-
Acasă. Vol. 4
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 430
EDITURA: Eikon
„Făcea economii drastice la bani când vedea că nu există nicio șansă să primească ceva de lucru. Viața pe străzi o urâțise și mai mult. Evita pe cât putea să se drogheze cu aurolac, deși toți o făceau ca să nu mai simtă foamea, setea, frigul și se ferea să intre într-o gașcă ce dormea în canale. Ca un lup singuratic își căuta în fiecare seară o scară de bloc în care să doarmă. Nu plângea, nu se văita și nu-și dorea nimic. Vorbea puțin și mai mult mârâind decât cu vorbe clare.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 3
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 372
EDITURA: Eikon
„Mihai rătăcea pierdut pe străzi. Răscolea cu picioarele frunzele căzute din copaci și nu știa unde-i cu adevărat sufletul lui: în piept sau în trupul frunzelor moarte pe care le strivea sub picioare. Durerea era în inimă, de asta era sigur, dar la fel de sigur era de sentimentul că se simte tot mai mult frunză căzută pe pământ la sfârșit de octombrie.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 2
AUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 352
EDITURA: Eikon
„Pentru prima dată în viața ei, poetul din ea nu vedea cerul nins cu puzderie de stele, urmele roșii, vineții și albastre lăsate la orizont de asfințitul soarelui și nici nu simțea ușoara răcoare a nopții, semn că toamna se apropia. Nu simțea vântul și nici nu vedea primele frunze căzând. Nimic nu mai ajungea până la ea: nici măcar roua născută din lacrimile ei de mult ce a plâns iubirea. Ca un robot scotea apă și se spăla, își spăla hainele murdare și se pregătea să-și mănânce bucata de pâine ce o mai avea. Se afla între două tărâmuri: murea încet într-o lume a idealului, a perfecțiunii, a nevoii de absolut, a visului, a dorului de a fi înger și se năștea dureros până la a muri din nou într-o lume materială, rapace, hidoasă, o lume ce semăna cu una din picturile bolnave ale lui Goya. Putea face Dumnezeu un miracol cu ea și să împace în sufletul ei însetat de absolut cele două lumi!? Să devină un vers de-al lui Nichita Stănescu viața ei: …două culori…/una foarte de sus/ alta foarte de jos/ amestecându-se… și să-i dea voie nemuririi să mai trăiască în ea viețuind printre muritori…” (fragment)
-
Eros, Thanatos și Fatum în mahala. Incursiune în proza lui G. M. Zamfirescu
AUTOR: Cristian Hoaghea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 384
EDITURA: Eikon
Monografie cuprinzătoare și minuțios alcătuită, cartea lui Cristian Hoaghea aduce în actualitate proza unui interbelic mai puțin studiat ca prozator și o operă așezată în tipare subiective, căci lectura exegetului e supradimensionată, diversificată pe arii multiple. G.M.-Zamfirescu e cercetat și prin analiză comparatistă și prin radiografii arhetipale și prin disecări ale stilului. Nu este vorba aici despre o arheologie pe teritoriul unei opere criptice, ci despre pasiunea de lector, care răzbate la fiecare pagină. În mod evident cartea își propune să construiască un raft decent pentru o literatură grăbit calificată drept a periferiei. Cu mână sigură, de lector cult și critic versat, dar și cu înclinații di – dactice, autorul te convinge treptat să te întorci la „Maidanul cu dragoste” al lui G. M.-Zamfirescu. (Doina Ruști)
-
Triplu by-pass
AUTOR: Traian Bodea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 224
EDITURA: Eikon
„Pe scaunul de lângă şofer, lăsat mult în spate, drumul era mai uşor de suportat. Nu mai simţea durerile care‑l chinuiseră, mai ales, în momentul când îl lovise ultimul infarct, la fel de neaşteptat ca primul. După mai mult de patru ani, aproape uitase simptomele ce‑l speriaseră atât de mult într‑o seară, după ce cărase nişte lemne din stradă în curte şi le clădise într‑un colţ, să se usuce până în iarnă. Scăpase atunci destul de uşor cu o spitalizare doar de trei zile şi obligaţia de a respecta un tratament medicamentos şi un regim de viaţă cu destule restricţii. Ajunsese însă să spere că mai avea de trăit.
