Autor(i): Dan Gîju

Nr. pagini: 302 pagini

An: 2014

Editura: Favorit

Începând cu „spovedania” fostului co­mandant al „plutonului” care i-a exe­cutat pe Nicolae Ceauşescu şi pe soţia sa în Decembrie 1989, la Târgovişte, şi continuând, conform ordinii alfabetice, cu o serie de alte figuri importante im­plicate în acele evenimente dramatice din istoria României – între care şeful de stat-major al Trupelor de Grăniceri (da­torită căruia armata de intervenţie a lui Mihail Gorbaciov s-a oprit la Prut atunci, în 1989, deşi ruşii erau pregătiţi să „re­stabilească ordinea” în România ca şi în 1968, în Cehoslovacia), apoi cu „bodyguardul” de ocazie al cuplului prezidenţial din ultimele sale patru zile de viaţă, din fosta Cetate de Scaun, cu politicieni odi­nioară puternici şi plini de zel, istorici şi scriitori cunoscuţi, revoluţionari auten­tici şi martori oculari de primă mână, dar nu numai, care au avut un cuvânt de spus în legătură cu acest subiect pe cât de „epuizat”, pe atât de neelucidat încă, în ciuda râurilor de cerneală curse continuu de un sfert de veac încoace –, în Revoluţia inocenţilor sunt grupate o serie de mărturii şi judecăţi de valoare aparent ştiute şi totuşi captivante prin stilul dinamic şi elegant de redare impus de autor, totodată prin paradele abile ale intervievaţilor, atenţi ca nu cumva să se descopere mai mult decât trebuie într-un joc fără miză şi totuşi nu mai puţin periculos din punctul de vedere al ima­ginii şi stimei de sine. Şi-au dat concur­sul, aşadar, cu indiscutabilă bunăvoinţă şi respect pentru cititor, dar şi pentru istoria orală a evenimentelor în cauză, „pistolarul” Ionel Boeru, miniştrii Apă­rării Naţionale Ion Coman şi Constantin Olteanu, generalii Petre Geantă, Andrei Kemenici şi Victor Negulescu, scriitorul militar Pavel Coruţ, coloneii Aurel Dragomir şi Ion Dureci, cercetătorul militar Viorel Domenico, istoricul slovac Peter Kopecky şi juristul târgoviştean Virgil Păun, acesta din urmă o figură pe cât de tipică pentru revoluţionarul român de la 1989, pe atât de rară ca „personaj” prins în rol, mai exact într-un dialog aparent amuzant dacă n-ar fi, totodată, şi peri­culos.