• Out Of Stock
    (0)

    Cascada de Argint. Cum a câștigat America Războiul din Pacific la Midway

    Autor(i): Brendan Simms, Steven McGregor

    Nr. pagini: 354 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    „Era în mijlocul războiului și în mijlocul oceanului Pacific, iar locotenentului comandor Clarence McClusky, „Wade”, care comanda bombardierele în picaj Dauntless de pe portavionul USS Enterprise, i se părea că se află în mijlocul neantului, cu rezervele de combustibil care se împuținau periculos de mult. Pe urmă norii s-au destrămat și flota japoneză a apărut în fața lui. Avioanele lui McClusky s-au așezat în formație de atac și el și-a îndrumat oamenii în manevrele de picaj pe care le repetaseră de atâtea ori. Unui privitor i s-ar fi părut că bombardierele care veneau în picaj cu soarele reflectat pe vârfurile aripilor seamănă cu o superbă „cascadă de argint”.

    ***

    „Cinci minute! Cine ar fi visat vreodată că în acel scurt interval de timp se va schimba complet cursul bătăliei?” Mitsuo Fuchida, căpitan în Marina Imperială Japoneză, martor ocular

    ***

    Prolog

    Era în mijlocul războiului și în mijlocul oceanului Pacific, iar locotenentului comandor Clarence McClusky, „Wade”, care comanda bombardierele în picaj Dauntless de pe portavionul USS Enterprise, i se părea că se află în mijlocul nean­tului, cu rezervele de combustibil care se împu­ținau peri­culos de mult. Pe urmă norii s-au destrămat și flota japoneză a apărut în fața lui. Avioanele lui McClusky s-au așezat în formație de atac și el și-a îndrumat oamenii în manevrele de picaj pe care le repetaseră de atâtea ori. Unui privitor i s-ar fi părut că bombardierele care veneau în picaj cu soarele reflectat pe vârfurile aripilor seamănă cu o superbă „cascadă de argint”.

    69,00 lei
  • (0)

    Despre

    Autor(i): Sorin Șerb

    Nr. pagini: 144 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Un nou volum de versuri semnat de Sorin Șerb.

    ermitajul părăsit

    pregătisem un volum

    cu pagini albe

    vagi contururi îngălbenite

    acolo unde au stat versurile

    să ne plimbăm prin el

    ca printr-un ermitaj abandonat

    admirând fantomele de pe ziduri

    dar paginile s-au înroșit

    masa de scris s-a înroșit

    cerul s-a înroșit

    cineva se întrupa acolo

    se ridica prin pagină

    nicio pagină în plus

    nu-l oprea

    uite aici pot aici

    să-i citesc ridurile

    apasă cu fața

    în pagina aceasta

    mă mușcă de palmă

    26,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Edda Mussolini. Cea mai periculoasă femeie din Europa

    Autor(i): CAROLINE MOOREHEAD, Edda Mussolini

    Nr. pagini: 416 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    “Incredibila poveste a fiicei lui Mussolini, Edda, una dintre cele mai influente femei italiene din 1930, a cărei viață a avut mai multe întorsături și peripeții decât un roman polițist. Edda Mussolini era fiica favorită a lui Benito: alintată și lipsită de scrupule, lipsită de educație, însă isteață, lipsită de credință, însă flamboiantă, un diplomat excelent, sălbatică, dar curajoasă, puternică și loială. A fost confidenta tatălui ei în timpul conducerii fasciste, fiind atât ambasadoare pentru Germania, cât și pentru Franța, ea a jucat un rol important în a uni forțele Italiei cu Hitler. În 1930, la 19 ani, s-a căsătorit cu Contele Galeazzo Ciano, ce avea să devină cel mai tânăr secretar străin din istoria Italiei.

    Cuplul Cianos a devenit cel mai celebrat și mai glamoros duo în acea societate vulgară a Romei fasciste. Norocul le-a surâs în 1943, când Ciano a participat la un complot pentru a-l da jos pe Mussolini, lucru pentru care socrul său nu l-a iertat. Într-o poveste dramatică ce include jurnale ascunse, căderea tatălui Eddei și execuția soțului acesteia, scăparea în Elveția și o perioadă de exil, ajungem să aflăm despre o femeie complicată, curajoasă și determinată, o femeie ce nu a fost doar un martor, dar și un jucător în momentele definitorii ale secolului XX. Și mai putem observa Italia fascistă în tot farmecul, în decadență și în intrigă politică, și turbulența dinaintea sfârșitului acesteia.”

