• (0)

    Salt în infern

    Autor(i): Gabriel Feher

    Nr. pagini: 192 pagini

    ISBN: 978-630-6572-01-4

    Editura: Evenimentul si Capital

    Cucerirea Cretei a fost una dintre cele mai intense bătălii din istoria războiului modern. Confruntările terestre s-au desfășurat (cel puțin în primele trei zile) ca o combinație de lupte separate duse uneori de unități mici și medii, deseori fără comunicații bune și fără acțiuni bine coordonate.                    

    Sper ca această carte să fie interesantă pentru pasionații de istorie și pentru cei ce sunt curioși de desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial, prezentându-le câteva din acțiunile spectaculoase care s-au desfășurat în cursul Operațiunii Mercur în primăvara anului 1941 în Creta. Formatul de „docu-drama” ales combină informațiile istorice corecte cu dramatismul acțiunilor văzute prin ochii participanților. Fotografiile și filmele de epocă, documentele digitalizate ale arhivelor, lucrările de istorie și istorie militară parcurse (scrise atât de autori germani, cât și de englezi și de greci) au fost pentru mine surse excelente de informații. Am adăugat și cele două călătorii făcute în Creta, în care am parcurs locurile luptelor, am avut ocazia să vorbesc cu urmașii localnicilor care au fost implicați în lupte și să vizitez muzee și colecții particulare dedicate luptelor din mai 1941.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric

    50,00 lei
  • (1)

    Scrisori către o tânără gimnastă

    Editura: Evenimentul si Capital

    O carte autobiografica de exceptie, despre antrenamente, despre emotia primului 10, despre plecarea si intoarcerea in tara, despre relatia cu Bart, despre omul Nadia Comaneci. O CARTE DE NOTA 10!

    Cartea cuprinde o serie de minieseuri care surprind momente-cheie din cariera celei care a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10 absolut după prestaţia de la paralele inegale din cadrul Olimpiadei din 1976 de la Montreal. Prin stilul direct și sincer, cartea își cucerește cititorii încă de la primele pagini, lăsându-i să intre într-o lume a emoțiilor, a ambițiilor, a viselor și, mai ales, a speranței.

    Fondurile strânse în urma comercializării cărții vor fi direcționate spre dezvoltarea activității Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, în cadrul căruia se desfășoară cursuri și ateliere de dezvoltare personală și sportivă pentru copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani.

    “Sper ca prin această carte să ajung la inima românilor și a viitoarelor gimnaste care visează să atingă performanța în acest domeniu. “Scrisori către o tânără gimnastă” este modul meu de a împărtăși din experiența și  farmecul unor ani care mi-au conturat personalitatea și existența. Apreciez implicarea partenerilor Evenimentul Zilei, Romtelecom – Dolce Sport și Gatorade în susținerea financiară oferită acestui proiect, prin care încercăm să oferim copiilor din România alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, în cadrul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci”, a declarat Nadia Comăneci.

    14,90 lei
  • (0)

    Sepp Dietrich. Generalul de fier al lui Hitler

    Autor(i): Adrian Scrieciu

    Nr. pagini: 134 pagini

    ISBN: 978-630-6572-24-3

    Editura: Evenimentul si Capital

    Povestea generalului SS Josef „Sepp” Dietrich, membru de rang înalt al Partidului Nazist, unul dintre cei mai decorați soldați ai Germaniei naziste, consilier al lui Hitler, unul dintre „cei mai apropiați și permanenți asociați ai săi”. Începuturile carierei militare, participarea la momente importante din al Doilea Război Mondial, procesul și condamnarea lui Sepp Dietrich.

    45,00 lei
  • (0)

    Slava Ukraini

    Autor(i): Tiberius Puiu

    Nr. pagini: 160 pagini

    ISBN: 978-606-95444-7-1

    Editura: Evenimentul si Capital

    „Slava Ukraini! Anatomia istorică a invaziei rusești în Ucraina” scrisă de Tiberius Puiu expune premisele izbucnirii conflictului ruso-ucrainean din zilele noastre, comparând situația actuală cu cele anterioare întreprinse de-a lungul timpului de conducătorii teritoriului sovietic.