Începutul anului 1990, după tot ce se întâmplase în decembrie ’89, îl făcuse să se lase prins de entuziasmul care îi împinsese pe mulţi să intre în politică punând umărul la schimbarea în bine a vieţii într‑o ţară bântuită aproape cincizeci de ani de amăgirile comunismului derapat foarte repede într‑un regim totalitar. Nu intrase la început în niciunul din mulţimea de partide apărute imediat după ce toată lumea sperase că România a aderat la valorile unei democraţii după modelul lumii libere.”
-
Valea împăcării
AUTOR: Traian Bodea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 292
EDITURA: Eikon
„Foarte mulţi dintre cei care au avut nenorocul să stea îmbrăcaţi în zeghea cu CR pe spinare după gratiile însoţite de jaluzele de la ferestrele celulelor ocupate de deţinuţii politici, din penitenciarele perioadei comuniste, s‑au temut mereu de o eventuală întâlnire cu unul dintre purtătorii uniformelor cu epoleţi albaştri, cunoscuţi în toată perioada de la arestare la eliberare, după executarea condamnării. Este vorba despre anchetatori, ofiţerii din componenţa unor complete de judecată ale tribunalelor militare şi subofiţerii sau ofiţerii din administraţia închisorilor începând, evident, cu gardienii de pe secţii. Teama se manifesta şi după mulţi ani de la revoluţia din decembrie 1989 care ar fi trebuit să îi elibereze şi din punctul acesta de vedere. Nu este însă frica din timpul anchetelor sau a vieţii din închisoare ce‑i punea mereu pe deţinuţi în situaţia de a fi bătuţi sau de a suporta frigul sau foamea. Foarte multe întâlniri cu foştii securişti, despre care aminteau mereu şi în timpul unor discuţii când se reîntâlneau după decenii de la ieşirea din închisori şi în multe cazuri se recunoşteau, erau relatate cu o reţinere greu de explicat.”
-
Metaspherae
AUTOR: Nicolae Guțu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 230
EDITURA: Eikon
„Nicolae Guțu nu are nevoie, pentru a recompune lumea, de tipare intermediare: el pictează stelele și sorii urmărindu-i prin luneta lacrimii, imaginile sale sunt pline de firesc și veridicitate, ca și cum pictorul a participat la facerea lumii. Modernitatea picturii lui vine din modernitatea receptării lucrurilor care-l înconjoară, și pe care le înconjoară, copil, pentru a i se releva din toate fațetele. (…) Nicolae Guțu se teme că desăvârșirea l-ar putea rata. El recurge de multe ori la stângăcii acolo unde nu te aștepți. Teama de desăvârșire e la el ca o teamă de obișnuință, de blazare, de irealizare. Capodopera capodoperelor sale încă n-a fost pictată sau a fost pictată demult. Așa replica artistul la entuziasmul acelora care au avut norocul să-i vadă tablourile pe care le-a târât mereu din urma sa prin lume. L-aș compara pe pictor cu meșterul Manole, care zidește mereu, numai că la el – chiar dacă se și zidește în zid – mănăstirea oricum se dărâmă, dar de acum cu tot cu zidari. Meșterul e nevoit mereu să se ridice de sub pietre și, rănit s-o ia de la capăt. Cu aceeași Ană (iar Ana la el e chiar arta lui), cu aceeași tenacitate.”
Nicolae Dabija
„VEI FI MEREU
Vei fi mereu de sine înşelat
de-aspiri într-o făptură idealul.
Iluzia substituie modelul venerat,
acutizând efectul impactului
cu irealul.
Să admiri naiv în vise conturând
imaginea duioasă – unică în inimi,
înseamnă să ajungi cuţitul împlântând
în tine însuţi, omorând pe nimeni.”
