-
Evadare din Eden
31,50 leiAutor(i):Dan Gîju
Nr. pagini: 324 pagini
An: 2018
Editura: Favorit
Uşor de citit, dar, mai ales, suficient de provocator pentru cititorul pasionat de istorie (istoria aviaţiei, în cazul de faţă), romanul Evadare din Eden evocă – dincolo de cortina înşelătoare a poveştii de viaţă a inadaptatului Bogdan Zlatcu – odiseea ofiţerului de echipaj Florea Chifulescu, alias „Călăul”, personaj real, primul pilot român salvat cu paraşuta dintr-un avion avariat, al cărui destin va fi marcat implacabil de nefasta „zodie roşie” sub care a nimerit România după 23 august 1944.
-
Amazoanele văzduhului
31,50 leiAutor(i): Dan Gîju
Nr. pagini: 250 pagini
An: 2018
Editura: Favorit
Legendele Escadrilei Albe, Femeile-şoim de la AviaSan, Din tainele „amazoanelor” celeste, Ambuscadă în Munţii Iaila, Povestea secretă a unor fotografii sunt capitolele de bază ale acestei cărți cu patru dintre cele mai valoroase aviatoare ale României în prim-plan. În fond, veritabile „zeiţele cu aripi de fier” despre care mulți alți jurnalişti au aflat cu plăcută surpriză, la vremea lor, şi n-au stat pe gânduri să le dedice sute de pagini. Aşa se explică faptul că, la romanele consacrate încă din perioada războiului, la filmele turnate (între care unul artistic şi câteva documentare), la zecile de articole ş.a.m.d. de până azi, se mai adaugă şi această carte. Care, ca fiecare proiect nou aruncat pe piaţă, încearcă să surprindă prin ineditul său particular. În ce constă acest „inedit” – decorat şi cu două fotografii niciodată publicate –, cititorul interesat va afla, desigur, după ce va parcurge cartea până la ultima filă. Oricum, ne asigură autorul, lectura va fi una mai mult decât instructivă şi agreabilă.
-
Revoluția inocenților. Interviuri despre evenimentele din Decembrie 1989
31,50 leiAutor(i): Dan Gîju
Nr. pagini: 302 pagini
An: 2014
Editura: Favorit
Începând cu „spovedania” fostului comandant al „plutonului” care i-a executat pe Nicolae Ceauşescu şi pe soţia sa în Decembrie 1989, la Târgovişte, şi continuând, conform ordinii alfabetice, cu o serie de alte figuri importante implicate în acele evenimente dramatice din istoria României – între care şeful de stat-major al Trupelor de Grăniceri (datorită căruia armata de intervenţie a lui Mihail Gorbaciov s-a oprit la Prut atunci, în 1989, deşi ruşii erau pregătiţi să „restabilească ordinea” în România ca şi în 1968, în Cehoslovacia), apoi cu „bodyguardul” de ocazie al cuplului prezidenţial din ultimele sale patru zile de viaţă, din fosta Cetate de Scaun, cu politicieni odinioară puternici şi plini de zel, istorici şi scriitori cunoscuţi, revoluţionari autentici şi martori oculari de primă mână, dar nu numai, care au avut un cuvânt de spus în legătură cu acest subiect pe cât de „epuizat”, pe atât de neelucidat încă, în ciuda râurilor de cerneală curse continuu de un sfert de veac încoace –, în Revoluţia inocenţilor sunt grupate o serie de mărturii şi judecăţi de valoare aparent ştiute şi totuşi captivante prin stilul dinamic şi elegant de redare impus de autor, totodată prin paradele abile ale intervievaţilor, atenţi ca nu cumva să se descopere mai mult decât trebuie într-un joc fără miză şi totuşi nu mai puţin periculos din punctul de vedere al imaginii şi stimei de sine. Şi-au dat concursul, aşadar, cu indiscutabilă bunăvoinţă şi respect pentru cititor, dar şi pentru istoria orală a evenimentelor în cauză, „pistolarul” Ionel Boeru, miniştrii Apărării Naţionale Ion Coman şi Constantin Olteanu, generalii Petre Geantă, Andrei Kemenici şi Victor Negulescu, scriitorul militar Pavel Coruţ, coloneii Aurel Dragomir şi Ion Dureci, cercetătorul militar Viorel Domenico, istoricul slovac Peter Kopecky şi juristul târgoviştean Virgil Păun, acesta din urmă o figură pe cât de tipică pentru revoluţionarul român de la 1989, pe atât de rară ca „personaj” prins în rol, mai exact într-un dialog aparent amuzant dacă n-ar fi, totodată, şi periculos.