    În volum sunt dezvăluite și efortul și străduințele poporului ucrainean de afirmare națională, de separare de mai bine de 200 de ani, dar și motivul pentru care nu îi este recunoscută independența de către Rusia și refuzul coeziunii poporului ucrainean cu cel rus.

    • Soarta Europei se hotărăște în Ucraina. Nu este pentru prima oară, dar…
    • Previziunea actualului război ruso-ucrainean?
    • Ce rămâne din „popoarele frățești”, din „lumea rusă”
    • Rusia lui Putin în război cu întreaga omenire

    Sunt doar câteva din subiectele analizate în volumul-eseu „Slava Ukraini! Anatomia istorică a invaziei rusești în Ucraina scrisă de Tiberius Puiu.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

    38,90 lei
  • (0)

    Stăpânii lumii stau la pândă. Clubul Bilderberg

    Autor(i): Cristina Martin Jimenez

    Nr. pagini: 352 pagini

    ISBN: 978-630-6572-06-9

    Editura: Evenimentul si Capital

    Clubul Bilderberg este prima carte scrisă despre grupul care domina lumea și îți controlează viața, fiind rezultatul unor investigații extrem de riscante, care dezvăluie adevăratele nume și intenții ale membrilor săi. Încă de la începtul anilor 50 ai secolului XX, au început să aibă loc anual reuniuni internaționale secrete în tările din Europa, din Statele Unite ale Americii și din Canada , la care participau cele mai influente persoane din lume, politicieni, repezentanți ai Caselor regale, oameni de afaceri și jurnaliști. Cristina Martin Jimenez, autoare specializată în jurnalism politic și social, este prima care a indraznit să vorbească despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale istoriei noastre recente.

    70,00 lei
  • (0)

    Țară eșuată vinde pitici de grădină

    Autor(i): Octavian Hoandră

    Nr. pagini: 432 pagini

    ISBN: 978-630-6572-02-1

    Editura: Evenimentul si Capital

    Octavian Hoandră este un autor neobișnuit în peisajul „formatorilor de opinie contemporani”, specie născută după 1980 și populată cu fel de fel de persoane si personalități. Eu aș spune că nici nu este „formator de opinie”, mai ales după ce noțiunea a Capatat sens peiorativ, dacă nu de dispreț, atunci de îndoială, de credibilitate limitată, de reținere. Octavian Hoandra este scritor de rasă, adică prozator, poet, eseist, este artist creator de lumi paralele, rod al imaginației, lumi mai bune decât cea pe care o trăim și care ne leagănă între pandemii, războaie, cutremure, încâlziri globale, crize energetice și economice. Cartea de față este una de cultură fină și plamădită în ani mulți, este o carte de învâțătură care, citită și pritocită, ne arată valorile unei moșteniri neprețuite, aflate pe cale de a fi aruncate peste bord. Pare o carte conservatoare, pentru că tezaurizează virtuți morale afirmate și verificate de secole și pentru că nu exprimă încredere (nelimitată) în „progresiști”, în globaliști, în cultivatorii „corectitudinii politice” și în anulatorii culturii. Pare si o carte patriotică, findcă pomenește cu drag de această patrie a noastră numită România si o face cu interes, cu insistență, cu simpatie, cu setea de a găsi soluții optime.  – Ioan Aurel Pop

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric

    75,00 lei
  • (0)

    Trio Grigoriu. Epoca de aur a macaralelor

    Autor(i): Andreea Andrei Tudor

    Nr. pagini: 143 pagini

    ISBN: 978-606-95605-7-0

    Editura: Evenimentul si Capital

    Această carte reprezintă un proiect de pandemie. În 2020, petrecând mult timp în casă, aşa ca toată lumea, vorbeam aproape zilnic la telefon cu verişoara mea Luiza Popescu şi adeseori ne aminteam diverse momente din trecutul familiei noastre. Aşa ne-a încolţit în minte ideea de a scrie o carte despre viaţa fraţilor Grigoriu, căci aveam ce povesti!

