Ultima viață
Autor(i): Mohlin & Nyström
Nr. pagini: 504 pagini
An: 2021
Editura: Crisis Press
Roman răsplătit de Crimetime în 2020 cu premiul pentru cel mai bun debut
Drepturile au fost vândute în 18 țări
Agentul american de origine suedeză John Adderley se trezește pe un pat de spital în Baltimore. A fost împușcat de mai multe ori și știe că e norocos să mai fie în viață. Însă la numai câteva paturi de el zace bărbatul care cu numai douăzeci și patru de ore înainte îi ținuse pistolul la cap.
Cu zece ani în urmă, în Karlstad, în Suedia, adolescenta Emelie, unica moștenitoare a imperiului de modă Ackwe, a dispărut fără urmă. Părinții ei cred că a fost răpită. Când polițiștii descoperă sânge pe o stâncă din apropierea casei, îl arestează pe un adolescent din partea săracă a orașului. Cadavrul nu e găsit, iar el nu poate fi pus sub acuzare.
Cazul ajunge în prezent pe mâinile lui John Adderley. Deși trebuie să depună mărturie împotriva cartelului de droguri în care a fost infiltrat și intră în programul de protecție a martorilor, John cere să fie transferat la Karlstad. Cunoscând Suedia, pornește ancheta alături de polițiștii din localitate. Dar știe că traficanții din cartel au pus un preț pe capul lui. Iar pedeapsa pentru trădare este moartea.