-
„Moartea civilă” pe vremea lui Eminescu
Autor(i): Nicolae Georgescu
Nr. pagini: 108 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
Nicaieri in alta parte nu e loc mai bun pentru readucerea in atentie a argumentului Fagarasanu in complexul declararii publice a nebuniei lui Eminescu. Reiau texte publicate separat, actualizand informatia, doar cu unele mici interventii, pentru a nu mai complica. Se va vedea cum „moartea civila”, aceasta sanctiune a vremii lui Eminescu, l-a atins si pe acest prieten al sau, inginerul Nicolae Fagarasanu, dar chiar si pe I. C. Bratianu, primul ministru al tarii, si pe Lascar Catargiu, fost prim ministru si pe Dimitrie Lecca, presedintele Camerei Deputatilor – si, probabil, pe mai multi altii, fiecare gasind calea lui de evitare a consecintelor; Eminescu n-a mai avut cale, boala sa – adevarata sau nu, cu substrat organic sau doar simplu surmenaj, oricum ar fi – insemnand si recluziune, adica imposibilitate de a lua legatura cu oamenii, de a explica, de a se lasa vazut si pipait de ei, cum se zice.
Nicolae Georgescu -
A treia opțiune
Autor(i): Vince Flynn
Nr. pagini: 416 pagini
Editura: Preda Publishing
Există în America un ordin tăcut și invizibil, format din foști soldați, membrii diverselor trupe speciale, ofițeri ai serviciilor secrete și diplomați. În Washington, aceștia sunt pretutindeni și nicăieri deopotrivă.
Omul de rând nu îi vede niciodată, nu se oprește nicio clipă să se gândească la ei, nu observă rolul pe care l-au avut poate într-un deces aparent obișnuit. Cei mai mulți oameni nu-și irosesc timpul gândindu-se prea mult la supradoza de droguri a unui lobbyist despre care s-a relatat în pagina 2 a suplimentului Washington Post, sau la sinuciderea unui colonel din armata SUA, sau la jaful fatal căruia i-a căzut victimă un angajat al Casei Albe.
Americanul de rând e prea ocupat cu propria viață pentru a privi dincolo de titlurile ziarelor și a se întreba ce secrete or fi luat cu ei în mormânt oamenii aceia. Printre cunoscători sunt ridicate sprâncene și uneori puse câteva întrebări șoptite, dar în cele din urmă, toți închid ochii și viața merge mai departe.
Este un lucru foarte periculos să cauți răspunsuri în această comunitate obscură. Este lumea operațiunilor secrete, o parte foarte reală, dar nevăzută a politicii extrene și uneori a celei interne a guvernului american. E mai presus de orice persoană. Este a treia opțiune și nu e întotdeauna folosită de oameni înțelepți și onorabili.
-
Acasă (vol.I)
Autor(i): Luminita Aldea
Nr. pagini: 366 pagini
Editura: Eikon
A stat o clipa pe ganduri. Erau zece ani de cand nu s-au mai vazut si ea stia ca nu exista posibilitatea de a da timpul inapoi, dar nostalgia unor vremuri de vis, dorul dupa un prieten drag, pe care isi dorea sincer sa-l revada, a facut-o sa spuna da. Nu s-a intrebat de unde ii stie numarul de telefon si nici ce stie despre noua ei viata ci a spus da, sperand sincer ca si unul si altul si-au pastrat unul altuia o amintire duioasa. Dupa tot ce a fost intre ei merita sa se mai vada o data. Sa-si vorbeasca. Sa depene amintiri. Sa descopere ce din frumusetea lor de alta data a mai ramas de oglindit din ochii unuia intr-ai altuia. In timp ce se imbraca si-a amintit de un vers scris de ea cand era liceana indragostita si il recita soptit:
Nu m-am vazut in ochii nimanui
Atat de frumoasa
Ca in ochii tai…
-
Acasă. Vol. 2
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 352
EDITURA: Eikon
„Pentru prima dată în viața ei, poetul din ea nu vedea cerul nins cu puzderie de stele, urmele roșii, vineții și albastre lăsate la orizont de asfințitul soarelui și nici nu simțea ușoara răcoare a nopții, semn că toamna se apropia. Nu simțea vântul și nici nu vedea primele frunze căzând. Nimic nu mai ajungea până la ea: nici măcar roua născută din lacrimile ei de mult ce a plâns iubirea. Ca un robot scotea apă și se spăla, își spăla hainele murdare și se pregătea să-și mănânce bucata de pâine ce o mai avea. Se afla între două tărâmuri: murea încet într-o lume a idealului, a perfecțiunii, a nevoii de absolut, a visului, a dorului de a fi înger și se năștea dureros până la a muri din nou într-o lume materială, rapace, hidoasă, o lume ce semăna cu una din picturile bolnave ale lui Goya. Putea face Dumnezeu un miracol cu ea și să împace în sufletul ei însetat de absolut cele două lumi!? Să devină un vers de-al lui Nichita Stănescu viața ei: …două culori…/una foarte de sus/ alta foarte de jos/ amestecându-se… și să-i dea voie nemuririi să mai trăiască în ea viețuind printre muritori…” (fragment)
-
Acasă. Vol. 3
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 372
EDITURA: Eikon
„Mihai rătăcea pierdut pe străzi. Răscolea cu picioarele frunzele căzute din copaci și nu știa unde-i cu adevărat sufletul lui: în piept sau în trupul frunzelor moarte pe care le strivea sub picioare. Durerea era în inimă, de asta era sigur, dar la fel de sigur era de sentimentul că se simte tot mai mult frunză căzută pe pământ la sfârșit de octombrie.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 4
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 430
EDITURA: Eikon
„Făcea economii drastice la bani când vedea că nu există nicio șansă să primească ceva de lucru. Viața pe străzi o urâțise și mai mult. Evita pe cât putea să se drogheze cu aurolac, deși toți o făceau ca să nu mai simtă foamea, setea, frigul și se ferea să intre într-o gașcă ce dormea în canale. Ca un lup singuratic își căuta în fiecare seară o scară de bloc în care să doarmă. Nu plângea, nu se văita și nu-și dorea nimic. Vorbea puțin și mai mult mârâind decât cu vorbe clare.” (fragment)
-
Accidentul
Autor(i): Mihail Sebastian
Nr. pagini: 300 pagini
Anul apariției: 2020
Editura: Hoffman
Recitit aseara, spre marea mea surpriza, dupa 6-7 ani, Orasul cu salcami. Aveam la mine intamplator cateva caiete ale elevilor mei din clasa V-a, cu rezumate de lecturi lunare. Intre ele, un foarte inteligent rezumat al Orasului cu salcami, plin de observatii ingenioase asupra raporturilor posibile cu celelalte carti ale mele. Arn citit rezumatul amuzat si, pe urma, intr-o doara, am luat cartea din biblioteca, cu gandul sa o rasfoiesc. Pe urma n-am mai putut s-o las din mana. Aveam oroare de ea. Refuzam sa vorbesc despre ea. Simpla citare a titlului ma crispa. O consideram o eroare, o prostie. Ei bine, mi se pare ca am fost nedrept. Acum, recitind-o dupa ce aproape o uitasem (personaje, momente, fapte care se stersesera total din memorie), cartea m-a incantat. Ce tanara e! Peste toate naivitatile, o anumita fragezime, anumita poezie in povestea asta, care ma emotioneaza. Sau sunt eu azi asa de batran, incat tineretea cartii capata — dincolo de literatura — o valoare exagerata? Nu stiu. Fapt e ca am avut trei ore de neasteptata placere citind-o.
