-
Scrisori către o tânără gimnastă
14,90 leiEditura: Evenimentul si Capital
O carte autobiografica de exceptie, despre antrenamente, despre emotia primului 10, despre plecarea si intoarcerea in tara, despre relatia cu Bart, despre omul Nadia Comaneci. O CARTE DE NOTA 10!
Cartea cuprinde o serie de minieseuri care surprind momente-cheie din cariera celei care a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10 absolut după prestaţia de la paralele inegale din cadrul Olimpiadei din 1976 de la Montreal. Prin stilul direct și sincer, cartea își cucerește cititorii încă de la primele pagini, lăsându-i să intre într-o lume a emoțiilor, a ambițiilor, a viselor și, mai ales, a speranței.
Fondurile strânse în urma comercializării cărții vor fi direcționate spre dezvoltarea activității Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, în cadrul căruia se desfășoară cursuri și ateliere de dezvoltare personală și sportivă pentru copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani.
“Sper ca prin această carte să ajung la inima românilor și a viitoarelor gimnaste care visează să atingă performanța în acest domeniu. “Scrisori către o tânără gimnastă” este modul meu de a împărtăși din experiența și farmecul unor ani care mi-au conturat personalitatea și existența. Apreciez implicarea partenerilor Evenimentul Zilei, Romtelecom – Dolce Sport și Gatorade în susținerea financiară oferită acestui proiect, prin care încercăm să oferim copiilor din România alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, în cadrul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci”, a declarat Nadia Comăneci.
-
Călătorie în lumea gimnasticii
14,90 leiEditura: Evenimentul si Capital
Cartea lui Nicolae Vieru reprezintă o adevărată poveste a drumului parcurs de gimnastica mondială și dezvăluie lucruri inedite despre începuturile dezvoltării și afirmării gimnasticii românești.
Volumul „Călătorie în lumea gimnasticii” nu ratează niciun moment de glorie al gimnasticii românești, națiune ce s-a aflat de cele mai multe ori pe podiumul acestei discipline.
Pentru realizarea acestui volum, autorul a apelat la Nadia Comăneci, marea gimnastă a României.
„L-am sprjinit pe nea Nicu să scoată această lucrare, care în opinia mea este o oglindă a gimnasticii românești. Sepr să fie bine primită de iubitorii acestui sport minunat”, a declarat Nadia Comăneci.
„Nadia m-a indemnat sa scriu cartea… Eram la deschiderea salii din Onesti care ii poarta numele. N-as fi acceptat sa o lansez fara sa fie ea de fata! 32 de ani petrecuti la Federatia Internationala de Gimnastica, 40 – la federatia romana, 11 Olimpiade, 42 de Campionate Mondiale de gimnastica artistica, ritmica si aerobica, 34 de Campionate Europene sunt evenimente la care am luat parte si la care am vazut si am trait momente necunoscute, din culise. Le-am consemnat intr-o forma simpla, fara floricele, fiindca nu ma pricep la scris…. Sunt episoade de la Melbourne 1956 si pana la Londra 2012… Am cautat sa prezint intr-o forma simpla o istorie pe care am trait-o peste 40 de ani. Fara Nadia n-ar fi fost nici continutul, nici forma cartii. Pe langa personalitatea ei, am cautat sa vorbesc si despre colegele si gimnastele care au urmat-o pe podiumurile olimpice, mondiale si europene. Trei dintre ele, Monica Rosu, Silvia Stroescu si Sandra Izbasa sunt in sala. Le multumesc ca au venit, ca si tuturor celor care au umplut sala care poarta numele zeitiei de la Montreal”, a explicat autorul.
-
Pachet Nadia Comăneci
19,90 leiEditura: Evenimentul si Capital
Profita acum de oferta specială şi achiziţionează pachetul promo:
Scrisori catre o tanara gimnasta
O carte autobiografica de exceptie, despre antrenamente, despre emotia primului 10, despre plecarea si intoarcerea in tara, despre relatia cu Bart, despre omul Nadia Comaneci. O CARTE DE NOTA 10!
Cartea cuprinde o serie de minieseuri care surprind momente-cheie din cariera celei care a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10 absolut după prestaţia de la paralele inegale din cadrul Olimpiadei din 1976 de la Montreal. Prin stilul direct și sincer, cartea își cucerește cititorii încă de la primele pagini, lăsându-i să intre într-o lume a emoțiilor, a ambițiilor, a viselor și, mai ales, a speranței.
