-
Introducere in nihilism
AUTOR: Ştefan Bolea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 220
EDITURA: Eikon
„Introducere în nihilism este, de fapt, un roman al fugii de sine în gând.”
(Sorin-Mihai Grad)
„Introducere în nihilism este o contemplație a abisului care se întinde între ego și sine.”
(Petrișor Militaru)
„Ștefan Bolea este una dintre rarele și frumoasele figuri de autori români foarte tineri care scriu cu dezinvoltură și har literatură și filosofie. El cultivă astfel o linie de forță a culturii române care are toate șansele să fie privită de viitorii istorici ai domeniilor drept o trăsătură a literaturii și filosofiei românești proprie secolelor al XIX-lea și al XX-lea.”
(Alexander Baumgarten)
„Asta caută Ștefan Bolea – vitalismul. Iar vitalismul este o constantă a discursului nihilist.”
(Daniel Sur)
„Introducere în nihilism desfășoară o eleganță a demonstrației rar întâlnită în cultura autohtonă.”
(Cătălin Ghiță)
„Un subiect amplu și controversat într-o abordare intenționat detașată, oferindu-ne o viziune interdisciplinară asupra nihilismului, predominant în Europa secolului XIX.”
(Axel Lenn)
„Nihilismul va înghiți în cele din urmă stilul, ba chiar și opera creatorului de valori.”
(Paul Belce)
-
Lupta cu demonii
AUTOR: Stefan Zweig
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 308
EDITURA: Eikon
Hölderlin
Ca un ceas, ale cărui ace sunt rupte și în care mecanismul încă funcționează, așa scria Scardanelli al lui Hölderlin poeziile sale. Aerul pentru el este poezie. Ritmul înlocuiește rațiunea, poezia viața. Și astfel, se împlinește cea mai mare dorință a sa, cea de a fi o poezie pură, de a se arunca cu totul în beatitudinea poetică. Omul din el moare, cu mult înaintea poetului din el, rațiunea, înaintea melodiei. Moartea și viața sunt împreunate într-un singur destin, într-o primă dorință avută, cea de a avea un sfârșit adevărat, al unui poet adevărat: „Consumat de flacără, din eșecul de a controla flacăra.”
Kleist
Asemenea lui Kleist, și Rimbaud mergea din țară în țară, Nietzsche din loc în loc, Beethoven din locuință în locuință, Lenau din continent în continent. Cu toții au biciul neliniștii în ei și inconstanța tragică. Ei erau biciuiți de o putere necunoscută, condamnați să nu aibă niciodată cale de scăpare. Evadarea era imposibilă, căci vânătorul circula în sângele celui vânat și locuia în propria minte a victimei. Doar printr-o autodistrugere puteau să distrugă inamicul, stăpânul, demonul din interiorul lor.Kleist, știa încă de la început care va finalul, demonii îl vor împinge în abis. Însă nu era sigur dacă încerca să evite abisul sau mergea spre el.
Nietzsche
Acestor luptători, acestor cuceritori ai minții nu le este permis ca, din autoliniștire, să accepte un singur adevăr, luând prizonieri în cursul îndrăzneț al patrulei, pentru a evada. În domeniul cunoașterii, „orbirea nu este o eroare, ci o lașitate”, blândețea e o crimă pentru cel căruia îi este frică de a provoca durere, pentru cel ce evită rănile vecinilor săi, pentru cel ce fuge de urletul disperării unei persoane, de urâțenia goliciunii, pentru acesta este imposibil de a găsi ultimul secret al secretelor. Orice adevăr care nu merge până la cele mai îndepărtate limite, fiecare adevăr fără radicalism nu are nicio valoare etică.
-
Confesiunile balaurului cu șapte inimi
AUTOR: Vasile Iftime
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 108
EDITURA: Eikon
cineva să arunce bila aceasta în cer
vrei să te rogi
dar buzele și degetele și genunchii s-au retras în carne
ești un poem ce se rostogolește între spitalul de urgență și
biserică
îngerul tău este pasionat de popice
și doamne cât de mult îți dorești să înfurii îngerul
să arunce mai cu viață
și bila să nu se mai oprească
și bila să doboare porțile
clopotnițele bisericilor
crucile
când erai tânăr un călugăr te-a învățat rugăciunea inimii
o rosteai pe silabe ca pe o curgere tainică
inima ta în alte inimi colmatate
acum în spital în biserică în patul conjugal
ți se administrează câte o perfuzie cu dumnezeu
tu și dumnezeu la ambele capete
în cer sângele este albastru
în venele tale nu se asimilează fierul
calciul magneziul dumnezeu
ai pierdut mult sânge spun doctorii
și din perfuzie curge cer limpede
și din potir cer limpede
de parcă pe iisus l-a născut o pasăre
de parcă însuși dumnezeu este un decupaj
dint-o revistă de colorat diminețile
dar tu vrei să te rogi
mâinile și buzele și genunchii s-au ascuns în alte mâini
în alte buze
în alți genunchi
bunica purta o metanie împletită din cânepă
tu porți metania împletită de cânepă
și numeri mai departe
privești cerul
dumnezeu coboară în ochii tăi și plânge
-
Floare de TU
AUTOR: Mircea Liviu Goga
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 72
EDITURA: Eikon
*** Să nu te mire, domnule Cutare:
Pe mine însumi m-a mâncat o floare.
