Trio Grigoriu. Epoca de aur a macaralelor | Editura de carte

Categorii de produse

Autor(i): Andreea Andrei Tudor

Nr. pagini: 143 pagini

ISBN: 978-606-95605-7-0

Editura: Evenimentul si Capital

Această carte reprezintă un proiect de pandemie. În 2020, petrecând mult timp în casă, aşa ca toată lumea, vorbeam aproape zilnic la telefon cu verişoara mea Luiza Popescu şi adeseori ne aminteam diverse momente din trecutul familiei noastre. Aşa ne-a încolţit în minte ideea de a scrie o carte despre viaţa fraţilor Grigoriu, căci aveam ce povesti!

Primul pas a fost acela de a găsi caietele cu amintiri, aşternute pe hârtie, cu mâna tremurândă, de bunicul nostru, Radu Grigoriu. Acesta suferea încă din tinereţe de o boală a coloanei vertebrale, ceea ce a făcut ca mersul să-i devină, destul de devreme, din ce în ce mai greu, iar mâna să nu îl mai asculte. Probabil că primul lucru la care a renunţat bunicul a fost vioara, dar a continuat să scrie şi să picteze, deşi mâinile nu prea îl mai ajutau. De aceea, pe alocuri, scrisul din aceste caiete este aproape indescifrabil…

Al doilea pas a fost acela de a căuta prin arhivele personale acte, fotografii de familie sau din viaţa artistică şi profesională a celor trei fraţi. Angel Grigoriu a fost cel care a păstrat cel mai mult material legat de cariera trio-ului: articole, cronici, afişe, fotografii. Din păcate, toate acestea au dispărut după moartea lui, în 2001, când s-a înstrăinat sau depozitat într-un loc necunoscut nouă, întreaga arhivă a unchiului nostru.  Însă familia bunicilor noştri era foarte mare (ambii proveneau din familii cu mulţi copii!), aşa încât, verisoara mea a reușit să contacteze o parte din rude care ne-au trimis, prin telefon (din păcate!), câteva documente, dar și un început de arbore genealogic și fotografii (unele atât de vechi încât au ajuns extrem de deteriorate de trecerea anilor. Și totuși, câteva au putut fi cât de cât prelucrate și folosite în această carte).

Apoi am început lucrul propriu-zis. Și de câte ori îmi spuneam că am terminat lucrarea, tot ne mai aminteam câte ceva ce merita consemnat sau mai descopeream material, publicații, articole. Așa că a durat mult, peste doi ani, până să pot pune punct acestei cărți, scrisă din inimă, cu toată dragostea și recunoștința față de părinții și bunicii noștri.

Vezi mai mult Vezi mai puțin

49,00 lei

26 in stock

[]