Fondurile strânse în urma comercializării cărții vor fi direcționate spre dezvoltarea activității Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, în cadrul căruia se desfășoară cursuri și ateliere de dezvoltare personală și sportivă pentru copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani.
“Sper ca prin această carte să ajung la inima românilor și a viitoarelor gimnaste care visează să atingă performanța în acest domeniu. “Scrisori către o tânără gimnastă” este modul meu de a împărtăși din experiența și farmecul unor ani care mi-au conturat personalitatea și existența. Apreciez implicarea partenerilor Evenimentul Zilei, Romtelecom – Dolce Sport și Gatorade în susținerea financiară oferită acestui proiect, prin care încercăm să oferim copiilor din România alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, în cadrul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci”, a declarat Nadia Comăneci.
Calatorie in lumea gimnasticii
Cartea lui Nicolae Vieru reprezintă o adevărată poveste a drumului parcurs de gimnastica mondială și dezvăluie lucruri inedite despre începuturile dezvoltării și afirmării gimnasticii românești.
Volumul „Călătorie în lumea gimnasticii” nu ratează niciun moment de glorie al gimnasticii românești, națiune ce s-a aflat de cele mai multe ori pe podiumul acestei discipline.
Pentru realizarea acestui volum, autorul a apelat la Nadia Comăneci, marea gimnastă a României.
„L-am sprjinit pe nea Nicu să scoată această lucrare, care în opinia mea este o oglindă a gimnasticii românești. Sepr să fie bine primită de iubitorii acestui sport minunat”, a declarat Nadia Comăneci.
„Nadia m-a indemnat sa scriu cartea… Eram la deschiderea salii din Onesti care ii poarta numele. N-as fi acceptat sa o lansez fara sa fie ea de fata! 32 de ani petrecuti la Federatia Internationala de Gimnastica, 40 – la federatia romana, 11 Olimpiade, 42 de Campionate Mondiale de gimnastica artistica, ritmica si aerobica, 34 de Campionate Europene sunt evenimente la care am luat parte si la care am vazut si am trait momente necunoscute, din culise. Le-am consemnat intr-o forma simpla, fara floricele, fiindca nu ma pricep la scris…. Sunt episoade de la Melbourne 1956 si pana la Londra 2012… Am cautat sa prezint intr-o forma simpla o istorie pe care am trait-o peste 40 de ani. Fara Nadia n-ar fi fost nici continutul, nici forma cartii. Pe langa personalitatea ei, am cautat sa vorbesc si despre colegele si gimnastele care au urmat-o pe podiumurile olimpice, mondiale si europene. Trei dintre ele, Monica Rosu, Silvia Stroescu si Sandra Izbasa sunt in sala. Le multumesc ca au venit, ca si tuturor celor care au umplut sala care poarta numele zeitiei de la Montreal”, a explicat autorul.
-
Angajăm un vizionar – amintirile unui fost ministru al Apărării
24,90 leiAutor(i): Teodor Atanasiu
Nr. pagini: 144 pagini
ISBN: 978-606-95444-3-3
Editura: Evenimentul si Capital
Teodor Atanasiu a fost ministru apărării naționale în timpul primului mandat al președintelui Traian Băsescu. În urma unui conflict cu acesta a fost nevoit să părăsească ministerul, dar a rămas unul din liberali de marcă, fiind apropiat de Călin Popescu-Tăriceanu, Crin Antonescu și Klaus Iohannis. Amintirile sale sunt relevante pentru cei care vor să înțeleagă cum a evoluat politica românească din 1990, în special în ceea ce privește Partidul Național Liberal. Scrisă într-un stil alert, cartea lui Teodor Atanasiu vă oferă o rară incursiune în lumea politicienilor.
-
23 August 1944, legende și adevăr. Controverse și evaluări
24,90 leiAutor(i): coordonator: conf.univ.dr. Gavriil Preda
Nr. pagini: 192 pagini
ISBN: 978-606-95444-4-0
Editura: Evenimentul si Capital
O carte care prezintă ultimele studii realizate de istorici români importanți despre 23 august 1944, un eveniment hotărâtor din istoria contemporană a României. Acești istorici au studiat documente și au elaborat noi ipoteze studiind arhivele ruse, americane sau britanice. Unul din miturile istorice lămurit este legat de existența unor tratative secrete inițiate de Mareșalul Ion Antonescu cu URSS prin intermediul ambasadoarei de la Stockholm, Alexandra Kollontai. Dar și rolul real al comuniștilor români și implicarea Regelui Mihai. -
Vorbe din suflet
34,00 leiAutor(i): Dr. Mohammad Murad
Nr. pagini: 96 pagini
ISBN: 978-630-6572-16-8
Editura: Evenimentul si Capital
Mohammad, un prieten. Peripeții pe axa Beirut – București, via Constanța. O iscodire prietenească
„Recunosc că am două probleme majore. Prima, că nu sunt născut în România și a doua, că fac afaceri aici și mulți mă văd ca un om cu bani.