Mihail SEBASTIAN, Jurnal -
Afacerea Chateaubriand
Autor(i): Fred Vargas
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 416 file
Editura: Crisis Press
O nouă anchetă a comisarului Adamsberg
În orășelul Louviec, din apropierea castelului Combourg, are loc o crimă. Locuitorii o pun pe seama unei făpturi de legendă.
Neconvenționalul comisar Adamsberg este trimis să investigheze și descinde într-o comunitate bântuită de superstiții, în care oamenii cred în fantome și au o sete nepotolită de a asculta bârfe și a răspândi zvonuri.
Însă după prima crimă se înșiruie altele, la intervale de timp din ce în ce mai mici. Numărul suspecților crește exponențial, la fel și al celor care vor să-i facă de petrecanie lui Adamsberg.
O anchetă complexă, plină de umor fin și suspans, debordând de personaje pitorești absolut memorabile. Iar totul orbitează în jurul unui descendent al contelui de Chateaubriand, leit strămoșul său, mândria micii localități, dar și posesorul multor taine…
-
Alege-te pe tine! Karma se împodobește cu florile iubirii
Autor(i): Maria-Ligia Pluscal
Nr. pagini: 200 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: NEVERLAND
Aceasta carte i se adreseaza oricarui suflet cautator de Sine, de iubire si de Dumnezeu, cautator al filozofiilor de viata sustinatoare de teluri evolutive. Se adreseaza acelor suflete care au ajuns in punctul in care simt ca viata este despre mai bun, mai mult si mai frumos si intuiesc ca toate acestea se dobandesc nu prin credinta „nu cred pana nu vad”, ci prin credinta puternica „totul este posibil si rezolvat deja in modul cel mai potrivit si perfect”.
„Volumul de fata este o expunere foarte inspirata – si, in mod cert, bazata pe o experienta reala -, o transpunere in naratiune a nazuintelor spirituale impletite si potentate de practica astrologiei […] O poveste despre felul in care viata este atat de fidel oglindita in astre”, dupa cum spun profesorii-astrologi Narcisa si Zoltan Bartha.
Maria-Ligia Pluscal este astrolog, consilier de dezvoltare personala si practician Theta Healing, iar pentru acreditarile pe care le-a obtinut in aceste domenii, a studiat atat sub indrumarea unor profesori-astrologi – pentru specializarea in astrologie traditionala -, cat si sub indrumarea unor remarcabili psihologi – pentru aprofundarea domeniilor de dezvoltare personala si Theta Healing. De aproape paisprezece ani, autoarea desfasoara un aprofundat studiu teoretic si practic al domeniului spiritual.
Ligia sustine cu multa convingere ca doar prin autocunoastere omul isi poate constientiza puterea personala si isi poate revela maretia dumnezeiasca inscrisa in microcosmosul fiintei sale. In lipsa descoperirii de sine, darurile vietii raman pentru om doar o poveste frumoasa, fara sa afle vreodata ca acestea ii erau de fapt harazite cu atata iubire de Dumnezeu.
-
Am fost student pe Copou
AUTOR: Petru Todoran
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 256
EDITURA: Eikon
„După ora trei dormitorul s-a umplut. Spațiile dintre paturi deveniseră prea înguste, trebuia ca cineva să stea culcat ca să se poată circula dintr-un loc în altul. Dar n-au apărut incidente. Ultimul locatar al dormitorului fu cel mai zgomotos om, dar și cel mai simpatic dintre toți. A venit cu un geamantan din lemn, cu fețele laterale din placaj neșlefuit, dar cu o încuietoare zdravănă, parcă ar fi fost demontată de la ușa spre stradă a casei părintești și dotată cu un lacăt din cele ce se spune că erau meșterite de pușcăriași, făcute special să reziste oamenilor cinstiți, nu hoților care cunoșteau iarba fiarelor mai bine decât cel mai isteț câine polițist. Avea să explice, foarte curând, că geamantanul acesta rezistase oricărei tentative de spargere în cei aproape doi ani de armată, pe care i-a terminat mai repede, deoarece reușise la examenul de admitere la liceu. Dar băiat sărac fiind și având și certificat de meseriaș, absolvent de școală profesională, a preferat să intre în producție și să se transfere de la cursurile de zi la cele serale. Acest transfer n-a fost de bun augur.”
-
Amurg istoric. Volumul 1
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 404 pagini
Anul apariției: 2021
Editura: Hoffman
Adevaruri, care merita alte adevaruri, care demonstreaza cat de importanta este competitia adevarurilor. Adevaruri care, prin forta sugestiva a esteticii autorului, impun o mare personalitate literara, in galeria valorilor spirituale postdecembriste.