-
O lume în criză
31,50 leiAutor(i): Florian Gârz
Nr. pagini: 332 pagini
An: 2021
Editura: Favorit
Florian Gârz: „Istoria ultimilor şaptezeci şi cinci de ani a demonstrat că statele care au baze militare străine pe teritoriul lor îşi pierd, în mare măsură, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială. România se încadrează perfect în acest tip de stat, prin prezenţa pe teritoriul său a bazelor militare americane. După cum se vede, autorităţile de la Bucureşti păstrează un secret total cu privire la conţinutul acordului încheiat cu SUA, privind regimul juridic al trupelor americane pe teritoriul său. Plecând de la aceste premise, pot spune cu certitudine că statul român nu mai are niciun control asupra terenului pe care staţionează trupele americane. Iar dacă un militar american comite o crimă, autorităţile române nu-l pot judeca. Trist adevăr…”
Dan Gîju: „O carte dură și, în același timp, pe înțelesul tuturor. Profund argumentată și axată pe devoalarea marilor procese din istoria recentă, precum colonizarea și decolonizarea, schimbările climatice și, nu în ultimul rând, criza insurmontabilă a «imperiului american». O problematică disecată pe șleau, românește, de un analist bine documentat și, îndeosebi, curajos. O nouă provocare marca Florian Gârz care se parcurge ca un roman politic de bună factură.”
-
Secolul tanchiștilor. Publicistică, note de lector și confesiuni
42,00 leiAutor(i): Dan Gîju
Nr. pagini: 408 pagini
An: 2019
Editura: Favorit
Axată pe articolele din presa militară și din revistele de informare istorică publicate în intervalul 1998–2010, cu deosebire, autorul acoperă, practic, prin detaliile de conținut, un întreg secol reprezentativ pentru arma tancuri în România, practic din 1919, când armata română a fost dotată cu primele „care de luptă” de producție franceză și până azi, în „era” tancului românesc modernizat cu numele de cod „Bizonul”. O carte omagială pentru tanchiștii români, în același timp însă una de cultură generală pentru oricine este interesat de această redutabilă armă al cărui sfârșit este „cântat” de mulți teoreticieni, dar care continuă să-și facă datoria pe câmpul de luptă inclusiv azi, când se vorbește tot mai mult de război hibrid, război cibernetic, războiul dronelor etc.
-
O lume în război
31,50 leiAutor(i): Florian Gârz
Nr. pagini: 194 pagini
An: 2021
Editura: Favorit
Prin această ultimă carte a sa, colonelul Florian Gârz nu face „istoria războaielor între națiuni”, după cum însuși mărturisește, ci prezintă „războaiele între națiuni din epoca Războiului Rece și din epoca post-Război Rece”, pe care le-a trăit de pe poziția de analist politico-militar, fost ofițer de informații pe „frontul invizibil”. Postură din care ține să sublinieze: „Simpla și geniala definiție dată războiului de către marele gânditor german generalul Carl von Clausewitz (1780–1831) potrivit căreia «războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace, și anume cu mijloace violente» își păstrează în totalitate valabilitatea și valoarea și în era existenței arsenalelor nucleare și termonucleare. Dacă se va produce vreodată un război mondial cu utilizarea acestor categorii de arme, chiar dacă s-ar încheia cu dispariția omenirii, va fi rezultatul unei decizii politice. Putem deduce din definiția lui Clausewitz că războiul nu este un scop în sine, ci doar un mijloc al politicii.”