Dar vă spun că, înainte de a fi doar un om cu bani, sunt un om care are emoții, care uneori plânge, care alterori râde, sunt un om cu bun simț și caracter.
Nu sunt un trădător, nu am fost niciodată și cred că cel mai rău lucru pentru un om este să trădeze țara.
România, nu te voi trăda, indiferent unde mă voi afla”
Mohammad Murad
-
S.R.S. – „NAȘUL” presei din România
34,90 leiAutor(i): Sorin Roşca Stănescu în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu
Nr. pagini: 292 pagini
ISBN: 978-606-94060-8-3
Editura: Evenimentul si Capital
Un S.R.S cum nu ați mai citit!
Sorin Roșca Stănescu a rămas după 49 de ani de presă un nume sonor pentru publicul din România. Controversat, atipic, dar mai ales luptător, SRS a decis să ofere publicului o parte din secretele bine ascunse de acesta.De ce acum ? După o viață în preajma securiștilor, politicienilor, miliardarilor, dizidenților, dar și a câtorva idealiști, SRS a considerat că este momentul să divulge o parte din tainele culiselor puterii din România. “Am încă secrete bine păstrate despre mine și despre alții.” Despre toate acestea şi multe altele veţi afla parcurgând cuprinsul cărţii.
-
Urmăritori și urmăriți
38,90 leiAutor(i): Sorin Roşca Stănescu
Nr. pagini: 276 pagini
ISBN: 978-606-95444-1-9
Editura: Evenimentul si Capital
Iertare, Popor Ales! Spre mijlocul secolului trecut o crimă colectivã cumplità o lovit Poporul lui israel. Holocaustul nu poate fi niciodată uitat. Dar poate fi vreodată iertat? Crimele colective nu sunt iertate! Dar cele individuale?Crimele Holocaustului au fost săvârsite prin acţiune, prin inacţiune sau prin pasivitate. Rudele mele cele mai apropiate au luat parte la activitatea unor organizaţii antisemite şi deci sunt si ele responsabile de Holocaust. În numele morţilor mei le cer iertare mortilor lui Israel! Şi în nume propriu cer iertare cã am aflat de faptele descrise in această carte atât de târziu… – Sorin Roşca Stănescu -
Slava Ukraini
38,90 leiAutor(i): Tiberius Puiu
Nr. pagini: 160 pagini
ISBN: 978-606-95444-7-1
Editura: Evenimentul si Capital
„Slava Ukraini! Anatomia istorică a invaziei rusești în Ucraina” scrisă de Tiberius Puiu expune premisele izbucnirii conflictului ruso-ucrainean din zilele noastre, comparând situația actuală cu cele anterioare întreprinse de-a lungul timpului de conducătorii teritoriului sovietic.
În volum sunt dezvăluite și efortul și străduințele poporului ucrainean de afirmare națională, de separare de mai bine de 200 de ani, dar și motivul pentru care nu îi este recunoscută independența de către Rusia și refuzul coeziunii poporului ucrainean cu cel rus.
- Soarta Europei se hotărăște în Ucraina. Nu este pentru prima oară, dar…
- Previziunea actualului război ruso-ucrainean?
- Ce rămâne din „popoarele frățești”, din „lumea rusă”
- Rusia lui Putin în război cu întreaga omenire
Sunt doar câteva din subiectele analizate în volumul-eseu „Slava Ukraini! Anatomia istorică a invaziei rusești în Ucraina scrisă de Tiberius Puiu.
Volum recomandat de Evenimentul Istoric!
-
Portret neretușat Nicolae Ceaușescu
38,90 leiAutor(i): Toma Roman Jr.
