Editura de carte

Dar ce cauta limba de lemn in gura groparilor lui? De ce se canta aceleasi „patetice” ca la inceputul comunismului: revolutie, eroism, martiraj, libertate, fericire? De ce iluzionisti stangaci incearca sa faca din negru alb, din prabusire inaltare, din pierdere castig? De ce iarasi forumuri, tribune, bolboroseala? De ce din nou didactica uscata, e drept, fara doctrina, dar preocupata sa imbrobodeasca, sa acopere plagile cu grotesca vopsea trandafirie?
Ce s-a schimbat, in realitate.
Ceva n-a murit, si ceva nu s-a nascut inca.

— Catre ce se indreapta Romania? Ce societate se construieste acum la noi?
— Se construieste? Cred ca suntem de-abia in faza demolarii a ceea ce s-a construit. Probabil faza va fi foarte scurta. Daca intr-un an productia industriala s-a redus la jumatate, aritmetic vorbind ne-ar mai trebui inca unul pentru a ajunge la punctul zero. Dupa care, banuiesc, va urma o remodelare, conform scenariilor organismelor internationale. Vechea strategiea fost inmormantata: am pierdut legatura cu lumea a treia, sursa noastra de materii prime si debuseul produselor industriale. Am sperat ca vom fi primiti in clubul superdezvoltatilor? Poate, pentru a ni se da o livrea. Vom avea, neindoielnic, investitii straine, dar in altfel de industrii, probabil din ramurile usoara si alimentara, pentru care oferim materie prima si mana de lucru ieftina (dupa o explozie a somajului, dupa o ruinatoare inflatie, dupa o brutala reasezare a profesiilor, astfel incat otelarii, minerii, chimistii sa devina tesatori si confectioneri de camasi, iar constructorii de masini, de nave, avioane, autoturisme, camioane, tractoare etc.,. branzari si carnatari de elita). Ca am muncit degeaba o jumatate de secol, nu va mai conta pentru generatiile viitoare, totul se va trece la profit si pierdere.

In primavara anului 1968, un eveniment editorial de exceptie a avut darul sa anime climatul social al momentului: in librarii aparuse volumul „Biletul la control” semnat de redactorul-sef al ziarului Scanteia – Dumitru Popescu…

…Dizertatia filosofica nu era, insa, un scop in sine, ci doar canavaua pe care Dumitru Popescu tesea cu abilitate fierele unei realitati sociale cu luminile si cu umbrele ei. Noutatea unei asemenea prezente gazetaresti era coplesitoare. Pentru prima data de la instaurarea noului regim, intr-un ziar oficial (si inca ce ziar!) se tipareau nu platitudini si texte fade, nu indicatii „pretioase”, nu directive care „trasau linia partidului” intr-un amalgam de cuvinte cu sensuri initiale stalcite, distorsionate, ci reflectii lucide, dezbateri vii de idei asupra unor subiecte care nu mai aveau coloratura de partid. Pentru prima data in acei ani cititorul traia senzatia unei lecturi proaspete, in afara sabloanelor, mustind de viata, care spargea gheata dogmatismului din presa romaneasca.