-
Medicina și farmacia în trecutul românesc (1382 – 1775)
Autor: Pompei Gh. Samarian
Nr. pagini: 304 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Pompei Gheorghe Samarian n. 26 martie 1879 Bacau d. 11 mai 1942 Bucuresti a fost un medic autor si istoric roman. Lucrarea sa Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc a fost premiata in 1935 de catre Academia Romana si l-a propulsat in galeria celor mai de pret figuri ale Romaniei.
-
Nicolae Grigorescu. Viața și opera
Autor: Alexandru Vlahuță
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Aceasta carte nu este un album cu creatiile lui Nicolae Grigorescu. Este povestea vietii unui singuratic, indragostit de natura si de tot ceea ce este romanesc.
Despre marele nostru pictor s-a scris putin. Textele biografice din aceasta carte urmaresc impletirea dintre activitatea artistica si momentele importante din viata marelui artist. Alexandru Vlahuta, prietenul de-o viata al artistului, avea sa-i inchine multe pasaje nostalgice in aceasta monografie aparuta pentru prima data in 1910. „In opera lui se oglindeste viata lui. Toata viata lui. O viata simpla, mai curata, mai cucernic inchinata artei si mai frumos traita in prietenie cu natura nu se poate concepe. Daca vorbele n-ar avea nevoie de explicatii, din doua vorbe ne-am intelege asupra personalitatii lui Grigorescu: sincer si simplu, si la o adica din una singura: sincer.“
-
Minoritățile naționale – Stadiul cercetării din România și modelul european
AUTOR: Radu Carp, Ștefan Herchi
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 206
EDITURA: Eikon
„De mai mulți ani, Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere – CESMINT organizează periodic la Oradea, în colaborare cu Școala Doctorală de Științe Politice a Universității din București, o manifestare științifică legată de situația minorităților naționale din România și din țările învecinate. Cercetările prezentate în acest cadru au fost dezvoltate în mai multe teze de doctorat, unele dintre acestea fiind ulterior publicate ca atare. De fiecare dată, această manifestare a avut și o componentă simbolică – o ediție a fost de exemplu a fost consacrată descoperirii comunității evreiești din Oradea, o alta preocupărilor lui Iuliu Maniu legate de relația dintre majoritate și minoritățile etnice din România după 1918 (în acest context a avut loc și o vizită la Bădăcin), o altă ediție a inclus o vizită la comunitatea românească din Gyula, etc.
CESMINT are ca obiect studiul minorităților naționale din regiunea de nord – vest a României și din țările învecinate, având exclusiv un scop științific. Este o organizație independentă care nu este finanțată de stat sau de o minoritate națională, ceea ce permite cercetarea în condiții obiective a unei problematici insuficient explorată până în prezent.”, Radu Carp
-
Amintiri din pribegia dupa 1848. Vol. 1
Autor: Ioan Ghica
Nr. pagini: 256 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Cartea cu amintirile lui Ion Ghiea din pribegia de după revoluţia anului 1848, tipărită de autor în 1889, de mult nu se mai afla în comerţ. Lucrarea aceasta nu s-a retipărit în întregime nici cu prilejul editării „Operelor complete“ ale lui Ghica, la „Minerva“, înainte de război (1914-15). Într-adevăr, d. Petre V. Haneș, care a îngrijit cele patru volume ale operelor complete, s-a mulţumit să publice în ultimul volum lămuririle lui Ghica, presărate în întreaga operă, fie la începutul fie în corpul celor 13 capitole din care se compune ea. Dar nici aceste lămuriri, care formează aproape singura contribuţie personală a lui Ghica și care justifică în același timp forma de ,,scrisori către Vasile Alecsandri“ ce o au singuraticele capitole, nu au fost retipărite în întregime, iar unele omisiuni nu pot fi deloc înţelese.