E un paradox: mult injuratul ideolog al socialismului ceausist se dovedeste un exceptional analist al perioadei respective si un nume valabil al noii culturi romane.Adrian PAUNESCU -
Amurg istoric. Volumul 2
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 348 pagini
Anul apariției: 2021
Editura: Hoffman
Iata, asadar, de ce era necesara cartea lui Dumitru Popescu. Ea ne invita sa aruncam o privire asupra unei lumi pana la care curiozitatea cetateanului de rand nu putea ajunge: lumea liderilor comunisti… Dand seama de aceste momente si personalitati, Dumitru Popescu e prima memorie mai acatarii care se lasa exploatata pentru a dezvalui generatiilor de azi enigmele lumii comuniste. Suficient argument pentru a-i considera cartea un eveniment editorial.
Ion CRISTOIU -
Anda Călugăreanu. Un înger nedreptățit
Autor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 2o8 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Anda Calugareanu a fost un personaj chinuit, distrus de boala, de problemele în casnicia cu Dan Tufaru (un mare seducator care a parasit-o pentru Vasilica Tastaman) și de handicapul copilului ei. Tatal ei ar fi vrut-o balerina, dar, respinsa de noua ori la IATC(!), devine o celebritate a muzicii și televiziunii, fara a avea studii de specialitate.
De fapt, nici nu o chema Anda, ci Anca, însa marele artist comic Mircea Crișan, care a invitat-o sa apara într‑un spectacol pe scena Salii Palatului, i l-a schimbat pentru a evita o sonoritate suparatoare.
Dupa o suferința crunta în dragoste, Anda a fost macinata, încet-încet, de o maladie necruțatoare. Nu a putut fi salvata nici macar de un elev al lui Einstein, care anterior îl tratase cu succes pe Ceaușescu. A luptat pâna în ultimul moment, dorindu-și sa reziste de dragul fiicei ei, Ioana – o ființa cu atâtea probleme, care au constituit subiecte exploatate cu cinism de mass-media. Dar boala chinuitoare a învins într-un final cu mare impact pentru presa, când ziarele au înregistrat tiraje uluitoare ale edițiilor speciale.
Artista avea, pe lânga un uriaș talent nativ și o carisma copleșitoare, un magnetism inconfundabil, fiind una dintre cele mai iubite artiste din România. În ultimele luni ale vieții, ajunsese însa doar o umbra a vedetei care stralucea pe micile ecrane.
Viața și cariera ei ascund însa o mulțime de controverse și ciudate întorsaturi de situație. Anda Calugareanu a suferit cumplit și a plâns încontinuu înainte sa moara. Erau lacrimile unui înger mereu nedreptațit…
-
Apusul stelelor de tinichea
Autor(i): Bițuică Dan
Nr. pagini: 248 pagini
An aparitie: 2023
Editura: NEVERLAND
Apusul stelelor de tinichea surprinde societatea romaneasca in vremea comunismului, cu puțin timp inainte de Revoluție. Prezinta viața așa cum era atunci, cu lipsuri, cu nedreptați, cu teama și neincrederea oamenilor, cu revolta lor interioara care pe zi ce trecea devenea din ce in ce mai puternica, pana intr-o zi, cand a devenit o Revoluție ce a daramat comunismul.
Emil, protagonistul carții, nu pierde nicio ocazie de a-i comunica soției lui resentimentele pe care le are pentru modul in care comuniștii conduc țara și pentru traiul de zi cu zi, plin de lipsuri.
El și soția lui, Marcela, se iubesc ca-n prima și impreuna au un fiu, care in ultimii ani nu a avut o relație buna cu tatal deoarece tanarul a ales sa mearga in viața pe alt drum decat cel dorit de tatal sau pentru el. Dar cei doi barbați se impaca inainte ca Emil sa fie trimis in America in interes de serviciu.
Inainte de plecare, Emil și șeful lui trec prin niște experiențe neașteptate, umilitoare chiar, care ii fac sa urasca și mai mult comuniștii.
Ajunși in America, oamenii descopera o noua viața, insa nu se pot bucura de ea și nu o pot admira prea mult deoarece sunt impiedicați de insoțitorii lor, care nu voiau ca romanii sa vada cat de diferit și cat de bun este traiul americanilor in comparație cu al lor.
In America, Emil este martorul modului in care șeful sau, satul de traiul din Romania, alege sa ramana in țara straina. Dar lucrurile nu se intampla oricum, ci conform unui plan bine pus la punct de barbat, așa incat nimeni sa nu banuiasca despre ce este vorba. Intors in țara, Emil se bucura nespus de revederea cu soția lui, care inainte de plecare il intrebase daca va alege sa ramana in America. Același lucru il intrebase și fiul lui, Cosmin, ba chiar ii sugerase sa nu se mai intoarca in țara. Nu dupa multa vreme, Emil ajunge pe mana Securitații. Are noroc și reușește sa scape cand izbucnește Revoluția și ajunge acasa. Din pacate, fiul lui este ucis. Ani mai tarziu, protagonistul iși da seama ca multe lucruri au ramas la fel in țara, ca la putere sunt foștii comuniști, iar fiul lui, care și-a dat viața pentru libertate și pentru un trai mai bun, a murit, practic, degeaba.
