Alimentația bolnavilor de cancer
Autor(i): DD Chiriac
Editura: NATIONAL
Fără a avea pretenţia de a fi exhaustivă, cartea se vrea un ghid practic la îndemâna tuturor celor afectaţi de această boală, oferind principii şi sfaturi de urmat, dar şi reţete şi meniuri complete pentru prepararea alimentelor recomandate, precum şi suplimentele nutritive absolut necesare în lupta cu boala. Dieta propusă de colectivul redacţional al cărţii are în vedere două componente principale: una de factura gastronomică şi una complementară, conţinând produse naturale care vizează creşterea imunităţii şi stoparea proliferării celulelor canceroase. Desigur, trebuie să precizăm că lucrarea nu se substituie în niciun caz oncologului, care trebuie consultat permanent, astfel că, deşi respectă cu rigurozitate principiile unei alimentaţii corecte, bolnavii nu trebuie să renunţe la tratamentul medical recomandat de medicul curant. Un regim alimentar sănătos reprezintă o armă de mare ajutor bolnavilor de cancer, care trebuie să folosească metode complementare pe lângă tratamentele terapeutice.Nu numai cancerul, dar şi maladiile cardiovasculare se dezvoltă şi, de cele mai multe ori, sunt declanşate de o alimentaţie necorespunzătoare. Mai mult de trei sferturi din cazurile de cancer pot fi prevenite printr-o alimentaţie corectă, prin mişcare fizică, renunţarea la alcool şi fumat, dar şi eliminarea exceselor în general. Cu toate că radioterapia, chimioterapia şi chirurgia înseamnă mutilare, bolnavii de cancer sunt obligaţi să apeleze la oncolog. Important este că o alimentaţie şi un regim potrivit ajută foarte mult pacienţii cu cancer. Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi alimentaţia adecvată ajută la prevenirea, stoparea şi chiar vindecarea bolnavilor de cancer. Potrivit Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, aproximativ 90% dintre cauzele producerii cancerului sunt legate de factorii mediului încunjurător, ceea ce implică modul de viaţă şi alimentaţia. Specialiştii americani apreciază că 30-35% dintre bolile de cancer au la bază o anumie dietă. De aceea, afirmăm că hrana este cea mai importană premisă în evitarea acestei cumplite maladii. Dacă un anumit regim alimentar sau reţete naturite reduc riscul apariţiei cancerului, altele îl reduc.