1976, Chişinău
-
O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu. Volumul IV
AUTOR: Ștefan Munteanu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 190
EDITURA: Eikon
Oamenii mari vin cu răspunsuri clare. Rugat să vorbească despre dificultăţile formării în domeniul filosofiei, Alexandru Surdu şopteşte: „În filosofia autentică se avansează greu, căci novicele are în faţă două milenii de materie primă, care trebuie transformată, cum zicea Eminescu, în pământ proaspăt şi roditor al propriei sale gândiri, fără riscul de a semăna în piatră seacă sau de-a arunca sămânţa în cele patru vânturi ca hrană pentru «paserile călătoare»” (Volumul Academicianul Alexandru Surdu la 75 de ani, Editura Kron-Art, Brașov, 2013, p. 222). La împlinirea vârstei de 75 de ani, fiind rugat să-şi autoaprecieze opera, autorul mărturiseşte: „Am debutat ca logician cu studii despre logica tradiţională şi logica lui Aristotel, având şi viziunea unei «logici integrale» care să cuprindă: 1) logica clasică, 2) logica simbolică şi 3) logica dialectică, considerate, pe atunci (1964) divergente. Pentru aceasta am şi lucrat câteva decenii în cele trei domenii ale logicii, publicând numeroase lucrări şi câteva cărţi. Între timp am făcut şi traduceri (din Kant, Wittgenstein, Popper), ediţii critice (Cantemir, Eminescu, Maiorescu, Odobleja, Joja), lucrări de informare şi documentare. Ele mi-au asigurat, după 1990, primirea la Academia Română” (Idem, p. 218).
-
Viața ca un oratoriu
AUTOR: Paul Constantinescu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 272
EDITURA: Eikon
Muzica este taină, credinţa este taină, iar muzica este credinţă; trebuie să crezi ca să-i poţi simţi binefacerea; necredinciosul nu-i poate împărtă şi darul. Omul care crede o simte cum pricepe vorba, pentru că ea nu e vorbă; şi o are aproape de inimă, nu o pricepe după, dar o intuieşte, îi vede puterea şi expresia ei muzicală, care nu poate fi totuşi nici pământ, nici soare, nici apă, nici foc, nici rău, nici bun; sau poate fi toate deodată. Alţi „pipăitori de gânduri” încearcă să-i pună pietre de moară la picioare, supunând-o tuturor sentimentelor sufleteşti, pe care ei le ştiu şi le numesc, făcând reguli de geniu şi trecându-le în cataloage după categorii: aici este durerea, aici bucuria, aici mila, aici răutatea. Se întreba cândva un om de gust: „aş vrea să ştiu cine, pricepător în muzică, va îndrăzni să-l descifreze pe Bach ca pe o ceaşcă de cafea?”. Ba merg alţii şi mai departe şi schimonosesc un delicat cântecel după fiecare vorbă din text, pe care, spun ei, o traduc exact în muzică. …Nu numai că am utilizat melodii româneşti, dar cel puţin am vrut ca să fie ceva românesc de la început până la sfârşit în ritm, melodie şi armonie, de altfel căutarea acestui românism este singura mea preocupare în muzică şi singurul lucru care poate da azi este studiul cântecului popular şi a muzicii bisericeşti din care trebuiesc scoase toate elementele unei compoziţii culte, melodicul, polifonia care există într-o stare latentă în melodie, ritm şi chiar elemente de formă. (Paul Constantinescu)
-
Roșu
AUTOR: John Logan
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 73
EDITURA: Eikon
John David Logan (n. 24 septembrie 1961, San Diego, California, SUA) este dramaturg american, scenarist, producător de film și producător de televiziune. Părinții săi au emigrat în Statele Unite din Irlanda de Nord, iar el este cel mai mic dintre cei trei copii. A studiat la Universitatea din Northwestern, pe care a absolvit-o în 1983. A fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar; de două ori pentru cel mai bun scenariu original pentru filmele Gladiatorul (2000) și Aviatorul (2004) și o dată pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru filmul Hugo (2011) John Logan a fost un dramaturg de succes în Chicago cu mulți ani înainte de a trece la scenarii de film. Prima sa piesă, Niciodată păcătosul, spune povestea criminalilor Leopold și Loeb. Piesele sale ulterioare de teatru sunt Hauptmann despre răpirea fiului lui Lindberg și Riverview, o melodramă muzicală care are loc în celebrul parc de distracții Riverview Park din Chicago. Ultimele filme la care John Logan a lucrat ca scenarist sunt desenul animat Rango regizat de Gore Verbinsky, în care rolul principal de voce a fost jucat de Johnny Depp, adaptarea filmului după tragedia lui Shakespeare, Coriolanus, regizată de Ralph Fiennes, ecranizarea cărții Invenția lui Hugo Cabre, regizată de Martin Scorsese și al 23-lea film despre James Bond, Skyfall. Acțiunea piesei Roșu se petrece în 1958 în New York, când artistul Mark Rothko primește cea mai mare comandă din lumea artei, aceea de a crea o serie de picturi murale pentru restaurantul The Four Seasons din noua clădire Seagram de pe Park Avenue. Sub privirea atentă a tânărului său asistent Ken și sub prezența amenințătoare a unei noi generații de artiști, Mark Rothko se confruntă cu cea mai mare provocare a sa de până atunci. El trebuia să creeze o lucrare definitivă pentru un cadru extraordinar. Roșu este o relatare emoționantă și convingătoare a unuia dintre cei mai mari artiști ai secolului XX. Montată pentru prima oară la Teatrul Donmar Warehouse din Londra în decembrie 2009, importată în primăvara lui 2010 pe Broadway, a primit șase premii Tony, iar acum aceeași piesă este la Satu-Mare în premieră națională.