Când mângâiam conturul ei mieros,
Ea mâna mi-a muşcat-o pân’ la os.
Poate că vrea destinul să ne-nveţe
Să nu mai credem nici în frumuseţe,
S-o alungăm din curtea minţii noastre?
Ferească-ne, candori, de-aşa năpaste!
Ori poate s-a temut că vreodată
Am să-i strivesc corola fermecată?
Că nu sunt demn să-i pipăi catifeaua?
Că-n suflet pe tandreţe zburdă neaua?
Floare de Tu, cu taina de albine!
Eu ţi-am aflat doar rănile din mine!
-
Amortizor de fericire
AUTOR: Adrian Păpăruz
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 140
EDITURA: Eikon
tu inventezi cuvinte-ncâlcite,
pe fluturi încaleci să zbori după melci,
pictezi pe-amintiri săruturi smintite,
balerină prin rai, alergând, te visezi…
eu mă tem de credințele mele,
port cuvintele tale, în noapte, fular,
mă dezbrac de-ntrebări pân’ la piele,
din inimă, orb, îmi sculptez felinar…
așa ne petrecem și această uitare,
la porți de cer, cerșind tăcuți,
în Ochi nu mai avem nicio culoare,
și dorul ni se stinge iar, suntem pierduți…
-
Acasă. Vol. 4
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 430
EDITURA: Eikon
„Făcea economii drastice la bani când vedea că nu există nicio șansă să primească ceva de lucru. Viața pe străzi o urâțise și mai mult. Evita pe cât putea să se drogheze cu aurolac, deși toți o făceau ca să nu mai simtă foamea, setea, frigul și se ferea să intre într-o gașcă ce dormea în canale. Ca un lup singuratic își căuta în fiecare seară o scară de bloc în care să doarmă. Nu plângea, nu se văita și nu-și dorea nimic. Vorbea puțin și mai mult mârâind decât cu vorbe clare.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 3
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 372
EDITURA: Eikon
„Mihai rătăcea pierdut pe străzi. Răscolea cu picioarele frunzele căzute din copaci și nu știa unde-i cu adevărat sufletul lui: în piept sau în trupul frunzelor moarte pe care le strivea sub picioare. Durerea era în inimă, de asta era sigur, dar la fel de sigur era de sentimentul că se simte tot mai mult frunză căzută pe pământ la sfârșit de octombrie.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 2
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 352
EDITURA: Eikon
„Pentru prima dată în viața ei, poetul din ea nu vedea cerul nins cu puzderie de stele, urmele roșii, vineții și albastre lăsate la orizont de asfințitul soarelui și nici nu simțea ușoara răcoare a nopții, semn că toamna se apropia. Nu simțea vântul și nici nu vedea primele frunze căzând. Nimic nu mai ajungea până la ea: nici măcar roua născută din lacrimile ei de mult ce a plâns iubirea. Ca un robot scotea apă și se spăla, își spăla hainele murdare și se pregătea să-și mănânce bucata de pâine ce o mai avea. Se afla între două tărâmuri: murea încet într-o lume a idealului, a perfecțiunii, a nevoii de absolut, a visului, a dorului de a fi înger și se năștea dureros până la a muri din nou într-o lume materială, rapace, hidoasă, o lume ce semăna cu una din picturile bolnave ale lui Goya. Putea face Dumnezeu un miracol cu ea și să împace în sufletul ei însetat de absolut cele două lumi!? Să devină un vers de-al lui Nichita Stănescu viața ei: …două culori…/una foarte de sus/ alta foarte de jos/ amestecându-se… și să-i dea voie nemuririi să mai trăiască în ea viețuind printre muritori…” (fragment)
-
Eros, Thanatos și Fatum în mahala. Incursiune în proza lui G. M. Zamfirescu
AUTOR: Cristian Hoaghea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 384
EDITURA: Eikon
Monografie cuprinzătoare și minuțios alcătuită, cartea lui Cristian Hoaghea aduce în actualitate proza unui interbelic mai puțin studiat ca prozator și o operă așezată în tipare subiective, căci lectura exegetului e supradimensionată, diversificată pe arii multiple. G.M.-Zamfirescu e cercetat și prin analiză comparatistă și prin radiografii arhetipale și prin disecări ale stilului. Nu este vorba aici despre o arheologie pe teritoriul unei opere criptice, ci despre pasiunea de lector, care răzbate la fiecare pagină. În mod evident cartea își propune să construiască un raft decent pentru o literatură grăbit calificată drept a periferiei. Cu mână sigură, de lector cult și critic versat, dar și cu înclinații di – dactice, autorul te convinge treptat să te întorci la „Maidanul cu dragoste” al lui G. M.-Zamfirescu. (Doina Ruști)
-
Triplu by-pass
AUTOR: Traian Bodea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 224
EDITURA: Eikon
„Pe scaunul de lângă şofer, lăsat mult în spate, drumul era mai uşor de suportat. Nu mai simţea durerile care‑l chinuiseră, mai ales, în momentul când îl lovise ultimul infarct, la fel de neaşteptat ca primul. După mai mult de patru ani, aproape uitase simptomele ce‑l speriaseră atât de mult într‑o seară, după ce cărase nişte lemne din stradă în curte şi le clădise într‑un colţ, să se usuce până în iarnă. Scăpase atunci destul de uşor cu o spitalizare doar de trei zile şi obligaţia de a respecta un tratament medicamentos şi un regim de viaţă cu destule restricţii. Ajunsese însă să spere că mai avea de trăit.