-
Amintiri din pribegia dupa 1848. Vol. 2
Autor: Ioan Ghica
Nr. pagini: 288 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
Iată urmarea istoriei mele. Bolliac ţi-o fi povestit-o până când ne-am despărţit lângă Caransebeş. Am intrat în acest oraş, cu toate că mi se spunea că pot găsi acolo pe duşman fiindcă voiam să merg la Bem şi altă cale nu aveam. Nu era nici imprudenţă, nici uşurinţă, nici exces de vitejie, ci numai stăruinţa în a îndeplini hotărârea de a ajunge în sfârşit pe Bem, după care alergam de vreo trei săptămâni. După ce m-a lăsat Bolliac, eu am propus ungurului ce ne însoţea de a intra cu mine în oraş, nevrând a expune pe Racoviţă2 şi pe Florescu3. Ungurul a primit. Atunci şi băieţii n-au vrut să mă lase a merge singur şi s-au rugat să le dau voie a veni şi ei. A avut norocire a nu găsi pe vrăjmaş în oraş şi a apuca drum Haţegului, unde, după o cale de un ceas, ajunserăm armata ungurească ce se retrăsese din oraş. M-am întâlnit cu capul ei, contele Lazar, şi merserăm împreună până spre Poarta de fier, câmp vestit de glorie a lui Huniad4 cu turcii. M-am silit în tot chipul să deştept puţină inimă în contele Lazar, care împreună cu armata lui erau foarte demoralizaţi, îndemnându-l ca să ne oprim şi să dăm acolo în acea poziţie minunată o bătaie în cinstea lui Huniad. Dar în zadar îmi fu silinţa. Atunci îi lăsai şi plecai cu soţii mei spre Haţeg.
-
România, prada globalizării postbelice
Autor(i): Radu Toma, Dan Hazaparu
Nr. pagini: 464 pagini
An: 2019
Editura: Mica Valahie
Despre NATO Donald Trump, presedintele SUA: Am spus-o cu mult timp in urma, ca NATO are probleme: in primul rand, este expirata, pentru ca a fost conceputa cu multi ani in urma… La ce-ar mai fi folositoare NATO, atat timp cat Germania ii da Rusiei miliarde de dolari pentru gaze si energie?
Emmanuel Macron, presedintele Frantei: Asistam in momentul de fata la moartea cerebrala a NATO. Europa sta pe marginea prapastiei si este nevoie sa inceapa a se gandi la ea strategic, ca o superputere geopolitica ce este. Altfel, vom pierde controlul propriului nostru destin… Pe de alta parte, se impune redeschiderea unui dialog serios, in timp, cu Rusia… Faptul ca Rusia ramane in continuare un inamic este de neconceput
Lordul George Robertson, fost Secretar general al NATO, 1999-2004: Ce-mi amintesc cel mai des din anii cand am fost Secretar general al NATO, au fost intalnirile cu copiii din tari unde am calatorit, cu copiii din Moscova si Kiev, unde m-am intalnit cu pustani de scoala…
Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse: NATO a fost facuta pentru a contracara Uniunea Sovietica din acele vremuri. In prezent nu mai exista niciun pericol venit din partea Uniunii Sovietice, pentru ca pur si simplu Uniunea Sovietica nu mai exista. Am spune, ca ar fi bine ca NATO sa dispara de tot, asta ar fi de ajutor… NATO ramane o alianta militara si ne impotrivim, ca o alianta militara sa-si faca o casa in spatele curtii noastre, in teritoriul nostru istoric. Pur si simplu nu-mi pot imagina sa ne ducem la Sevastopol, ca sa-i vizitam acolo pe marinarii americani. -
Guvernarea nimănui. Anarhismul în teorie și practică
Autor(i): Ruth Kinna
Nr. pagini: 470 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
„În 1999, activiști din Seattle au sabotat în mod spectaculos întrunirea Organizației Mondiale a Comerțului, dând naștere fenomenului cunoscut drept alterglobalizare, sau campania pentru justiție globală, o „mișcare a mișcărilor” complexă, anti-capitalistă, descrisă în general ca anarhistă. În același an, James Bond s-a confruntat cu Victor Zokas, alias Renard, în filmul Lumea e prea mică (The World is Not Enough). Renard, fost ofițer sovietic KGB, brutal chiar și după standardele oponenților lui Bond, este, de asemenea, anarhist. Antecedentele sale îl descriu ca pe un mercenar asasin, în slujba organizațiilor anticapitaliste, înainte ca mișcarea alterglobalizării să intre în atenția presei.
