Creierul este superputerea ta
Autor(i): Costin Dămășaru
Nr. pagini: 256 pagini
Anul apariţiei: 2024
O lecție impresionantă de supraviețuire de la omul care și-a recalibrat mintea pentru a învinge o boală neuronală gravă. Costin Dămășaru, cercetătorul român care a scanat mii de creiere, îți oferă un manual esențial de folosire a creierului!
În 2014, viața lui Costin Dămășaru a luat o întorsătură dramatică din cauza unei afecțiuni chinuitoare: tinitusul. Zgomotul continuu din urechi îi răpea somnul și îi aducea suferință constantă. După cinci ani de căutare a unui leac, cu peste 60 de specialiști consultați, de la psihiatri și hipnoterapeuți, la vindecători ezoterici, el a recurs la ultima sa armă: capacitatea propriului creier de a se vindeca.
Prin antrenamente neuronale, Costin a reușit să scape de tinitus și să înființeze primul centru de cercetare a performanțelor neuronale. În această carte, el îți dezvăluie parcursul și tehnicile care i-au redat echilibrul, demonstrând puterea extraordinară a creierului nostru.