-
Scriitorii români și Primul Război Mondial. Dicționar biografic
63,00 leiAutor(i):Teodora Manole
Nr. pagini: 417 pagini
An: 2022
Editura: Favorit
Dan Gîju: „Teodora Manole a adunat aici, în ideea unei abordări mai ample vreodată, pentru cine se va încumeta să o facă, o bază de date […] suficient de convingătoare, credem, din care se vede cert că scriitorii români și-au făcut datoria mai mult decât onorabil atât pe frontul războiului propriu-zis, cât și pe acela al literaturii. Mai mult decât perfectibil, demersul autoarei noastre este însă unul admirabil, rodul pasiunii de o viață și al muncii susținute – la masa de scris și în bibliotecă – fără alt gând decât acela de a aduce un prinos de recunoștință și pe această cale soldatului român, e drept că aceluia cu înclinații intelectuale în primul rând, care și-a sacrificat tot ce a avut el mai de preț, nu o dată viața, pe altarul Patriei.”
Teodora Manole: „Prin demersul nostru dorim să punem la dispoziția publicului interesat de fenomenul războiului, chiar cercetătorilor mai puțin avizați, un instrument de lucru la îndemână care, alături de dicționarele online și de altele cu caracter general, să călăuzească pe drumul atât de pasionant al istoriei noastre militare văzută și explicată cu mijloacele literaturii. Nu în ultimul rând, ținând cont că România a omagiat recent împlinirea primului secol de la Marea Unire, acest modest dicționar se vrea un semn de prețuire pentru toți aceia care, cu pana și cu arma de foc, cu cerneala, dar mai ales cu sângele lor, în multe cazuri, au fixat pe harta lumii o nouă țară decât aceea din momentul intrării lor în luptă, contribuind prin cuvânt și imagine la continua îmbogățire și cizelare a limbii și a spiritualității române.” -
Lectura în pandemie
26,25 leiAutor(i): Dana-Irina Gîju
Nr. pagini: 174 pagini
An: 2021
Editura: Favorit
Conf. univ. dr. Loredana Ivan: „«Lectura în pandemie: portretul consumatorului de carte în România anilor 2020–2021» se remarcă prin actualitate și abordarea unei teme incomode: ce și cât mai citim în ultimii ani marcați de digitalizarea cărții și accesibilitatea crescută a cărților care pot fi achiziționate on-line, în diferite formate. Internetul a adus cartea la un click distanță de cititor, iar perioada pandemiei a dat impresia unei revigorări a procentului cititorilor. În fapt, procentul celor care au achiziționat cărți în perioada pandemiei nu s-a schimbat semnificativ în România. Totuși, modalitatea de plată a cunoscut schimbări importante în acest interval de timp, românii preferând să achiziționeze on-line cărți și plătind cu cardul. Cartea se adresează publicului larg, dar și editorilor de carte, persoanelor implicate în procesul digitalizării cărții, celor interesați de consumul cultural în România. Le recomand studenților această lucrare ca o modalitate de cercetare asupra consumatorul de carte. Nu în ultimul rând, cartea este utilă celor care lucrează în biblioteci, librarilor, păstrătorilor cărții. Digitalizarea cărții este un proces ireversibil, care uneori îi revoltă pe împătimi¬ții cărților tipărite, cei care preferă și probabil vor continua să cumpere cărți pe care le pot citi fizic, le pot atinge și păstra în rafturile bibliotecilor. Aceștia nu sunt neapărat o minoritate, căci două treimi dintre europeni preferă să cumpere cărți tipărite. Digitalizarea cărții nu înseamnă moartea cărții tipărite, ci un proces de democratizare a cărții, de care ar putea beneficia cei care în mod tradițional nu sunt între consumatorii fideli de carte.”