La un anumit nivel, este ușor de făcut diferența între ficțiune și realitate. Renard este produsul scenariștilor și producătorilor de film, pe când sabotajul din Seattle reprezintă istorie documentată. La un alt nivel, însă, aplicarea etichetei de anarhism atât asasinului, cât și mișcării de stradă generează confuzie: ficțiunea pare să surprindă ceva din realitate. Publicul de cinema ar putea să treacă peste neîncrederea suscitată de povestea glonțului imposibil de înlăturat din creierul lui Renard, dar instabilitatea emoțională indusă de acesta și care stă la baza anarhismului său nu par a avea nevoie de explicații. Dimpotrivă, cruzimea și încăpățânarea sa sprijină o viziune asupra anarhismului adânc înrădăcinată, care continuă să influențeze analiza mișcărilor activiste. Cu siguranță, anarhismul adepților alterglobalizării nu a fost automat condamnat ca fiind sadic, agresiv sau răzbunător, dar politicieni de frunte ai vremii au comentat asupra periculosului amestec de vandali și clovni pe care l-au atras: mișcarea a fost discreditată ca neechilibrată și insuficient raționalizată. Odată ce protestele de stradă au adus daune proprietăților, cum s-a întâmplat în Gothenburg cu ocazia summit-ului din 2001, autoritățile s-au mobilizat împotriva „anarhiștilor” din rândurile protestatarilor. Și înainte, și după aceea, folosirea termenului „anarhism” dădea undă verde acțiunilor agresive ale autorităților, iar mișcarea pentru justiție globală nu a constituit o excepție. Protestatarii care s-au adunat la Genova, în 2001, pentru summitul G8, au fost întâmpinați cu violență de către poliție…” (Ruth Kinna, 2019)
A gândi ca un anarhist
În 1919, sculptorul și tipograful Eric Gill scria publicației Burlington Magazine, pentru a protesta împotriva propunerilor lui Sir Frederic Kenyon, adresate Comisiei imperiale a mormintelor de război. Comisia fusese înființată în mai 1917, pentru identificarea mormintelor soldaților și pentru declararea ca decedați a celor ale căror morminte nu erau cunoscute. La sfârșitul Primului Război Mondial, trei arhitecți notabili, Sir Edwin Lutyens, Sir Herbert Baker și Sir Reginald Blomfeld, au fost solicitați pentru a concepe planurile cimitirelor militare. Kenyon, director la British Museum, urma să dea coerență planurilor arhitecturale. În raportul său din noiembrie 1918, a solicitat Comisiei adoptarea principiului echității: „ceea ce se face pentru unul, să se facă pentru toți, și toți, indiferent de gradul militar sau poziția în viața civilă, să aibă tratament egal în ceea ce privește mormintele”. Practic, echitatea impunea Comisiei responsabilitatea pentru conceperea memorialelor individuale și pentru planul cimitirelor. Eforturile „nu pot fi lăsate în seama inițiativei individuale”, deoarece rezultate „satisfăcătoare” nu puteau fi obținute în lipsa „banilor și a bunului gust”. În cele mai multe din cazuri, exista riscul ca „monumentele să nu fie ridicate, sau să fie de calitate inferioară”. Cimitirele ar fi ajuns să arate precum curțile bisericilor engleze: îngrămădiri „haotice” de monumente, al căror efect ar fi „nedemn și lipsit de inspirație”, iar „simțul camaraderiei și al efortului comun s-ar pierde”.