    Primul pas a fost acela de a găsi caietele cu amintiri, aşternute pe hârtie, cu mâna tremurândă, de bunicul nostru, Radu Grigoriu. Acesta suferea încă din tinereţe de o boală a coloanei vertebrale, ceea ce a făcut ca mersul să-i devină, destul de devreme, din ce în ce mai greu, iar mâna să nu îl mai asculte. Probabil că primul lucru la care a renunţat bunicul a fost vioara, dar a continuat să scrie şi să picteze, deşi mâinile nu prea îl mai ajutau. De aceea, pe alocuri, scrisul din aceste caiete este aproape indescifrabil…

    Al doilea pas a fost acela de a căuta prin arhivele personale acte, fotografii de familie sau din viaţa artistică şi profesională a celor trei fraţi. Angel Grigoriu a fost cel care a păstrat cel mai mult material legat de cariera trio-ului: articole, cronici, afişe, fotografii. Din păcate, toate acestea au dispărut după moartea lui, în 2001, când s-a înstrăinat sau depozitat într-un loc necunoscut nouă, întreaga arhivă a unchiului nostru.  Însă familia bunicilor noştri era foarte mare (ambii proveneau din familii cu mulţi copii!), aşa încât, verisoara mea a reușit să contacteze o parte din rude care ne-au trimis, prin telefon (din păcate!), câteva documente, dar și un început de arbore genealogic și fotografii (unele atât de vechi încât au ajuns extrem de deteriorate de trecerea anilor. Și totuși, câteva au putut fi cât de cât prelucrate și folosite în această carte).

    Apoi am început lucrul propriu-zis. Și de câte ori îmi spuneam că am terminat lucrarea, tot ne mai aminteam câte ceva ce merita consemnat sau mai descopeream material, publicații, articole. Așa că a durat mult, peste doi ani, până să pot pune punct acestei cărți, scrisă din inimă, cu toată dragostea și recunoștința față de părinții și bunicii noștri.

    49,00 lei
  • Carte Mohammad Murad
    (0)

    Vorbe din suflet

    Autor(i): Dr. Mohammad Murad

    Nr. pagini: 96 pagini

    ISBN: 978-630-6572-16-8

    Editura: Evenimentul si Capital

    Mohammad, un prieten. Peripeții pe axa Beirut – București, via Constanța. O iscodire prietenească

    „Recunosc că am două probleme majore. Prima, că nu sunt născut în România și a doua,  că fac afaceri aici și mulți mă văd ca un om cu bani.

    Dar vă spun că, înainte de a fi doar un om cu bani, sunt un om care are emoții, care uneori plânge, care alterori râde, sunt un om cu bun simț și caracter.

    Nu sunt un trădător, nu am fost niciodată și cred că cel mai rău lucru pentru un om este să trădeze țara.

    România, nu te voi trăda, indiferent unde mă voi afla”

    Mohammad Murad

    34,00 lei
  • (0)

    Zodia adevărului

    Autor(i): col.(r) Ioan Burdulea

    Nr. pagini: 288 pagini

    ISBN: 978-606-95605-3-2

    Editura: Evenimentul si Capital

    <<  Ioan Burdulea a lucrat 16 ani (până în 1989) ca ofițer de contraspionaj Țări socialiste (unitatea anti-KGB) la Securitatea județului Dâmbovița. După 1989 a fost șef Serviciu Apărarea Constituției la Direcția Județeană Dâmbovița a Serviciului Român de Informații.

    În 2016 a scris cartea de memorii „În slujba adevărului – din amintirile unui ofițer de informații” (reeditată sub titlul „Vânătoarea de spioni” – Editura Evenimentul și Capital – 2022).

    Este membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. În 2017, cartea „În Slujba adevărului” a primit premiul Radu Petrescu al Societății Scriitorilor Târgovișteni.

