AUTOR: Dumitru Viorel Neagu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 126

EDITURA: Eikon

De la un prieteșug de conveniență pe tărâmul Facebook-ului și până la a scrie un text concluziv pus pe coperta a IV a a unei cărți mă gândeam că e cale lungă. Omul acesta, pictor bisericesc (eu taman ce lucrez la un roman cu unul care, în nebunia lui, face pe Rubliov!), dar și poet (și încă unul veri – tabil) musai că trebuie să fi știut o scurtătură. Și iată-l ajuns, cu volumul său cu tot (cel mai recent, firește) în laboratorul meu de alchimie, atât de sărac în fasoane. Drept pentru care m-am apucat să citesc (că măcar la lectură mă pricep), atras și de ilustrația copertei, în deplină concordanță cu gusturile unuia ceva mai știutor în ale artelor frumoase. Iar ilustrația cu pricina mă trimite cu gândul la vremurile lui Blaise de Vigenère, secretarul lui Henric al III-lea, autorul volumului Psalmii lui David turnați în proză măsurată sau vers liber, neîntâmplător, și nu neapărat pentru structura tehnică a poemelor, neîncorsetate de rigorile dulcelui stil clasic. Într-o epocă în care trendul (sic!) desființează din poezie punctuația, spre bucuria unora mai puțin cunoscători în tainele gramaticii, dar și titlurile, Dumitru Viorel Neagu se așază de-a curmezi – șul. Pune și virgule, acolo unde le e locul, însă ceea ce m-a frapat este felul în care s-a gândit să-și boteze poemele, cu niște titluri de o încărcătură lirică rară, deloc scurte, ele însele niște autentice poeme, deosebit de expresive și de originale, aducând a versete. O poezie a sensului regăsit, delicată și ade – menitoare ca „sufletul în care se pot cuibări păsările altcuiva”.

Mihail Soare – Mai 2024