Editura de carte

Impresionantul talent evocativ al Dlui Dumitru Popescu se concretizeaza in miniportrete in rafala sau in cascada, constituind o lume provinciala bine infipta in habitudini inertiale si in rutina unei prosperitati care afecteaza normalitatea, desi in fundal, se simte prezenta nelinistitoare a starii care, deocamdata, e reperabil departe, in stepele Rusiei.
O umanitate fascinanta prin diversitatea tipologica etalata pe un spatiu atat de restrans populeaza micul targ de la Marele fluviu. Linu, copilul crescut intre femei si agresat de masaculinitatea violenta a provinciei ruralizate, intra in viata cu deformari si prejudecati care ii vor marca personalitatea, in sensul eliberarii de complexe in declansarea unei ascensiuni de neoprit.
Panoramarea metodica, de medii si persoane, cu o lentoare poate obositoare, tine de proiectul romanesc de tip clasic, sa spunem balzacian (unele tablouri, votive „affresco” mi-au amintit de romanele lui G. Calinescu)…

Impresionantul talent evocativ al Dlui Dumitru Popescu se concretizeaza in miniportrete in rafala sau in cascada, constituind o lume provinciala bine infipta in habitudini inertiale si in rutina unei prosperitati care afecteaza normalitatea, desi in fundal, se simte prezenta nelinistitoare a starii care, deocamdata, e reperabil departe, in stepele Rusiei.
O umanitate fascinanta prin diversitatea tipologica etalata pe un spatiu atat de restrans populeaza micul targ de la Marele fluviu. Linu, copilul crescut intre femei si agresat de masaculinitatea violenta a provinciei ruralizate, intra in viata cu deformari si prejudecati care ii vor marca personalitatea, in sensul eliberarii de complexe in declansarea unei ascensiuni de neoprit.
Panoramarea metodica, de medii si persoane, cu o lentoare poate obositoare, tine de proiectul romanesc de tip clasic, sa spunem balzacian (unele tablouri, votive „affresco” mi-au amintit de romanele lui G. Calinescu)…

 „Apoi, luandu-i in vizor pe amandoi oaspetii: Totusi, domnii mei, traim un proces ireversibil de elevare a politicii. Urmariti-l la americani… E determinat de filosofie si sociologie. Politicianul a devenit politolog… adica om de stiinta. Va pot face o lista de proeminenti demnitari ai Casei Albe, recrutati dintre eminenti profesori universitari. Intre campusuri si Congres e un drum scurt, strabatut continuu in ambele sensuri.” „Vedeti politica, sau ma insel, il sonda George, ca apostolat?” Printul isi facu bastonul sa danseze gratios, pe loc, ca pentru a caligrafia baletul propriului spirit. Cu luciditate calma, simula ca-l dojeneste pe George. „Voiti sa ma incuiati. Daca voi spune da, veti rade de mine, si cu indreptatire. Daca voi spune nu, veti gasi o contradictie de neiertat in rationamentele mele! De aceea va voi spune: si da, si nu! Exista destui idealisti care sa ma confirme. Si destui practicisti care sa ma infirme.” „Idealistii aceia… il ruga George. Ne-ati putea ajuta sa-i reperam pe aici, pe la noi?” Bazileu se destinse si rase cu o sinceritate moale, incantata, dar si ea teatrala, cum aprecie George. „Domnul meu, eu nu caracterizez realul imediat. Nu sunt un filosof al concretului, mai ales in politica. Decelez tendintele. De aceea, mi se pare inevitabil sa ne intoarcem la experienta antichitatii.”

 „Ar fi meritat sa incerce o trecere in revista, cat de cat sistematica, a acestei dimensiuni a trecutului. Dar nu gratuit, ca sa-si ocupe timpul, sau ca o indeletnicire de batran maniac, ci pentru a intelege ce-i oferisera lui aceste institutii publice, si de ce i se impun ele in amintire, ca o sfera incarcata de secrete, venind atat de la varsta adolescentei, cat si de mai tarziu, cand sufletul tanjea dupa acea naiva, utopica beatitudine a Edenului.

 

Nicaieri in alta parte nu e loc mai bun pentru readucerea in atentie a argumentului Fagarasanu in complexul declararii publice a nebuniei lui Eminescu. Reiau texte publicate separat, actualizand informatia, doar cu unele mici interventii, pentru a nu  mai complica. Se va vedea cum „moartea civila”, aceasta sanctiune a vremii lui Eminescu, l-a atins si pe acest prieten al sau, inginerul Nicolae Fagarasanu, dar chiar si pe I. C. Bratianu, primul ministru al tarii, si pe Lascar Catargiu, fost prim ministru si pe Dimitrie Lecca, presedintele Camerei Deputatilor – si, probabil, pe mai multi altii, fiecare gasind calea lui de evitare a consecintelor; Eminescu n-a mai avut cale, boala sa – adevarata sau nu, cu substrat organic sau doar simplu surmenaj, oricum ar fi – insemnand si recluziune, adica imposibilitate de a lua legatura cu oamenii, de a explica, de a se lasa vazut si pipait de ei, cum se zice.