Începutul anului 1990, după tot ce se întâmplase în decembrie ’89, îl făcuse să se lase prins de entuziasmul care îi împinsese pe mulţi să intre în politică punând umărul la schimbarea în bine a vieţii într‑o ţară bântuită aproape cincizeci de ani de amăgirile comunismului derapat foarte repede într‑un regim totalitar. Nu intrase la început în niciunul din mulţimea de partide apărute imediat după ce toată lumea sperase că România a aderat la valorile unei democraţii după modelul lumii libere.”
-
Valea împăcării
AUTOR: Traian Bodea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 292
EDITURA: Eikon
„Foarte mulţi dintre cei care au avut nenorocul să stea îmbrăcaţi în zeghea cu CR pe spinare după gratiile însoţite de jaluzele de la ferestrele celulelor ocupate de deţinuţii politici, din penitenciarele perioadei comuniste, s‑au temut mereu de o eventuală întâlnire cu unul dintre purtătorii uniformelor cu epoleţi albaştri, cunoscuţi în toată perioada de la arestare la eliberare, după executarea condamnării. Este vorba despre anchetatori, ofiţerii din componenţa unor complete de judecată ale tribunalelor militare şi subofiţerii sau ofiţerii din administraţia închisorilor începând, evident, cu gardienii de pe secţii. Teama se manifesta şi după mulţi ani de la revoluţia din decembrie 1989 care ar fi trebuit să îi elibereze şi din punctul acesta de vedere. Nu este însă frica din timpul anchetelor sau a vieţii din închisoare ce‑i punea mereu pe deţinuţi în situaţia de a fi bătuţi sau de a suporta frigul sau foamea. Foarte multe întâlniri cu foştii securişti, despre care aminteau mereu şi în timpul unor discuţii când se reîntâlneau după decenii de la ieşirea din închisori şi în multe cazuri se recunoşteau, erau relatate cu o reţinere greu de explicat.”
-
Metaspherae
AUTOR: Nicolae Guțu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 230
EDITURA: Eikon
„Nicolae Guțu nu are nevoie, pentru a recompune lumea, de tipare intermediare: el pictează stelele și sorii urmărindu-i prin luneta lacrimii, imaginile sale sunt pline de firesc și veridicitate, ca și cum pictorul a participat la facerea lumii. Modernitatea picturii lui vine din modernitatea receptării lucrurilor care-l înconjoară, și pe care le înconjoară, copil, pentru a i se releva din toate fațetele. (…) Nicolae Guțu se teme că desăvârșirea l-ar putea rata. El recurge de multe ori la stângăcii acolo unde nu te aștepți. Teama de desăvârșire e la el ca o teamă de obișnuință, de blazare, de irealizare. Capodopera capodoperelor sale încă n-a fost pictată sau a fost pictată demult. Așa replica artistul la entuziasmul acelora care au avut norocul să-i vadă tablourile pe care le-a târât mereu din urma sa prin lume. L-aș compara pe pictor cu meșterul Manole, care zidește mereu, numai că la el – chiar dacă se și zidește în zid – mănăstirea oricum se dărâmă, dar de acum cu tot cu zidari. Meșterul e nevoit mereu să se ridice de sub pietre și, rănit s-o ia de la capăt. Cu aceeași Ană (iar Ana la el e chiar arta lui), cu aceeași tenacitate.”
Nicolae Dabija
„VEI FI MEREU
Vei fi mereu de sine înşelat
de-aspiri într-o făptură idealul.
Iluzia substituie modelul venerat,
acutizând efectul impactului
cu irealul.
Să admiri naiv în vise conturând
imaginea duioasă – unică în inimi,
înseamnă să ajungi cuţitul împlântând
în tine însuţi, omorând pe nimeni.”
1976, Chişinău