-
Arhiva Rugului Aprins 4 – Comentarii la Evanghelia după Ioan
Autor(i): Ștefan Todirașcu
Nr. pagini: 286 pagini
Editura: Eikon
„Viaţa lui Ștefan Todirașcu ilustrează versantul discret al ortodoxiei, al cuminţeniei, smereniei și inteligenţei spirituale negălăgioase. Este una dintre personalităţile Rugului Aprins care a adus mulţi tineri spre rugăciunea neîncetată sau, măcar, spre Biserică. Printre cei care sau format în tinereţe lângă profesorul Șt. Todirașcu trebuie amintiţi academicianul Virgil Cândea și doctorul Mihai Constantineanu.” (Marius Vasileanu)
-
Arhiva Rugului Aprins 6 – Comentarii la ‘Poemele filocalice” scrise de Alexandru Mironescu
Autor(i): Ștefan Todirașcu
Nr. pagini: 222 pagini
Editura: Eikon
„Ștefan Todirașcu avea toate însușirile unei ființe omenești ca să fie apreciat, anturat și simpatizat. Ca aspect fizionomic se remarca în primul rând la el o lumină blândă ce-i învăluia în permanență chipul, reflectând în afară alcătuirea dinăuntru… Ca intelect, dispunea de o inteligență avidă, îndreptată spre formele majore de cultură, frecventând cu egală sete de cunoaștere domenii disparate ca literatura, filosofia, teologia, pe lângă doctrinele juridice și economice, specialitatea lui de bază, putând să disocieze diversele valori creatoare, fără să cadă în speculații artificioase sau în problematizări aberante. Avea un cult al prieteniei susținut în mod dezinteresat și manifesta un apetit permanent de a se bucura de orice în lume: de o carte, de o întâlnire cu o ființă de excepție, de o priveliște frumoasă, de un eveniment solemn, de un concert, de o expoziție etc. Reușea întotdeauna să îmbrace realitatea în veșmântul ființei lui interioare, țesut din pondere și finețe, din delicatețe, generozitate și bun-simț. Când se angaja în diverse acțiuni colocviale sau în discuții mai aprinse – se întâmplau și din acestea, mai ales în perioada tinereții când avea parteneri pe Eugen Ionescu și Edgar Papu, cu care se lansa în febrile dezbateri despre destinul omenesc or despre soarta culturii naționale sau universale –, se releva prin seriozitatea de a aborda problemele, prin argumentație logică și realistă, chiar dacă intervențiile lui atingeau adesea și orizonturi metafizice. Căci, la meritele enumerate până aici se adăuga și o profundă conștiință religioasă, străină de bigotism, dar așezată pe solide temeiuri creștine…” (Pericle Martinescu)
-
Arhiva Rugului Aprins 8 – Floarea de foc
Autor(i): Alexandru Mironescu
Nr. pagini: 524 pagini
Editura: Eikon
Mişcându-se pe o gamă întreagă de situa ţii dintre cele mai felurite, ca însă şi viaţa, de la faptul divers, umor, emoţii, destăinuiri intime până la sudori reci, cutremurul total şi groaza îngropării de viu adevărate, rar am simţit carte mai tulburătoare, mai adânc omenească, mai răscolitoare, ca Floarea de Foc… Tot timpul lecturii am avut senza ţia că mă găsesc în prezenţa unui înțelept de o calitate excepţională, un adevărat cavaler al spiritului şi al credinţei, comunicând din dragoste, oamenilor din vremea lui, un tonifiant, fecund şi cuprinzător mesaj de încredere în viaţă, în Dumnezeu şi în oameni. Înţelepciunea lui nu importă cum o numim, dar e o înţelepciune pe limba şi pentru sensibilitatea omului de astăzi, cu rigoarea, cu acoperirea şi cu setea de precizie a omului de ştiinţă, cu arta şi elevaţia scriitorului, cu certitudinea şi dinamismul cavalerului credinţei. Cunoscând bine de la cine emană, găsesc mai exact poate să o numesc mesajul unui umanist creştin de astăzi. Şi dacă ar fi să-l înscriu undeva, n-a ş ezita o clipă să-l aşez printre scriitorii din aceea şi familie: L. Bloy, E. Hello, A. Carrel, A. de Saint-Exupéry, T. de Chardin chiar, fireşte, fiecare cu specificul său şi păstrând proporţiile… Prin raiul redeschis din inima oamenilor circulă deci, din nou ca odinioară, dinamismul Viului Dumnezeu şi ne solicită spre o conştiinţă nouă de om: o conştiinţă nobilă, de înfricoşătoare răspunderi, grandioasă, fecundă, realistă, de om însumat în Totalitate. (Părintele Benedict Ghiuș)
-
Asasin american
Autor(i): Vince Flynn
Nr. pagini: 480 pagini
Editura: Preda Publishing
Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înființarea unei echipe de operațiuni clandestine, un grup de agenți care să-și desfășoare activitatea în afara structurilor de comandă – oameni care nu există.
Dr. Irene Kennedy, protejata lui Stansfield, și Stan Hurley, fostul său coleg de arme, sunt cele două persoane însărcinate cu recrutarea, selecția și antrenarea viitorilor agenți. Dar ce fel de om este dispus să ucidă pentru țara lui, fără să poarte uniformă? Ce motivație și ce profil psihologic trebuie să aibă pentru a reuși într-o lume plină de cruzime și teroare?
Student și sportiv de elită, Mitch Rapp avea tot ce și-ar fi putut dori. Până într-o seară friguroasă de decembrie, când lumea lui s-a prăbușit odată cu avionul Pan Am 103. În urma atacului terorist, două sute șaptezeci de suflete și-au pierdut viața, printre care și Maureen, logodnica sa. Victimele au lăsat în urmă prieteni și rude, oameni care își vor căuta alinarea în justiție. Nu și Rapp. El nu caută alinare, ci răzbunare.
Admiratorii lui Vince Flynn vor fi captivați de acest roman electrizant, care a figurat pe locul întâi în clasamentul New York Times al celor mai bine vândute titluri. În spatele privirii de oțel a unuia dintre cei mai mari eroi ai națiunii americane, cititorii vor descoperi un tânăr pregătit și antrenat să devină Asasin American.
“Nu o poți lăsa din mână”, Larry King, USA Today.
“Spectaculoasă și foarte actuală… Nimic nu se compară cu a-l privi pe Mitch Rapp învingându-i, în ficțiune, pe inamicii pe care nimeni nu pare capabil să-i răpună în viața reală. Odată cu atacurile de la 11 septembrie, o nouă eră literară a luat naștere și acesta este cel mai bun produs al său de până acum”, The Providence Journal.
-
Asasinarea lui Socrate
Autor(i): Marcos Chicot
Nr. pagini: 624 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Conspirații, oracole și trădări: În mâinile cui se află de fapt soarta lui Socrate?
Împletind istoria și ficțiunea, poveștile de iubire și pe cele de război, destinele marilor conducători și pe cele ale artiștilor și gânditorilor ce aveau să schimbe lumea, acest thriller istoric reușește să readucă la viață figura enigmatică a lui Socrate, alături de o întreagă civilizație aflată la răscruce.
În această lume condusă de zei și războinici, în umbra războiului dintre Atena și Sparta și a comploturilor mortale, ideile lui Socrate au un ecou tot mai puternic, atât de puternic, încât devin periculoase, iar cineva urmărește din umbră fiecare pas.
„Moartea lui va fi violentă, de mâna omului cu cei mai limpezi ochi.”
Când o profeție întunecată îi prevestește moartea, bunul lui prieten Cherephon e hotărât să îl salveze. Va reuși acesta din urmă să înțeleagă la timp cuvintele celebrului oracol din Delphi și să împiedice moartea filozofului? Vei ghici, până la urmă, cine este asasinul ascuns?