    O istorie “cu cheie” a Securității din 1948 până în 1989 scrisă de un ofițer de contraspionaj. >>

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

    64,90 lei
  • (0)

    Nu există criză climatică

    Autor(i): David Craig

    Nr. pagini: 224 pagini

    ISBN: 978-606-95444-5-7

    Editura: Evenimentul si Capital

    Și dacă totuși nu există criză climatică? Dacă pământul nu se supraîncăl­zește? Dacă ghețarii nu se topesc? Dacă urșii polari prosperă? Dacă asistăm la o îmbunătățire a vegetației Pământului datorată unei clime mai bune? Dacă nu este nevoie să reducem emisiile de CO2, ele având un efect minimal sau chiar nici unul asupra climei planetei?

    Folosindu-se de 150 de ani de articole de presă, date statistice despre temperatură – dintre care unele au fost modificate sau chiar distruse, rapoarte și chiar scrisori destinate președinților SUA și secretarilor generali ai Națiunilor Unite, volumul de față încearcă, în van, să combată ideea exis­tenței amenințări a unei încălziri globale, schimbări climatice, urgență sau criză climatică, sau cum s-o mai numi ea, provocată de om. Noi cei din vest suntem pe cale de a comite cea mai costisitoare și dezastruoasă din punct de vedere științific și economic gafă din istoria umanității.

    49,90 lei
  • (0)

    23 August 1944, legende și adevăr. Controverse și evaluări

    Autor(i): coordonator: conf.univ.dr. Gavriil Preda

    Nr. pagini: 192 pagini

    ISBN: 978-606-95444-4-0

    Editura: Evenimentul si Capital

    O carte care prezintă ultimele studii realizate de istorici români importanți despre 23 august 1944, un eveniment hotărâtor din istoria contemporană a României. Acești istorici au studiat documente și au elaborat noi ipoteze studiind arhivele ruse, americane sau britanice. Unul din miturile istorice lămurit este legat de existența unor tratative secrete inițiate de Mareșalul Ion Antonescu cu URSS prin intermediul ambasadoarei de la Stockholm, Alexandra Kollontai. Dar și rolul real al comuniștilor români și implicarea Regelui Mihai.
    24,90 lei
  • (0)

    Angajăm un vizionar – amintirile unui fost ministru al Apărării

    Autor(i): Teodor Atanasiu

    Nr. pagini: 144 pagini

    ISBN: 978-606-95444-3-3

    Editura: Evenimentul si Capital

    Teodor Atanasiu a fost ministru apărării naționale în timpul primului mandat al președintelui Traian Băsescu. În urma unui conflict cu acesta a fost nevoit să părăsească ministerul, dar a rămas unul din liberali de marcă, fiind apropiat de Călin Popescu-Tăriceanu, Crin Antonescu și Klaus Iohannis. Amintirile sale sunt relevante pentru cei care vor să înțeleagă cum a evoluat politica românească din 1990, în special în ceea ce privește Partidul Național Liberal. Scrisă într-un stil alert, cartea lui Teodor Atanasiu vă oferă o rară incursiune în lumea politicienilor.

    24,90 lei
  • (0)

    Cei mai mari vizionari care au schimbat lumea

    Autor(i): George Ilian

    Nr. pagini: 272 pagini

    ISBN: 978-606-95444-2-6

    Editura: Evenimentul si Capital

    Despre carte: Cum ar fi dacă ai putea lua masa cu unii dintre cei mai de succes antreprenori din lume și ai purta o discuție cu ei? Ce i-ai întreba? Ei ce perspective ți-ar oferi? Află lecții de viață și de business de la vizionari precum Steve Jobs, Mark Zuckerberg, Warren Buffett și Tony Robbins, Elon Musk și Oprah Winfrey, care te inspiră. Fără a pune pasiune în tot ceea ce întreprinzi, nu vei ajunge prea departe pe drumul tău profesional. Citește despre succesele și eșecurile liderilor vizionari care au construit unele dintre cele mai valoroase organizații din lume. ÎNVAȚĂ SĂ GÂNDEȘTI CA UN ÎNVINGĂTOR!

    Despre autor: George Ilian și-a pus amprenta asupra industriei digitale, deținând, printre altele, o afacere cu cărți electronice. Este autorul a 18 cărți de genul business și motivaționale. George își propune să inspire oamenii de pretutindeni prin modelele celor mai de succes oameni din lume, într-o formă concisă.

