Joachim Botez este un scriitor puţin cunoscut, mult prea puţin dacă ţinem cont de valoarea sa culturală. A fost un scriitor-călător, un „vagabond”, pornit în lume dintr-un sat de pe malul Bistricioarei. A părăsit locurile natale în urma unui incendiu al casei părinteşti, familia sa mutându-se la Bucureşti, unde Joachim studiază inclusiv la Liceul „Cantemir Vodă”, pe care îl părăseşte însă, devenind învăţător suplinitor în comune din jurul Bucureştiului. O scurtă perioadă a fost  „gardian mâzgălitor de catastife la Închisoarea Văcăreşti”.

După ce a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti îl găsim profesor la Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, dar şi la alte licee din ţară: la Piteşti, Mizil, Buzău, Olteniţa sau Suceava. Între cele mai importante scrieri ale lui sunt „Însemnările unui belfer”, (apărută pentru prima data în două volume), cu această carte reţinând atenţia criticilor literari Pompiliu Constantinescu şi Eugen Lovinescu (ultimul îl considera „mare prozator în devenire”), apoi publică „Schiţe şi însemnări din şcoala de ieri şi de azi”; „După o jumătate de veac”; „De azi şi de demult”; „Prin Bucureşti odinioară şi astăzi” şi mai multe traduceri.

„Însemnările unui belfer”, este o serie de povestiri cu tentă memorialistică, uneori nostalgice, alteori cu umor, unde deschizând poarta neuitării, autorul ne îndeamnă să-l întovărășim, să cunoaștem locurile și oamenii, cu bunele și relele lor, care i-au ieșit în cale în călătoria sa în „această lume vremelnică“.