Mai mult decât un thriller, o adevărată călătorie în timp
Asasinarea lui Socrate este mai mult decât un roman palpitant, este o adevărată călătorie în timp. Marcos Chicot reușește să reconstituie un tablou viu și captivant al Greciei antice, îmbinând poveștile de dragoste și povestea căutării unui asasin cu detalii istorice atent documentate despre:
- Viața și filozofia lui Socrate, precum și moștenirea uimitoare pe care a lăsat-o omenirii.
- Rolul Jocurilor Olimpice în lumea antică.
- Importanța artei pentru vechii Atenieni, în special a teatrului.
- Impactul războiului dintre Sparta și Atena, precum și diferențele culturale dintre cele două cetăți,
- Legile necruțătoare din Sparta privind soarta copiilor considerați prea slabi pentru a deveni războinici.
-
Ascunsă în umbră
Autor(i): Viveca Sten
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 448 file
Editura: Crisis Press
Volumul al doilea al seriei Crimele din Åre
Seria a fost ecranizată de NETFLIX într-un serial de excepție
Secrete, răzbunare și o crimă violentă tulbură idilica localitate Åre
În stațiunea suedeză de schi Åre este găsit trupul lui Johan Andersson, fost schior olimpic. Bărbatul pare că a fost ucis în bătaie în pădure. Conform soției sale, nu avea niciun dușman pe lume. În ochii inspectorilor Hanna Ahlander și Daniel Lindskog, crima dovedește altceva. Dar ce să fi provocat o asemenea furie? Și cui?
În timp ce poliția caută răspunsuri, Rebecka Ekvall, soția vulnerabilă a unui pastor, este prinsă într-o căsnicie abuzivă. Izolată de congregație, Rebecka se teme cumplit pentru viața ei. Pentru că poartă cu sine un secret teribil. Dar nu e singura persoană din Åre care ascunde lucruri.
Pe măsură ce descâlcesc ițele întunecate ale unei liste de suspecți tot mai mare, Hanna și Daniel își dau seama că uciderea lui Johan este doar începutul unui caz despre supraviețuire și răzbunare cu orice preț.
-
Ascunsă în zăpadă
Autor(i): Viveca Sten
Editura: Crisis Press
Primul volum al seriei bestseller Crimele din Åre
Drepturi vândute în 14 teritorii
Un cadavru este găsit într-o telecabină chiar când în Åre începe sezonul de schi. Trupul e înghețat complet, buzele îi sunt subțiate din pricina frigului. Multe indicii sugerează că ar fi vorba despre o crimă.
Inspectorul Daniel Lindskog are acasă un copil nou-născut și o iubită surescitată. Agenta Hanna Ahlander a fugit în Åre după ce a fost silită să-și dea demisia de la poliția din Stockholm în aceeași zi în care iubitul ei a părăsit-o. În scurtă vreme, cei doi ajung implicați în ancheta din jurul victimei înghețate.
Asupra ținutului se pregătește să se dezlănțuie o furtună. Temperatura scade și tot mai multe vieți sunt în pericol. Câte vieți vor mai fi luate înainte ca adevărul să fie scos la lumină?
Ascuns în zăpadă este primul volum al noii serii Crimele din Åre, cu acțiunea plasată în Alpii Suedezi. În stilul ei caracteristic, Viveca Sen țese laolată peisaje grandioase și personaje puternic conturate, realizând o poveste de suspans hipnotizantă.
-
Atelierul de vară
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 434 pagini
Anul apariției: 2022
Editura: Hoffman
Pictorul se inveseli: Dar ce logica e aici? Cu figura aceasta de robot auster, neindurator si impasibil voiai sa faci furori printre femeile si asa blazate, vegetand la temperatura camerei, intrate, cele mai multe ireversibil, in rutina „caii de mijloc”? Grozava strategie, chiar pentru un Don Juan inacrit in esecuri! isi zise. Aproape uitase ca e vorba de el insusi, si optiunea de viata a modelului din portrete i se paru stupida si caraghioasa. Pentru ca masca adoptata stresa, complexa, inhiba si indeparta, la randul ei, iremediabil. Cine nu stie, gandi, ca femeia asteapta de la barbat in primul rand omagiu, unul exprimabil intr-un milion de feluri, in functie de temperament, educatie, experienta si intensitate a afectivitatii, stare materiala, elocinta, inventivitate, gen psihic si alte particularitati masculine. Omagiu, omagiu, omagiu! – cer ele continuu, intr-un limbaj ce oscileaza de la frust la sofisticat, ca si prin priviri, gesturi, zambete orgolioase ori mieroase, aluzii, multumiri anticipate sau mici recompense. „Pai cu aceste sageti de silex (ca ale vanatorului preistoric) le trimiteai tu omagiu?” ceru Dan portretului sa-i explice ratiunea straniei tactici.
-
Atom
AUTOR: Ioan Ștefan
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 398
EDITURA: Eikon
Într‑o scriitură complexă, spectaculoasă stilistic și compozițional, lexicalizată abundent și, deopotrivă, litotică, romanul lui Ioan Ștefan conturează personalitatea unui personaj exponențial pentru întreaga sensibilitate a epocii, marcată de ample schimbări de paradigmă epistemologică, filozofică și morală. Într‑o lume a post‑adevăraului și, se pare, a post‑valorii, protagonistul principal al scrierii, în ciuda dorinței de împlinire fastă a destinului personal, ratează experiență după experiență și, ca un al doilea Meursault, asumă vidul sufletesc, alienarea, divorțul dintre el și decorul său, captivitatea într‑un univers instabil și incert, ce‑i refuză până și recuperarea simbolică a copilăriei. Cu un ultim efort, aplică severe reducții fenomenologice istoriei personale, în căutarea punctelor de sprijin, a certitudinilor, a stabilității ființei și valorilor, însă eșecul este total, proiecția de sine în spațiul prelingvistic și al cogito‑ului prereflectiv rămânând o simplă și palidă urmă a umanității pierdute. Roman existențialist, al autenticității autoscopice, al pulsiunilor vitaliste, primare, și al pulsațiilor unei conștiințe interogative, vinovate, Atom ocupă o poziție valorică distinctă în peisajul prozei românești actuale. – Șerban Alexandru
-
Bacovia și noul regim al literaturii
Autor(i): Paul Cernat
Nr. pagini: 446 pagini
Editura: Eikon
„Bacovia scrie despre sine scriind, în același timp, despre alienările, spaimele, bolile, tristețile și vulnerabilitățile fiecăruia dintre noi. Reprezentîndu-se, el ne esențializează, nu fără maliție, stările interioare declinante, le ocupă și le ia, așa-zicînd, în proprietate lirică. Le bacovianizează, de fapt, prin limbajul său repetitiv, dezarticulat, obsesional, basic. Arondabil tuturor curentelor poetice moderne și totuși ireductibil la acestea, poetul Plumbului și al Stanțelor… nu se lasă epuizat de nici o interpretare – arta sa liminală, de o simplitate înșelătoare, e o experiență insondabilă ca însăși trecerea noastră prin viață.”