     

     

    54,90 lei
  • (0)

    Glorie și dramă – Marina Regală Română 1940-1945

    Autor(i): Comandor dr. Jipa Rotaru şi Comandor dr. Ioan Damaschin

    Nr. pagini: 416 pagini

    ISBN: 978-606-95444-6-4

    Editura: Evenimentul si Capital

    Adevărul despre drama Marinei Regale a României. Cartea reprezintă, rodul activității științifice a doi ofițeri din Marina Militară, C-dor dr. Jipa Rotaru și C-dor dr. Ioan Damaschin. Sunt redate, cu maximă precizie, acțiunile de luptă ale Marinei Române, eroismul și sacrificiile marinarilor români, în luptele duse pe Marea Neagră și pe Fluviul Dunărea, în cel de-al Doilea Război Mondial. Lucrarea reprezintă totodată un omagiu adus celor care au depus Jurământ de Credință să apere Țara și Drapelul, chiar cu prețul vieții, multor eroi marinari fiindu-le mormânt marea și fluvial.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

    49,90 lei
  • (0)

    În Ochiul Ciclonului

    Autor(i): Constantin Boştină în dialog cu Alice Barbu şi Sorin Roșca Stănescu

    Nr. pagini: 356 pagini

    ISBN: 978-606-94060-7-6

    Editura: Evenimentul si Capital

    Constantin Boştină: “De ce m-am hotărât acum, la peste 30 de ani de la evenimentele din 1989, să vorbesc într-o carte despre statutul meu de fost secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu? Pentru că practic parcursul vieţii mele a fost profund marcat de personalitatea lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum a fost ea, cu bune și cu rele. În toată această perioadă, prin poziţiile ocupate în societate, am fost fie în relaţie directă cu Ceauşescu, fie foarte aproape de el”.
    A fost perioada 1965-1989, când Nicolae Ceauşescu a fost liderul partidului și statului, una fastă sau una nefastă pentru România?
    Despre plusurile și minusurile din activitatea lui Nicolae Ceauşescu, despre meritele și greşelile lui, veţi afla parcurgând cuprinsul cărţii.

    Volum recomandat de revista ”Evenimentul Istoric”

    59,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Pachet Nadia Comăneci

    Editura: Evenimentul si Capital

    Profita acum de oferta specială şi achiziţionează pachetul promo:

    Scrisori catre o tanara gimnasta

    O carte autobiografica de exceptie, despre antrenamente, despre emotia primului 10, despre plecarea si intoarcerea in tara, despre relatia cu Bart, despre omul Nadia Comaneci. O CARTE DE NOTA 10!

    Cartea cuprinde o serie de minieseuri care surprind momente-cheie din cariera celei care a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10 absolut după prestaţia de la paralele inegale din cadrul Olimpiadei din 1976 de la Montreal. Prin stilul direct și sincer, cartea își cucerește cititorii încă de la primele pagini, lăsându-i să intre într-o lume a emoțiilor, a ambițiilor, a viselor și, mai ales, a speranței.

    Fondurile strânse în urma comercializării cărții vor fi direcționate spre dezvoltarea activității Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, în cadrul căruia se desfășoară cursuri și ateliere de dezvoltare personală și sportivă pentru copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani.

    “Sper ca prin această carte să ajung la inima românilor și a viitoarelor gimnaste care visează să atingă performanța în acest domeniu. “Scrisori către o tânără gimnastă” este modul meu de a împărtăși din experiența și  farmecul unor ani care mi-au conturat personalitatea și existența. Apreciez implicarea partenerilor Evenimentul Zilei, Romtelecom – Dolce Sport și Gatorade în susținerea financiară oferită acestui proiect, prin care încercăm să oferim copiilor din România alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, în cadrul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci”, a declarat Nadia Comăneci.

    Calatorie in lumea gimnasticii

    Cartea lui Nicolae Vieru reprezintă o adevărată poveste a drumului parcurs de gimnastica mondială și dezvăluie lucruri inedite despre începuturile dezvoltării și afirmării gimnasticii românești.