Nr. pagini: 192 pagini
ISBN: 978-606-95444-9-5
Editura: Evenimentul si Capital
Absolvent și doctor în istorie, Toma Roman jr. reconstituie din interviuri un portret al lui Nicolae Ceaușescu. Așadar, Ceușescu este descris de apropiați ai săi, oameni care au avut funcții instituționale importante, rude, cunoscuți conjucturali. Aproape toți, în ciuda nivelului de cultură diferit, a studiilor avute sau a relațiilor partinice cu dictatorul, ajung la aceleași concluzii asupra cuplului care a condus România între 1965-1989. Multe dintre mărturii sunt inedite și constituie un portret neretușat al lui Nicolae Ceaușescu și al soției sale. Ștefan Andrei, Cornel Burtică, Emil Bărbulescu, Iosif Banc și alții au descris în aceste mărturii caracterul și obiceiurile cuplului care a condus România în ultimii 25 de ani de dictatură comunistă.
Volum recomandat de Evenimentul Istoric!
-
Blesteme din bătrâni
39,00 leiAutor(i): Corneliu Filip
Nr. pagini: 154 pagini
ISBN: 978-630-6572-11-3
Editura: Evenimentul si Capital
Trei biografii reale reconstituite
Pe lângă personalități care s-au afirmat în recentul veac XX, au fost și mulți anonimi a căror existență a oscilat între Destin sau Blestem și care, ca autor, am considerat că merită să fie cunoscute și de noile generații.
Primul, Vasile Amariei, unul din cei 10 copii ai unei familii de țărani de lângă Prut, județul Botoșani, voind să aibă pământul său, merge pe Front, cade prizonier, capătă pământ, ajunge la Colectivizare și înțelege că urmașii săi trebuie să schimbe Sapa cu Călimara, cu Știința .
Alt fiu de țărani tot de la Prut, Vasile Atodiresei, trimis de familie la studii și ajuns învățător pe malul Nistrului din Basarabia revenită Acasă, în vâltoarea acelui timp, trece la bolșevici trădându-și țara. Suferă zece ani de temniță în România și alți zece în Gulagul siberian. Ajuns pensionar la Chișinău, moare într-un accident într-o gară, unde a și fost îngropat, dar după jumătate de secol mormântul său este răscolit de trupele Armatei Ruse intrate în Ucraina.
Cea de-a treia biografie reconstituită îl are în centrul ei pe un copil, tot din zona Botoșani, Constantin Dracsin, rămas de la paralizia infantilă cu ambele brațe inerte de la umăr, își depășește condiția cvasi-imposibilă, devine membru al Uniunii Scriitorilor și Artiștilor Plastici. Desenează și scrie cu tocul între dinți. Cum ar zice gura lumii, că l-ar fi ajuns un Blestem venit din Bătrâni.
-
EL și EA. Poveștile soților Ceaușescu și ale politicienilor comuniști
39,00 leiAutor(i): colonel (r) Cristea Adrian Eugen
Nr. pagini: 206 pagini
ISBN: 978-630-6572-20-5
Editura: Evenimentul si Capital
Poveștile soților Ceaușescu și ale politicienilor comuniști istorisite de fostul șef al Direcției a V-a, Securitate și Gardă Prezidențială
Povești inedite scrise de un fin cunoscător al multor informații care au existat în ultimii zece ani de viață ai soților Ceaușescu și ai familiei acestora, la care se adaugă informații provenite de la diferite unități informative și tehnice, observații directe făcute personal și de ofițeri, precum și constatări personale în timpul desfășurării activităților de protecție a importantelor personalități din România, cât și a celor venite din alte țări.
„În perioada 1968-1984, Nicolae Ceaușescu a fost omul politic cel mai căutat de toaate țările occidentale. Prin el trebuia rupt lanțul politicilor din zona est-europeană. Devenise o speranță a occidentului și îngrijorare pentru URSS”. (colonel (r) Cristea Adrian Eugen)
- Care a fost poziția lui Nicolae Ceaușescu față de presiunile politice externe din regiune?
- De ce avea Nicolae Ceaușescu o atitudine diferită față de ceilalți șefi de partide comuniste, cunoscuți pentru atașamentul lor față de URSS?
- Care era viața privată a soților Ceaușescu? Manifestau ei sentimente obișnuite, părintești, față de proprii copii?
- De ce boli suferea Nicolae Ceaușescu? Și care era protocolul în cazul în care unul dintre cei doi soți se îmbolnăvea?
- Ce salarii aveau cei doi și cine era proprietarul de drept al caselor sau hainelor pe care le dețineau?
Descoperiți detalii despre vizitele soților Ceaușescu în străinătatate, despre personalitățile invitate în țara noastră în timpul regimului comunist și relațiile dintre Ceaușescu și președintele Organizației de Eliberare a Palestinei, Yasser Arafat, precum și poveștile politicienilor comuniști aflați în preajma soților Ceaușescu.
Volum recomandat de revista Evenimentul Istoric!