-
Baletul fantasmelor
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 254 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
„Probabil ca, in timp ce dormeam, cineva ne‑a urcat in autobuz, caci ne‑am trezit in plina vesnicie. Nu era Zamolxe de fata, nici supusii sasi ai printului, dar vesnicia se lafaia acolo in voie. Dealurile transilvane usor inverzite de aerul primaverii sclipeau in bataia soarelui ca un ocean de proportii cosmice somnolent, leganat in valsul sferelor. Intr‑adevar, se parea ca Vesnicia poposeste din cand in cand acolo, ca sa‑si petreaca propriul weekend si noi o surprinsesem intr‑un asemenea moment fast, de frumoasa intimitate cu stravechea lume a plugarilor carpatini.”
-
Bărbați răi
Autor(i): Julie Mae Cohen
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 320 file
Editura: Crisis Press
Un thriller feminist plin de umor negru și care pune o întrebare incitantă: poate o criminală în serie să-și găsească alesul inimii?
Saffy, o justițiară cu un cod moral strict, îi elimină pe „bărbații răi” care fac din femei o pradă. Misiunea îi e alimentată de o furie justificată și de setea de dreptate; în același timp, demersurile îi sunt complicate de propriile vulnerabilități și dorințe.
Nici cu viața sentimentală nu stă mai bine – e greu să păstrezi o relație când iubitul de azi poate ajunge victima de mâine.
Asta până când îl întâlnește pe Jonathan, realizator de podcasturi despre crime, care i se pare că e un tip cu adevărat bun.
Dar Jonathan e acuzat de crimă, așa că Saffy se trezește într-o situație inedită pentru ea: trebuie să salveze un bărbat.
-
Biblioteca secretă din Varșovia
Autor(i): Madeline Martin
Nr. pagini: 480 pagini
An: 2024
Editura: Corint
De când se știe, Zofia și-a găsit alinarea în cărți și în prietenia cu Janina. Nimeni nu și-ar fi putut însă imagina ororile ocupației naziste în Varșovia. Bombele distrug orașul, iar soldații lui Hitler îl jefuiesc și ucid oameni nevinovați, prigonindu-i pe evrei.
Zofia are convingerea că și cărțile trebuie protejate, mai ales că lucrează la o bibliotecă importantă. Reușește astfel să salveze multe volume interzise, ascunzându-le într-un depozit secret și înființând un club de lectură clandestin.
Cele două tinere nu renunță la citit nici când Janina este forțată să meargă în ghetou. Ea alină durerea celor de acolo, împrumutându-le cărți dintr-o valiză cu care străbate străzile ghetoului.
Pe măsură ce se apropie ziua eliberării, Zofia se aruncă în luptă alături de Janina. În cele din urmă, ea folosește singura armă care i-a mai rămas pentru a păstra vii cultura și tradițiile unei țări sfâșiate: LITERATURA.
-
Biletul la control!
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 230 pagini
Anul apariției: 2021
Editura: Hoffman
Din felul cum se spunea odinioara despre cineva ca are principii, parea sa reiasa ca e vorba de un om cu tabieturi. Un om sucit, nitelus ingradit, oricum dificil, cu care nu era intotdeauna prea placut sa ai de-a face. Principiile erau, in alta acceptiune, o componenta a pedanteriei. Dar, si intr-un caz si in altul, era o meteahna, o scranteala, o forma de alinare mintala. „Va scot eu principiile din cap” – striga cate un sef la subalternii ce vadeau vagi reziduuri de personalitate. Persoanele publice trebuiau sa strige frecvent ,,Pleaca ai nostri! Vin ai nostri!” – varianta moderna a dictonului „Regele e mort! Traiasca regele!”.
Politicienii considera principiile catuse la maini. Isi poate permite sa aiba principii un individ care nu aspira la nimic, care nu are ce pierde sau ce castiga. A carui singura avutie ramane originalitatea. Sau cel care isi subordoneaza viata unui ideal de lupta dezinteresat. Dar, printre cei ce nazuiesc sa parvina, rar se gaseste cineva dispus sa-si ,,inchida viata”, sa-si rateze cariera de dragul principiilor.
Timp de milenii, o mare parte a omenirii a avut drept ghid etic decalogul bibliei – chintesenta teoretica a pacatelor si a oprelistilor fundamentale. Cele zece porunci au fost interpretate si adaptate de fiecare societate in conformitate cu idealurile ei materiale. Nicio oranduire, oricat de inumane erau bazele pe care se sprijinea, nu a indraznit sa repudieze aceste principii. Le-a incalcat insa tacit. Nimeni nu s-a batut vreodata cu pumnii in piept afirmand ca viciul este cultul sau.
Un principiu suprem a fost si este: „Cel tare il suprima pe cel slab”. Dar el nu a fost niciodata afisat, nu a devenit o deviza publica, nu a fost introdus intre intelepciunile clasice. Dimpotriva, s-a propovaduit mila, caritatea. -
Boala și moartea lui Eminescu
Autor(i): Nicolae Georgescu
Nr. pagini: 314 pagini
Anul apariției: 2021
Editura: Hoffman
„Cand am dat sa plec, intrara cativa tineri – trei – in uniformele lor de elevi ai Scoalei de Infanterie. Se apropiara de catafalc si, intr-o concentrare pioasa, se aplecara peste el si rostira incet, mai mult in soapta, un cuvant, un nume: „Veronica”.