    Volumul „Călătorie în lumea gimnasticii” nu ratează niciun moment de glorie al gimnasticii românești, națiune ce s-a aflat de cele mai multe ori pe podiumul acestei discipline.

    Pentru realizarea acestui volum, autorul a apelat la Nadia Comăneci, marea gimnastă a României.

    „L-am sprjinit pe nea Nicu să scoată această lucrare, care în opinia mea este o oglindă a gimnasticii românești. Sepr să fie bine primită de iubitorii acestui sport minunat”, a declarat Nadia Comăneci.

    „Nadia m-a indemnat sa scriu cartea… Eram la deschiderea salii din Onesti care ii poarta numele. N-as fi acceptat sa o lansez fara sa fie ea de fata! 32 de ani petrecuti la Federatia Internationala de Gimnastica, 40 – la federatia romana, 11 Olimpiade, 42 de Campionate Mondiale de gimnastica artistica, ritmica si aerobica, 34 de Campionate Europene sunt evenimente la care am luat parte si la care am vazut si am trait momente necunoscute, din culise. Le-am consemnat intr-o forma simpla, fara floricele, fiindca nu ma pricep la scris…. Sunt episoade de la Melbourne 1956 si pana la Londra 2012… Am cautat sa prezint intr-o forma simpla o istorie pe care am trait-o peste 40 de ani. Fara Nadia n-ar fi fost nici continutul, nici forma cartii. Pe langa personalitatea ei, am cautat sa vorbesc si despre colegele si gimnastele care au urmat-o pe podiumurile olimpice, mondiale si europene. Trei dintre ele, Monica Rosu, Silvia Stroescu si Sandra Izbasa sunt in sala. Le multumesc ca au venit, ca si tuturor celor care au umplut sala care poarta numele zeitiei de la Montreal”, a explicat autorul.

    19,90 lei
  • (0)

    S.R.S. – „NAȘUL” presei din România

    Autor(i): Sorin Roşca Stănescu în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu

    Nr. pagini: 292 pagini

    ISBN: 978-606-94060-8-3

    Editura: Evenimentul si Capital

    Un S.R.S cum nu ați mai citit!

    Sorin Roșca Stănescu a rămas după 49 de ani de presă un nume sonor pentru publicul din România. Controversat, atipic, dar mai ales luptător, SRS a decis să ofere publicului o parte din secretele bine ascunse de acesta.De ce acum ? După o viață în preajma securiștilor, politicienilor, miliardarilor, dizidenților, dar și a câtorva idealiști, SRS a considerat că este momentul să divulge o parte din tainele culiselor puterii din România. “Am încă secrete bine păstrate despre mine și despre alții.” Despre toate acestea şi multe altele veţi afla parcurgând cuprinsul cărţii.

     

    34,90 lei
  • (0)

    Târgu Mureș 1990: Zori însângerate

    Autor(i): col(r) Tudor Păcuraru şi conf. univ. dr. Florian Bichir

    Nr. pagini: 228 pagini

    ISBN: 978-606-94060-6-9

    Editura: Evenimentul si Capital

    Târgu Mureș, martie 1990. Sute de note informative, până de curând secrete, lămuresc multe dintre aspectele obscure ale încleștărilor dintre români și unguri. Părea că niciodată nu vom cunoaște ce s-a întâmplat, de fapt, la Târgu Mureș în martie 1990. Dar…Din arhivele CNSAS au ieșit la lumină informările transmise de ofițerii Biroului de Contraspionaj din cadrul Secției Județene de Informații Mureș, viitorul SRI. Astfel, suntem în măsură să vi-l prezentăm pe Asklepios, cel care a dorit „să zugrăvească Aurora Zorilor cu sânge de român”, și pe complicii săi, veniți în inima Ardealului ca „să bea sânge de Paști”.