Cumulând echitatea cu regularizarea, Kenyon recomanda ca pietrele funerare individuale să menționeze numele, gradul, regimentul și data morții. Familiile puteau include o mențiune aleasă dintr-un număr limitat de inscripții standard, dar fără „efuziuni, versuri sentimentale” care ar fi compromis idealul militar menit să dea „impresia unui batalion la paradă” și să sugereze „spiritul disciplinei și ordinii care constituie sufletul armatei” . Una dintre concesiunile majore făcute „variației în uniformitate” era ca emblemele regimentelor să fie încorporate în pietrele funerare.
Gill obiecta împotriva viziunii lui Kenyon, subliniind legătura dintre egalitarianismul corupt al acestuia și procesele de producție de masă pe care integritatea arhitecturală le presupunea. Comisia era îndreptățită să solicite opinia arhitecților, dar nu să le cedeze „conducerea”. „Conceperea monumentelor îi privește pe cei care le ridică”, respectiv, sculptorii și pietrarii. El însuși sculptor, Gill avea un neîndoielnic interes în a-și asigura unele din contractele oferite de Comisie, dar argumentele sale făceau referire la relațiile sociale pe care le-ar fi întărit demersul. Dacă sarcina gravării pietrelor funerare ar fi fost încredințată de Comisie sculptorilor, s-ar fi atins obiectivul echității cerute de Kenyon și redarea „sentimentului națiunii, pentru bogați și săraci deopotrivă”. Protestul său gravita în jurul puterii și al proprietății:
Atitudinea comisiei este ușor de înțeles, cum este și cazul tendinței timpului nostru de a impune ideile câtorva asupra celor mai mulți, mascând cu grijă procesul sub aparența simpatiei democratice și a reformei sociale. Prin urmare, ideea ca jumătate de milion de pietre funerare să fie concepute după ideile câtorva arhitecți (idee demnă de tendința prusacă sau ptolemaică) și nu în acord cu mii de pietrari și 20 milioane de rude nu este surprinzătoare; sub pretextul comemorării „simțului camaraderiei și al efortului comun” și a „spiritului de disciplină și ordine” etc., se urmărea eliminarea tendinței rudelor de a avea un control personal asupra monumentelor .
Gill vedea apelul lui Kenyon la echitate ca nesincer, menit să conducă la înregimentare și conformitate, iar viziunea sa asupra cimitirului ca batalion la paradă, total neinspirată. Pentru exemplificare, Gill nota: „O mulțime adunată în Trafalgar Square este impresionantă; dar dacă este înlocuită cu un număr egal de manechine de croitorie, rezultatul, oricât de arhitectural ar fi, nu ar fi la fel de impresionant” . Pentru a-i onora cu adevărat pe cei căzuți în luptă, Comisia trebuia să se asigure că sunt comemorați ca tați, frați, iubiți și fii, nu ca rotițe ale unei sângeroase mașinării de luptă, mod în care familiile
i-ar fi pierdut pe cei dragi. Gill punea la îndoială implicațiile legale ale propunerii lui Kenyon – corpurile decedaților și pământul în care se aflau constituiau „proprietatea absolută a guvernului” ? Indiferent de situație, el concluziona că soldaților li se ceruse să-și sacrifice viața pentru binele națiunii și acum li se cerea să-și sacrifice și moartea.
Obiecțiile lui Gill au fost ignorate, dar în demersul său exprima un profund și explicit sentiment anarhist, evidențiind direcția, interesele, orizontul și spiritul anarhismului. Direcția era individuală, subliniată de Gill prin dorința ca sculptorii și rudele să fie cei care decid cum să comemoreze decedații. El credea că viața este îmbogățită prin abilitatea indivizilor de a lua propriile decizii și, din contră, sărăcită – atunci când deciziile sunt delegate altor factori, indiferent ce virtuți sau calificări ar poseda aceștia din urmă. Așa cum evidenția în scrisoare, Comisia „nu avea niciun drept să dicteze rudelor ce pot și ce nu pot să graveze pe pietrele funerare” sau cum ar trebui să fie comemorați decedații – avea puterea de a o face, dar „nu avea dreptul… de a înrobi intelectual, moral, estetic sau fizic nici măcar un singur om, în niciun caz un mare număr de oameni” . Conștientizând că judecata individuală implica responsabilitate, Gill accepta faptul că indivizii pot greși, dar același lucru este valabil și pentru guverne, iar consecințele erorilor acestora se dovedeau, de regulă, mult mai mari..