Infanteristii imi facura impresia ca aveau sa se achite de o datorie imperioasa, ce nu putea suferi nicio amanare, si ca trebuia onorata, punctual, orice s-ar fi intamplat, in aceeasi zi, cu orice sacrificiu. Aceasta era, doara, dorinta expresa a nefericitului poet, de a „spune” acest nume „pe inchisele-i pleoape”:
„Si eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape”.
Si baietii, s-au tinut de cuvant…
Inmormantarea s-a facut abia in ziua de 17 iunie, intr-o sambata, pe la orele 4 dupa amiaza, din cauza marei si sufocantei arsite, ce se lasase asupra orasului. Cheltuielile le-a suportat Ministerul Instructiunii Publice, dupa staruinta fostului secretar general Profesorul Stefan C. Mihailescu, bun prieten si mare admirator al defunctului. Lume multa intelectuala: literati, ziaristi, advocati, medici, artisti dramatici, pictori, sculptori si studenti. Venise si Lascar Catargiu, care, ca barbat politic, se simtea obligat, sa-i aduca, prin prezenta sa, un pios omagiu, aceluia, care, cu un osebit talent, a sustinut, ca prim redactor al ziarului ,,Timpul“, ideea conservatoare. A depus si coroane, atat in numele sau personal, cat si din partea partidului.”Mihail Canianu (Adevarul, 16 iunie 1933, p. 3) -
Bocancii mortului
Autor(i): Bata Marianov
Editura: Palimpsest
Pictor și sculptor dăruit cu un talent nativ puternic, dezlănțuit, în permanentă gâlceavă cu barierele din interior sau exterioare, Bata Marianov emigrează la începutul deceniului opt în Germania. Straniile lui forme stârnite de penel și daltă, îndrăznețe, atinse emblematic de duhul avangardei și neconvenționalului, își afirmă apăsat identitatea, revendicându-și un loc singular, ca simțire și mod de exprimare, în limba universală a necuvântului. Dar el nu se oprește numai aici, ci scrie și literatură, și încă în două limbi, română și sârbă. Prozele sale, cel puțin cele publicate la Editura Palimpsest, Coada dracului, Valea cu ierburi amare și Bocancii mortului, sunt de-a dreptul provocatoare. În ele se îmbină ficțiunea cu realul, cu documentul și memorialistica, uneori chiar cu oniricul, personajele inventate cu cel din viața publică sau din anturajul imediat al autorului. Bocancii mortului, deși ar putea să supere pe mulți, din acest punct de vedere excelează. Dezvăluie acid adevăruri care nu convin. Și dintr-un atare motiv se citește pe nerăsuflate.
-
Bonsai. Povestea fetei norocoase
Autor(i): Crisula Ștefănescu
Nr. pagini: 304 pagini
An: 2022
Editura: AIUS Printed
Crisula Ştefănescu este absolventă a Facultății de filologie a Universității București. În 1982 emigrează în Germania și lucrează la postul de radio „Europa Liberă”; mai întâi cercetător-analist în cadrul „Institutului de Cercetare al Europei Libere” și, din 1992, în Departamentul de Broadcasting, ca redactor al emisiunii de cultură „Controverse-Confluenţe Est-Vest”. Din 1995, când radioul s-a mutat la Praga, trăiește împreună cu soțul ei, scriitorul Andi Ștefănescu, într-un sat bavarez din apropiere de München. Crisula Ștefănescu a publicat treizeci de cărți.
„BONSAI este un roman bine scris, într-un stil alert și cuceritor. Atrage printr-un fel de sinceritatecapricioasă, printr-o ritmare emoțională a confesiunii. În plus, cuprinde întâmplări pitorești și mai ales, pagini de poezie de o remarcabilă frumusețe.” (Alex ȘTEFĂNESCU)
Romanul BONSAI a fost scris dintr-o suflare, ca să spun așa, în vara anului 2008. Când l-am terminat, am trimis manuscrisul spre lectură unor critici literari și unor prieteni cu activități și preocupări literare. Deși „verdictul” a fost favorabil, totuși cartea nu a fost publicată. De-a lungul timpului mai multe fragmente din BONSAI au apărut în reviste literare, obținând și un premiu, sau postate pe pagina mea de face-book, dar am acest obicei, nu știu dacă bun sau rău, de a lăsa manuscrisele să zacă cu anii. După ce, nu demult, l-am recitit și am mai făcut mici corecturi, m-am gândit că a cam sosit timpul să-i dau drumul în lume.
-
Călătorie plăcută printre tainele limbii române!! Manual de Receptarea textului scris pentru studenții străini
Autor(i): Raluca Ghenţulescu , Loredana Miclea
Nr. pagini: 204 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Pro Universitaria
Calatorie placuta printre tainele limbii romane! Manualul de Receptarea textului scris pentru studentii straini aduce numeroase noutati si o perspectiva permisiva insemnata asupra invatarii limbii romane de catre studentii straini, avand ca principale obiective: informarea, invatarea, pregatirea temeinica si afilierea cercetarii studentilor de la APLR – Anul Pregatitor de Limba Romana pentru straini, si militand pentru finalitatea ca acestia sa ajunga la performanta de a scrie lucrari academice apreciate la un nivel universitar. In acest sens, noi, ca autoare, am redactat o paleta metodologica diversificata, care vine in sprijinul receptarii unei multitudini de texte cu trimitere la o pleiada de subiecte atent alese, in care am inserat, fireste, si multe sectiuni de terminologie proprie. Tematica este variata si foarte bine documentata, aducand constant si lamuriri suplimentare, precum si un vadit interes in privinta cazuisticii folclorului literar romanesc si a eruditiei paremiologice a poporului nostru, pe care le imbinam cu aspectele lexico-gramaticale.