-
Sfârșitul hibernării
AUTOR: Gheorghe Ioan Brad
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 714
EDITURA: Eikon
(fragment)
Cronica destinelor și a evenimentelor începe de pe vremea când Munții Apuseni încă nu aveau nume. Moții, muntenii, locuitorii lor îi numeau simplu: „Munții Noștri”. Fiecare munte, deal, dâmb, colină, măgură, colnic, ponor și vale avea nume, dar, luați împreună, nu aveau nume. Numele lor se naște odată cu știința geografiei. Și era anul 1847. Nu muntenii îi vor boteza, ci geografii. Și nici geografii nu erau români, ci francezi și nemți. De aceea îi vor boteza la început: Carpații Apuseni, Munții Occidentali, Munții Apusului. Numele le era dat privind hărțile, nu răsăritul soarelui.
Bazinul Transilvaniei era înconjurat de munți. Cei din răsărit erau botezați deja. Se numeau Carpații Orientali pentru că, dincolo de ei, nu mai erau alți Carpați și nici alți munți – până nu se știe unde. Dacă ei erau munții răsăritului, Munții Noștri erau ai apusului. Trăsătura lor principală era fragmentarea. Era un conglomerat de munți nu prea înalți, dar ocupând o suprafață mare și unitară. Erau sute și sute de munți, sute și sute de vârfuri și coame. Nu exista un munte masiv, înalt, compact, care să-i domine pe ceilalți și tot ce-i în jur, ca Munții Făgărașului, de exemplu.
Despre vechimea lor nu se știau prea multe. Pentru orice geolog era limpede că n-au apărut toți deodată din spuma mării. S-au înălțat în urma proceselor geologice, astfel că pe o suprafață nu prea întinsă se găsesc toate tipurile de roci: de la cele rezultate în urma erupțiilor vulcanice, până la rocile sedimentare și metamorfice. Granitul și calcarul sunt la ele acasă. Nu lipsesc gresiile, șisturile argiloase și conglomeratele. Nu-i de mirare să găsești cochilii de melci marini, liberi ori încrustați în rocă, pe vârfurile dezgolite ale munților, la peste 1.000 de metri altitudine.
-
Revoluție și biserică
AUTOR: Pr. Dr. Emanuel Sebastian Suciu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 660
EDITURA: Eikon
Celui ce ar dori să răspundă pe măsură provocării de a oferi o scurtă şi clară introducere în tematica abordată în teza de doctorat ce ne stă înainte trebuie să-i fi devenit încă de la începutul reflecţiei foarte clar că se găseşte dinaintea a două opţiuni: fie repetă cele deja scrise în această lucrare, fie încearcă să evalueze modul în care a fost tratată tema centrală, pentru că, strict vorbind, lucrarea de faţă atinge trei centre – unul aflat în istorie, altul în filosofie şi altul în teologie.
Atunci când am primit scrisoarea prin care eram rugat să scriu un cuvânt-înainte la această carte, am simţit clar şi puternic că autorul acestei teze de doctorat, Pr. Dr. Sebastian Suciu, din oraşul dunărean Ulm, Germania, nu-mi cerea o laudatio înveşmântată academic, ci o evaluare teologică din punct de vedere creştin ortodox a unei teme concretizate într-un centru cultural apusean-latin, astfel că nu trebuia să mă raportez verbatim la textul său, ci să încerc, în calitate de teolog creştin ortodox, să ofer o perspectivă sintetică asupra acestei dificile teme istorice. Întrucât în literatura de specialitate tema nu a fost tratată din punct de vedere creştin ortodox, cer ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu înainte de a purcede la a aşterne în scris reflecţiile mele.
Arhidiacon Martin H. Lissmann