    Volum recomandat de revista ”Evenimentul Istoric”

    55,00 lei
  • (0)

    Urmăritori și urmăriți

    Autor(i): Sorin Roşca Stănescu

    Nr. pagini: 276 pagini

    ISBN: 978-606-95444-1-9

    Editura: Evenimentul si Capital

    Iertare, Popor Ales! Spre mijlocul secolului trecut o crimă colectivã cumplità o lovit Poporul lui israel. Holocaustul nu poate fi niciodată uitat. Dar poate fi vreodată iertat? Crimele colective nu sunt iertate! Dar cele individuale?Crimele Holocaustului au fost săvârsite prin acţiune, prin inacţiune sau prin pasivitate. Rudele mele cele mai apropiate au luat parte la activitatea unor organizaţii antisemite şi deci sunt si ele responsabile de Holocaust. În numele morţilor mei le cer iertare mortilor lui Israel! Şi în nume propriu cer iertare cã am aflat de faptele descrise in această carte atât de târziu…  – Sorin Roşca Stănescu
    38,90 lei
  • (0)

    Vânătoarea de spioni

    Autor(i): col (r) Ioan Burdulea

    Nr. pagini: 368 pagini

    ISBN: 978-606-95444-0-2

    Editura: Evenimentul si Capital

    Este o mărturie unică! Autorul acestei cărți, col (SRI) Ioan Burdulea este un fost ofițer de informații care înainte de 1989 a făcut parte din unitatea specială dedicată urmăririi spionilor sovietici. Celebra unitate anti-KGB, UM 0110 a fost creată de Nicolae Ceaușescu pentru a ține sub control agentura sovieticilor. În amintirile sale despre românii recrutați de serviciul de informații sovietice veți găsi cazuri celebre, de la generalul Nicolae Militaru, primul ministru al Apărării după 1989, la generalul Ștefan Kostyal, singurul general arestat și închis pentru colaborare cu GRU. Plus alte lucruri neștiute!

    Carte recomandată de Evenimentul Istoric

    39,50 lei
  • (0)

    Cartea regală de bucate

    Editura: Evenimentul si Capital

    “Cartea regală de bucate” conţine 64 de reţete culese de Principesa Margareta a României de la mătuşi, unchi şi veri din Familiile Regale ale lumii. Sunt prezentate atât reţete simple, cât şi reţete complexe – de la ouăle coapte în cartofi cu care îşi răsfăţa nepoţii regina Elena a României, la mâncarea de potârniche cu orez, reţetă trimisă Principesei de Principele Jean al Franţei şi soţia sa, Principesa Philomena.

    “Cartea este un fel diferit de a cunoaşte Familiile Regale ale lumii”, mai spune Principesa Margareta a României. Reţetele sunt recomandate special pentru această lucrare de Regele Mihai şi Regina Ana ai României, Regina Sofia a Spaniei, Regina Silvia a Suediei, Prinţul Charles, Principele Alexandru II şi Principesa Ecateria ai Iugoslaviei şi Serbiei, Principesa Astrid a Belgiei şi Arhiducele Lorenz al Austriei, Principele Jean al Franţei şi Principesa Philomena.

    Reţete şi portrete

    Dincolo de valoarea sa gastronomică, această carte are şi o incontestabilă valoare istorică. Lucrarea cuprinde amintirile din copilărie ale Principesei, vizitele în Familiile Regale, portrete ale membrilor Familiilor Regale şi experienţele culinare ale Principesei Margareta în ţările în care a trăit.

    Principesa Margareta consideră că “a le oferi musafirilor tot ce este mai bun, mai preţios şi mai frumos este reflexul mandru al oricărei gazde, purtătoare de coroană regală sau nu. Dar, atunci când ospitalitatea îmbracă veşmintele simbolice ale unei întregi naţiuni, istorii, culturi sau tradiţii, ea are un înţeles şi o însemnătate în plus. Ideea de a pune împreună reţete culinare, alături de poveşti cu oameni dragi, este plăcută şi amuzantă. Am făcut acest lucru cu pasiune, amintindu-mi o mulţime de detalii despre oameni pe care îi iubesc, îi admir sau cărora le port prietenie şi recunoştinţă”.

    49,00 lei