Presa şi teatrul, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Moldova | Editura de carte

Categorii de produse

AUTOR: Oana-Nicoleta Bartoş-Agavriloaie

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 300

EDITURA: Eikon

„Istoria teatrului românesc are mereu ceva de oferit; istoria teatrului din Moldova, încă, mai are de oferit neștiute povești, de care Oana-Nicoleta Bartoș-Agavriloaie ne propune să ne reapropiem, urmând-o în călătoria sa doctorală, din care s-a născut prezentul volum – călătorie în care am avut privilegiul să o însoțesc. Ele așteptau tăcute (de mai bine de un secol și jumătate), în paginile îngălbenite ale gazetelor, să fie readuse la lumină, să fie redescoperite. Din această perspectivă, îi putem privi lucrarea ca pe un îndrumar, ce ne poate ajuta să înțelegem sensul revizitării arhivelor, muzeelor și bibliotecilor, acolo unde sunt documente ce așteaptă să fie citite, interpretate sau reinterpretate, astfel încât tabloul trecutelor vieți de actori, actrițe, scriitori sau cronicari, care s-au dăruit ctitoriei teatrului moldav, să cuprindă mai multe nuanțe, în conturi mai clare. Cercetarea lor, însă, solicită perseverență și rigoare, clarificări conceptuale – primii pași, în această direcție, fiind realizați încă din „Introducere”; presă, jurnalism, gazetărie, cronică, cronicar, critică, critic – toate își caută identitatea și locul, în timp și spațiu.”, Anca Doina Ciobotaru

Vezi mai mult Vezi mai puțin

50,00 lei

2 în stoc

[]