul, oricât de arhitectural ar fi, nu ar fi la fel de impresionant” . Pentru a-i onora cu adevărat pe cei căzuți în luptă, Comisia trebuia să se asigure că sunt comemorați ca tați, frați, iubiți și fii, nu ca rotițe ale unei sângeroase mașinării de luptă, mod în care familiile

    i-ar fi pierdut pe cei dragi. Gill punea la îndoială implicațiile legale ale propunerii lui Kenyon – corpurile decedaților și pământul în care se aflau constituiau „proprietatea absolută a guvernului” ? Indiferent de situație, el concluziona că soldaților li se ceruse să-și sacrifice viața pentru binele națiunii și acum li se cerea să-și sacrifice și moartea.

    Obiecțiile lui Gill au fost ignorate, dar în demersul său exprima un profund și explicit sentiment anarhist, evidențiind direcția, interesele, orizontul și spiritul anarhismului. Direcția era individuală, subliniată de Gill prin dorința ca sculptorii și rudele să fie cei care decid cum să comemoreze decedații. El credea că viața este îmbogățită prin abilitatea indivizilor de a lua propriile decizii și, din contră, sărăcită – atunci când deciziile sunt delegate altor factori, indiferent ce virtuți sau calificări ar poseda aceștia din urmă. Așa cum evidenția în scrisoare, Comisia „nu avea niciun drept să dicteze rudelor ce pot și ce nu pot să graveze pe pietrele funerare” sau cum ar trebui să fie comemorați decedații – avea puterea de a o face, dar „nu avea dreptul… de a înrobi intelectual, moral, estetic sau fizic nici măcar un singur om, în niciun caz un mare număr de oameni” . Conștientizând că judecata individuală implica responsabilitate, Gill accepta faptul că indivizii pot greși, dar același lucru este valabil și pentru guverne, iar consecințele erorilor acestora se dovedeau, de regulă, mult mai mari..

  • (0)

    Habsburgii. Ambiția de a stăpânii lumea

    69,90 lei

    Autor(i): Martyn Rady

    Nr. pagini: 592 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Cum poți deveni stăpânul lumii? Iată o chestiune care i-a preocupat pe mulți suverani. O singură familie a fost însă aproape de a găsi răspunsul: Habsburgii. 

    Istoricul Martyn Rady spune povestea unei excepționale dinastii și a lumii pe care aceasta a construit-o și apoi a pierdut-o. Având origini modeste, Habsburgii au câștigat controlul asupra Sfântului Imperiu Roman, și-au extins rapid posesiunile, întinzându-se din Ungaria până în Spania și chiar dincolo de Ocean, iar apoi au ajuns să stăpânească părți din Lumea Nouă și din Orientul Îndepărtat.  

    Parcurgând paginile volumului de față, vom călători în timp și spațiu pentru a-i cunoaște pe cei mai importanți membri ai Casei de Habsburg. Carol Quintul, Rudolf al II-lea, Maria Tereza și Franz Joseph sunt doar câteva dintre personalitățile surprinse în această cronică inedită, cu bucuriile, tristețile, succesele, eșecurile și tragediile lor. Totodată, vom descoperi cum au influențat politica, diplomația, religia, arta și istoria, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. O carte despre mărirea și decăderea unei familii de legendă. 

  • (0)

    Hitler – dosarul psihiatric (nebunia Furhrerului)

    65,00 lei

    Autor(i):  Nigel Cawthorne

    Nr. pagini: 160 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura:  Prestige

     Cum a putut un fost caporal austriac din armata bavareza, neinzestrat cu vreun talent evident pentru conducere sau strategie, sa devina liderul uneia dintre cele mai civilizate tari din Europa?

    Aceasta este o analiza accesibila, concisa si incisiva a personalitatii lui Adolf Hitler, poate cel mai enigmatic personaj al secolului 20. Inspirandu-se din studiile psihologice din acea perioada, ,,Hitler: dosarul psihiatric” prezinta o fascinanta patrundere in mintea unuia dintre cei mai devastatori dictatori din istorie.

    Aceasta carte explica tiranul care a condus al Treilea Reich, cat si demonii care il bantuiau pe acesta, facand cunoscute descoperiri remarcabile despre viata sa sexuala.

  • (0)

    Hitler. Adevăruri și legende

    44,90 lei

    Autor(i): Claude Quétel

    Nr. pagini: 208 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Ce se mai poate spune despre Hitler, după publicarea a mii de articole și cărți, inclusiv numeroasele biografii bine documentate? Tocmai, nu este vorba despre a spune mai mult, ci despre a spune corect și a vedea lucrurile diferit, examinând punctele neclare pe care le întâlnim în viața lui Hitler.

    Cu această misiune, vom merge pe urmele lui, punând întrebările pe care toți le pun, dar la care foarte puțini pot răspunde. A avut Hitler o copilărie nefericită? A fost întotdeauna antisemit? Poate fi considerat erou al Marelui Război? Vom vedea că scrierea lui, Mein Kampf, nu a fost în niciun caz premeditată, că dictatorul nu a îmbunătățit nici condiția muncitorilor, nici statutul femeilor, că a ezitat în fața Bisericilor germane, că a fost un strateg slab… Dar și că a condus omenirea către cel mai atroce dintre războaie.

  • (0)

    Identitățile Chișinăului (volum selectiv)

    110,00 lei

    AUTOR: Alexandru Corduneanu, Sergiu Musteață

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 516

    EDITURA: Eikon

    Identitățile Chișinăului este un proiect pluridisciplinar, în derulare, de investigație a orașului de pe Bâc, la care contribuie istorici și scriitori, arhitecţi și critici de artă, arheologi și specialiști în domeniul conservării patrimoniului cultural, urbaniști, sociologi și antropologi urbani. În esență, acest demers încurajează – și valorifică – cultura memoriei urbane. Revelarea «orașului ascuns» prin discursuri pe diverse palete profesionale – istorică, culturală și spațial-urbanistică – pune în valoare consubstanțialitatea construcției istorice și a memoriei personale și colective, care, cu siguranță, va da consistență orașului de mâine…”