    (penguin.co.uk, 2022)

    69,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Expansiunea maghiară în Transilvania

    Autor(i): Alexandru Madgearu

    Nr. pagini: 371 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Expansiunea ungurilor spre teritoriile vecine bogate în resurse era inevitabilă. Ea a început chiar din momentul creştinării, care a coincis cu încoronarea regelui Ştefan I, după ce se atinsese deja limita naturală a Munţilor Apuseni (prin supunerea voievodatului din Bihor), şi după ce încetase dominaţia bulgară la nord de Dunăre. Regiunea bogată în sare şi nu numai situată „dincolo de pădure” trebuia şi putea fi cucerită de tânărul stat creştin condus de Ştefan I. Aproape concomitent au fost lichidate cele două centre de putere rivale, din zona Clujului şi de pe cursul inferior al Mureşului, iar astfel era deschisă calea spre a doua limită naturală, cea a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Acest proces de expansiune s-a desfăşurat treptat, el durând circa un secol şi jumătate.

    Alexandru Madgearu

    39,00 lei
  • (0)

    Femina. Femei în culisele istoriei. O altă perspectivă asupra Evului Mediu

    Autor(i): Nina Ramirez

    Nr. pagini: 304 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    De-a lungul istoriei femei extraordinare au deținut poziții de putere. Dar, în afară de câteva, de ce nu am auzit despre ele? Secolele medievale sunt văzute ca un timp însetat de sânge al vikingilor, sfinților și regilor: o societate patriarhală care oprima și excludea femeile. Dar dacă vom căuta adevărul mai în profunzime, dacă valorificăm dovezi din toate disciplinele, vom constata că Evul Mediu „întunecat” nu a fost deloc așa. Istoricul BBC Janina Ramirez a scos la iveală nenumărate nume ale unor femei influente, închise în registre istorice, având cuvântul FEMINA notat alături. Paznicii trecutului au poruncit ca lucrările de artă să fie distruse, cărțile să fie arse și noi versiuni ale miturilor, legendelor și documentelor istorice să fie scrise, fapt care a manipulat perspectiva noastră asupra istoriei. Țesând o imagine vie și evocatoare a vieților femeilor care au influențat societatea în care au trăit, descoperim nu numai motivul pentru care aceste persoane remarcabile au fost eliminate din memoria colectivă, dar și că multe alte concepții greșite stau la baza istoriei așa cum o cunoaștem astăzi.

    *

    ​Nina Ramirez este istoric cultural, prezentator TV, autoare și cercetătoare a Universității Oxford, pasiunea sa fiind aceea de a transmite idei despre trecut. Nina a studiat literatura engleză la Oxford, urmând la Centrul de Studii Medievale din York cursuri de masterat și doctorat în arta, literatura și cultura Angliei anglo-saxone.

    69,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Frontiera. Incursiune în istoria Ucrainei

    Autor(i): Anna Reid

    Nr. pagini: 408 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Până în 2014, Ucraina era deja o țară complet diferită de cea în care am trăit în anii 1990. Să călătorești acolo astăzi înseamnă să vezi o priveliște nemaiîntâlnită după cel de-Al Doilea Război Mondial: o mare democrație europeană înarmată, care luptă cu toate puterile împotriva unui invadator ce prezintă toate semnele fascismului. Șocat și îngrozit, răspunsul Occidentului a fost să împrumute Ucrainei bani și să-i trimită cantități tot mai mari de arme, din ce în ce mai puternice.

    Anna Reid

    ***

    Superb scrisă și minunat de documentată (…) Cartea aceasta este plină de personalități istorice colorate (…) Amestecul de jurnal de călătorie, istorie, analiză politică și anecdotă fac din prezentarea Annei Reid o introducere perfect digerabilă pentru public în tragica situație a unei țări al cărei nume înseamnă tocmai „țară de graniță”. „Occidentul (…) avea dificultăți în a lua Ucraina în serios,” spune ea. Prima ei carte (și sper că nu ultima) este o încercare nobilă și demnă de laudă de a corecta această mare nedreptate istorică.

