Aristocrația. O poveste despre putere și lux în istoria modernă
Autor(i): Ellis Wasson
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Volumul Aristocrația este una dintre cele mai detaliate cercetări despre clasa conducătoare a Europei în secolele XIX–XX. Cu ajutorul celor mai recente surse, Ellis Wasson analizează rolul aristocrației în perioada modernă, concentrându-și atenția asupra confruntării dintre două concepte: principiile egalitarismului și rolul elitelor în modelarea societății.
Lucrarea prezintă mituri și clișee care au circulat pe seama aristocrației de la Congresul de la Viena până la Bătălia de la Stalingrad și descrie transformările suferite de clasa conducătoare, pornind de la lumea mondenă a balurilor de la curte, trecând apoi la atmosfera cafenelelor și, în fine, la stilul de viață sofisticat contemporan. Concomitent, evidențiază paradoxul caracteristic aristocrației: în timp ce a deținut puterea în societate și a dat tonul modelor culturale, această categorie socială a pierdut treptat autoritatea politică.