Contribuții la istoria cenzurii în România: 1944-1948
AUTOR: Raluca-Nicoleta Spiridon
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 384
EDITURA: Eikon
„Principalul motiv pentru care am considerat necesară reeditarea Listelor publicaţiilor ce urmau a fi retrase din circulaţie din cauza cuprinsului lor dăunător bunelor relaţii dintre România şi Naţiunile Unite este faptul că o distincţie era necesară, din punctul de vedere al conţinutului, între titlurile de carte publicate în Monitorul Oficial, sub formă de liste şi ceea ce a fost considerat indezirabil paradigmei comuniste după abdicarea Regelui Mihai. În termeni cantitativi, în baza listelor publicate în Monitorul Oficial, până la data de 9 februarie 1948 au fost retrase 3.318 titluri. Excepţie face Lista nr. 24 din 23 octombrie 1946, care se referă la mărcile filatelice retrase din circulaţie. Deriva interdicţională comunistă va ridica la 8.000 de titluri numărul de publicaţii interzise până la 1 mai 1948, generalizând criteriile ideologice de cenzură a cărţii.
Mulțumiri aparte în privinţa sprijinului acordat pentru apariţia acestui volum le datorez prozatoarei Liliana Corobca, Cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc şi domnului Silviu Moldovan, Director al Direcţiei Cercetare Expoziţii Publicaţii a CNSAS.” Raluca-Nicoleta Spiridon