    Daily Telegraph

    ***

    O lectură fascinantă și neașteptat de plăcută (…) În ciuda problemelor ei, spune [Reid] că țara are potențialul de a deveni unul dintre „cele mai mari state” din Europa.

    Scotsman

    ***

    O evocare frumos scrisă a trecutului brutal al Ucrainei și a eforturilor ei timide de a construi un viitor mai bun (…) Reid reușește să-ți aducă în fața ochilor imaginea vie a zeci de eroi și ticăloși din istoria ucraineană (…) Reid face să apară, cu o atingere ușoară, escroci și poeți din trecutul Ucrainei, dar adevărata ei temă este tragedia trăită de poporul ucrainean în mare parte din istoria lui (…) Frontiera este o tapiserie țesută din poveștile tuturor locuitorilor ei, imortalizându-le triumfurile și conflictele cu obiectivitatea unui outsider plin de compasiune.

    Financial Times

    ***

    Cartea aceasta îl poartă pe cititor într-o fascinantă și adesea violentă odisee, care se întinde pe mai bine de o mie de ani de conflict și cultură. Reid urmărește evenimentele de la venirea vikingilor, până la epurările lui Stalin și mai departe, după sărbătorirea independenței din 1991. Transpune indiscutabila ei cunoaștere a subiectului într-o lucrare accesibilă, care ar trebui să îmbogățească experiența oricărui călător în această nouă țară.

    Independent on Sunday

    ***

    Anna Reid (…) are privirea ageră și mintea curioasă care au făcut-o să pornească într-o călătorie prin istoria țării, care s-o ajute să înțeleagă ce vede. De multe ori controversat, dar niciodată plictisitor, ea îl poartă pe cititor în același timp într-un tur al Ucrainei, făcând legătura dintre evenimentele trecute și contextul actual (…) [ea] se dovedește a fi un fin observator al scenei ucrainene.

    TLS

    ***

    Istorie captivantă (…) [Reid] scrie cu autoritatea pe care i-o dau cei trei ani în care a locuit la Kiev ca reporter (…) este remarcabil de lucidă în fața multelor versiuni antagonice ale istoriei Ucrainei și a eroilor ei majoritar inventați. Un guvern înțelept și generos de la Kiev i-ar da o medalie.

    The Times

    ***

    Anna Reid a fost corespondent la Kiev pentru Economist și Daily Telegraph în perioada 1993-1995 și de atunci a scris despre Ucraina în Newsweek, Spectator și Foreign Affairs. Este autoarea cărților The Shaman’s Coat: A Native History of Siberia și Leningrad: Tragedy of a City Under Siege, 1941-44, care a fost tradusă în optsprezece limbi și care a figurat pe lista scurtă pentru premiul Duff Cooper.

     

    60,00 lei
  • (0)

    Guvernarea nimănui. Anarhismul în teorie și practică

    Autor(i): Ruth Kinna

    Nr. pagini: 470 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    „În 1999, activiști din Seattle au sabotat în mod spectaculos întrunirea Organizației Mondiale a Comerțului, dând naștere fenomenului cunoscut drept alterglobalizare, sau campania pentru justiție globală, o „mișcare a mișcărilor” complexă, anti-capitalistă, descrisă în general ca anarhistă. În același an, James Bond s-a confruntat cu Victor Zokas, alias Renard, în filmul Lumea e prea mică (The World is Not Enough). Renard, fost ofițer sovietic KGB, brutal chiar și după standardele oponenților lui Bond, este, de asemenea, anarhist. Antecedentele sale îl descriu ca pe un mercenar asasin, în slujba organizațiilor anticapitaliste, înainte ca mișcarea alterglobalizării să intre în atenția presei.