Ne-am dorit ca acest manual sa se ridice la anumite standarde de calitate, in ceea ce priveste nivelul stiintific abordat, avand in vedere faptul ca noi ne desfasuram activitatea de cadre didactice universitare in Centrul de Cercetare Etica Aplicata din UTCB (Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti) si predam in cadrul APLR – Anul Pregatitor de Limba Romana pentru straini din FILS (Facultatea de Inginerie in Limbi Straine), discipline precum: Receptarea textului scris, Receptarea textului oral, Redactare si compozitie, Limbaje specializate. Tocmai de aceea, manualul a fost scris pastrand toate rigorile stiintifice optime si necesare pentru a fi recomandat oricarui potential autor de lucrari stiintifice. De asemenea, noi, ca autoare, consideram ca acest manual de „Receptarea textului scris”, Calatorie placuta printre tainele limbii romane este extrem de util deoarece, in Romania, au avut loc multe schimbari socio-politice in ultimii ani, schimbari de bun augur care permit migrarea studentilor din diverse state ale lumii care au ales Romania tocmai pentru a-si continua studiile si pentru a-si edifica pregatirea academica, iar in prezent avem nevoie de astfel de manuale care sa contribuie la intregirea si definirea unui corpus de lucrari cu caracter didactic pe tema receptarii textului scris in limba romana (Autoarele)
-
Cândva, după ignozirea din Paradis
Autor(i): Dumitru Popescu
Nr. pagini: 454 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
„Descopereau ca traiesc ceva similar iubirii, fara a fi, de buna seama, iubire. Isi vin in intampinare cu gingasie si tandrete, si cu o enorma dorinta de a surprinde un strop de fericire in ochii celuilalt. Fraternizeaza in reproducerea ritualului iubirii. Prin urmare, iubire sintetizata in laborator – ca o serie de substante tamaduitoare menite sa salveze oameni aflati in suferinta. Iubire, ca panaceu al bolilor de decrepitudine, al singuratatii de senectute, al slabirii imunitatii morale. De unde gasisera ei, dintr-odata, aceste resurse, fara de care nu te poti arunca intr-o simbioza, mai ales cand nu preexista sentimentul catalizator veritabil? Combustia sufleteasca si trupeasca se producea la presiunea disperarii? Isi pune fiecare in joc intuitiile, reflexele, virtutile neconsumate, pastrate ca prin minune intr-o pestera a fiintei? Au tasnit de acolo, prin simpla declansare a ardoarei si vointei, sensibilitate, afectiune, calinitate, dorinta, putere de daruire si de absorbtie a esentelor vitale? Daca ar veni, in aceasta suita, si iubirea originara, pasiunea, dependenta psihica si biologica, daca toate aceste valori pe care si le-au resuscitat s-ar aglutina si ar capata har cosmic?”
-
Cântec spulberat
AUTOR: Constantin Teleagă
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 192
EDITURA: Eikon
Un scriitor român din Franța la Editura Eikon
Constantin Petru Teleagă s-a născut în comuna Brodina, județul Suceava. A urmat Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Este licențiat al Facultății de Drept din București (1960) și al Facultății de Limbi Romanice (1969). După absolvire, devine − după cum se autocaracterizează cu umor − „un politruc la CC al UTC”, ipostază pe care a considerat-o nu tocmai onorabilă: trimis fiind ca delegat al României la un congres al tineretului socialist din Danemarca, decide să nu se mai întoarcă în țară și să ceară azil în Franța, unde trăiește din anul 1970. Își continuă studiile, absolvind celebra Sciences Po (una dintre cele mai prestigioase universități din lume în domeniul științelor politice și al studiilor internaționale).
După 1990, a revenit în România și a sprijinit candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României. A fost apoi, pe rând, secretar de stat la Departamentul de Integrare Europeană, consilier de stat la Preşedinţia României și ambasador în Spania. După încheierea misiunii, a fost profesor la Institutul Superior al Magistraturii. Este doctor în drept, teza sa de doctorat fiind publicată în 2004 cu titlul Armonizarea legislativă cu dreptul comunitar în domeniul dreptului civil.
Constantin Petru Teleagă locuiește în prezent la Paris și, intermitent, la București. Publică frecvent în presa franceză eseuri și articole de opinie privind situația politică internațională și din Franța
Pasiunea sa a rămas însă întotdeauna literatura: scrie și publică în limba română și în limba franceză, versuri și proză. Romanul Moartea lui Avram a apărut în 2011, la Editura Neverland. „Cântec spulberat” este al doilea volum de versuri pe care îl publică în România.
În 1993 a publicat în Germania o carte despre marea actriță Marlene Dietrich pe care a cunoscut-o personal, semnând cu cele două prenume ale sale: Constantin Petru: Marlene Dietrich Realität. Die letzen jahre in Paris. Editura Betzel Verlag.
Cartea a apărut apoi și în Franța cu titlul La star et les pantins la editura L’Harmattan (2015).
Alte romane publicate în Franța: Mémoires apocryphes, Edilivre, 2014; L’ile des Keums dechus, Librinova, 2018.
(Mariana Sipoș)
-
Cărări și destine. Volumul I
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 238
EDITURA: Eikon
„Romanul este excelent, ai surprins din nou istoria recenta a celei mai mari schimbari din istoria moderna a țării cu „ochii” talentului tău, de data asta din alt unghi. Roman lecție, roman uman, roman vizionar! În plus, de data asta, ai „șlefuit” personajul principal mai bine ca dățile trecute, îmbinând în subconștientul cititorului, mai ales al cititorului care te cunoaște, persoana întâi cu persoana a treia.”
Dragoș Agapescu
-
Cărări și destine. Volumul II
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 396
EDITURA: Eikon
Am avut, recunosc, gândul preconceput că voi găsi o repetitivitate, dar, crede-mă, că minunăția pe care ai scris-o a făcut ca „repetitivitatea” să se numească stil, „stilul Luminița Aldea”. Da, țăranca scriitoare a devenit cu siguranță SCRIITOAREA țărancă. Ambele calificative la superlativ și, cred, că și apelativul de țărancă, pe care l-ai adoptat de bună voie te înnobilează. Am sentimentul că am descoperit secretul cărților tale. Îl voi descrie printr-o metaforă: talentul fără muncă este ca fântâna fără apă! Cred că am spus totul cu asta. Ești o fântână cu apă bună, din care, de ce bei de ce mai vrei să bei și aștepți să te reîntorci, să te apleci peste ghizdele și să te oglindești acolo în adânc, unde poți să îți descoperi cele mai lăuntrice trăiri pe care uneori nu știi că ești în stare să le ai.
Ești unde trebuie să fii, Luminița, pe cărarea vieții. Știu că trăiești cu altă intensitate viața decât noi ăștialalți, obișnuiți, știu că nemulțumirea și chinul creației te ard și te consumă, dar, în același timp, știu că asta ești tu, asta ți-ai dorit să fii, asta vei fi: scriitoarea Luminița Aldea!
Dragoș Agapescu