-
O Istorie a Marii Uniri a Românilor
An apariție: 2017
Autor: ȘTEFAN LACHE
Nr. pagini: 228
Editura: Mass Media România de Mâine
Colecția Centenarul Marii Uniri, inițiată și publicată de către Editura Fundației România de Mâine, își propune să contribuie la cunoașterea procesului de făurire a statului național unitar român, a României întregite, precum și la înțelegerea semnificațiilor acestui măreț act istoric, încununat de Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Colecția încorporează lucrări cu o arie tematică diversă, de la istoria Marii Uniri și până la înfăptuirea și confirmarea internațională a acesteia. Autorii lucrărilor care formează Colecția sunt profesori, conferențiari, cercetători din cadrul Universității Spiru Haret, cărora li s-au alăturat personalități ale vieții universitare și academice, profesori și cercetători de la Academia națională de Apărare „Carol I” și Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Republicii Moldova.
În cadrul lucrării care inaugurează această colecție, autorul său (și coordonatorul Colecției) analizează contextul social-politic, intern și internațional al realizării Marii Uniri, forțele politice românești care s-au situat în fruntea acțiunii unificatoare, momentele decisive ale realizării României întregite, importanța istorică a actelor de unire din 1918, a făuririi României Mari.
-
Doi ani de foc pe Messerschmitt. Jurnal de front
Autor(i): General-maior (ret) Ion Dobran
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2018
Editura: Favorit
Un fascinant „jurnal de război”, în fond însemnările zilnice, atât de pe Frontul de Est, cât și de pe Frontul de Vest, dintre 14 august 1943–9 mai 1945, ale locotenentului Ion Dobran, alias „Fachirul”, actualmente general-maior în retragere, ultimul as al aviației române de război și primul dintre vânătorii noștri care a trecut bariera a 100 de ani de viață, cu 13 avioane inamice distruse, 340 de misiuni la inamic și 74 de lupte aeriene în palmares, pilot pe Messerschmitt Me 109G în Escadrila 48 din Grupul 9 Vânătoare. Un erou autentic, un scriitor cu atât mai veridic și interesant.
-
Memorii VOL.1-ERICH RAEDER
Autor(i): ERICH RAEDER
Nr. pagini: 136 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea de față s-a născut din dorința și din obligația asumată de a contribui la cunoașterea trecutului. Nu vrea să suplinească munca acelor autori care, folosindu-se de izvoarele ce devin tot mai accesibile, atât în Germania cât și în străinătate, explică temeinic ultima jumătate de secol a istoriei Germaniei. Vrea mai curând să aducă o contribuție în acest sens.
-
Memorii VOL.2-ERICH RAEDER
Autor(i): ERICH RAEDER
Nr. pagini: 198 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea de față s-a născut din dorința și din obligația asumată de a contribui la cunoașterea trecutului. Nu vrea să suplinească munca acelor autori care, folosindu-se de izvoarele ce devin tot mai accesibile, atât în Germania cât și în străinătate, explică temeinic ultima jumătate de secol a istoriei Germaniei. Vrea mai curând să aducă o contribuție în acest sens.
-
Jertfă pentru țară
Autor(i): CONSTANTIN GOMBOȘ
Nr. pagini: 206 pagini
An: 2019
Editura: Miidecarti
Autorul lucrării și-a propus, pe baza documentelor de arhivă, a presei vremii și a mărturiilor veteranilor de război, să stabilească, atât cât s-a putut, adevărul despre amploarea luptelor pentru apărarea Timișoarei din septembrie 1944, a faptelor de arme petrecute în Banat în acele zilele și nopți eroice, de după 23 August, când oștirea română era angajată cu toate forțele, deși nu avea încă un statut bine definit, să apere Țara și Tricolorul.