    La un anumit nivel, este ușor de făcut diferența între ficțiune și realitate. Renard este produsul scenariștilor și producătorilor de film, pe când sabotajul din Seattle reprezintă istorie documentată. La un alt nivel, însă, aplicarea etichetei de anarhism atât asasinului, cât și mișcării de stradă generează confuzie: ficțiunea pare să surprindă ceva din realitate. Publicul de cinema ar putea să treacă peste neîncrederea suscitată de povestea glonțului imposibil de înlăturat din creierul lui Renard, dar instabilitatea emoțională indusă de acesta și care stă la baza anarhismului său nu par a avea nevoie de explicații. Dimpotrivă, cruzimea și încăpățânarea sa sprijină o viziune asupra anarhismului adânc înrădăcinată, care continuă să influențeze analiza mișcărilor activiste. Cu siguranță, anarhismul adepților alterglobalizării nu a fost automat condamnat ca fiind sadic, agresiv sau răzbunător, dar politicieni de frunte ai vremii au comentat asupra periculosului amestec de vandali și clovni pe care l-au atras: mișcarea a fost discreditată ca neechilibrată și insuficient raționalizată. Odată ce protestele de stradă au adus daune proprietăților, cum s-a întâmplat în Gothenburg cu ocazia summit-ului din 2001, autoritățile s-au mobilizat împotriva „anarhiștilor” din rândurile protestatarilor. Și înainte, și după aceea, folosirea termenului „anarhism” dădea undă verde acțiunilor agresive ale autorităților, iar mișcarea pentru justiție globală nu a constituit o excepție. Protestatarii care s-au adunat la Genova, în 2001, pentru summitul G8, au fost întâmpinați cu violență de către poliție…” (Ruth Kinna, 2019)

    A gândi ca un anarhist

    În 1919, sculptorul și tipograful Eric Gill scria publicației Burlington Magazine, pentru a protesta împotriva propunerilor lui Sir Frederic Kenyon, adresate Comisiei imperiale a mormintelor de război. Comisia fusese înființată în mai 1917, pentru identificarea mormintelor soldaților și pentru declararea ca decedați a celor ale căror morminte nu erau cunoscute. La sfârșitul Primului Război Mondial, trei arhitecți notabili, Sir Edwin Lutyens, Sir Herbert Baker și Sir Reginald Blomfeld, au fost solicitați pentru a concepe planurile cimitirelor militare. Kenyon, director la British Museum, urma să dea coerență planurilor arhitecturale. În raportul său din noiembrie 1918, a solicitat Comisiei adoptarea principiului echității: „ceea ce se face pentru unul, să se facă pentru toți, și toți, indiferent de gradul militar sau poziția în viața civilă, să aibă tratament egal în ceea ce privește mormintele”. Practic, echitatea impunea Comisiei responsabilitatea pentru conceperea memorialelor individuale și pentru planul cimitirelor. Eforturile „nu pot fi lăsate în seama inițiativei individuale”, deoarece rezultate „satisfăcătoare” nu puteau fi obținute în lipsa „banilor și a bunului gust”. În cele mai multe din cazuri, exista riscul ca „monumentele să nu fie ridicate, sau să fie de calitate inferioară”. Cimitirele ar fi ajuns să arate precum curțile bisericilor engleze: îngrămădiri „haotice” de monumente, al căror efect ar fi „nedemn și lipsit de inspirație”, iar „simțul camaraderiei și al efortului comun s-ar pierde”.

    Cumulând echitatea cu regularizarea, Kenyon recomanda ca pietrele funerare individuale să menționeze numele, gradul, regimentul și data morții. Familiile puteau include o mențiune aleasă dintr-un număr limitat de inscripții standard, dar fără „efuziuni, versuri sentimentale” care ar fi compromis idealul militar menit să dea „impresia unui batalion la paradă” și să sugereze „spiritul disciplinei și ordinii care constituie sufletul armatei” . Una dintre concesiunile majore făcute „variației în uniformitate” era ca emblemele regimentelor să fie încorporate în pietrele funerare.

    Gill obiecta împotriva viziunii lui Kenyon, subliniind legătura dintre egalitarianismul corupt al acestuia și procesele de producție de masă pe care integritatea arhitecturală le presupunea. Comisia era îndreptățită să solicite opinia arhitecților, dar nu să le cedeze „conducerea”. „Conceperea monumentelor îi privește pe cei care le ridică”, respectiv, sculptorii și pietrarii. El însuși sculptor, Gill avea un neîndoielnic interes în a-și asigura unele din contractele oferite de Comisie, dar argumentele sale făceau referire la relațiile sociale pe care le-ar fi întărit demersul. Dacă sarcina gravării pietrelor funerare ar fi fost încredințată de Comisie sculptorilor, s-ar fi atins obiectivul echității cerute de Kenyon și redarea „sentimentului națiunii, pentru bogați și săraci deopotrivă”. Protestul său gravita în jurul puterii și al proprietății:

    Atitudinea comisiei este ușor de înțeles, cum este și cazul tendinței timpului nostru de a impune ideile câtorva asupra celor mai mulți, mascând cu grijă procesul sub aparența simpatiei democratice și a reformei sociale. Prin urmare, ideea ca jumătate de milion de pietre funerare să fie concepute după ideile câtorva arhitecți (idee demnă de tendința prusacă sau ptolemaică) și nu în acord cu mii de pietrari și 20 milioane de rude nu este surprinzătoare; sub pretextul comemorării „simțului camaraderiei și al efortului comun” și a „spiritului de disciplină și ordine” etc., se urmărea eliminarea tendinței rudelor de a avea un control personal asupra monumentelor .

    Gill vedea apelul lui Kenyon la echitate ca nesincer, menit să conducă la înregimentare și conformitate, iar viziunea sa asupra cimitirului ca batalion la paradă, total neinspirată. Pentru exemplificare, Gill nota: „O mulțime adunată în Trafalgar Square este impresionantă; dar dacă este înlocuită cu un număr egal de manechine de croitorie, rezultatul, oricât de arhitectural ar fi, nu ar fi la fel de impresionant” . Pentru a-i onora cu adevărat pe cei căzuți în luptă, Comisia trebuia să se asigure că sunt comemorați ca tați, frați, iubiți și fii, nu ca rotițe ale unei sângeroase mașinării de luptă, mod în care familiile

    i-ar fi pierdut pe cei dragi. Gill punea la îndoială implicațiile legale ale propunerii lui Kenyon – corpurile decedaților și pământul în care se aflau constituiau „proprietatea absolută a guvernului” ? Indiferent de situație, el concluziona că soldaților li se ceruse să-și sacrifice viața pentru binele națiunii și acum li se cerea să-și sacrifice și moartea.

    Obiecțiile lui Gill au fost ignorate, dar în demersul său exprima un profund și explicit sentiment anarhist, evidențiind direcția, interesele, orizontul și spiritul anarhismului. Direcția era individuală, subliniată de Gill prin dorința ca sculptorii și rudele să fie cei care decid cum să comemoreze decedații. El credea că viața este îmbogățită prin abilitatea indivizilor de a lua propriile decizii și, din contră, sărăcită – atunci când deciziile sunt delegate altor factori, indiferent ce virtuți sau calificări ar poseda aceștia din urmă. Așa cum evidenția în scrisoare, Comisia „nu avea niciun drept să dicteze rudelor ce pot și ce nu pot să graveze pe pietrele funerare” sau cum ar trebui să fie comemorați decedații – avea puterea de a o face, dar „nu avea dreptul… de a înrobi intelectual, moral, estetic sau fizic nici măcar un singur om, în niciun caz un mare număr de oameni” . Conștientizând că judecata individuală implica responsabilitate, Gill accepta faptul că indivizii pot greși, dar același lucru este valabil și pentru guverne, iar consecințele erorilor acestora se dovedeau, de regulă, mult mai mari..

    36,00 lei
  • (0)

    Linia Roșie. Diplomația, strategia și războaiele de mâine

    Autor(i): David A. Andelman

    Nr. pagini: 464 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    „Volumul lui David A. Andelman este o excelentă introducere în toată dezbaterea geopolitică a lumii de azi. Din Coreea până în Irak și din Iran până în Africa, trecând desigur prin Europa (inclusiv Ucraina…), acest volum vă va oferi o imagine credibilă despre viitorul proxim – prin prisma unui prezent mereu în discuție.” – dr. Adrian Cioroianu

    „În noua sa carte esențială, O linie roșie în nisip, David Andelman prezintă cu pricepere o multitudine de exemple din istoria diplomatică și militară. Andelman ne avertizează urgent asupra nucleelor viitoarelor conflicte, precum și a oportunităților de a face pace.” – Richard Galant, editor șef, CNN Opinion

    „Gardurile bune fac vecinii buni? O intervenție costă mai multe vieți decât salvează? Înainte de a decide cum să abordăm Coreea de Nord, Rusia, Iranul și alte puncte fierbinți, următorul președinte trebuie să citească această carte.” – dr. Parag Khanna, director general al FutureMap din Singapore și autorul Connectography și The Future is Asian

    „O linie roșie în nisip sondează o dinamică care a devenit aproape omniprezentă în afacerile globale – linii roșii care nu trebuie trecute (dar care adesea sunt) traversate pentru a oferi un cadru convingător pentru înțelegerea războiului și a păcii în secolul al XXI-lea.” – Lincoln A. Mitchell, Arnold A. Saltzman Institute of War and Peace Studies, Universitatea Columbia

    „Examinarea istoriei statelor care utilizează amenințarea represaliilor pentru a-și controla vecinii este esențială pentru construirea unei lumi mai incluzive și pașnice. Este o puternică mărturie” – Laetitia Garriott de Cayeux, CEO la Global Space Ventures și membru al Proiectului de Securitate Națională Truman

    „O lucrare fantastică și revelatoare, vitală pentru înțelegerea liniilor roșii din trecut și prezent care au modelat lumea așa cum o cunoaștem astăzi. Oferă lecții care pot ajuta lumea să devină mai sigură și mai pașnică.” – dr. Sulaiman Al Hattlan, CEO al Hattlan Media, fost redactor-șef al „Forbes Arabia”, membru al Fundației Nieman

    „David Andelman a reușit să realizeze cu măiestrie cel mai dificil exercițiu intelectual posibil: să înțeleagă unde se află punctul de echilibru dintre război și pace. Scrierea lui, fără îndoială, este un reper esențial pentru toți cei care analizează sau influențează afacerile internaționale.” – Patrick Wajsman, redactor-șef și editor al „Politique Internationale”.

    79,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Mitologie Română I

    Autor(i): Antoaneta Olteanu

    Nr. pagini: 509 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști. Mircea Eliade

    „Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”. A.J. Greimas

    ***

    Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.

    ***

    Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

    ***

    Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

     

    92,00 lei
  • (0)

    Mitologie Română II

    Autor(i): Antoaneta Olteanu

    Nr. pagini: 354 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.

    Mircea Eliade

    Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

    ***

    Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

    Antoaneta Olteanu

    79,00 lei
  • (0)

    Mitologie Română III

    Autor(i): Antoaneta Olteanu

    Nr. pagini: 425 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.

    Mircea Eliade

    Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill, vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

    ***

    Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină.

    Antoaneta Olteanu

    79,00 lei
  • (0)

    Originile decalajului nostru față de Occident

    Autor(i): Dan Velicu

    Nr. pagini: 358 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Structurile definitivate în secolul XIX – fie economice, fie sociale – au fost atât de puternice, încât nici politicile anilor 1920, nici revoluția industrială din anii 1960-1970 și nici ultimii 26 de ani nu au reușit să le schimbe în substanța lor.

    La 10 ani de la aderarea la Uniunea europeană, România continuă să fie o societate polarizată extrem, care, în pofida unei „creșteri economiceˮ zgomotos clamate, nu reușește să atingă un nivel superior de „dezvoltare economicăˮ.

    Asemenea Vechiului regat de la 1914, societatea este fracturată în două lumi complet diferite, care par să nu se întâlnească vreodată, și probabil că nici nu se întâlnesc.

    Cel puțin jumătate din populația țării trăiește în conti­nuare într-o economie autarhică, iar cealaltă jumătate se regăsește într-o altă economie, dar o economie extrem de dependentă de piața externă.

    Chiar dacă este evident astăzi că dependența poate produce și creștere economică, asistăm la un real paradox al unei economii periferice: pe de o parte, România este pe cale să devină o putere europeană în sfera IT-ului sau chiar a unui sector de cercetare științifică, dacă avem în vedere celebrul laser de la Măgurele și, pe de altă parte, continuă să se mențină în topul negru al sărăciei, al aban­donului școlar și analfabetismului, al serviciilor medicale precare, astfel încât s-ar părea că totul s-a schim­bat de la 1900 și, în esență, mai nimic.

    Să încercăm, dincolo de ideologii sau populisme pro­europene, să proiectăm alte direcții de evoluție economică – compatibile, de altfel, cu mediul Uniunii din care facem parte –, pentru a revigora piața internă, pentru a introduce în circuit o forță de muncă prost sau complet neutilizată în spațiul rural ar fi o concluzie la care conduce, indirect, textul acestei lucrări.

    Altfel, riscăm să rămânem blocați decenii în șir în aceleași structuri, care nu pot să reducă decalajele exis­tente, iar labirintul va rămâne în continuare aparent fără ieșire.

    42,00 lei